Ce ironie: Ponta, victima Constituției lui Năstase

Izolat la Cornu, printre găini și copaci, Năstase se bate cu lumea pe blog. Ultima lui bătălie este cu propria sa Constituție. Pe care, în încercarea de a-l apăra pe Ponta, fostul său protejat, o reneagă.

Iată pasajul relevant: „Pe de altă parte, spre deosebire de alti colegi, eu am fost de părere ca presedintele României  (Traian Băsescu) nu trebuie lăsat a fi hărtuit cu actiuni penale in timpul mandatului său. De aceea, mi s-a părut rezonabilă solutia procurorilor si a Curtii Constitutionale de a suspenda actiunile penale impotriva presedintelui in functie, pe perioada mandatului său si de a fi repuse in termen după incheierea mandatelor sale. De ce acelasi tip de rationament – politic nu juridic – nu putea fi aplicat si in cazul premierului Ponta.” (sursa)
Așadar, Năstase vrea pentru premier imunitate penală de tip prezidențial. Dar uită complet că în Constituție nu se prevede nicăieri nici măcar o aluzie la așa ceva. Uitarea asta a lui Năstase e semn de mare ipocrizie, cîtă vreme Constituția actuală a fost concepută de Năstase și intrată în vigoare (după un referendum întins pe două zile!) în mandatul de premier al lui Năstase, în 2003.
Cum se explică această amnezie ipocrită a lui Năstase? Păi, tocmai, nu e nici o amnezie, e ipocrizie pură: Năstase și-a construit Constituția din 2003 pentru sine, pentru președintele Adrian Năstase, cel care se visa zece ani stăpîn peste România, de la Cotroceni. Și, desigur, acel stăpîn al României, cu două mandate prezidențiale a cîte cinci ani fiecare, își dorea un premier vulnerabil, un premier pe care să-l controleze, inclusiv penal (că doar ne amintim cum se decidea în PSD-ul lui Năstase cui i se fac dosare penale, nu?).
Ei, acea demență a lui Năstase îl lovește pe Ponta fix în plex și-l lasă fără aer. Sper că ești mulțumit acum, Adrian Năstase!
ponta nastase

You May also Like...

Știți bancul cu "diferența dintre teoretic și practic"? Practic, avem Dragnea și Firea
27 aprilie 2019
Să ne îngrozim cu mafia din PSD
28 noiembrie 2014
Ponta pune presiuni pe procurori în cazul Lukoil pentru afacerile unui deputat PSD
7 octombrie 2014
6 Comments
  • Reply
    L
    8 iunie 2015 at 12:24

    Cataline, lasa-l in plata DNA pe Bombonel. E un infractor eliberat conditionat si, foarte posibil, un viitor puscarias. Mai bine apleaca nitel urechea aici:
    “În urma apariției articolului Un invitat permanent la B1 confirmă: Ponta l-a scos pe Prisăcariu de la B1 TV, facem următoarele precizări pe care vă solicităm să le publicați în regim de drept la replică.
    A devenit deja o modă ca în momentul în care un jurnalist se desparte de redacția în care lucrează să invoce o conspirație mondială împotriva sa, influențe politice malefice care au facut ca X să-l sune pe Y, iar Y să acționeze la ordin și să-l concedieze pe bravul jurnalist. Este absolut incredibil cum nu se ia niciodată în considerare un factor cât se poate de normal și de pragmatic mai ales într-un context economic dificil pe care îl traversează presa de televiziune din România, și anume performanța personală a respectivului jurnalist/realizator în ansamblul unei grile de programe a unui post de televiziune.
    Ca să fie cât se poate de clar pentru toată lumea, Cătălin Prisăcariu nu este victima niciunei presiuni politice exercitate asupra postului B1, așa cum din nou sugerează pe blogul său, este doar victima propriei lipse de performanță.
    În cei peste doi ani de colaborare cu B1 TV, Cătălin Prisăcariu a avut nenumărate oportunități de a demonstra că poate obține performanță, așa cum se măsoară ea în televiziune, respectiv în audiență. A avut la dispoziție toate variantele posibile de programare în grila B1 și libertate editorială deplină pentru emisiunile pe care le-a realizat. Rezultatele au întârziat să vină la nivelul așteptărilor iar decizia de întrerupere a colaborării a fost una normală și rațională pentru un business de televiziune.
    Știm că pentru imaginea personală dă bine să spui că ai fost dat afară în urma unor presiuni politice, și nu din lipsă de performanță, dar în cazul B1 TV nu se poate întâmpla așa ceva. Regretăm faptul că, după toată susținerea pe care i-am acordat-o lui Cătălin Prisăcariu și după ce i-am pus la dispoziție platforma de exprimare pe care a devenit practic cunoscut, persistă în a susține această idee absolut lipsită de temei. Dar, ”marile” caractere se văd în aceste momente.
    Regretăm și mai mult că un alt jurnalist, găzduit de asemenea cu generozitate de B1 TV, reia și susține această teză în spațiul public.”
    B1 TV
    @Catalin Prisacariu
    Poate ca te mai gandesti la ce ti-am sugerat, anume sa dai in judecata B1. Si, eventual, sa sesizezi DNA privind cazul unui posibil trafic de influenta pe filiera Gunoimonta-patronatul B1. B1 continua sa bata campii cu vrajeli de doi bani. Daca erai neperformant, oare de ce te-au mai tinut DOI ANI???? Ma intreb de ce naiba B1 nu a actionat cu aceeasi unitate de masura si in privinta altor realizatori de emisiuni la B1. Ma intreb cam cat de „performant” este tovarasul Striblea, adoratorul nemarturisit al lui Gunoimonta. Dar si cam cat de performanti sunt si alti realizatori de pe la B1… Sau, vorbind la modul general, cam cat de performant a devenit postul B1 tv de cand se pare ca s-a aruncat cu arma mediatica direct in bratele si buzunarele generoase dpdv financiar ale lui Gunoimonta… Stupizenia comunicatului B1 ii scufunda si mai mult in ridicol si in penibil pe cei care conduc destinele acestui post tv.

    • Reply
      Nea
      8 iunie 2015 at 15:27

      1. Care era acel misterios nivel al așteptărilor?
      2. Oare nu știu cei de la B1 că orice post (în afară de A3 sau România TV) are niște programe mai de elită, care mențin nivelul intelectual, chiar fără audiență maximă la publicul larg?

  • Reply
    Elena
    8 iunie 2015 at 13:44

    ” Nu-I pentru cine se potiveste , ci pentru cine se nimereste ! „. Doamne, ca bine s-a nimerit ! „Ce-i prea mult , nu-I sanatos !.”Si asa am suportat 3 ani de minciuna si hotie institutionalizate , incat am ajuns sa butonez telecomanda atunci cand vad mutra lui Ponta. Nu-I mai suport vocea si rictusurile! Da Doamne ,romanului , mintea cea de pe urma!

  • Reply
    PRISACARIU | Ce ironie: Ponta, victima Constituției lui Năstase | Nasul.tv
    8 iunie 2015 at 13:46

    […] sursa: prisacariu.ro […]

  • Reply
    PRISACARIU | Ce ironie: Ponta, victima Constituției lui Năstase - Stiri Presa Online
    8 iunie 2015 at 13:53

    […] sursa: prisacariu.ro […]

  • Reply
    just a friend
    8 iunie 2015 at 18:19

    Adrian Nastase este un biet sinucigas ratat care mai are si el niste oua de numarat…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *