BREAKING NEWS: Nicolescu de la Argeș a vorbit! Despre DNA!

Pînă să ne lămurim dacă Nicolescu doar a leșinat sau i-a cedat inima (diagnostic de la un coleg de partid, desigur), să transmitem lumii acest mesaj de pace, înțelegere și zen față de DNA, transmis chiar de șeful Consiliului Județean Argeș: „Cea mai delicată problemă este folosirea banului public şi instituţiile statului se duc în această zonă să protejeze siguranţa na ţio nală. Eu nu cred decât în acţiuni normale ale statului şi cei care duc la interpretări subiective de acest gen sunt cei care le creează. Probabil că din punct de vedere al acestei structuri create vor fi modificate în viitor atribuţiile în aşa fel, încât o asemenea instituţie să ajungă acolo unde trebuie să ajungă. Nu sunt eu competent să spun cum trebuie făcut. Ştiu un lucru, referitor la cheltuirea banilor pu blici, şi anume că noi trebuie să fim transparenţi. Am încercat şi voi încerca în continuare ca toate acţiunile CJ să fie cât mai trans pa ren te. Oricum, noi suntem con trolaţi de Curtea de Conturi, de Finanţe, de DNA, deci toate lucrurile acestea sunt normale. Nu consider că, dacă sunt chemat la DNA, s-a întâmplat ceva. E un lu cru normal să mi se pună întrebări. Nu cred că au existat presiuni, dar e posibil ca unii oameni să fie tentaţi la treaba asta, mai ales în campania electorală sunt astfel de tendinţe, dar eu nu pot să confirm acest lucru.”
E, ce ziceți? Un om echilibrat, înțelept, cumpătat, mai că nu-ți vine să crezi că e politician. Merită, însă, remarcată și întrebarea care a stimulat ce ați citit mai sus. Aceasta e „Prezenţa dvs la DNA a fost comandă şi răfuială politică, presiuni asupra justiţiei sau aceasta îşi face treaba competent?”. Observați, vă rog, obiectivitatea reporterului, să nu care cumva să vă scape (pentru tot interviul, aici).
Altfel, acum s-ar putea să fie un pic mai greu de îndeplinit visul lui Năstase: Nicolescu ministru. Dar nu se știe niciodată, că PSD nu e un partid de mămăligari.

You May also Like...

IT Morar și-a înghițit propria flegmă, scuipată în obrazul altui ziarist-consul
8 septembrie 2010
Da' poșeta, cum e poșeta?
9 iunie 2010
Un om simplu, din popor: Iohannis și-a făcut card de credit de numai 2.000 RON
10 februarie 2014
2 Comments
  • Reply
    AntiGelu
    28 ianuarie 2011 at 16:56

    Ponta iarasi spumega: „”Eu nu cedez, colegii mei nu vor ceda. Vom cere PD-L, în mod democratic, la toate sediile să lase legea să se aplice.” (punctuatie – copyright ADEVARUL)
    Io le doresc ca dupa ce termina Base si astia cati ani mai are sa intre si trupa de hoti de la PSD in paine (ca aia de la PDL cred ca si-au facut plinul oricum) pt ca sint tare curios, pe cine mai dau ei vina atunci? (Clar Gadea, Antenele si Badea trebuie sa se reprofileze). Mai nou orice misca sau se strica, „Basescu e de vina” :):)
    Nu stiu cine e consigliere la marinel, dar acu ca intram si noi in rand cu lumea, poate ar trebui sa iasa omul la teveu, sa spuna: „vedeti, EL s-a dus la bruxelles, la sursa, si a rezolvat problema. In ciuda marlanilor din opzozitie care au parasit sala” 😀
    Politics can be fun…sometimes.

  • Reply
    Florina
    29 ianuarie 2011 at 9:25

    din meandrele coronarelor şi sinergia leşinului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *