Cine garantează un proces transparent și credibil de selecție a procurorilor pentru PG și DNA?

Aseară, la RTV, Daniel Morar a enunțat (foarte corect, de altfel, din punct de vedere al principiului) că procurorii propuși pentru șefia Parchetului General și a DNA trebuie selectați printr-o procedură clară și transparentă: „La Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) am hotarat ca trebuie respectata o procedura, ca trebuie sa avem o procedura de selectie de genul celei pe care a urmat-o fostul ministru al Justitiei, Mona Pivniceru, si care s-a soldat cu respingerea propunerilor pe care le-a facut. Dar asta nu inseamna ca procedura nu trebuie luata de la capat, ca nu trebuie data o sansa procurorilor bine pregatiti si care vor sa se inscrie intr-o asemenea competitie de a merge in aceasta procedura.
Nu ne intereseaza intelegerile intre actorii politici, daca CSM-ul are un rol in aceasat procedura a inteles astazi sa si-l exercite
” (sursa).
Același Daniel Morar, dar în octombrie 2012, cînd avea posibilitatea să se înscrie în cursa pentru șefia Parchetului General tot în cadrul unei proceduri de selecție, spunea așa: „Deci avem o transparenta pe ceea ce inseamna depunerea candidaturilor, pe vointa de a ne lansa intr-o asemenea competitie, dar n-avem o transparenta in ceea ce inseamna procedura de selectie efectiva. Acesta este motivul pentru care nu-mi depun candidatura. Adica trebuie sa existe o sansa. Nu-mi permit sa particip la o farsa. Numirile sa si le asume ministrul Justitiei. Ministrul ar fi putut anunta declansarea procedurii de selectie cu precizarea ca mai putin eu si Kovesi” (sursa).
Așadar: în octombrie 2012, cînd procedura de selecție a propunerilor pentru șefia PG și a DNA era organizată de ministerul Justiției de la PNL (Mona Pivniceru), Daniel Morar nu s-a înscris, catalogînd toată procedura ca „farsă”; acum, în aprilie 2013, cînd procedura va fi inițiată tot de un ministru al PNL (nu știm, încă, cine va fi acela/aceea), Daniel Morar susține (repet: corect principial!) că e nevoie de procedură. De unde, firească, întrebarea: cine sau ce garantează că, de data asta, procedura va fi clară, eficientă și transparentă? Și cine sau ce garantează că, de data asta, procurorii buni se vor înscrie? Dacă vor exista, și acum, procurori (exact ca Daniel Morar în octombrie 2012) care să nu se înscrie pentru că vor considera procedura „o farsă”?
Și ar mai fi ceva: în octombrie 2012, Daniel Morar nu avea o problemă cu Kovesi (ba chiar era solidar cu fosta șefă a PG, de aceea reiau declarația lui Morar din octombrie 2012: „Adica trebuie sa existe o sansa. Nu-mi permit sa particip la o farsa. Numirile sa si le asume ministrul Justitiei. Ministrul ar fi putut anunta declansarea procedurii de selectie cu precizarea ca mai putin eu si Kovesi„). Acum, Daniel Morar a descoperit că Kovesi nu e bună pentru șefia DNA. Sigur, argumentul lui Morar (Kovesi nu ar trebui numită la șefia DNA pentru că nu are experiență în anticorupție) e corect, dar de ce apare abia acum?
P.S. Îl consider pe Daniel Morar cea mai bună opțiune pentru șefia Parchetului General și consider că mandatul de judecător pe care l-a primit la Curtea Constituțională văduvește sistemul de justiție românesc și de unul din cei mai eficienți procurori, și de unul din cei mai buni manageri.
Ce nu înțeleg, însă, este cum va reuși CSM (din care Morar încă face parte, ca procuror general interimar) să controleze procedura de selecție a propunerilor pentru șefia PG și a DNA, cîtă vreme legea tranșează problema pur politic.

You May also Like...

Numărul corect de alegători români: peste 19 milioane
3 august 2012
Partidul Conservator, executat de Fisc pentru 100.000 RON impozite neplătite
7 iunie 2013
Dacă voi credeați că sîntem străini de ce se întîmplă în Coreile de Nord, respectiv Sud…
23 noiembrie 2010
1 Comment
  • Reply
    Dragos
    3 aprilie 2013 at 13:43

    Morar confirma zicala: imbecilitatea eroilor e pe masura maretiei acestora. ce drak face CSM-ul cu certificatul CONSULTATIV de virginitate, 90-60-90, blonda inalta cu ochi albastri ? si-l baga in cur/il inrameaza si-l spanzura pe pereti ? acum se da lebada principiala uitand ca nici madam Macovei nu i-a masurat chiar cu sublerul in gaoaze nici pe El si nici pe Kovesi, ca CSM-ul perioadei Lidia Barbulescu- Florica Bejinaru- Anton Pandrea- Dan Lupascu- Tudor Chiuariu- Maria Huza le-a acordat aviz negativ, ca Basescu s-a riscat cu ei.
    evident ca organizarea unei olimpiade a procurorilor din care sa se extraga campionii la sefia PG si DNA ar fi salutara, dar pentru numele lui D.zeu/la naiba/hellow ! nu mai e timp de asa ceva din moment ce si un orb vede ca slugile turnatorului Felix deja s-au apucat sa presare cuie si sticla pisata pe pistele alergatorilor kenyeni.
    idiotu nu realizeaza ca’n conditiile date, cu Dana Grecu arbitra de margine, cel mai bun fair-play se obtine cu compromisul Ponta-Base, ca tampitu nu realizeaza ca maine PNL-ul isi baga o Norica Nicolai gen la MJ, ca aia incepe sa bombardeze din 3 in 3 luni cat dureaza ca CSM-ul sa negativeze ba cu fratii Camataru, Nutu la DNA, Sile la PG, ba cu Catalin Voicu- Gigi Becali si tot asa pana cand au omu lor la Cotroceni.
    mai bine nea legenda asta de Morar ar explica cum a fost posibil ca o vaca, doamna procuror DNA Elena Matieşescu, din cireada domniei sale sa-l cadoriseasca pe Nastase-Zambaccian cu 9 (NOUA) luni ajutatoare de prescriptie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *