Cum l-am întristat pe Adrian Năstase cînd era la Jilava. Cristi Danileț știe de ce

Pe 2 ianuarie, cînd Adrian Năstase încă mai rememora sorcoveala deținuților de la Jilava, l-am invitat (pe B1 TV, la „Butonul de panică” – emisiunea, aici) pe judecătorul membru al CSM Cristi Danileț să lămurească dacă un deținut care cere eliberarea condiționată are dreptul la această eliberare, în condițiile în care acel deținut nu numai că nu și-ar fi recunoscut pedeapsa, dar ar fi și acuzat judecătorii de influențe politice.
Răspunsul lui Cristi Danileț a fost următorul: „Am avut situația unui deținut care era chiar judecător, condamnat pentru corupție, căruia i-am refuzat eliberarea condiționată, ținînd cont tocmai de atitudinea lui recalcitrantă față de organele de Justiție, nerecunoașterea pedepsei aplicate și, de asemeni, comportamentul în sală, care a fost profund de lipsă de reverență față de instanță” (aici, de la minutul 42).
Așadar, verdict de judecător: nu recunoști autoritatea judecătorilor și nici pedeapsa, nu pupi eliberare condiționată. Din fericire pentru Adrian Năstase, judecătorii care l-au eliberat au fost mai puțin „catolici” decît Danileț. Ceea ce i-a permis lui Năstase ca, acum vreo oră, să-l pomenească pe membrul CSM la Antena 3: „Ceea ce a spus domnul Danilet despre recunoasterea vinei este o prostie. Ce sens ar fi avut ca eu sa fac o plangere la CEDO daca m-as fi considerat vinovat? Mult mai grav mi se pare celalat aspect invocat de domnul Danilet cum ca libertatea de exprimare trebuie cenzurata, ca nu pot sa imi spun opinia cu privire la justitie sau la politica” (sursa).
Ceea ce înseamnă că avocații lui Năstase erau extrem de atenți la emisiunile B1 TV chiar și pe 2 ianuarie, mai ales dacă era vorba de o emisiune în care judecătorul Cristi Danileț era întrebat de mine care-s condițiile de eliberare condiționată. Atît de atenți încît i-au relatat lui Năstase suficient de clar. Prea clar, judecînd după cît de bine își amintește Năstase acea declarație.
danilet

You May also Like...

Domnule ministru Stroe, de ce vrea Poliția Română să știe dacă-s de dreapta sau de stînga?
26 septembrie 2013
Numărul corect de alegători români: peste 19 milioane
3 august 2012
Nu vă place Licu? Oanei Andrea Schmidt Hăineală îi place
11 mai 2013
1 Comment
  • Reply
    didi
    18 aprilie 2013 at 7:15

    Daca nu recunoasti autoritatea judecatoreasca cand te-a pedepsit, cum poti sa o recunosti cand ceri eliberarea?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *