Ponta se desparte de statul comunist numind un membru PCR la Apărarea unui stat NATO

Într-un acces telenovelistic demn de „Sclava Isaura” (de altfel, perioada de succes a telenovelei cu pricina a coincis cu formarea intelectuală a tînărului Ponta, abia ieșit din liceu), premierul Victor Ponta a bocit un pic pe facebook că lumea-i rea și toți vor să-i fure boii de la bicicletă. Postarea premierului e demnă de un mic tratat de psihiatrie, dar nu voi insista aici decît pe una din zicerile lui Victoraș, care zicere poate fi combătută cu fapte, nu cu interpretări relative. Iată fragmentul la care mă refer: „Trebuie sa punem capat tranzitiei de la societatea comunista (cu accesele sale securiste din ultimii 10 ani) spre o tara europeana, cu oameni mai linistiti si mai demni, guvernati de valori si obiective comune”.

Vasăzică, Ponta se vede un soi de revoluționar de rit nou care ar vrea să-l mai fugărească o dată pe Ceaușescu de pe CC, dar se consolează numai cu urmașii lui, infiltrați fără voia și, mai ales, fără vina lui, prin structurile de conducere ale țărișoarei. Păi, să cercetăm chiar la vîrful executiv al patriei, adică în Guvern, adică în Guvernul condus chiar de doctorul în democrație și valori europene VV Ponta. Ei, chiar în acest Guvern, îl găsim la Ministerul Apărării pe Mircea Dușa, ministru decît. Acest ministru decît că este fost membru al Partidului Comunist Român iar valorile lui europene sînt învățate la școala de partid „Ștefan Gheorghiu”. Iar pe Mircea Dușa decît că Ponta l-a numit ministru de două ori: o dată la Interne, a doua oară la Apărare, din 2012 încoace. Așadar, nu la vreun departament obscur și inutil de prin Guvern, ci în fruntea a două ministere strategice. Înainte de „Ștefan Gheorghiu”, Dușa a studiat la liceul silvic din Toplița, din secuime, unde a învățat, ca român verde ca bradul ce se află, valorile șovinismului antimaghiar. Curat valori europene, deci.
Nu știu voi, dar eu, după ce am înțeles că Ponta vrea să scape de statul comunist numind la Interne și Apărare un membru PCR, n-aș vrea să mai analizez și restul mizeriei postate de VV pe facebook. Nu doar că e pierdere de vreme, dar e jignitor pentru orice om cu o inteligență măcar medie și care, cu adevărat, se regăsește în valorile europene.
Screen shot 2014-04-06 at 2.26.55 PM
 

You May also Like...

Abjecția Gabrielei Firea se întoarce grav împotriva lui Ponta
10 octombrie 2014
Turbatul Pleșoianu latră de foame: înainte să fie deputat, câștiga sub 800 de lei lunar
12 octombrie 2017
Oprea juca și în '99, cînd Cozma a folosit tactici militare la Costești, fotbal-tenis cu "Luceafărul huilei"?
29 iunie 2015
3 Comments
  • Reply
    Nea
    8 aprilie 2014 at 9:39

    Care e mirarea? Că revoluționarul de rât nou semnalizează dreapta când vrea să o facă la stânga? Păi el vrea întotdeauna la stânga, nici nu trebuie să te uiţi cum semnalizează. Orice declaraţia a lui are doar valoare de avertisment, dacă îi inversezi sensul. De când a spus că va fi cel mai cinstit guvern (am văzut) şi până la ultima elucubraţie lacrimogenă care înseamnă, de fapt, că vrea să iasă cu picioarele înainte din politică, să-i ajute Dumnezeu!

  • Reply
    ion adrian
    11 aprilie 2014 at 18:51

    May God give this happen
    „Victoria Nuland: In the future, the U.S. will focus on the fight against corruption in the Balkans, Central and Eastern”
    de Alina Neagu HotNews.ro
    Vineri, 11 aprilie 2014, 10:42
    SUA se vor concentra pe lupta impotriva coruptiei in Europa Centrala si de Est si in Balcani, in stransa colaborare cu Uniunea Europeana, pentru a ajuta tarile din aceasta regiune sa aiba o guvernare curata, mass-media independenta si o societate civila puternica, afirma Victoria Nuland, asistentul secretarului de stat american pentru afaceri europene si eurasiatice. Victoria Nuland spune ca in unele tari din centrul, estul Europei si Balcani se observa o „tendinta ingrijoratoare ca aspiratiile cetatenilor sa fie calcate in picioare in interesul oligarhilor corupti”, care „isi folosesc banii si influenta pentru a inabusi opozitia politica, pentru a cumpara politicieni si mass-media, pentru a slabi independenta justitiei si drepturile ONG-urilor”.
    Oficialul american mai spune ca se poate observa o proportie tot mai mare de oligarhi si politicieni corupti care lucreaza impreuna, inclusiv dincolo de frontierele nationale, dispusi sa se sustina reciproc pentru a-si mentine influenta si sa isi conserve banii ce alimenteaza acest sistem. Victoria Nuland subliniaza ca „un astfel de sistem corupt nu numai ca slabeste democratia din interior, insa face o tara vulnerabila si la influentele din afara granitelor, care ar dori sa exercite o presiune nejustificata asupra politicilor economice, politicilor de stat si luarea deciziilor. „Cu alte cuvinte, in multe parti ale Europei, lupta impotriva coruptiei trebuie sa fie o prioritate nationala mare, cu scopul de a apara democratia si suveranitatea unor state”, spune Victoria Nuland.
    Pentru conformitate: http://www.hotnews.ro/stiri-international-17016780-victoria-nuland-viitor-sua-vor-concentra-lupta-impotriva-coruptiei-balcani-europa-centrala-est.htm?cfnl=

  • Reply
    prisacariu | Ponta nu scapă de Băsescu nici în Ministerul Apărării. De unde îl “monitorizează” președintele
    14 aprilie 2014 at 23:50

    […] practică actualul ministru al Apărării pe vremea cînd studia la liceul silvic din Toplița (sursa). Deci, infama slugă a baronilor, VVP, nu găsea un loc mai bun de refugiu decît în brațele […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *