Fiecare politician român vrea să fie dictator prezidențial. Sau de ce Băse cîștigă mereu
Văd politicieni care, de luni de zile, ba chiar de ani, fac spume la gură și atacuri de panică atunci cînd vine vorba de „dictatorul” Traian Băsescu. Tuturor, le spun: idioților, voi l-ați creat pe „dictator”! E numai vina voastră, acum suferiți. Să vă explic, nefericiților:
1. mai întîi, să vă pun la curent cu Constituția României, articolul 103, alineatul 1: „Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament” (sursa);
2. articolul citat mai sus se referă la „partidul” care „are majoritatea absolută în Parlament”;
3. Constituția din care am citat a fost adoptată (prin modificarea celei anterioare) în 2003; atunci, parlamentul, în înțelepciunea lui nețărmurită, putea alege să modifice cuvîntul „partid” și să-l înlocuiască cu sintagma „alianță politică” sau să mențină „partid”, dar să adauge ȘI sintagma „alianță politică”; în cazul acesta, acum, Traian Băsescu, președintele „dictator”, era obligat de Constituție să numească premierul desemnat de către alianța politică ce ar fi avut „are majoritatea absolută în Parlament”, adică (cel mai probabil) USL, FĂRĂ a mai discuta cu fiecare partid în parte;
4. în aceeași constituție din 2003, însă, s-au făcut și modificări; printre acestea, cea care prevedea că mandatul prezidențial se lungește de la patru la cinci ani; practic, menținînd cuvîntul „partid” (referitor la majoritatea parlamentară), dar prelungind mandatul prezidențial, Constituția din 2003 i-a acordat președintelui puteri aproape discreționare cînd vine vorba de numirea premierului;
5. de ce nu a cîrtit nici un politician în 2003, la modificarea Constituției, că președintele devenea, practic, suveran peste jocul parlamentar și guvernamental? simplu: pentru că era o constituție croită pentru scopurile împăratului Adrian Năstase, care se visa președinte al României pentru două cincinale ceaușiste (am mai scris despre asta aici).
Așadar, fantasmatici politicieni români, vă repet: în subconștientul vostru meschin zace ori un dictator care se vrea președinte de republică parlamentară, ori se ascund niște lachei care se vor conduși de un astfel de președinte, un președinte cu puteri ca cele din constituția din 2003. Acum sînteți în a doua situație, fie că vă place, fie că nu. Trăiți cu asta și mai multă grijă la viitoarea constituție.
14 Comments
Si ca sa se intareasca proverbul „ce-si face omul cu mana lui……” apare,dupa 8 ani,”pupilul” lui Adrian Nastase si,sperand ca va avea o majoritate absoluta in parlament dupa 9.dec.,doreste sa modifice din nou Constitutia in interes propriu,adica USL.Culmea ar fi ca tot adversarii lor politici sa beneficieze de aceasta modificare ca eu pot sa spun ca acest USL nu apuca anul la putere la ce criza se prefigureaza pe plan international si implicit intern.D-ule Prisacariu,este timpul ca jurnalisti ca d-voastra si Turcescu si intelectuali ca d-nii Liiceanu si Patapievici sa va mobilizati si sa aduceti la cunostinta factorilor de decizie din UE ce se intampla in realitate in Romania si spun asta deoarece constat cu amaraciune ca masinaria de dezinformare a USL prin antene si Rtv reuseste sa indobitoceasca tot mai multi romani.Apelul pe care-l fac nu este o gluma ci este un strigat de disperare.
:))))
Ambele mandate ale lui Basescu au fost mai scurte de 5 ani, deci incomplete (din cauza suspendacilor).
Mergand pe acelasi fir logic care i-a permis lui Ilici accesul la trei mandate, nu ar trebui ca Basescu sa aiba dreptul sa candideze cel putin pt un alt mandat?
huoooo ciocoiule. dusman al poporului. infiltrationist trimis de agenturili lu’ Merkel.
Glumesc. Si eu l-as vota pe Base a 3-a oara. Easy choice.
Foarte corect articolul. Acum e rindul lui Basescu sa se revanseze pentru ca i-au pus in mina jucaria asta botezata constitutie cu care se distreaza de cind e presedinte jucator. Asa ca, drept multumire a adus la putere jagardelele lui Ilici. Timp de opt ani cit a avut tara pe mina le-a facut cea mai buna campanie electorala in stil picatura chinezeasca, pina nu l-a mai rabdat lumea. N-am vazut niciun afis pontacesc de bun simt cu ” Traiane, iti multumim ca ai guvernat asa misto, ca ne-ai pus tara pe tava!”
La 9 decembrie votati ARD ! Nimeni n-are nevoie de ne-ispravitul de Ponta !
– e mult spus ca Base, ca presedinte, castiga mereu. chiar dimpotriva. primii ani s-a risipit in hahaituri cu alde Becali (remember scena aia de care televiziunile au facut mare tamtam cu Base a condus beat…da da, scena aia in care Becali juca, umil, caracterul tiganului ce pupa mana oricarui stapan al zilei), in table cu Sorin Rosca Stanescu, in mistouri de santier cu alde Udrea, in…
– totusi, militaru de tac’su i-a inoculat bine (cu bataia!?) patriotismul, sa se limiteze la bisnita cu blugi, cafea, uischiane, ciunga, gen, sa nu praduiasca chiar motoarele Biruintei. asa se explica refuzul de implicare in dosarul nenorocitului ala de Mircea Stanescu (fiul lui SRS) ce a ucis, ce a incercat sa dea vina pe gagica-sa, ce s-a sinucis, ce a fost ingropat fara popi, ce adus la intreruperea partidelor de table si la ura eterna a turnatorului SRS.
– n-a inteles niciodata care-i treaba cu tara asta, cum merge ea, de unde vine, unde este, catre ce se va duce. a carpit, din mers, cu sarma, belelele epavei Ro ex. vezi desantul institutiilor statului in vami la prima problema Schengen.
– a privit ca bou’ pus in fata faptului implinit hartiile prin care Tariceanu a praduit (citeste: tradare) Platoul Continental. in loc sa-i aresteze in secunda 2 pe Tariceanu, pe Dorin Marian si pe ceilalti complici. sa-i destituie in secunda 3 pe George Maior si MRU.
D-ule Prisacariu,cat de dobitoc trebuie sa fie un om care sa felicite pe altii ca nu s-au lasat cumparati de Basescu pentru a fi numiti premieri,el insusi acceptand aceasta numire acum 7 luni.Stiti ce cred eu?De Ponta nu se prinde nicio remarca deoarece este cu mult mai cretin profund decat Becali,declarand chiar ca il admira pe acesta.Vai de noi!
– criza i-a sculat „romani, va ordon: treceti Prutul !”. prea tarziu, sobolanii au avut timp sa se organizeze, sa-si doreasca mai mult victoria. au castigat si vor castiga. cele 2,3 caramizi puse, cu mare greutate, una peste alta in cei 8 ani de domnie s-au dus dracului una-doua-pac-pac. vezi legea educatiei fututa de Liviu Pop si Abramburica, vezi Justitia facuta praf de Mona Pivniceru (patzachina aia filmata de RTV in masina lui Nastase/ aia cu propunerea celor doi dobitoci la DNA si Parchet/ aia ce a initiat castrarea SRI in patul infractorului Vlasov, la tigara de dupa.
– curvasareala cu „grasu din spatele slabului” schimbata dupa bataia vantului in „bugetarii au fost cei mai oropsiti in criza” m-a sukarit cel mai tare.
– suspendarea din vara nu l-a surprins prea tare, insa l-a cam facut groggy. parca nu-i venea sa creada ca ajunsese pielea pu*ii intr-un garaj, parca era prea peste poate sa fie evacuat de o vidanja inscriptionata Grupul Infractional Organizat plina de Mazare, Dragnea, Hrebenciuc, Iliescu, SOV, Ghita Sebastian, Cacarau, Oprisan, Gadea, Ciutacu, Dana Grecu, Pareza, Radu Tudor, Felix, Catalin Voicu…..
– acum, intr-un sfarsit, joaca intradevar tare – chiar gaseste onorabila suspendarea motivata de refuzul de a-l numi pe Ponta prim. chiar este onorabila, chiar si-o doreste.
– pariez ca la cateva ore dupa suspendare va organiza o conferinta de presa in care-si va anunta abdicarea.
– vor urma niste vremuri pe care doar cei familiarizati cat de cat cu istoria le pot intui la un nivel de max. 0,1-0,7%
-apropo de istorie:
@Doru Buscu
„Doru Buşcu: Dumneavoastră evoluaţi acum pe o linie foarte, pe o sârmă foarte ascuţită.
Victor Ponta: Asta fac de mult timp, ca să fiu sincer.
Doru Buşcu: Dar sârma asta este întinsă între doi securişti: unul este Felix şi celălalt este, sigur, fostul colaborator al Securităţii, Traian Băsescu.
Victor Ponta: Mă decurg, după cum vedeţi
Doru Buşcu: ce blestem pe dumneavoastră, domnule Ponta, să evoluaţi între doi securişti?”
Excelent!!!! este esenta si chintesenta decaderii umane. la pariu ca manuscrisul acestui scenariu de geniu prin care l-ai departat la distante sigure pe inteligentul (tu ai zis-o!) Ponta de securistii Felix si Base se afla pe servetelul vreunei carciumi unde tu si prietenul tau Ponta ati servit masa.
Incredibil cum ditamai cogeamitele ex directorul editorial la Trustul Realitatea-Catavencu se injoseste in halul asta pentru un rahat de consulat.
Decat marea Doamna a jurnalisticii romanesti de glossy, Gabriela Vranceanu Firea, a cazut mai jos – a ajuns, vai de ea, sa fie fututa de unu, Pandele din Voluntari.
La fel ca in filmul „Alien”, scarbosenia numita CTP („ziarist” si scriitor de „literatura” SF) si-a depus ouale infecte in creierele actualei generatii de „ziaristi”.
Acum ouale au eclozat.
Sper sa prind emisiunea de la Realitatea TV cand, intins pe masa studioului, Doru Buscu va intra in convulsii, stomacul ii va exploda si din maruntaiele lui se va ivi o creatura abominabila, cu mutra cheala a lui CTP.
Cat despre Gabriela Vranceanu Firea, individa-i „de glossy” doar pentru TIR-isti. S-o am in casa, in bucatarie, si sa se rasteasca la mine cu tonul pe care-l avea la antena3, i-as indoi toate polonicele in cap, ca sa se simta ca la ea acasa, in Vaslui.
Asta-i Constitutia scremuta de Bombonel, de pe vremea cand se visa urmatorul despot luminat, continuatorul demn al lui „Ilescu apare/ Soarele rasare”.
In mod firesc, castigatorul cu peste 50% al alegerilor (partid ori coalitie) ar fi indreptatit sa ceara numirea unui anumit prim-ministru convenabil lor sau convenit de ei. Dar in Romania totu-i stramb gandit, ca sa fie in avantajul cuiva. Ei, acuma, strambatura asta e in avantajul altcuiva decat acel pentru care s-a strambat logica acum aproape 9 ani. Si daca Basescu nu le sparge mintea cu strambatura asta, sa le iasa creierul pe urechi de ciuda, mai ca-mi va parea rau ca am boicotat referendumul din vara. E prea frumos, prea elegant si prea amuzant, ca sa nu le-o tragi bolsevicilor astora pitecantropi cu ghioaga pe care si-au cioplit-o ei singuri!!!!
Apoi, nu-i sigur ca USL-ul va castiga peste 50%.
Si cu aia 300 parlamentari, ce se aude?
CINE sa faca o noua Constitutie? Maimutele astea? Felix Gunoiul? Eu renunt la cetatenie, daca asta vor fata o „noua” Constitutie…..
Inteligent.
Amr 3 zile.
Articolul tau trebuie citit invers. Un dement i a creat pe ceilalti.
Cunosti ce dement a facut ca de luni sa avem, in urma unor alegeri libere, un monstru de 70% la conducere ca in 1946.
Prefer oamenii mediocri da cinstiti, decat intelectuali lacomi.
asa e, se poate repeta oricand 🙁