În 2011, scriam așa în introducerea unei cablograme trimise de Ambasada SUA de la București către Washington: „În septembrie 2005, la nici un an de la preluarea primului său mandat de președinte, Traian Băsescu arunca în aer relațiile cu Rusia, declarînd că, pentru vecinul de la Răsărit, Marea Neagră nu ar fi decît un <lac rusesc>. Deloc întîmplător, tot în septembrie 2005, o telegramă a Ambasadei SUA de la București, care trata subiectul implicării Turciei în politica de securitate a Mării Negre, arăta că, pentru oficialii turci, Marea Neagră ar fi fost <lac turcesc>. Americanii, însă, menționau și strînsele relații ale Turciei cu Rusia, cel puțin în Marea Neagră, și se refereau la o oarecare reținere a Turciei în privința colaborării cu SUA și NATO în chestiunea militară din regiunea Mării Negre.”
Etichetă: wikileaks
Acum vreo nouă ani, cînd era doar primar general al Bucureștiului și „iepuraș” în confruntarea cu „ursul” Adrian Năstase, Traian Băsescu critica contractul cu Bechtel pentru autostrada Transilvania din toate pozițiile. După 2005, cînd devenise deja președinte și vizitase și Washington-ul, Bechtel s-a transformat într-o companie bună, frumoasă și foarte tîrziu acasă, dar plătită în continuare (sursa). O renegociere a avut loc prin 2011, în mandatul de ministru al Transporturilor a Ancăi Boagiu.
În prostia lui, ministrul delegat Dan Șova s-a făcut încă o dată de căcat: ba reziliază contractul cu Bechtel, ba a interpretat presa strîmb, dar el nu reziliază, doar se gîndește, ar vrea, s-ar putea etc. Dănuț, uită: dacă nu a putut Băsescu, tu nu ai nici o șansă.
Vă spuneam acum cîteva ceasuri că PSD, PNL și PDL se înghesuie pe lîngă UDMR și-i mai și fac șmecherește din ochi ca să-i aducă aminte că l-au salvat pe Laszlo Borbely de la un dosar penal complicat.
Ei, acum, dacă tot și-au făcut glumițele Ponta și Antonescu la congresul UDMR, să spunem și noi că, de fapt, doar PSD are șanse să se alieze cu UDMR, PNL și PDL fiind pretendenți care ori n-au pedigree, ori mănîncă de pe jos, în opoziție, deci nu sînt eligibili pe partea de avere.
De altfel, legăturile dintre Borbely și PSD datează încă din neguroșii ani ’90, cînd, după cum notează o cablogramă Wikileaks, „Together with Gyorgy Frunda (see below), and Gyorgy Tokay, he held a secret meeting in the seaside town of Neptun in 1993 with the PDSR party, the current day Social Democratic Party (PSD). At that meeting, he negotiated the UDMR’s first cooperate dialogue with a mainstream Romanian political party” (sursa). Nici nu mai contează că, așa cum se notează în aceeași cablogramă, „Leaders of the Radical movements (see below) frequently point to this initial cooperation with the PSD as a form of betrayal”.
Trădare, trădare, dar dragostea lui Borbely pentru PSD a fost așa de puternică încît victoria la prezidențiale, în 2004, a lui Băsescu l-a zguduit pe membrul UDMR (tot conform diplomaților americani de la București): „Borbely is known for his affinity with PSD leaders, and for his strong organizational and negotiating skills. He was the key ethnic Hungarian architect of the UDMR-PSD cooperation protocols, signed annually between 2000 and 2004 while PSD was in power. During this period, the UDMR supported in Parliament the minority PSD government in parliament in exchange for incremental concessions provided in the protocols. Borbely was outspokenly disappointed with the surprise victory of Basescu’s presidential election in November 2004. He did not hesitate to inform Embassy staff the day following Basescu’s victory that UDMR would continue its cooperation with the PSD party, although just a few weeks later the UDMR would join the coalition led by the Liberal-Democratic (PNL-PD) Alliance” (sursa).
În ciuda guvernării alături de Alianța DA (PD & PNL), Borbely nu i-a uitat pe prietenii buni de la PSD. Așa că, atunci cînd a deținut portofoliul Mediului, a dat zeci de milioane (91 milioane RON, mai exact) din banii ministerului direct ginerelui unui pesedist (sursa). De la care ginere, a spus DNA, ar fi primit și mită Borbely, de unde și dosarul penal. Care dosar penal nu a mai ajuns niciodată să fie lucrat, pentru că parlamentarii din toate partidele au decis, prin vot, să nu permită urmărirea penală a udemeristului. C-așa-i hora politicienilor corupți pe la noi, indiferent din ce partide ar face ei parte.
Încă din 2007, dacă nu și de mai devreme, Ponta făcea vizite regulate la Ambasada SUA de la București. Unde avea discuții lungi cu oficialii americani. Despre unele din ele am scris aici. În timp ce Ponta îi pîra la americani pe Năstase și Hrebenciuc, Crin făcea figurație în PNL și-și exersa franceza în oglindă, dîndu-și părul peste cap, pregătindu-se să-i ia locul altui mare francofon liberal, Călin Popescu Tăriceanu.
Acum, cînd Ponta e premier și Crin președinte (interimar), engleza lui Victoraș e în continuare mult mai bună decît a lui Crinuleț. Așa se face că, după ce, marți dimineață, ambasadorul Gitenstein i-a făcut o vizită premierului, acesta din urmă a anunțat că a renunțat să mai numere cetățenii României ca pe gîștele de pe șanț (acțiune numită pompos „minirecensămînt”) și va trimite Curții Constituționale listele cu alegători valabile pe 29 iulie 2012, nu (cele care vor fi) valabile la sfîrșitul lunii august a acestui an.
Dar nu doar Ponta știe engleză mai bine decît Crin, ci și Rus. Ioan Rus. Care, după ce a fost și el vizitat de același ambasador Gitenstein, luni dimineață, și-a anunțat apoi demisia din funcție. Semn că nivelul de înțelegere al limbii engleze la ardeleanul Rus este mult mai ridicat decît al tulceanului Crin. Care Crin a continuat inclusiv marți seară, la Antena 3, să se certe atît cu Gitenstein, cît și cu Rus și Ponta (evident, ultimii trei nu se aflau în studio). Firește, Crin l-a certat pe Gitenstein în română.
Voi puteți să credeți în coincidențe, desigur, dar eu nu prea cred. A, bănuiați că mă refer la coincidența vizitelor lui Gitenstein la Rus & Ponta înainte ca fiecare din cei doi să anunțe decizii care l-au scos din minți pe Crin? Nicidecum:), mă refeream doar la coincidența nefericită prin care un francofon ajunge la conducerea unei țări înscrise în niște parteneriate strategice anglofone.
P.S. V-ați prins, sper, că problema nu e că Crin vorbește franceză (mă rog, la un nivel nici măcar rezonabil), ci că nu înțelege ce spune în nici o limbă.
Că tot a fost atentat terorist la Burgas: americanii știu din interiorul comunității turce din România că extremiștii islamiști „cumpără” copii și imami. Copii și imami din comunitatea turcă din România, țară vecină cu Bulgaria (sursa).
Se tot întreabă banaliștii și părerologii ce-0 fi făcut Ponta în SUA. Și au dreptate. Au dreptate și ăia care zic că Victoraș s-a întîlnit, în secret, pe fundul Marelui Canion, cu Obama. Dar și ăia care fac mișto că Ponta s-a dus să bea un cico la Disneyland și să-i ia lu’ aia mică o poșetă de care nu se găsește la Bruxelles. Că oricum nu contează: ce să caute coliderul USL în State, cînd el poate turna și lua lumină liniștit și la București de la marele licurici? O zic chiar americanii, nu EvZ.
Azi, în țara noastră, directorul FBI, Robert Mueller, se întîlnește cu directorul SRI, George Maior. Cei doi s-au mai văzut, în România, acum cinci ani, la finalul lui 2006. Tot atunci, Mueller s-a întîlnit și cu șefa Parchetului General, Laura Codruța Kovesi. Ocazie cu care șeful FBI îi sugera lui Kovesi să nu se jeneze și să caște mai mult urechile SRI-ului la ce vorbesc corupții din politică la telefon (cum arătau diplomații americani de la București). Cum șefa Parchetului General și șeful SRI sînt încă pe funcții, mă gîndesc că sfatul a fost util.
După ce a adus în România telegramele ambasadei americane de la București obținute de WikiLeaks, Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație le-a și publicat astăzi, integral, pe propriul site. În original, desigur. Pe o parte dintre acestea le-ați citit și în revista Kamikaze. Colecția completă furnizată de CRJI, aici.
Ca politician, Elena Udrea trebuie să facă toate căcaturile pe care le fac și ceilalți coledzi de breaslă: să se dea importantă, să fie ipocrită, să se înjure cu ăilalți, să se laude în exces, să pară tot timpul pe fază. Deci, din punctul ăsta de vedere, nimic de reproșat. Totuși, în ultima vreme, două chestiuni pe care le-a făcut mi se pare că au fost pînă și pentru ea excesive. Într-o ordine oarecare, iată-le:
1. datul cu părerea despre WikiLeaks, pe teme strategice și geopolitice, nu orișicum. Iată un citat: „Cablogramele apărute ieri aruncă lumină asupra unora dintre temele lăsate în coadă de peşte în ultimii ani. Cu ocazia aceasta, putem vedea clar cine cum vrea să orienteze România, cine cum vrea să sacrifice interesele românilor pentru a avantaja pe unul sau altul dintre prea mulţii moguli de la noi. Avem confirmarea strategiei opoziţiei de acum referitoare la suspendarea din 2007 a Preşedintelui, dar şi implicarea lui Sorin Ovidiu Vântu şi a lui Dan Voiculescu. Avem confirmarea apropierii acestora de cercul de interese economice ruseşti. La fel cum avem confirmată orientarea pro-occidentală, pro-americană, a Preşedintelui şi a PDL. Românii pot să vadă foarte clar cine vrea să îndrepte ţara către Vest şi cine către Moscova. Şi pot să aleagă în consecinţă.” (de aici).
Dacă nu aș ști unde a citit tanti U. cablogramele, în ce formulă periată, aș fi impresionat de atîta putere de analiză și sinteză. Dar, deși știu, am fost impresionat, totuși. De faptul că, la două zile după, același tip de mesaj a apărut într-un text de opinie al unui jurnalist, asumat ca respectabil și echilibrat. Da, marile spirite se întîlnesc, știu clișeul, mulțumesc.
2. datul cu părerea despre București sub forma Bucureștiometrului (mare găselniță mare de PR). Nu văd cum, după ce Udrea identifică problemele, le va și rezolva, cîtă vreme nu e nici măcar primar de sector sau consilier general, darmite primar general. A, dacă se referă la blatul pe care-l are cu Vanghelie, pot să-i înțeleg strategia. Dar, în condițiile astea, mai poți să-l critici pe Oprescu, cînd tu pompezi zeci de milioane de euro în conturile lui Marean?
Acum niște ani, în presa din România se purta jurnalistul agent de vînzări. Într-o singură persoană se întîlneau două profesii: cea de colector de informații și aceea de colector de bani din distribuția de reclamă în ziar. Prozaic, era cam așa: printre întîlnirile firești, profesionale, de documentare a unui subiect, jurnalistul își găsea timp și pentru întîlniri la care negocia contracte de publicitate. Uneori, ba chiar de cele mai multe ori (dacă nu chiar de fiecare dată), cele două tipuri de întîlniri se suprapuneau. Firesc, în astfel de situații, nu puteau să cîștige simultan și jurnalistul, și vînzătorul de publicitate. Așa că, dacă nu își impunea punctul de vedere agentul de vînzări (deci dacă nu se semna contractul de publicitate), jurnalistul intra în scenă și trîntea o anchetă usturătoare și imparțială. Dacă, însă, contractul se semna, în pagină apărea o reclamă frumoasă și inocentă, exact pe locul din care fusese expulzată ancheta despre subiectul în discuție.
Azi, acest tip de schizofrenie a dispărut aproape complet. Sigur, acum au apărut mogulii, care fac astfel de înțelegeri la scară mare: nu se mai oferă protecție pe cazuri punctuale, pe anumite subiecte, contra bani din publicitate (transparent sau nu). Nu, acum, mogulii negociază en gros, cu trustul, nu doar cu un articol sau o știre la TV. Beneficiile, evident, sînt ceva mai mari, profitul se maximizează. Jurnalismul pierde, firește, dar mogulul își vede afacerea crescînd.
Totuși, azi, o altă specie de jurnalist, înrudită cu ziaristul agent de vînzări, se afirmă plenar. Este vorba de jurnalistul agent de influență. Spre deosebire de jurnalistul agent de vînzări, jurnalistul agent de influență nu semnează contracte de publicitate, ci încheie înțelegeri ideologice. El, deci, nu vinde reclamă comercială în loc de informații și anchete, ci doctrină. Dar, la fel ca în cazul jurnalistului agent de vînzări, cele două nu sînt posibile simultan. Cu alte cuvinte, un subiect nu poate fi tratat decît pe principiul terțului exclus: ori toată informația disponibilă pe acel subiect e expusă complet și transparent, ori ignorată/trunchiată de dragul argumentelor ideologice care-i iau locul pe spații generoase. A treia posibilitate nu există. E logică clasică, bună, sănătoasă.
De ce am făcut introducerea asta lungă și didactic-plicticoasă? Pentru că mă văd nevoit să explic de ce iau distanță față un jurnalist cu care am lucrat împreună în ultimul an. Un jurnalist cu care am împărtășit aceleași principii ale meseriei, așa cum le înțeleg eu, cel puțin. Un jurnalist bun. Eficient. Onest. De aproape o săptămînă, însă, tot ce știam despre acest jurnalist s-a dus dracului.
Mă refer, desigur, la deja sleita poveste a cablogramelor americane obținute de WikiLeaks. Pe care Dan Tăpălagă, căci despre el este vorba, a început să le publice pe HotNews.ro începînd de duminică seara. Trec peste ce ați crede că e doar un motiv de frustrare și invidie profesionale (Tăpălagă a avut o exclusivitate pe care o urmăream și eu) din același motiv ca al lui Liviu Avram: „O asemenea invidie nu se strigă, ci se inventariază discret la experienţe de viaţă” (de aici). Trec chiar și peste lipsa totală de transparență a sursei cablogramelor asumate de HotNews.ro. Pînă la urmă (și aici Tăpălagă are dreptate în ce a afirmat dumincă seară, prin telefon, la B1 TV: „sursele sînt confidențiale”), importantă e informația livrată publicului, relevanța ei pentru public, nu sursa, oricît de interesată ar fi aceasta.
Dar nu trec (TOCMAI pentru că importantă e informația livrată către public) peste felul în care HotNews.ro a ales să selecteze această informație:
1. nu numai că site-ul menționat a livrat doar traduceri ale cablogramelor originale, scrise în engleză, dar
2. acele traduceri sînt parțiale. O să spuneți că, dacă e adevărat (și e adevărat) că sînt peste o mie de cablograme, o selecție era inevitabilă în cazul în care nu se alegea publicarea lor în bloc. E corect, dar eu nu la tipul acesta de trunchiere mă refer, ci la una mai „rafinată”: din cablograma X era scos doar un pasaj, tradus și aruncat pe site. Cititorul, deci, nu avea acces la telegrama completă, la contextul informației livrate de HotNews.ro, la nuanțe;
3. încă și mai grav este că selecția pasajelor publicate nu nu pare să fi fost inocentă. Referiri la trocul politic vize americane contra adopții internaționale românești, la condiționarea unei vizite oficiale în SUA a premierului Tăriceanu din același motiv (adopțiile internaționale), la susținerea, de către Ambasada SUA, lui Patriciu în procesul penal cu Parchetul General, la presiunile făcute de Ambasadă pentru derularea contractului Bechtel nu apar în pasajele selectate de HotNews.ro. Și acestea sînt doar o parte dintre exemple. O mică parte;
4. imediat ce toate informațiile relevante, conform grilei HotNews.ro, au fost servite, timp de 72 de ore, la foc automat, a apărut și explicit grila de lectură. Nici mai mult, nici mai puțin. Vasăzică, pentru HotNews.ro au fost suficiente trei zile, în care au fost publicate doar cîteva zeci de pasaje din peste o mie de cablograme, pentru ca subiectul să fie închis și morala să fie livrată. Iar în acest punct a intervenit mecanismul de care vă povesteam mai sus: cînd informația este scoasă de pe suportul ei, îi ia locul ideologia. Interpretarea. Opinia. Aproape propaganda. Ca orice propagandă, însă, aceasta are nevoie de cît mai puțină informație. Sau, dacă vreți, de cît mai puțină informație care să contrazică ideologia din spatele propagandei. Ceea ce s-a și întîmplat, după o rețetă clasică a manipulării, executată ireproșabil: cît mai multă informație „relevantă” în cît mai puțin timp probabil. Efectul? Clasic: saturație, lehamite, silă. Firește, în sensul dorit de furnizorul de informație. De data asta, sensul e clar: eu (român) sînt mic, tu (America, care ești uriașă) fă-mă mare, indiferent de costuri (că-s avioane F 16, că-s adopții internaționale, că e Bechtel sau altceva; a propos de Bechtel: haios e că Tăpălagă nu a publicat nimic din cablograme despre presiunile americane asupra autorităților românești pentru plata companiei Bechtel, dar se referă la presiunile astea – firești, în opinia lui – într-un text de opinie postat aseară pe HotNews.ro).
Recunosc că n-aș fi vrut să scriu acest text. Îmi lasă o senzație bizară descoperirea asta recentă, că un jurnalist cu care rezonam în foarte multe chestiuni s-a dovedit a fi un iluzionist de geniu: purta un joben cu stele și dungi, îndesat bine pe cap, colorat și țipător, de care e foarte mîndru, pe care eu nu-l văzusem. De unde se poate trage concluzia ori că eu trebuie să mă duc urgent la oftalmolog, ori că purtătorii unor astfel de acoperăminte de cap sînt mult mai discreți, în situații cotidiene, decît purtătorii de bască cu stea roșie-n frunte.
Am ales, însă, să scriu, în cele din urmă, pentru că m-a obligat chiar Tăpălagă. Sau colaborarea cu el din ultimul an, tot aia. Pentru că, dacă n-aș fi scris nimic din ce ați citit mai sus, aș fi devenit complice cu metodele lui, cu ideologia lui. Din nefericire pentru mine, sînt suficient de rudimentar încît să nu înțeleg rafinamentul unei astfel de transmutări, de la jurnalism la propagandă, deci nu pot lăsa nici măcar impresia că m-am raliat, fie și tacit, unui astfel de demers. Nici nu mai pomenesc de interpretările absolut penibile care s-au dat întîmplării, pe care mă văd nevoit să le neg încă o dată.
Așadar, cam asta a fost. Tăpălagă va rămîne în continuare, pe subiecte mai puțin americane, un jurnalist excelent. Din păcate, de data asta nu a fost. Sau a fost mai puțin, doar cît să-i iasă niște texte de opinie direcționate propagandistic. Îi mulțumesc, oricum, pentru colaborarea din ultimul an și pentru că mi-a dat ocazia să înțeleg ce n-aș fi putut în altfel de condiții.
P.S. Reiau aici un PS de la un post mai vechi: „Sigur că e preferabil să faci presă într-o țară americanizată, nu într-una rusificată, nu e nici o îndoială. Singura problemă e că trebuie să te ferești, dacă te pretinzi jurnalist, de macdonaldizarea meseriei tale, oricît de mult îți place America”.