Iohannis, the american radio star

Dacă ați văzut știrea asta a NPR (National Public Radio), preluată de Mediafax, probabil ați trecut foarte repede peste ea. Pentru mulți, NPR este doar un acronim fără relevanță. Dacă cercetăm un pic, însă, și aflăm ce e NPR-ul ăsta și ce vrea de la noi, vom avea motive de mirare. Unii mai multe, alții mai puține.

În vara acestui an, în cadrul unui program IVLP, am vizitat sediul NPR din Washington DC. Poate cea mai relevantă informație (pentru ce discutăm aici) pe care am aflat-o cu ocazia asta a fost că NPR (radioul public american, un fel de Radio România al Statelor Unite:D) este preluat, pe teritoriu american, de aproape 900 de stații radio locale (!). Repet: aproape 900. Fiecare stație locală are de la cîteva mii la cîteva zeci de mii de ascultători fideli. Audiența reală a NPR, în aceste condiții, este de cîteva zeci de milioane de americani. Nu trebuie să mă credeți pe cuvînt: aici puteți verifica ce stații radio locale statale preiau NPR; în California, de exemplu, sînt 42 de stații locale care preiau și difuzează programele NPR (sigur, California are 40 de milioane de locuitori, dar state mult mai mici au și acestea cîte 20 de stații locale care preiau și difuzează NPR).
În aceste condiții de audiență și influență (NPR are și corespondenți în mai toată lumea, în capitalele importante), ditamai știrea despre Iohannis capătă o cu totul altă relevanță. Cu alte cuvinte, cînd radioul public american decide să difuzeze un material de patru minute cu un nou președinte dintr-o țară oarecare din Europa de Est (la pachet cu un portret al șefei DNA), mesajul e clar: în SUA, alegerea lui Iohannis se vede atît de clar și de semnificativ încît un ocean distanță nu e suficient să acopere știrea. O știre menită a fi transmisă cîtorva zeci de milioane de americani, deși mulți habar nu au că există România în lumea asta.
Dar să contextualizăm și mai mult: în ultimii doi ani, NPR a difuzat doar șapte materiale despre România (vezi aici), toate în cheie catastrofală (tot în decembrie a.c., NPR a difuzat un material despre cultul lui Ceaușescu la 25 de ani de la împușcarea dictatorului comunist, celelalte materiale se referă la orfani și români care părăsesc țara).
Poate, însă, alți președinți români au avut mai mult succes în programele NPR. Să cercetăm: Iliescu apare în patru materiale ale NPR (vezi aici), dar toate spun că tovarășul Nelu Ilici este un fost comunist; Emil Constantinescu apare doar o dată (aici), într-o notiță atît de scurtă încît poate fi trecută cu vederea; iar Traian Băsescu este menționat în opt materiale, toate referitoare la activități ale NATO sau ale UE (vezi aici).
Așadar, la doar o lună și jumătate de la cîștigarea prezidențialelor și la numai o săptămînă de la preluarea mandatului, Iohannis conduce (deja) detașat la capitolul imagine în topul NPR. Așa arată fotografia de moment.
P.S. Din bugetul anual de cam 200 de milioane de dolari al NPR, peste 60% provine din donații private, nu de la bugetul public al US.
kwjnpr

You May also Like...

Striblea s-a sucit: acum știu meserie
15 aprilie 2015
Golănașii și curvele din PSD ne conduc
11 iunie 2015
Cum plătim noi delirul ceaușist al milițianului Nelu Pop pentru conducătorul iubit suprem Găbiță Oprea
31 august 2015
10 Comments
  • Reply
    Basencu
    29 decembrie 2014 at 17:01

    Barosane
    Luati l repede la pupat ca l iau altii ramasi fara stapan.
    E minunat, comisarii americani va plimba cum i l plimbau pe nea nelu comisarii sovietici. Care i diferenta ?

    • Reply
      L
      29 decembrie 2014 at 19:28

      Auzi, Basencule, da’ stapanu’ matale cine e? E secret, „barosane”? Sau, te pomenesti ca tu n-ai stapani? Jalnicule!
      P.S. Diferenta ar fi ca acei comisari sovietici, pe care i-ai adorat dumneata in tineretea ta proletara, nu ezitau sa te execute. Chiar si la propriu. Eu n-am auzit ca americanii, fobia dumitale, sa aiba comisari… Nici macar d-aia care „te plimba”… Faci confuzii si asocieri profund idioate.

  • Reply
    L
    29 decembrie 2014 at 17:08

    E o discutie care nu prezinta absolut nici un interes… Tovarasul Iohannis, care ar face bine sa ne explice de ce se intalneste voios cu Gunoimonta, saptamanal, si de ce intalnirile acestea sunt inconjurate de mister si tacere complice. Tovarasul Iohannis a uitat pentru ce a fost votat? Si, mai ales, a uitat ca l-au votat chiar si basistii, aia pe care marinarul I-a indemnat sa iasa masiv la vot? Cetatenii acestei tari isi doresc ca Gunoimonta sa plece urgent de la Palatul Victoriei. Tovarasul Iohannis ce vrea? Sa „debaronizeze” Cotroceniul? Si sa-l doteze cu tonete unde se vand napolitane? Sau sa-l faca hotel de cinci stele, asta ca sa se simta bine si madam Tatiana Bran? Iohannis are de la mine, deja, cateva bile negre destul de mari. Iar in ritmul asta, zic eu, n-o sa prinda finalul mandatului…

  • Reply
    L
    29 decembrie 2014 at 17:28

    Revenind… „Romania lucrului bine facut” a inceput extreme de prost. Iohannis trebuia sa ceara cat se poate de explicit demisia lui Gunoimonta. Trecerea vremii si punerea batiste pe tambal ii va aduce grave deservicii sasului de Dambovita. Lui Gunoimonta I se ofera timp sa se reinventeze… Ceea ce va fi nefast pentru tara. Demisia lui Gunoimonta trebuia sa fie prioritatea zero pentru Iohannis. Prioritatea sa, insa, pare a fi o coabitare cu elementul plagiator. O coabitare care este total imp[otriva a ceea ce au votat romanii pe 16 noiembrie. Nu-mi miroase deloc a bine aceasta cardasie secreta Iohannis-Gunoimonta. Pare ceva ticluit pe sub masa, departe de ochii cetatenilor. O sfidare, o obraznicie.

  • Reply
    Nasul TV » Iohannis, the american radio star
    29 decembrie 2014 at 20:54

    […] Sursa: prisacariu.ro […]

  • Reply
    Antigelu
    30 decembrie 2014 at 4:32

    Toata tara canta despre vantul schimbarii, in schimb accepta rahatul oferit drept info referitor la noul ta major sef peste toti, maciuca.
    Oare nu s-a prins nimeni ca tot ce a aparut in presa are aproape acelasi continut, indiferent de tabara ziarului unde a aparut?
    Doua idei, tema de casa: in 10 ani de la lent colonel la trei stele si mai ales, care „batalie” in mai 2004 in zona Nasiriyah????
    Plus tampenia „singurul care a condus o operatie de lupta”. Poftim? Adica restu’, inclusiv aia din Afganistan erau la cules floricele?

  • Reply
    darie
    30 decembrie 2014 at 8:00

    Tare articolul ăsta,coane Prisăcariu să trăiți.Iohannis are tot ce-i trebuie.Dar cum are? Are el ca persoană.Or,România fiind o democrație,nu e condusă exclusiv de Iohannis.Aici e problema,anume ca Iohannis să nu devină o piesă de decor,adică o piesă frumoasă și atât.Ar fi bine dacă am scăpa de Pontache Minciunarul.Dar cum s-o facem? Unde mai pui că are și el vreo cinci milioane de voturi!Știu,voturi tembele,dar voturi „valabil exprimate”. E un blocaj din care Iohannis nu va putea scăpă decât utilizând spatele culiselor.Numai de pe acolo Minciunache poate fi poftit să ia o pauză.Minciunache a mirosit și a și expulzat câțiva ciumpalalci din PSD.Deci e complicat.Vom vedea cu ce idee vine sasu’. Dacă vine.

    • Reply
      L
      30 decembrie 2014 at 12:24

      „Sasu” n-are prea multe idei si nici nu prea vrea sa aiba. Omul vorbeste putin si gandeste la fel de putin, asta ca sa parafrezez spusele unui „amic” de-al sau, Cacarau. Faptul ca „sasul” nu i-a cerut demisia instantaneu lui Gunoimonta, imediat dupa ce s-a instalat la Cotroceni, asta e o eroare monumentala din partea sa. O eroare care il va costa scump. Votul din 16 noiembrie il obliga sa-i ceara demisia gunoiului care miroase urat la palatul Victoriei. N-a facut-o, acum e prea tarziu. Mai mult, „sasul” s-a intalnit pe sestache cu „Minciunache”, asa cum ii zici tu. Eu n-am deloc prea multe sperante in ceea ce-l priveste pe „neamt”. E slab, manipulabil si… santajabil. Si dispus compromisurilor care compromit. Deja regret ca i-am dat votul, ca basist ce sunt. Iar ca mine sunt multi altii ce impartasesc acest sentiment de regret…
      P.S. Un alt semn prost pentru „sasul” de Dambovita este faptul ca Maior inca nu si-a prezentat demisia, asa cum a declarat in urma cu ceva vreme ca o va face in fata noului presedinte… Oare de ce Maior nu si-a prezentat demisia?

  • Reply
    ALMA
    30 decembrie 2014 at 11:37

    Da, Iohanis are toate datele personale pentru un Presedinte star!
    Dar(imi pare rau ca exista un”dar”):
    Ca s-a dus la „Mihai de Romania” , a facut bine ca a onorat o invitatie!
    Dar ca l-a invitat in Parlament e discutabil. Ce a vrut!? A vrut sa aiba aproape singurul decorat de Stalin?!
    Ca a decorat la randu-i un fost detinut politic, nu cred ca era momentul. De ce nu a ales (aleatoriu) un pensionar CAP, care dupa ce a fost ranit ca i-au luat comunistii bruma de pamant ce o avea, a muncit ca un sclav la acel pamant pentru mai mult de 30 de ani si acum are o pensie de 450 lei?Acestia sunt eroii in viata ai Romaniei!Acestia se lupta inca si azi pentru a ajunge pana la sfarsitul lunii cu o bucata de paine pe masa. Si din acestia nu mai sunt multi in viata.Nu asteapta nimic altceva de la stat, nu sunt asistati social sunt robii acestui pamant care uneori mai voteaza si pentru o sticla de ulei sau un kg.de faina.
    Meritau o decoratie pentru ca ceilalti au fost decoratii, mediatizati si li se ma face si cate o statuie.
    Ma tem ca Presdintele Iohanis din Star va ajunge stareltta. E PACAT!

  • Reply
    maria
    30 decembrie 2014 at 13:38

    Nu va inteleg rationamentul.Au fost 4 presedinti.3 au fost bagati in seama cite o data iar unul de opt ori.Cel cistigator e ultimul pe care il indeamna sa lucreze la pachet cu KOVESI.Adica cum?Unde e separatia puterilor in stat?Dv credeti ca ar fi indraznit vreodata cineva ,oricine sa-i spuna lui Basescu asa ceva?De Basescu au vorbit de 8 ori de lucruri importante NATO,EU.Trebuia sa -i spuna cineva ce politica interna sa faca Basescu?Il confundati cumva?Eu cred ca e grav ce se intimpla.Cita incredere au americanii in acest om de 4 minute i-au trasat sarcini de politica interna(amestec in justitie),mai aveau putin si-i desenau.Eu zic ca e de rau nu de bine.Respectivii ziaristi ,stiu ,nu reprezinta pozitia congresului american sau a lui Obama ca nu sintem la TVR lui Tanase, dar oricum pozitia lor a fost jignitoate.Cum adica la pache cu Kovesi)si locatarul de la Cotroceni tace ca mortu-n papusoi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *