Asta-i viața: Toma îl iubește pe Alistar care-l iubește pe Felix

Andreea Pora a fost făcută troacă de porci la tv de niște unii angajați la Felix (la pachet, și alți jurnaliști „băsiști”). De departe, însă, cel mai josnic atac a fost la Pora. Firesc, au fost proteste la adresa acestei mîrlănii a angajaților lui Felix. Nefiresc a fost că la proteste nu s-au solidarizat mai mulți cetățeni, dar asta e altă discuție.
Dar cel mai nefiresc li s-a părut unora că ditamai organizația Active Watch, de promovare și apărare a drepturilor (și obligațiilor) presei, nu a avut nimic de spus. Cei surprinși de tăcerea Active Watch au remarcat și muțenia lui Mircea Toma, guru-ul Active Watch, degrabă vărsătoriu de comunicate de presă și declarații publice cu alte ocazii.
Ca să fiu complet sincer cu voi, eu n-am fost deloc surprins.

Nu mai comunic cu Toma de niște ani, de cînd a încercat să mă convingă că Victor Alistar, șefulețul aripii române a Transparency International, este pur și neprihănit. Mai mult, Toma nu încerca să mă convingă doar pe mine că Alistar e curat ca lacrima, dar mai și scria texte de opinie în care făcea niște giumbușlucuri logice ciudate, doar-doar l-o scoate pe Alistar nevinovat din ghearele Agenției Naționale de Integritate. În cele din urmă, Alistar a primit ce merita: declarat incompatibil de ANI, a ratat și numirea în Consiliul Superior al Magistraturii (din partea societății civile), și funcția de ministru delegat în Guvernul Victor Ponta 1. Se consolează, însă, cu prezența aproape zilnică la antenele lui Felix. Dar Mircea Toma îl iubește în continuare pe Alistar și nu are nici o problemă nici cu dosarul de incompatibilitate al lui Alistar, nici cu prietenia acestuia cu Ponta ori cu Felix. QED.
P.S. Despre Alistar, doar cîteva articole pe care le-am scris: aici, aici, aici și aici.
P.P.S. Active Watch face și o grămadă de lucruri bune, catre merită apreciate. Am și prieteni la Active Watch, oameni onești și rezonabili. Mircea Toma nu e printre ei.

You May also Like...

Mintea procurorului român de pe urmă
29 aprilie 2011
Si eu am cenzurat!
4 martie 2010
Deontologi ai societății civile, protestați împotriva cercetării averilor liderilor sindicali!
16 februarie 2011
28 Comments
  • Reply
    be2
    19 ianuarie 2014 at 18:51

    Se pare ca al tau coleg, R. Cucui ni-i de acord cu tin in ceea ce il priveste pe Toma.

    • Reply
      prisacariu
      19 ianuarie 2014 at 18:53

      foarte bine, încă ne mai putem exprima liber în țara asta:), chiar dacă avem păreri diferite

      • Reply
        Maximus
        20 ianuarie 2014 at 17:50

        Nu va intristati ca, daca e cazul, va aduce ea baseala la un numitor comun. Si in plus eu n-as fi nici atat de pesimist ca inca mai exista libertate de exprimare. Basea e in putere si sunt inca sanse sa-si realizeze visul, o democratie originala cu „libertate de exprimare” pentru ai lui atat timp cat exprimarea celor de jos coincide cu exprimarea celor de sus. :))

        • Reply
          Unul
          20 ianuarie 2014 at 20:47

          Sa inteleg ca vorbesti de „democratia originala” a idolului tau sau mai bine spus a tatucului tau, criminalul inca nejudecat Marcel Ilici Iliescu! Nu-i asa?
          Bravo, ti-ai facut datoria!
          Nici o postare fara „jos Basescu”
          Acum ia si tu o pauza ca esti deja ostenit de atata gandire!

    • Reply
      ion adrian
      20 ianuarie 2014 at 18:03

      Cred insa ca Tismaneanu iti da dreptate si are si argumente:
      http://www.contributors.ro/politica-doctrine/cand-tacerea-devine-complicitate-scrisoare-deschisa-catre-mircea-toma/

  • Reply
    Vlahus56
    19 ianuarie 2014 at 20:01

    Daca A este B si B este C, atunci A este C. Silogism de fig a doua! Altfel spus, daca Toma il iubeste pe Alistar si Alistar il iubeste pe Felix, atunci Toma il iubeste pe Felix! QED!

    • Reply
      prisacariu
      19 ianuarie 2014 at 20:19

      nu chiar așa, dar cumva așa:)

    • Reply
      Bill
      19 ianuarie 2014 at 20:59

      1. Toma il iubeste pe fercheziuitul si efeminatul de Alistar.
      2. Toma e un vocal aparator al minoritatilor sexuale
      1. & 2. => Toma e ghei
      Cititi si:
      http://www.lapunkt.ro/2014/01/18/ziaristi-murdaria-nu-e-buna/

      • Reply
        prisacariu
        19 ianuarie 2014 at 23:15

        sa nu sarim calul

    • Reply
      pensionara
      20 ianuarie 2014 at 0:26

      Atunci cand este vorba de oameni nu mai e ca-n logica. Oamenii au o latura emotionala care conteaza mai mult decat cea logica. La oameni logica nu face decat sa justifice emotionalitatea. Foarte putini oameni se pot detasa de ei insisi. Dar Active Watch ar trebui sa fie construita pe logica nu pe „asa-mi place mie”. Faptul ca Alistar este mereu la A 3 nici nu ma mira. Acolo poate nestingherit sa-si verse neimplinirile.

    • Reply
      ion adrian
      20 ianuarie 2014 at 18:06

      Nu este din fig II, este din figura I. Este codificat scolastic adica mnemotehnic cu BARBARA.
      Este varianta de tip matematic a celebrului silogism cu muritorul Socrate.:)

  • Reply
    crisuadi
    19 ianuarie 2014 at 20:29

    „Active Watch face și o grămadă de lucruri bune, ca(t)re merită apreciate. Am și prieteni la Active Watch, oameni onești și rezonabili.” Deci, si Mircea Toma e printre ei.

    • Reply
      prisacariu
      19 ianuarie 2014 at 20:32

      tu chiar nu știi să citești? e și o continuare după fraza citată de tine: „Mircea Toma nu e printre ei”

      • Reply
        Unul
        20 ianuarie 2014 at 20:52

        Nu stie sa citeasca, el e specialist cu inalta calificare doar in „alba-neagra”. Si invers, ce puii lui!

  • Reply
    skorpion
    19 ianuarie 2014 at 23:11

    Toma îl iubește pe Alistar care-l iubește pe Felix, care-a iubit vienez de criminal de mult banii lui ceasca..
    🙂

  • Reply
    L
    20 ianuarie 2014 at 13:33

    Deci sa inteleg ca intre cei trei avem de-a face cu un fel de ménage a trois… Active Watch Romania e o gluma proasta, sa fim seriosi. Ma intreb daca cei care coordoneaza la nivel central aceasta filiala romaneasca nu-si pun intrebari in legatura cu activitatea partizana si evident politizata a Active Watch Romania…
    @Vlahus56
    „Amice”, in cazul celor trei indivizi abjecti, Toma, Alistar, Voiculescu functioneaza teoria submultimilor. Alistar fiind o submultime (submultimea B) apartinand multimii Voiculescu (multimea A), iar Toma (elementul C) fiind un element al submultimii Alistar (B), rezulta ca Toma (elementul C) este un element al multimii Voiculescu (multimea A). Pentru ca fiecare element din submultimea B (Alistar) este si un element care apartine multimii A (Voiculescu). Simplu, nu?

    • Reply
      L
      20 ianuarie 2014 at 13:34

      Erata:
      Pardon, este vorba de teoria multimilor… Si nu a submultimilor, asa cum in mod eronat am scris ceva mai sus.

      • Reply
        ion adrian
        20 ianuarie 2014 at 18:08

        🙂

      • Reply
        vlad
        20 ianuarie 2014 at 19:56

        Sau putem folosi logica matematica:
        Daca A –> B si B –> C, atunci A –> C.

  • Reply
    L
    20 ianuarie 2014 at 15:15

    Nu e ciudat cum de toti trepadusii astia oportunisti (Toma, Mihaiu, Alistar, s.a.) si-au facut, fiecare, oengeuri ca filiale ale unor importante organizatii internationale al caror scop lucrative il constituie, cel putin teoretic, lupta pentru promovarea democratiei, a libertatii de exprimare si a statului de drept in intreaga lume…

  • Reply
    ovi
    20 ianuarie 2014 at 17:53

    frate, te vad om destept, faci emisiune cu accidente aviatice amplifici si dezbati invarti si crosetezi situatia si nu te intrebi ce cauta iovan singurul criminal din lume achitat, pensionar reclamant ca nu i ajunge pensia de 160 milioane de lei pe luna, pe pamant cred ca are mai mult la mansa avionului?

  • Reply
    maria
    20 ianuarie 2014 at 17:58

    Auzisem multe lucruri despre personajul in discutie.Reactia penibila arata ca nu erau scorneli.Sa/ I fie rusine!

  • Reply
    Alexandra
    20 ianuarie 2014 at 20:46

    OK articolul, si corect si bine pozitionat

  • Reply
    Despre Mircea Toma și echidistanța dintre victimă și agresor. A făcut o alegere, să-i dăm pace. / În Linie Dreaptă
    21 ianuarie 2014 at 19:45

    […] președintele Partidului Conservator al lui Dan Voiculescu, Daniel Constantin, Victor Alistar, apropiat al lui Dan Voiculescu, Cristian Pîrvulescu, cel care avea să fie numit, un an mai târziu, de Viorel Hrebenciuc, […]

  • Reply
    Scindare în presa română. Miza: statul de drept : Observatorul European de Jurnalism
    31 ianuarie 2014 at 14:00

    […] http://www.contributors.ro/fara-categorie/in-atentia-domnului-andrei-plesu/, CătălinPrisăcariu: http://prisacariu.ro/2014/01/19/asta-i-viata-toma-il-iubeste-pe-alistar-care-l-iubeste-pe-felix/, Dan Tăpălagă: http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-16461315-astia-500-faceti.htm, RaduVancu: […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *