Blog in, blog out: PSD, așa cum arată acum, trebuie distrus

O prioritate națională: distrugerea PSD! – „Având în vedere că, spre deosebire de Traian Băsescu, viitoul președinte va fi mult mai vulnerabil în fața unor posibile încercări de demitere orchestrate în parlament, mai este nevoie de ceva: de distrugerea PSD-ului, așa cum arată el acum.” (turturică)

Remeș încearcă să iasă de sub pietroi – „Abia ieşit din puşcărie de câteva luni, fostul ministru al Agriculturii, Decebal Traian Remes, dă statul în judecată pentru condițiile din închisoarea unde a ispășit o pedeapsă de un an în dosarul “Caltaboşul”. Fusese condamnat la 3, dar a cerut clemenţă şi a primit-o (în mod greşit, se vede acum). Remeş e nemulţumit că în celulă era “aglomeraţie şi mizerie”. Pe bune? Păi nu e aglomeraţie şi mizerie în toată România? Nu ca să trăim mai bine l-am plătit din banii noştri (şi) pe Remeş? Şi nu de noi, ăştia care trăim de-o viaţă în aglomeraţie şi mizerie, şi-a bătut joc Traian Decebal Remeş?” (petreanu)
Iohannis și Băsescu au același consultant vestimentar – „Tot mai multă lume e convinsă că Johhanis are niște consultanți americani pentru campania electorală. Discursuri doar cu teleprompterul, gesturi de predicator în afișe, aură de sfînt adăugată-n Photoshop etc. E totuși un detaliu care a scăpat atenției: Johannis și Băsescu au același consultant vestimentar.” (șuțu)
Amenzile sînt greu de plătit în România – „60% din amenzi sunt neplătite pentru că e greu să găsești un CEC sau un alt punct de plată, mă! Nu pentru că nu există o pedeapsă severă dacă aduni 3 amenzi. Nu pentru că legea și statul sunt impotenți.” (zoso)
psd

You May also Like...

Blog in, blog out: Ponta nu vrea vot liber în Vest ci întoarcerea spre Est
5 noiembrie 2014
Blog in, blog out: Nobel în țara condusă de un plagiator
9 octombrie 2014
Blog in, blog out: SIE, creatorul monstruos al unor lideri politici controlabili?
15 octombrie 2014
1 Comment
  • Reply
    kpy
    9 octombrie 2014 at 9:03

    probabil trebuia sa mergem noi, pe rand sa maturam in celula lui remes. Cum sa faci reclamatie ca era mizeie in celula? nu locatarii trebuie sa curete? inteleg pe de alta parte reclamatia cu aglomeratia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *