De ce nu dă Putin nici două copeici pe Ponta

Am stabilit deja că, oricît s-ar chinui Ponta să se apropie de Putin, președintele Federației Ruse a refuzat orice întîlnire oficială ci premierul român (sursa). De ce?
Răspunsul scurt: Ponta nu există și nu contează în jocul politicii internaționale, deci nu-i e de nici un folos lui Putin.
Răspunsul lung implică recursul la o decizie a Curții Constituționale.

Cel puțin două decizii ale CCR explică de ce Ponta, în mod legal, NU poate fi un partener pentru vreun oficial al unui stat străin. Cele două decizii sînt 683 și 784 din 2012 (ambele apărute după conflictul creat de Ponta, care a vrut să reprezinte România la Consiliul European de la Bruxelles în defavoarea președintelui Băsescu).
Iată cum e motivată decizia 784: „Prin Decizia nr.683 din 27 iunie 2012 asupra conflictului juridic de natură constituţională dintre Guvern, reprezentat de primul-ministru, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.479 din 12 iulie 2012, Curtea a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Guvern, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte, generat de acţiunea Guvernului şi a primului-ministru de a-l exclude pe Preşedintele României din componenţa delegaţiei care participă la Consiliul European în perioada 2829 iunie 2012. Curtea a statuat, cu valoare de principiu, că „În exercitarea atribuţiilor constituţionale, Preşedintele României participă la reuniunile Consiliului European în calitate de şef al statului. Această atribuţie poate fi delegată de către Preşedintele României, în mod expres, primului-ministru.”
În motivarea acestei soluţii, Curtea a reţinut, în esenţă, că regimul politic consacrat de Constituţie trebuie să fie calificat ca fiind unul semiprezidenţial şi că, potrivit art.80 alin.(1) din Constituţie, Preşedintele României reprezintă statul român, ceea ce înseamnă că în planul politicii externe conduce şi angajează statul. Acest text constituţional îi permite să traseze liniile viitoare pe care statul le va urma în politica sa externă, practic să îi determine orientarea în planul relaţiilor externe, ţinând cont, desigur, de interesul naţional. O atare concepţie este legitimată de caracterul reprezentativ al funcţiei, Preşedintele României fiind ales de cetăţeni prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.
De asemenea, Curtea a mai arătat că, în planul politicii externe, primul-ministru are competenţa constituţională de a asigura realizarea politicii externe a ţării [art.102 alin.(1) din Constituţie], ceea ce înseamnă că, în funcţie de orientarea stabilită de reprezentantul statului în plan extern, care este Preşedintele statului, Guvernul, prin reprezentantul său, urmează să implementeze în mod corespunzător măsurile faţă de care statul s-a angajat. Prin urmare, Curtea a constatat că rolul Guvernului în politica externă este unul mai degrabă tehnic, el trebuind să urmeze şi să îndeplinească obligaţiile la care România s-a angajat la nivel de stat.
Curtea observă, cu acest prilej, că acest rol este unul de execuţie, aşadar, unul derivat, şi nu originar, cum este cel al Preşedintelui României. Astfel, aşa cum s-a reţinut prin decizia anterior menţionată, nefiind o putere delegată, ci proprie Preşedintelui României, reprezentarea statului poate fi delegată, printr-un act de voinţă expres, de către acesta atunci când consideră necesar.”
Deci:
– „Preşedintele României reprezintă statul român, ceea ce înseamnă că în planul politicii externe conduce şi angajează statul. Acest text constituţional îi permite să traseze liniile viitoare pe care statul le va urma în politica sa externă, practic să îi determine orientarea în planul relaţiilor externe, ţinând cont, desigur, de interesul naţional”;
– „în funcţie de orientarea stabilită de reprezentantul statului în plan extern, care este Preşedintele statului, Guvernul, prin reprezentantul său, urmează să implementeze în mod corespunzător măsurile faţă de care statul s-a angajat. Prin urmare, Curtea a constatat că rolul Guvernului în politica externă este unul mai degrabă tehnic, el trebuind să urmeze şi să îndeplinească obligaţiile la care România s-a angajat la nivel de stat”;
– rolul premierului „este unul de execuţie, aşadar, unul derivat, şi nu originar, cum este cel al Preşedintelui României”.
În concluzie, premierul României (Ponta, în cazul nostru), este NUMAI un executant al strategiei de politică externă dictate de președintele României (Băsescu, pînă în decembrie 2014, Iohannis de atunci încoace).
Tocmai de aceea, dacă Putin s-ar întîlni cu Ponta și-ar pierde pur și simplu vremea, cei doi neputînd conveni oficial asupra vreunei chestiuni între cele două state (nemaivorbind că, diplomatic, rangul premierului României este inferior rangului președintelui Federației Ruse).

(sursa foto)