Iliescu suferă, e trist: el n-are cronică de Cotroceni

În 2015, tataie comunist Ilici Iliescovici își permite să facă mișto de noi și să ne dea cu tifla (după cum am zis aici). Asta și pentru că „măi, animalule!” nu a puit pe lîngă el niște fini intelectuali racordați la occident și transatlantism, care să înțeleagă valoarea catharctică a memorialisticii.

Sînt convins, însă, că în secret, tataie Ilici suspină în fiecare noapte după acea cronică de Cotroceni care să-l expună în toată splendoarea celor trei mandate ale lui. O cronică vie, adevărată, vibrantă, care să nu precupețească nici un efort în a descrie cum se pupa Ilici pe gingii cu Moscova, cum stătea la taclale cu vechii securiști pe care i-a păstrat în structurile statului, cum l-a durut la basca aia comunistă a lui de proprietarii fără proprietăți (care fuseseră naționalizate de colegii ideologici ai lui nea Nelu) și de jaful performat de apropiații lui în fostele fabrici și uzine ale iepocii de aur. Și cum multe, prea multe altele.
Dar aia e, viața e tristă: în loc să scrie o cronică de Cotroceni, Corinela Crețu, cărătoarea de mapă a lui tataie, a ajuns comisar european, deci are treabă. Iar Ionuț Vulpescu, cărătorul de geantă al lui tataie, e acum ministru al Culturii. Deci, și el are treabă. Noroc că intelectualii dreptei au ceva timp și au bifat și cronicile cotroceniene atît de necesare ca să ne treacă timpul pînă ne îngroapă Ponta pe toți.
iliescu

You May also Like...

Nicușor Constantinescu se pișă pe Nicolae Văcăroiu și Văcăroiu vorbește de Cuza
28 martie 2014
Turkish Stars
20 iunie 2015
Dragnenstein le-a dat cu tifla creatorilor
21 iunie 2017
3 Comments
  • Reply
    Iliescu suferă, e trist: el n-are cronică de Cotroceni - Pe Bloguri
    27 mai 2015 at 11:04

    […] Sursa: Cătălin Prisăcariu […]

  • Reply
    marcos
    27 mai 2015 at 21:56

    Exista Cronica de Cotroceni din perioada iliescista si inca una grozava. A aparut acum patru ani si e scrisa de fostul consilier prezidential, graficianul Eugen Mihaescu, doar ca sistemul a ordonat legea tacerii, iar presa s-a conformat, doar e parte a sistemului:
    http://www.curentul.info/2011/index.php/2011122267151/Actualitate/Ion-Iliescu-si-femeile-din-viata-sa.html
    http://www.bookiseala.ro/eugen-mihaescu-intre-linii/68833.html

  • Reply
    Ionut Canciu
    10 iunie 2015 at 4:26

    tataie comunist Ilici Iliescovici așa zisul „bystroye smert'” ne-a îngropat pe toți la figurat, dar mă tem să nu ne îngroape si la propriu că precis murim înaintea lui, dacă ne ajută bunul Dumnezeu să intre la „Gherla” pentru mineriada 13-15 măcar, cu siguranță va scrie și el ” Cronica „Cotrocelului” ” sau amintiri din ’96 și 2000 „Țara asta toată, e hipnotizată, nu-i vine să creadă că Ion candidează” sau „Mai dute-odată de la noi, Ionele dragă” sau „De ce ești tu paranormal? Ionele dragă” sau „Ion Iliescu – spaima regilor și domnul tuturor belelelor” ..Așa că vorba tovarășului Rus: „stai calm că viața-i lungă”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *