Cazul Mircea Diaconu. Sau cum un parlament cretin votează o lege coruptă și zece judecători se chinuie să o înțeleagă
Mircea Diaconu poate candida la alegerile europarlamentare, a decis ieri, definitiv, Curtea de Apel București. Reacțiile: judecătorii sînt incompetenți și/sau corupți (spun unii); judecătorii sînt cinstiți și profesioniști (spun alții). Traducerile reacțiilor: dacă judecătorii sînt incompetenți și/sau corupți, au fost fie influențați, fie amenințați de către cei care-l susțin pe Diaconu (Ponta & Felix); dacă judecătorii sînt cinstiți și profesioniști, ANI este o instituție abuzivă și Horia Georgescu, președintele ANI, trebuie să-și dea demisia (suspectat fiind că ar fi abuzat de funcție și l-ar fi hărțuit pe Diaconu).
Nici una din variante, însă, nu ține cont de faptele din cazul Mircea Diaconu. Ceva cu mult mai grav s-a întîmplat în această poveste și nu are nici o legătură cu judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu cei ai Tribunalului București sau cu cei ai Curții de Apel București.
Ce s-a întîmplat în cazul Mircea Diaconu este o calamitate care afectează România din 1990 încoace: legislația incompletă, contradictorie, coruptă. Nu voi intra în amănunte referitoare la legi, articole, alineate, interpretări etc. Dar voi spune de la bun început, tranșant: incompatibilitatea definitivă, decisă de instanță (cum se întîmplă în cazul Mircea Diaconu), trebuie să aibă ca principal efect interdicția ocupării unei funcții publice pe o perioadă rezonabilă. Fără excepții, fără ocolișuri, fără proceduri greoaie și imposibile.
Or, în acest moment, legea română prevede că, dacă o persoană este declarată definitiv incompatibilă într-o funcție numită, nu mai poate ocupa nici o funcție publică numită timp de trei ani, dar are acces la funcții alese, adică respectiva persoană poate candida la o funcție publică. În schimb, o persoană aleasă într-o funcție publică și declarată incompatibilă definitiv are acces la o nouă funcție aleasă, dar nu „aceeași funcție” aleasă ca cea în care a fost declarată incompatibilă.
Da, știu, probabil recitiți pasajul de mai sus și încercați să pricepeți. Și, probabil, vă întrebați de ce nu e simplu. Atît de simplu, de exemplu: orice persoană care ocupă o funcție publică (fie aceasta numită sau aleasă) și e declarată definitiv incompatibilă nu poate ocupa o altă funcție publică (fie aceasta numită sau aleasă) timp de trei ani.
Ar fi putut fi atît de simplu. Dar nu e. Pentru că legea română e produsul muncii parlamentarilor români. Care sînt (în cea mai mare parte, din păcate) fie idioți, fie needucați, fie corupți. Așa că legea română (în cazul integrității, că despre asta vorbim, dar nu numai) conține „șopîrle”, „portițe”, ascunzișuri, ocolișuri, excepții etc. Pentru că legea română e făcută să fie interpretabilă. Iar interpretările sînt făcute pentru a permite abuzul, incoerența, inconstanța, arbitrariul, haosul. În interes de partid. În interesul corupților.
Așadar, nu trageți în judecători. Poate că, într-adevăr, unii sînt mai puțin pregătiți. Poate că, e posibil, unii sînt „sensibili” la „argumentele” unor demnitari sau chiar corupți de diverși mafioți. Dar judecătorii iau decizii analizînd niște legi. Iar cînd legile sînt corupte și neclare, deciziile judecătorilor nu pot fi altfel.
P.S. Și nu, nu e vorba doar de legislația referitoare la integritate. Un alt exemplu, foarte recent, e năucitor: legea de numire a Avocatului Poporului. Poate vă amintiți, dar acum instituția Avocatului Poporului e condusă de un interimar. Iar interimarul e o doamnă contabilă din Mehedinți care nu are studiile necesare să fie Avocat al Poporului! Cu toate astea, Curtea Constituțională a decis că interimatul e constituțional. De ce? Deoarece „Curtea remarcă faptul că ipoteza imposibilităţii definitive de exercitare a funcţiei nu este reglementată însă prin nici o normă constituţională sau legală. Aşadar, posibilitatea atribuirii exerciţiului prerogativelor funcţiei de Avocat al Poporului unei alte persoane în situaţia demisiei titularului funcţiei, situaţie care a generat prezenta sesizare de neconstituţionalitate, nu este reglementată printr-o prevedere expresă nici în Legea fundamentală, nici în legea organică de organizare si functionare a institutiei Avocatului Poporului” (sursa).
Cu alte cuvinte, avem de-a face, și în cazul Avocatului Poporului, cu o lege idioată care permite abuzul unei puteri care ține neapărat să acapareze și această instituție.
P.P.S. Agenția Națională de Integritate ar fi abuzat în cazul în care NU și-ar fi urmărit interesele în instanță. Altfel spus, dacă ANI nu ar fi contestat decizia Tribunalului București (care a decis că Diaconu poate candida), Agenția putea fi bănuită că face blat cu Diaconu și că nu-și respectă propria decizia de incompatibilitate aplicată lui Mircea Diaconu. Pe scurt, ANI era obligată să meargă pînă în pînzele albe în dosarul Diaconu, ceea ce a și făcut.
9 Comments
Parlamentul e fara indoiala cretin, tocmai asta il face reprezentativ pentru marea majoritate a populatiei votatoare.
Democratia functioneaza, din pacate 🙁
[…] Comentariul integral, pe blogul lui Cătălin Prisăcariu […]
Barosane
Ia un loc. Putina apa rece. Fii calm.
Pastreaza ti neuroni pentru rezultatele la europarlamentare.
Sandramaua e pe duca rau, rau.
Domnul de la ANI cel ce statea cu coatele pe pupitrul robertei anastase face parte din joc. Din jocul vostru. In curand stop joc.
Vorba cetateanului de mai sus popor cretin-parlament cretin-judecatori cretini-ziaristi cretini- toti cretini.
Asa a interpretat judecatorul. E legal cum a zis el.
In rest doar comentam. Ca si eu cred ca odata ce ai o interdictie de a mai fi ales, numai ai dreptul sa candidezi 3 ani la nici o functie aleasa fie in texas fie in usa.
Diferenta este ca noi chiar suntem cetateni europeni, dar nu constientizam (verificativa pasapoartele scrie clar uniunea europeana).
Suntem romani si europeni prin contopire, nu prin dorinta, vointa, putinta.
Numai ca mi se pare atat de sinistru sa spuna acest lucru domnu de la ani, cum vorbeste chioru de statul de drept.
tot e ceva dacă și tu crezi ceva sănătos
[…] sursa […]
Eu as vrea sa mergem un pic mai mult inapoi in timp si sa inteleg de ce functia de director de teatru este incompatibila cu cea de parlamentar. E de inteles logica care a stat in spate in cazul celor care au societati comerciale, ar putea abuza de calitatea de parlamentar in interesul firmelor, dar pentru un director de teatru, sau de spital, unde e logica?
Parca parlamentul trebuie sa fie reprezentativ pentru societate si pentru cei care ii trimit acolo, iar oamenii astia (medici, actori, avocati) sunt acolo tocmai pentru a ne putea reprezenta si a aduce un plus de valoare legilor prin prisma profesiei si a functiei lor.
serios?
Da, serios. Vezi altfel situatia?
Dacă parlamentarul M.D. votează o lege care spune că teatrul pe care directorul M.D. îl conduce cu onor se duce la primărie, ori la altă „cloșcă” de stat, cît de compatibili îți mai par cei doi medei?