Arafat a semnat

Ani de zile, Raed Arafat și-a clădit enormul capital de simpatie publică de pe un post minuscul de subsecretar de stat în Ministerul Sănătății. La fel de adevărat e că acest post era mai degrabă veriga formală de care Arafat avea nevoie pentru a-și susține (impresionantul, s-o spunem) proiect SMURD. Cel care, de altfel, l-a și făcut pe Arafat omul care, dacă ar candida la președinție, l-ar bate cel puțin pe Crin Antonescu. Că simbolul SMURD poate să facă țara să se zgîlțîie din temelii s-a văzut cu ocazia „revoluției” din ianuarie. Tot cu ocazia aia, mi-am atras niscaiva antipatii declarînd public că am motivele mele să nu-l simpatizez pe Arafat (deși îi apreciez munca, inteligența și tenacitatea puse în slujba SMURD).
Acum cîteva luni, după o emisiune la RTV la care am participat împreună cu Raed Arafat, l-am întrebat pe acesta de ce nu acceptă, totuși, oferta repetată de a fi ministrul Sănătății. Nu vă pot cita vorbele lui Arafat, nu mi le amintesc cu atîta precizie, dar ideea, una simplă, concisă, era următoarea: nici un ministru nu poate să fie independent în a administra activitatea unui minister, ci pur dependent de interesele partidului care l-a numit în funcție (și nu era vorba numai de politici de guvernare, ci de interese de partid cît se poate de economice); în al doilea rînd, Arafat se temea de efemeritatea mandatelor de ministru (firesc: cîți miniștri au fost la Sănătate în ultimii patru ani?), care nu i-ar fi permis să-și aplice ideile de reformă a sistemului sanitar (și, da, Arafat are idei bune și știe ce se întîmplă în sistem de la ultima farmacie de țară pînă la cel mai mare spital din România).
Zilele acestea, cu numai o lună înainte de alegerile parlamentare care pot schimba Guvernul, Arafat a acceptat portofoliul de la Sănătate. Ce s-o fi întîmplat cu efemeritatea mandatelor de ministru? Ce s-o fi întîmplat cu presiunile și interesele de partid? Pe ce mizează Raed Arafat și nu știm noi? Pînă una, alta, ce știm sigur este că Arafat a jurat și a semnat. Pentru cine, vom afla în curînd.

You May also Like...

Încurcă-i!
17 aprilie 2010
Popa Nicolae: "Eu te iubesc, mă. Când mi-ai zis distinse Popa Nicolae, m-ai făcut să râd. Sorin Ovidiu Vântu, te iubesc"
10 septembrie 2010
Să nu uităm: Cătălin Voicu e omul care negocia cu soacra lui Geoană numirea de șefi de parchete
25 martie 2013
16 Comments
  • Reply
    Alexandra
    8 noiembrie 2012 at 21:13

    🙂 citisem deja dintr-o postare mai veche ce te facea sa nu ai incredere si aveai dreptate!

  • Reply
    stochicianu daniela maria
    8 noiembrie 2012 at 21:31

    Pentru EL!!!!dacă și-a dat demisia odată(după conflictul cu Băsescu),de ce s-a întors și atunci ca subsecretar de stat?..a declarat public după ,,conflict,,că v-a lupta în continuare din afara Sistemului,apoi a revenit din nou în funcție!?.Tema CONFLICTULUI,nu a fost Legea Sănătății!de ce până acum nu a făcut-o cum a vrut el,doar a avut toate mijloacele necesare,Băsescu nu s-a mai băgat!!.Atunci..în timpul ,,CONFLICTULUI,,a reclamat că Băsescu vrea să ,,privatizeze,,serviciul SMURD,Ambulanța..ș.a.!De ce din toată Legea SĂNĂTĂȚII,pe Arafat l-a deranjat DOAR acest lucru???Legea Sănătății cuprinde mai multe ramuri(oncologie,pediatrie,chirurgie,psihiatrie,ș.a..),mai multe protocoale,șa..,mă îndoiesc că toate acestea erau reglementate corect în proiectul acela!!!dar, pe Arafatl-am auzit reclamând doar Serviciul de Urgențe!!e clar că acolo e vorba de BANI,fondul alocat acestui sector e foarte mare,față de alte specialități(e normal să fie,pentru că ei dau primul ajutor),problema ESTE că fondurile alocate Serviciului SMURD nu le controlează ,decât Arafat,nimeni nu știe exact,concret cum gestionează acești bani,bineînțeles ,,legal,,.de acea a sărit în sus atunci, când, Băsescu a pretins ca nu e ceva normal,și a sugerat să se facă și alte servicii de urgență private!de ce ar fi fost rău,să avem altă alternativă în caz de un accident,sau o altă Urgență??era bine să fie concurență!nu peste tot este SMURD,nu peste tot au toate dotările,persona el insuficient,prost plătit..NU îi i-au apărarea lui Băsescu,dar atunci NU degeaba s-a inflamat(crizat)!!Nu e normal să te duci să te vaiți pe la televiziuni,înainte de a avea o discuție cu persoana pe care tu o acuzi de ceva care încă nu era concretizat!!Televiziunile și-au făcut treaba atunci,au manipulat suficient de bine populația!!!Dacă ARAFAT era un om integru,nu s-ar mai fi întors imediat la Minister!!ar fi arătat că a avut dreptate!!Eu îl respect pe Arafat,doar ca medic,și atât!!Abia aștept acum noua Lege a Sănătății!!!e musai s-o facă,așa ,,l-a rugat,, public Băsescu,când i-a dat mandatul de Ministru!!să vedem..care..pe care..??

  • Reply
    flo
    8 noiembrie 2012 at 22:50

    Exista si securisti de treaba….
    Parca asa se spunea odata.
    Si cu miturile astea la romani… un click pe-o pagina porno, o poza cu tine pe veceu si s-a dus naibii mitu’.
    Acuma, oamenii pe cine sa puna si ei inainte de alegeri….l-ar numi ministrul Culturii pe patriarh.

  • Reply
    Paul
    9 noiembrie 2012 at 0:26

    Dar Legea Sanatatii?
    Poate ca o scoate cum vrea el.
    I-o fi promis si Ponta ca nu se baga. Timp ar fi sa se depuna la Parlament.
    Alte indicii n-am, nu-s de meserie. Sa fie si ceva donatii si la SMURD? (dar n-as crede; pe Arafat il convingi cu principii, nu cu bani).

  • Reply
    Filemon
    9 noiembrie 2012 at 0:45

    aoleu cata propaganda portocalie! te scremi sa te dai obiectiv, legitimandu-ti obiectivitatea prin trei surcele de articole despre udrea si pedele, dar te comporti ca o trompeta, scrii si vorbesti numai lucruri care convin pedeleului, parca ai fi aia de la b1 tv. nu sunt misto uselistii, dar nici tu nu esti ziarist obiectiv. deloc.

    • Reply
      prisacariu
      9 noiembrie 2012 at 0:56

      acum nu mai scriu de udrea si pdl, ii astept cind or reveni la putere. acum e cu usl. obisnuieste-te. cind usl era in opozitie, nu scriam nimic de ei, eram trompeta lor, a usl. sint un nenorocit, stiu

      • Reply
        Nicolae
        9 noiembrie 2012 at 7:38

        Aha, n-ai inca un apartament/garsoniera sociala. Si nici beemveu la scara. Sper ca macar de-o haina din draperie aurie ai rezolvat. M-am prins: nici asigurare de sanatate d’aia tare si gratuita n-ai. Acu e rostu’.

      • Reply
        Alexandra
        9 noiembrie 2012 at 18:52

        🙂

  • Reply
    flea
    9 noiembrie 2012 at 12:29

    concret: impresionantul proiect smurd a omorat serviciul de ambulanta. de ce smurd, care e tot de stat, beneficiaza de atati bani de la buget, iar ambulanta se desfiinteaza incet incet? jandarmeria umbla cu dacia papuc carosat iar smurd are elicoptere de ultima generatie. de ce? raspunde tu ca esti pe investigatii

  • Reply
    Eu
    9 noiembrie 2012 at 12:46

    Inca din iarna se stia ca Raed isi doreste cu ardoare sa devina ministru, dar nu prea avea cum ca de, nu era nascut in Romania!!!!! Acum i s-a izbandit visul. Dar, cred ca circul cu Smurdul din iarna a fost opera mintii crete a lui caca (rau + rez). Ca numai mintile lor bolnave mai pot debita astfel de scenarii. Imi pare bine pentru mine ca nu m-am lasat pacalit de ”preasufletistul intreprinzator Raed”. Pacat pentru SANATATE”

  • Reply
    Constantin
    9 noiembrie 2012 at 17:09

    Ponta l-a pus ministru din motive electorale urgente si cand va deveni indezirabil ii va cere demisia de onoare ca sistemul nu poate fi invins in veci la ce interese se vehiculeaza in sanatate.Pacat ca astfel va fi stirbit prestigiul castigat de acest om cu truda.

  • Reply
    KAKA MIZE
    9 noiembrie 2012 at 23:06

    Legea sanatatii e o prioritate absoluta! Trebuie sa avem si noi un standard de Europa, o carie plombata=500 E, o pareche de ochilari= 700-1000 E, o apendicita de la 10.000 in sus, ce mortzii ma-sii, sanatatea costa si statu’ ia bani cu japca pe care ii fura aiurea, in loc sa-i dea lu’ Itic 1 euro/aspirina. Dupa tzeapa cu petrolul si energia, trebuie data si asta cu privatizarea sanatatii, ca sint cam tot atitia bani de furat cit au fost si-n petrol.Pulimea e obligata sa cotizeze, sa coplateasca si sa dea si shpaga aferenta daca vrea sa nu moara, pai, nu-i mai bine ca banutii aia sa fie ciorditi niste baieti destepti de natie euro-americano-arabo-israeliena ? Li s-a lungit gitu’ de cind asteapta sa le pice banu’ in mod legal, regulat si fara griji. Basescu a zis ca e ok, numai ca intre timp au venit hotii ailalti care au stricat blatul gastii prezidentiale si vor sa incaseze ei banutu’. D-asta Romania e de cacat si imprevizibila, mereu se schimba aia care iau spaga si investitoru’ strategic tre’ s-o ia mereu de la capat. Oricum, se rezolva, vor muri mai multi, dar legal, asigurati cu cotizatia la zi in sistemul reformat si privatizat cui trebuie.

    • Reply
      Constantin
      10 noiembrie 2012 at 18:21

      Haiducia rezolva Romania.Balta,Terente ar trebui sa fie exemple de urmat.Cand ajungi sa nu mai conteze nimic or sa tremure voinicii astia din politica.

  • Reply
    G.U.M.
    11 noiembrie 2012 at 7:42

    Aoleu, cand aud de SMURD ma reped la ciocolatzica care imi da zvacul.

  • Reply
    iulian
    11 noiembrie 2012 at 18:18

    smurd = doar soldati! facuti paramedici fara voia lor!!!
    am caz in famelie, om pus sa aleaga ori devine „salvator” ori „ACASA!”.
    arafat este un dusman al cadrelor medicale calificate din romania!

  • Reply
    cainedebalta
    15 noiembrie 2012 at 14:16

    D-le Prisacariu aveti dreptate numai in parte, pt. ca initial dl. Arafat a refuzat mandatul de ministrul al sanatatii si a coordonat activitatea ministerului avandu-l pe Ponta interimar…….numai ca dupa expirarea interimatului …..Ponta trebuia sa desemneze un nou ministru…..si era caraghios ca Ponta sa desemneze un ministru numai cu numele …..iar Arafat ca subsecretar de stat sa fie cel ce are decizia…..si oricum mandatul este foarte scurt(pana la alegeri) …..deci nu se pune problema ca a acceptat functia de ministru ca pe un trofeu ci pentru ca era cea mai buna solutie care putea sa o ia in acel moment.
    PS.Va urmaresc demult in ziare si la TV, cred ca sunteti cel mai rational si bineintentionat ziarist care nu aveti partipriuri de nicio parte a scenei politice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *