Acești bișnițari nouăzeciști și tarabele lor TV

L-am cunoscut pe Sorin Oancea în iulie 2012. Despre el nu știam atunci decît că îl făcuse Gigi Becali celebru („și Oancea să se uite”). Ne întîlneam, la propunerea mea, după ce proaspăt instalatul premier Ponta decisese că TVR Info (canalul de știri al televiziunii publice, la care prestasem ca invitat permanent vreo jumătate de an și ca moderator al unui talk show de seară timp de o lună) trebuie închis. Căutam, deci, un nou proiect TV iar B1, pe vremea aceea, îmi părea aproape singurul la care să-mi pot face treaba.

Oancea mi-a făcut o ofertă abia în octombrie 2012. De atunci, pînă în martie (inclusiv) a.c., am moderat talk show-uri (cel mai adesea, pe teme politice, de justiție, de politici publice și investigații) mai pe toate tronsoanele disponibile ale postului. Am avut o relație relativ civilizată cu Oancea pînă pe la jumătatea lui 2014, cînd omul a început să joace pe față pentru Ponta. Atunci s-au înmulțit discuțiile în urma cărora eu trebuia să fiu convins că, asta e, fatalitate, Ponta e viitorul. Tot de atunci a crescut numărul sms-urilor cu indicații prețioase pe care mi le trimitea în timp ce eram în direct. Conform acestor sms-uri (pe care le am, desigur, în propriul telefon), unele subiecte trebuia să fie amînate, altele pur și simplu evitate, unii oameni protejați, alții călcați în picioare. Cele mai multe dintre sms-uri erau dublate de alte sms-uri, prin care eram certat că nu urmez indicațiile. De cele mai multe ori, aveau loc și convorbiri telefonice de prelucrare ideologic-editorială, ca nu cumva să uit care sînt țintele lui Oancea (proprietar cu 50% al B1 TV  și director general al postului).
Punctul culminant al presiunilor a fost atins înainte de turul al doilea al prezidențialelor, cînd Oancea mi-a sugerat că, dacă nu sînt „echilibrat”, poate stau acasă în ultima săptămînă dinaintea votului final de pe 16 noiembrie. Ce înțelegea Oancea prin „echilibru”? Ceva simplu: Ponta și Iohannis trebuia să fie tratați egal, lăudați la fel și criticați la fel. Nu conta, desigur, că unul era premier în funcție și celălalt doar primar la Sibiu. Cu alte cuvinte, dacă Ponta o dădea de gard cu taxa pe stîlp sau supraacciza la combustibil (vă mai amintiți de ele? pînă și Ponta a admis că erau idioțenii, după ce a pierdut alegerile), nu era bine să-l critici pentru asta la TV pentru că nu puteai să-l critici în mod similar și pe Iohannis (!). Nu conta, firește, că Iohannis nu putea fi criticat pentru așa ceva, un primar neavînd pîrghii legale să decidă taxe și impozite naționale.
După 16 noiembrie 2014, s-a așternut liniștea și Oancea nu a mai dat indicații prețioase. Pînă prin martie a.c., cînd mesajele de politică editorială au revenit, telefonic și pe sms. Nefiind urmate de efecte din parte-mi, pe la jumătatea lunii martie au încetat. O singură comunicare am mai avut cu Oancea, apoi, telefonic: pe 4 aprilie, într-o sîmbătă, după cum v-am povestit aici. În acea sîmbătă, directorul general al B1 mi-a spus, textual, că nu are nimic profesional să-mi reproșeze, dar că stă prost cu banii și, pentru o discuție mai amplă „care să lase loc de bună ziua”, m-a invitat să ne vedem după cîteva zile. Acea întîlnire nu a mai avut loc. Pînă la urmă, ce „loc de bună ziua” să îi lași unuia ca Oancea?
Nu v-aș fi relatat cele de mai sus din două motive:
1. în ciuda presiunilor, eu mi-am făcut meseria după principiile meseriei, deși devenea din ce în ce mai greu măcar și pentru aceea că eram înjurat și eu pentru politica editorială evident pro-Ponta a postului (ah, Sorin Oancea, păcat că nu a înregistrat nimeni minunatele noastre discuții, era delicios cum îmi ziceai că talk show-urile trebuie să fie așa, mai „magazin”, cu subiecte diverse, sociale, de interes pentru oameni, că modelul BBC de jurnalism a murit);
2. dacă azi nu ar fi apărut un comunicat șmecheresc girat de B1 TV în care apar cîteva minciuni sfruntate.
Una din minciuni este că postul a asigurat o „libertate editorială deplină”. Nu, Oancea, nu o să public sms-urile de la tine (nu mai pomenesc de un e-mail de prin februarie, în care ne amenințai pe unii, textual, că nu o să mai avem locuri de muncă dacă nu îi înjurăm pe unii și alții care nu-ți plăceau ție) care arată contrariul. Din silă nu o să le public. Dacă, însă, vei continua să minți șmecherește, mă vei obliga să fac asta, pentru a restabili adevărul. Te rog, nu mă obliga. Oricum, nici nu prea e nevoie să public eu ceva, e suficient că în spațiul public a ajuns un e-mail intern care arată cum se cenzurează subiecte la B1 (sursa).
O altă minciună din comunicatul B1 este că n-aș fi performat în audiențe. Am mai demontat o dată această idioțenie (aici, la finalul textului), deci nu reiau. Iar dacă îți susții, totuși, minciuna asta, te invit, Sorin Oancea, să faci un top comparativ al audiențelor moderatorilor B1 din 2012 încoace și să-l publici. Știu, nu o vei face.
La final, dragă Sorin Oancea: reprezinți unul din modelele cele mai nocive de mogulaș de presă din România anului 2015, ai o mentalitate de mic bișnițar valutist nouăzecist care folosește televiziunea ca pe o tarabă cu mizerii pe care le vinzi în interesul cui dă mai mult. O vreme, m-ai păcălit că ești inteligent. De fapt, ești doar șiret, ai acea viclenie pe care ți-o dă școala vieții și anturajul populat cu șmenari mai bogați și mai influenți decît tine, la statutul cărora aspiri. Dar la care nu, nu vei ajunge. Pentru că vremea bișnițarilor de succes a trecut, chiar dacă tu nu înțelegi asta încă.
P.S. Marile spirite, evident, se întîlnesc: cînd am plecat de la Academia Cațavencu a lui Vîntu, tot din cauza cenzurii politice, SOV a spus despre mine și ceilalți colegi de plecare că eram „discutabili”. Adică tot un fel de neperformanți, cum zici și tu. Și Vîntu s-a crezut, la vremea lui, o mare sculă, iar acum își roade unghiile în așteptarea unor noi condamnări.
oancea ponta
 
 

You May also Like...

Băsescu desprea reacția BOR la moscheea din București: "nu mi-a plăcut poziția Bisericii, care a spus "punem și noi de un hotel la Istanbul""
2 august 2016
Checkpoint Charlie. Charlie Hebdo
7 ianuarie 2015
Regiunea separatistă Teleorman
3 octombrie 2017
32 Comments
  • Reply
    Sile
    8 iunie 2015 at 15:06

    Macar e KLAR. Negru pe alb. Speram ca ai sa revii. Sau cum se spune „never say never”.
    Trebuia sa-l incurajezi pe Oancea ca-i publici raspunsul.
    Noroc si tine-o tot asa.

  • Reply
    Dezvaluiri din interiorul B1 TV. Cand s-a dat postul cu Ponta si cum sunt AMENINTATI jurnalistii - Aktual24
    8 iunie 2015 at 15:16

    […] scula, iar acum isi roade unghiile in asteptarea unor noi condamnari”, a scris Prisacariu pe blogul […]

  • Reply
    Carmen M.
    8 iunie 2015 at 15:18

    La B1 ma uitam pentru unii oameni , nu pentru patronii sau finantatorii postului .Audienta de care face Oancea vorbire se va duce pe apa simbetei, ma mai uit doar la Sabin Orcan .In rest, imi urmaresc preferatii pe unde se duc.Drept pentru care am lasat un comentariu si la dreptul la replica al b1(ipocrit) pe reporter virtual.
    Mult success!

  • Reply
    cristian ion
    8 iunie 2015 at 15:30

    Iti dau dreptate ,dar si un sfat…trebuie sa lupti ca la o partida de sah cu acesti (bine zis )bisnitari. Te astept sa reapari pe televizor !Multa sanatate si succes.

    • Reply
      malone_gerald@breussels
      8 iunie 2015 at 17:38

      Să nu spună cineva că momâia Striblea are sau va avea vreodată audiență mai mare decât Cătălin !

      • Reply
        Robert
        8 iunie 2015 at 19:41

        Drama este ca se poate, sunt multi otv-isti si rtv-isti rataciti si avizi de indrumare divina. Partea dramatica nu-i rating-ul mai mare pe care-l poate livra marmota de serviciu, drama e ca sunt atat de multi prosti pe metrul patrat…. cat sa conteze.
        Sper sa se duca B1 in gropa, si nu de dragul de a vedea inca in post inchis, ci din speranta de a-i face sa intelega si pe ceilalti actionari, cei 50% ramasi in zina gri, ce se intampla cand stau cu mana in cur.
        Din pacate prostul nu poate sa invete din greselile altora, nici macar din ale lui, decat daca-s prea groase, si-un pic prea tarziu sa mai conteze.

  • Reply
    Ana
    8 iunie 2015 at 15:47

    Nu mi-ai dat si mie numarul lui de telefon, voiam sa-i zic cateva vorbe, asa la ureche.
    Bravo tie ca-ti respecti profesiea, te respecti pe tine. Cei care cred in tine, te vor urmari/citi, indiferent de post tv sau ziar.

  • Reply
    tristan
    8 iunie 2015 at 15:51

    Daca citeai revista unor fosti volegi, aflai despre intentiile b1 inca de anul trecut.

    • Reply
      AntiGelu
      8 iunie 2015 at 18:24

      Coane Tristane, si cum citesti revista fostilor colegi? Prin batista?

      • Reply
        tristan
        9 iunie 2015 at 12:38

        Cum o citesc? O cumpar si citesc textele. E nevoie sa-ti desenez o schema?
        Pe principiul asta nu mai poti sa citesti absolut nimic, ca si dintre actualii colegi ai lui Catalin sunt cativa care foloseau batiste de la Blaga (vezi campania ARD si Cautis). Aici insa intervine chestia aia pe care o cari pe gat, si pe care o poti folosi si pentru altceva decat obiect decorativ. Te ajuta sa-ti dai seama cine scrie la comanda si cand.

  • Reply
    Replica lui Prisăcariu pentru șeful B1: „Oancea, nu mă obliga să public SMS-urile… | Reporter Virtual | Portal
    8 iunie 2015 at 16:00

    […] (foto stânga) scrie astăzi pe blog pentru prima dată explicit despre „presiunile editoriale” pe care le-ar fi făcut șeful B1 […]

  • Reply
    Ildiko Badescu
    8 iunie 2015 at 16:09

    Felicitari ! Daca vrei sa ai caracter, cuvant si coloana vertebrala, oare cum poti sa ti le pastrezi in RO postcomunista, in care aprox.80% dintre compatrioti nu mai au caracter, cuvant sau coloana ??? vertebrala

  • Reply
    malone_gerald@breussels
    8 iunie 2015 at 16:10

    … că ai fost forțat să pleci de la B1 – ca fiind o condiție a camarilei PONTOCHIO – COLDEA & Co – evident ! După ce pică „Iresponsabilul vesel cel suferind de personalitate infantilă- plagiator mincinos” – adevărul va ieși la suprafață – si toată această mizerie asupra ta va fi rezolvată. Noi , cei din Brussels- in ultimele 9 luni ne uitam doar la emisiunea ta ! După ce Coldea – Pontochio -Ghiță, au cumpărat B1 + această condiție – cu tine Out – ne mai uitam doar la DIGI24 , REALITATEA , SI NASUL TV ,

  • Reply
    francezu
    8 iunie 2015 at 17:45

    Felicitari. cine rade la urma rade mai bine. cind vad ce face „impartialul” striblea ma buseste rasul

  • Reply
    malone_gerald@breussels
    8 iunie 2015 at 17:48

    Te așteptăm cu … sufletul la gură – „Butonul de panică” la DIGI24 sau REALITATEA Tv .

  • Reply
    AntiGelu
    8 iunie 2015 at 18:29

    Exista si youtube, si pe ala nu il poate cenzura nimeni. Emisiune simpla, canal cu abonament, etc…

  • Reply
    just a friend
    8 iunie 2015 at 18:34

    Sunteti un exemplu de urmat pt multi jurnalisti! Felicitari pt tot ceea ce faceti(scrieti) si pt faptul ca nu va lasati influentat de cei care doresc sa fiti sluga lor!

  • Reply
    ioana
    8 iunie 2015 at 18:51

    am mai comentat pe „reporter virtual”, o fac din nou, sînt dezamagita de smenurile lui oancea, am urmarit emisiunile care ma interesau, cu adevarati jurnalisti- catalin era preferatul-, stiu ca ai caracter, e lucru mare azi, te apreciez orice ai face si voi citi orice-ai scrie ! Bafta în tot ce faci !

  • Reply
    Cătălin Prisăcariu, ex-B1 TV : Eram pe locul 3 la audienţe. Totuşi, nu lucram la CNN | Reporter Virtual | Portal
    8 iunie 2015 at 19:00

    […] a  scris astăzi pe blog pentru prima dată explicit despre „presiunile editoriale” pe care le-ar fi făcut șeful B1 […]

  • Reply
    dan
    8 iunie 2015 at 20:30

    Cum explicati faptul ca Oancea nu-l da afara si pe Sabin Orcan? Ca si el e foarte virulent la adresa lui Ponta. Siu mai sunt si altii.

  • Reply
    L
    8 iunie 2015 at 21:49

    Cataline, in locul tau as publica SMS-urile si mesajele e-mail cu care ai fost hartuit luni de zile pentru a juca exact asa cum dorea Oancea si Gunoimonta. Conditionarea ta nu e ok. Si, asa cum am mai spus-o, n-ar fi rau sa te gandesti la modul serios sa dai in judecata B1 si sa dai sfoara la DNA cu privire la un eventual trafic de influenta Gunoimonta-Oancea.

  • Reply
    Juan
    9 iunie 2015 at 4:15

    Catalin Prisacariu;de aici de la mii de Km,iti simt lipsa.Spune-mi pe unde bintui,pentru ca vreau sa-ti vad in continuare moderarile, care contin toate ingredientele momentului.Felicitari ca nu permiti sa-ti fie terfelita verticalitatea si profesionalismul acestei nobile profesii.Tine-o tot asa.

  • Reply
    Juan
    9 iunie 2015 at 4:29

    Si inca ceva Catalin;abia acum dupa aparitia articolului de mai sus,inteleg de ce nu imi mai apareau postarile mele facute la adresa derbedeului plagiator,si al celorlalti pupincuristi PDSR-isti(ciupa poilla)pastoriti de el.Observ ca sa intors perioada cind negrul era alb,iar albul era foarte negru.Asa ca le transmit tuturor celor care au dubii asupra celor prezentate de tine mai sus,ca sunt perfect credibile, si ca B1 usor ,usor se infrateste cu latrina 3,si cu Ghita rtV.

  • Reply
    Presa libera?
    9 iunie 2015 at 4:56

    Care mai e TV libera, NasulTV? Deci ramanem doar cu bloguri si site-uri de stiri facute de voluntari gen presalibera.net? Atat poate Romani dupa 25 de ani de furt si mizerie?

  • Reply
    MINULESCU
    9 iunie 2015 at 6:02

    Dacă ar cerne Dumnezeu România ca să separe scursorile, nu ar rămâne oameni demni decât câte locuri are o puşcărie mijlocie. Prea puţini ca să spui că românii alcătuiesc un popor şi nu o populaţie!
    Îmi amintesc de Ceauşescu strigând de-şi scuipa bojocii : ,,Să conducă clasa muncitoare , revoluţionarii de profesie !” şi ,,Socialismul a învins deplin şi definitiv la oraşe şi sate!” . S-a întâmplat deplin şi, tragic, definitiv!

  • Reply
    cozia
    9 iunie 2015 at 9:50

    draga catalin, fiindca tu faci parte din trioul pe care l urmaream inainte, adica pe tine, pe turcescu si pe orcan, chiar acum am postat pe site ul b1 niste opinii de ale mele asa, in legea mea si le pun aici ca sa stii ca si eu cu altii de pe aici sau neanunati suntem cu tine. E nedrept ce ti s a intamplat insa desi ti au dat cu sutul in fund te au impins inainte, prostii!
    uite ce le am zis –
    chestia e ca nu mai sunteti televiziunea care era odata, pe care o urmaream cu predilectie, la stiri sau emisiuni moderate de turcescu, prisacariu, sorina , madalina… v ati schimbat foarte mult, evident stimate oancea v a plictisit categoria de telespectatori si atacati sa inhatati categoria de telespectatori de la antena 3 banuiesc. Dar e treaba ta, ca esti actionar majoritar, nu i asa, money tooks , la un singur lucru insa sa renuntati, la pretentii , de televizine profesionala sau public serios.Stii sorin oancea vorba aceea, cum e turcul si pistolul, asa si tu si banciu si striblea, care in doar in cateva saptamani a devenit supershow ist dupa ce au batatorit cararea si nesuferitii tai, moraru, turcescu….money tooks,, insa, ca suntem in 2015 si bate un vant rosu, mama, mama!
    asta e catalin, tu esti jurnalist si te lupti, noi avem opinia si votul, poate vom reusi in viitor sa schimbam ceva.
    multa sanatate!

  • Reply
    prisacariu | Mănîncă, Banciule, mănîncă…
    9 iunie 2015 at 12:50

    […] mă miră că un bișnițar care are o tarabă TV crede că șmecheria ține loc de blazon și minte crezînd că va reuși să […]

  • Reply
    Fostin Beuneanu
    9 iunie 2015 at 13:28

    L-am „mirosit” p-ăsta de când „s-a certat” cu fostul lui patron şi a venit, chipurile în B1, să facă o „altfel” de televizuine, concurentă cu cea de la care tocmai plecase! Aş! Nu l-am crezut nicio secundă şi am fost convins că e un blat ordinar. În clipa aceea am realizat că B1 va fi A3 reloaded! Dovada? Cântă aproape după aceeaşi partitură. Mai rămâne să facă duplex că de citat se citează reciproc! „Certurile” dintre ei sunt de faţadă! Deci intuiţia nu m-a trădat nicio secundă. Îi compătimesc pe cei care erau şi mai sânt şi astăzi acolo, cei veniţi în perioada Bobby Păunescu, Bobby Marinescu, Radu Moraru, etc adevăraţii beunişti!

  • Reply
    Radu Banciu, către Prisăcariu: „Ciocu’ mic. Taci dracului din gură!” | Reporter Virtual | Portal
    9 iunie 2015 at 14:00

    […] mă miră că un bișnițar care are o tarabă TV crede că șmecheria ține loc de blazon și minte crezînd că va reuși să […]

  • Reply
    soacra prostanacului
    10 iunie 2015 at 7:39

    Sunt sigur ca in curand, in locul lui Sabin Orcan laB 1 va apare Victor Ciutacu, iar eu linistit voi scoate postul „draga Nadia” din lista de programe !

  • Reply
    Elisabeta Baias
    10 iunie 2015 at 20:26

    Am urmarit B1 TV cu sfintenie , pot sa spun ca azi sint profund desamagita de noile masuri luate de Oancea, de tonul lui Banciu care inloc sa critice ce este de criticat se ascunde in spatele lozincei ..eu nu votez!!!ca oricum nu se schimba nimic…foarte dezamagita cind Prisacariu a fost executat impreuna cu Sorina Matei…nu a mai ramas nimeni la B1 , este prima data cind mi-am pierdut interesul sa urmaresc B1….Nu este greu de observat tonul lui Banciu care nu are NIMIC….de zis despre Ponta!!!toata lumea civilizata e socata de ce se intimpla in Romania si B1…nu are nimic de spus!!Banciu comsuna jumate din emisiune injurindu-l pe Prisacariu!!
    Hello domnule Banciu!!!!ce este cu chestia asta??????????
    PS: Mesaj for C.Prisacariu…va urmarim in continuare!!

  • Reply
    Elena
    6 noiembrie 2015 at 10:26

    Sunt departe de Bucuresti , mi-am dat seama care au fost motivele matrasirii lui Catalin de la postul B1 dar nu am stiut autorul acestui „maret” gest ! Felicitari pentru verticalitatea morala de care dai dovada Cataline si pentru patriotismul pe care il practici. N.Iorga a spus : „Patriotismul este o virtute si ca orice virtute ,se practica si nu se clameaza ! Inca odata felicitari si mult succes in continuare !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *