Două întrebări: 1. de ce nu l-a trimis DNA în judecată pe Dragnea?; 2. e Hăineală șantajabilă?

M-am săturat pînă peste cap de ipocrizia unora și altora care își rup hainele de pe ei că Nițu, Bica, x, y etc nu merită să fie șefi de parchete. Da, confirm, NU merită: unii sînt mediocri, alții sînt gri la CV și integritate. Dar ăștia pe care tocmai i-am enumerat au ajuns acum aproape să fie numiți la șefia PG, DNA, DIICOT etc pentru că au susținerea colegilor lor, ăia rupți din soare, din sistem. Vorbim de o COMPLICITATE de căcat, toxică, care corupe tot. Iar majoritatea celor din Justiție care se dau fecioare sînt la fel de gri spre negri. În contextul ăsta minunat, mă întreb:
1. de ce dracu’ stă dosarul lui Dragnea de peste 8 (opt) luni la DNA cu urmărirea penală începută? Că nu e un dosar așa complicat, probe sînt cu basculantele. Ok, am înțeles, toată lumea se întreabă ce va face Kovesi cu dosarul, după ce va fi numită. Ok, o să vedem ce va face Kovesi, dar acum la DNA nu e Kovesi șefă, sînt alții. Acum e șef interimar Nistor Călin, înaintea lui a fost adjuncta lui Morar. Niște explicații, aici;
2. e sau nu Oana Schmidt Hăineală șantajabilă? În ianuarie 2012, exact asta se întreba Ondine Gherguț (România liberă): „Cea mai mare parte a activităţii de procuror ( 2004-2007) Oana Hăineală şi-a desfaşurat-o la Parchetele din  Bacău, fiind specializată pe spălari de bani. Nu se cunosc rechizitorii deosebite de trimitere in judecată, de notorietate fiind doar achitarea fostului prim-procuror Stelian Olteanu de la Parchetul tribunalului Neamţ, arestat preventiv de secţia Militară din DNA. Olteanu a fost acuzat pentru falsificări de acte şi pentru folosirea abuzivă a ştampilei Parchetului cu scopul de a obţine retrocedarea pădurii de pe muntele Dămoc, defrişată ulterior. În acest dosar, atât prim-procurorul Olteanu, cât şi judecătorii şi poliţiştii implicaţi în retrocedări şi-au recunoscut  faptele, dând detalii în declaraţiile făcute în faţa procurorilor militari anticorupţie. După schimbarea competenţelor, dosarul  a ajuns la secţia civilă, instrumentarea fiind continuată de Oana Hăineală.  Dosarul s-a soldat cu achitarea  prim procurorului Olteanu, care a fost ulterior despagubit cu suma de circa 5 miliarde de lei vechi prin semnătura fostului procuror general adjunct al Romăniei, controversatul Marcel Sâmpetru,în prezent consiler al fostului vicepreşedinte CSM George Bălan” (sursa).
Pe scurt: cînd era procuror la Bacău, Hăineală a fost adusă, în mandatul de procuror general al lui Ilie Botoș, pentru numai patru luni și jumătate la Parchetul General ca să spele un procuror corupt. Iar Hăineală a prestat. Apoi s-a întors la Bacău, dar ca șefă: prim-procuror la Parchetul de pe lîngă Tribunalul Bacău.
Deci: Hăineală a spălat corupți din magistratură și apoi a fost recompensată cu funcția de șefă? Că, al dracului coincidență, așa pare.
În concluzie: Nițu și ăilalți nu-ș de pus șefi la parchete, e corect. Dar nu mi-i mai lăudați pe ăilalți, complici la carierele lui Nițu & comp. Sînt toți la fel.
P.S. Daniel Morar este, cu adevărat, singurul procuror dintre cei de la vîrf care nu a vînat funcții și care a înțeles să-și facă meseria, cu adevărat.

You May also Like...

Victoria Nuland în NU-land-ul lui Victor Viorel
13 ianuarie 2014
2013, fatidic pentru presă: Mediafax Group are datorii la Fisc de 8,2 milioane RON
16 iunie 2013
Ia Severin parandărăt de la angajații lui?
6 septembrie 2011
8 Comments
  • Reply
    ciufutozaurus
    14 mai 2013 at 11:41

    Mă bucur să văd că n-aţi contractat virusul ăla ruşinos care-i face pe unii cetăţeni să spună că Morar e, de fapt, o curvă moartă după funcţii şi bani.

    • Reply
      prisacariu
      14 mai 2013 at 11:44

      n-am spus niciodată asta

      • Reply
        ciufutozaurus
        14 mai 2013 at 16:49

        nu, insa amicii nostri cu idei ferme de la Blogary par convinsi ca Morar a pus botul fericit la CC, in loc sa fie iepuras în cursa pentru parchet.

        • Reply
          prisacariu
          14 mai 2013 at 16:51

          e treaba celor de la blogary să-și asume ce scriu

  • Reply
    neutrino
    14 mai 2013 at 12:16

    Romanii habar nu au ca atapanii „parchetelor” padurilor romanesti sunt politistii, procurorii si judecatorii. Acum se face apel la societatea civila pt. impaduriri.
    Concluzia: Tot justitia e vinovata de dezastrele naturale create de inundatii, nu Cel de Sus

  • Reply
    ondine Ghergut
    15 mai 2013 at 2:24

    catalin , nu este corect ce ai facut, acuzând-o, pe baza unui articol scris de mine, pe haineala, desi ti-am spus ca, dupa ce i-am dat numele in articol ( atunci am incercat sa iau legatura cu ea ptr explicatii – audiatur et altera pars-, dar n-am reusit) mi s-a facilitat sa ajung la dosarul lui olteanu unde i s-a dat scoatere de catre Haineala.
    Ti-am explicat si faptul ca probele din dosarul pe care ea l-a primit spre solutionare fusese curatat de probe, inclusiv de opis. Ptr siguranta, ea a numerotat paginile ca sa se vada de ce si in baza caror acte a dat scoatere- probabil i s-a parut ciudata insistenta sefilor de a rezolva repede un dosar deja instrumentat de militari ( se schimbasera competentele si politistii nu mai erau anchetati de militari,iar in dosarul procurorului olteanu erau implicati si politisti) . Ea a incercat sa ia legatura si cu procurorul militar care a lucrat la dosar ptr a-l intreba in baza caror probe a cerut si obtinut arestarea, inclusiv la recurs, ptr ca in motivari se faceau referiri la declaratii care nu existau,dar procurorul era f ocupat cu alte cauze, iar seful ei de la PG nu i-a permis sa -l astepte. Dupa cum stii, atunci subordonarea ierarhica a procurorilor era drastica.
    Ea i-a audiat din nou pe invinuiti si martori, care n-au mai recunoscut nimic. Haineala nu avea de unde sa stie ca la dosar au existat declaratii ale procurorului si judecatorilor implicati , declaratii in care acestia au povestit cu lux de amanunte cum au savarsit infractiunile. Cu alte cuvinte, ea a dat o solutie pe probele pe care le-a avut. Daca as fi avut acces la dosarul ei in baza careia a pus scoatere, as fi scris altfel articolul. Eu, insa, am avut acces la dosarul făcut f corect de procurorul militar, cu toate probele, dosar care a ajuns la recursul la arestare, pe care l-am fotocopiat si am si acum probele făcute disparute de „doctorul” din parchetul general, care aranja dosare. Nu Haineala este vinovata, ci „DOCTORUL DE DOSARE”, chiar daca tu te incapatânezi sa sustii ca Haineala e vinovata si ma intreb de ce, mai ales ca nu tu ai facut ancheta si nu ai probele. Indiferent de cum as fi scris articolul, tot as fi amintit ca Haineala a dat scoatere, dar as fi precizat motivele. Vreau doar sa mai aduc aminte ca acel procuror olteanu a fost despagubit cu 5 miliarde de lei, iar prim-adjunctul proc urorului general de atunci, m. sampetru, i-a aprobat f repede despagubirea ptr asa-zisa arestare; apoi procurorul Olteanu a fost repede reabilitat de CSM-ul-ul condus de Lidia Barbulescu si acum incasează linistit pensia de magistrat. Orice altceva ai sustine -chiar nu inteleg obstinatia ta – nu ai argumente , ma refer la probele materiale, pe care eu le detin. Te rog, NU mai folosi NUMELE meu.

    • Reply
      ondine Ghergut
      15 mai 2013 at 2:33

      ps. in legatura cu daniel morar, sunt de acord cu tine

    • Reply
      prisacariu
      15 mai 2013 at 7:11

      ondine, am mai avut discutia asta si pe facebook: cind a aflat ca e o problema cu dosarul, haineala trebuia sa faca tot ce ii statea in putere sa indrepte lucrurile. e magistrat, pentru dumnezeu! ce a facut haineala, insa? a acceptat sa fie promovata. mda…
      p.s. eu te-am citat, corect. scrie un articol in care retractezi ce am citat si te voi cita din nou:)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *