Șpaga de partid și șpaga de stat

După cum deja se știe, niște oameni răi din Evropia ne discriminează pe unde ne prind și nu ne lasă să intrăm la ei în restauranu’ Schengen, să mîncăm și să bem copios, ba eventual după aia să mai și rîgîim, să ne bășim și să borîm pe mese. Că așa e lumea asta evropienească: rea și-a dracu’, chit că noi producem aici numai filosofi care nu știe să caute pe Google, ci doar să editează fraze, în țara asta de căcat care nu școlarizează chelneri și tinichigii. Da?
Bun, am stabilit. Da’ de ce evropienii ne dau cu discriminarea la gioale? Păi, că nu le-am hrănit hrăpărețele lor interese capitaliste, ‘tu-le muma-n cur de protestanți webberieni care muncește din Evul Mediu încoace ca să se mîntuie. Nu ca noi, ortodocși noicieni, mioritici populari care dăcît în sus să uită, la oaia astrală care ne vorbește metafizic și ne lasă să murim de foame. Da’ să revenim, că prea ne-am luat cu spiritul ăsta astral de Crăciun în dauna faptelor: deci, de ce e rea Evropa cu noi? Pen’ că: ba nu le-am dat drumuri, ba nu le-am dat centrale nucleare, ba i-am supărat cu insolența noastră.
Ahaaa, păi, normal, băăăă (ce căutați voi în munții noștri?!?!?!), că nu vă dăm nici o șpagă, băăă, evropieni corupți care sînteți? Păi, voi nu știți că e criză? Nu știți că, aici, la noi, abia ajunge șpaga pentru firmele de partid? Voi nu înțelegeți că, dacă se rupe sfîntul cerc al mitei noastre naționale, se duce dracului tot sistemul? Că ne lasă sponsorii de partid, că nu mai avem cum să ne plătim campaniile, că murim ca șobolanii la următoaterele alegeri? Băăă, voi chiar nu pricepeți?
Nu, nu pricepeți. Păi, pe vremea lu’ Năstase s-a putut: șpaga nu era doar de partid, era și de stat. Își făcea, adică, Bombo un bloc, dar mai sărăcea bugetul și pentru un Bechtel sau niște fregate pentru interesele strategice ale patriei. După principiul „hrănește vaca pe care o mulgi”, firește.
Și acum? Iaca că, acum, am ajuns la vorba golănașului mic de Vîntu: „asta ilustrează o mentalitate măruntă, de chelner care strică afacerea, pentru ciubuc” (sursa).
Aici sîntem, deci, în buza lui 2011: un turnător la Secu și un escroc penibil (dar la scară națională), ambii în scaunul cu rotile al unui mogul de presă, au ajuns să formuleze exact diagnosticul unui establishment tîmp, mînat doar de nevoile propriului burdihan. Iar ăsta e, poate mă repet pe undeva: „o mentalitate măruntă, de chelner care strică afacerea, pentru ciubuc”.

You May also Like...

Lovin, un blogăr pe bani publici?
1 iunie 2010
Și sursele se curentează, nu-i așa?
21 septembrie 2010
Bijule, ori sîntem golănași/bandiței mici, ori nu mai sîntem?
22 octombrie 2010

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *