Jurnalu' lu' puiemonta. 12 decembrie
12 decembrie. 10.47. Nu mă pot mișca. Cred că nu mă dau jos din pat azi. M-a făcut praf Codruța aseară. După ce am sunat-o toată ziua, i-am dat sms-uri, am vorbit cu șeful SPP să-l sune pe sepepistul Codruței să-i transmită că vreau să vorbim, abia pe la zece seara m-a contactat. Adică a venit sepepistul meu și mi-a arătat un sms de la sepepistul ei: „Mesaj de la sefa mea pt sefu tau: acum pot vb, santinplat kva?”.
„Futu-i justiția, statu’ de drept, MCV-u’ și anafura mă-sii de anticorupție!!!”, am înjurat printre dinți și am pus mîna pe telefon s-o sun iar pe Kovesi. Nici nu s-a terminat primul țîr, că o voce mi-a înghețat sîngele în vine: „Da, dom-nu-le pre-mi-er, vă as-cult”. Wtf, Iohannis?! Nu, era Codruța, da’ de cînd mă bîntuie Iohannis am uitat că și Kovesi e din Sibiu. „Măi, Codruța, tu ești?”, am zis ca un idiot, apoi mi-am dat seama: normal că e ea, că pe ea am sunat-o! Am continuat fără să-i las timp să răspundă: „Trebuie neapărat să ne vedem, îi transmit adresa sepepistului tău”. Apoi am închis. În cîteva minute eram gata: în ghete, chiloți și tricou de basket, cu o bandană în jurul capului și pregătit de un unu’ la unu’ cu Kovesi, tot i se zice „basketbalista”, pregătit să o obosesc cu niște tactici învățate de la Big Ghiță în State. Cu gîndul ăsta înfipt bine în cap am plecat spre sala de sport unde joc eu basket. Dar care e atît de secretă că nici în jurnal nu pot să o desecretizez.
Cînd a ajuns Codruța, înscrisesem deja, de unul singur, cîteva slam dunk-uri cu ajutorul sepepistului, care mă ținea în brațe și mă ridica spre coș. Eram în formă, încrezător. În momentul în care a intrat, am luat-o direct și am turuit dintr-o suflare: „Codruța, nu e frumos ce ai făcut azi, cu bugetul! Știi bine că nu ți-aș tăia banii niciodată, nici măcar eu nu-s așa imbecil! Probabil Nițu te-a făcut, știi că nu te suportă că l-ai dat afară din Parchetul General cînd erai șefa lui. În fine, eu te-am avertizat și atunci să-l ții pe acolo, că nu face rău. Da’ mă rog, treaba ta, ce a fost a fost, azi mi-ai tras-o. Dar acordă-mi revanșa, trei din cinci atacuri, atît îți cer! Hai, intră în teren!”.
În tot timpul ăsta, Kovesi m-a privit cum te uiți la un pudel obez care latră isteric la un Saint Bernard impasibil. Și, în timp ce eu deja mă avîntam spre panou bătînd mingea ca să înscriu primul coș, am auzit în spate: „Tur-ceni. Ro-vi-nari. Șo-va”. Apoi pauză. Am simțit o durere ascuțită în ambii genunchi, m-am împleticit, am dus mîna din reflex spre locurile dureroase, mingea mi-a scăpat și s-a dus la dracu’. M-am încăpățînat să nu o las să învingă doar cu dosarul ăsta, am făcut un efort să ajung la minge și, cînd aproape am prins-o, din spate s-a auzit iar: „Pa-na-it!”. Asta m-a cocoșat: inima a început să-mi bată puternic, am simțit o gheară în piept și aproape am căzut din picioare. Dar nu, nu puteam să renunț. Așa că am mai tras de mine cît să redevin biped și măcar să arunc o dată, o dată, doar o singură dată. Dar pînă să ridic mîinile, a venit lovitura finală: „Vot în stră-i-nă-ta-te”. Și atunci am căzut.
Cînd m-am ridicat, sepepistul meu încă îmi dădea palme. Leșinasem. Codruța nu mai era.
5 Comments
felicitari, savuroase articole,macar de-ar ajunge si la urechile lui clapauge cîte ceva si ne-ar lasa în pace !
De departe cea mai buna fila din jurnalul lui puie monta de pana acum! ,,cu ajutorul sepepistului, care ma tinea in brate si ma ridica la cos”…Tur-ceni.Ro-vi-nari.So-va.Plus Pa-na-it…ce mai, am ras de una singura! Va doresc multa inspiratie in continuare si cat mai multe emisiuni la b1 tv!
10 cu felicitari!!!!!!!!
savuros pana la os! crunt de expresiv!
„Jurnalul” a devenit portia zilnica de ras sanatos.
MULTUMESC!
P.S. De ce ai tinut ascunsa calitatea de adevarat pamfletar!?Cand pamfletul este de calitate ca aceste „jurnaluri”,ajunge acolo unde trebuie.
Imi da un confort gandul ca le citeste chiar personsjul principal sau cel putin „monotesticularu”