CSM, mult mai decent în 2008, cînd l-a avizat pozitiv pe Nițu pentru funcția de adjunct al PG

Procurorii CSM s-au făcut de căcat, cum era de așteptat, cînd l-au spălat pe Nițu ca să-l poată aviza pozitiv pentru șefia Parchetului General (vezi motivarea). Prin comparație, acum vreo cinci ani, cînd s-au limitat la formulele standard ale limbii de lemn cesemiste, a ieșit ceva mai decent (aici e avizul din 2008, mai jos un fragment relevant) și, culmea, nu s-a mai opărit nici un purist că penibilul (că de penibil e penibil în mediocritatea lui, nu e nici o îndoială) Nițu îi devenea adjunct profesionistei fără cusur Kovesi.
nitu
P.S. În atenția tuturor întristaților de jalnica prestație a CSM: „Nu, eu îmi menţin punctul de vedere: ministrul Justiţiei propune, CSM face interviuri, dă un aviz, apoi preşedintele decide, potrivit legii pe care am iniţiat-o în 2005. Sunt consecventă şi o susţin în continuare, pentru că este foarte importantă răspunderea individuală. Lumea trebuie să ştie că eu, Monica Macovei, l-am propus pe Daniel Morar şi că dna Pivniceru îl propune pe succesorul acestuia. Ministrul trebuie să-şi asume răspunderea pentru numirea procurorilor-şefi şi pentru ceea ce vor face aceşti oameni. Fiecare partid ar trebui să numească în funcţia de ministru al Justiţiei oameni care chiar să dorească procurori care să-şi facă treaba imparţial. În multe ţări numirile magistraţilor le face ministrul Justiţiei. De exemplu în Germania, ministrul Justiţiei este un om politic şi numeşte şi judecători şi procurori, dar nu se întâmplă ca aceste numiri să fie viciate, iar acei oameni să nu-şi facă treaba. Aş vrea să ne îndreptăm spre aceste reguli democratice, iar una dintre cele mai importante este răspunderea” (Monica Macovei, 1 octombrie 2012 – sursa).

You May also Like...

România. Sau de ce nu există țară pentru proști
15 iulie 2012
Zoso nu trăiește din reclamă la vibratoare. Ci din analize mega-inteligente pentru Pentagon
25 august 2010
Ce făceam acum un an și o zi
4 martie 2011
3 Comments
  • Reply
    zizicu
    11 mai 2013 at 0:28

    Diferenta intre 2008 si 2013 e imensa.
    La diferenta dintre adjunct (care se poate ocupa de aprovizionare daca vrea seful) si PG e oricum mare. PG avizeaza ordinele de ascultare, de exemplu.
    Asta in general.
    In situatia de fata, revoltator e ca Nitu a fost numit dupa 2 audieri in care a aratat unei tari intregi ca e un dezastru. Si si mai revoltator e dupa ce intr-o prima faza CSM-ul l-a respins, acum in scoate de bun. Ceea ce arata ca politicul si-a bagat coada si ca CSM-ul a cedat, in „politic” fiind inclus si Basescu.
    Asa ca puristii aia tot dreptul sa acuze.
    Poate o portie mai mica de „intelepciune” furnizata de sociopatii sectari de la Blogary ar ajuta la punct de vedere mai obiectiv.

    • Reply
      prisacariu
      11 mai 2013 at 0:32

      1. zizicule, tu n-ai identitate?
      2. ce treaba am eu cu blogary?
      3. ce treaba are csm cu basescu? eu credeam ca csm e plin de independenti cu coaie, nu de papa-lapte;
      4. de ce nu zici nimic de citatul din monica macovei?
      5. PG, ordine de ascultare? aoleo, nu te doare? judecatorii emit mandatele, nu procurorii… vezi-ti de energia aia, stii tu care, zizicule:)

  • Reply
    Cristean
    11 mai 2013 at 1:49

    Să vă spun ceva: ajunsesem la un punct la un moment dat când credeam că nu există procuror și judecător cinstit în România decât atunci când nu au interes. Dar uite, au început să apară condamnații. Politici. Politici în sensul de politicieni corupți. Ăia grei. Bine, ăia care au luat ani mulți tot nu erau de prin intimitatea puterii. OK, s-a schimbat puterea. Dar poate că Băsescu avea dreptate cu ireversibilitatea aia. Poate că justiția va rămâne independentă. Poate că-și va face treaba în continuare. Chiar credeți 100% că ăștia necondamnați încă vor fvte meciul? Până la urmă, sunt aceiași, nu știu dacă își vor mai permite să facă ce vor. Europa se uita. Nu de alta. Trăim într-o perioadă în care toată lumea e cu ochii pe noi. I-au pus acolo, la arest, după un algoritm sau ce-o fi, nu înseamnă că scapă toți hoții. Nu prea mai au cum. Pe la jumătatea lor, dacă n-apucăm să-i condamnăm, ne dau ăștia afară din Europa. Ceva se întâmplă. Nici condamnările astea n-au venit degeaba, tot Europa a făcut presiuni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *