Am stabilit deja că, oricît s-ar chinui Ponta să se apropie de Putin, președintele Federației Ruse a refuzat orice întîlnire oficială ci premierul român (sursa). De ce?
Răspunsul scurt: Ponta nu există și nu contează în jocul politicii internaționale, deci nu-i e de nici un folos lui Putin.
Răspunsul lung implică recursul la o decizie a Curții Constituționale.
Etichetă: președinte
21 decembrie. 19.00. Nu știam că doare așa… Sînt trist. Pe la unșpe jumate eram în biroul lui Zgonea și i-am zis: „Valică, poa’ să vină și colegu’ tău, Mihai Viteazu, eu de aici nu mă mișc pînă la plen nici să mă omori!”. Iar Valică mă privea bovin și rumega niște cuvinte care nici de-ale dracu’ nu-i ieșeau din gură. Într-un tîrziu, m-a scos din sărite cu rumegatu’ lui oltenesc: „Ce e, bă, Valică, ce e?!? Vrei să mă convingi să mă duc la plen, nu? Să ascult discursul lui Iohannis, nu?! Zi, Valică, de ce dracu’ nu zici?!”.
Cine este, de fapt, Klaus Iohannis? În campania pentru prezidențiale am auzit, DE LA POLITICIENI DIN PNL (nu mai vorbesc de alții, de la celelalte partide) – fie că discuțiile aveau loc în Parlament, de exemplu, fie chiar în studioul B1 TV, înainte de emisiuni – , următoarele despre Klaus Iohannis: „nu are nici o șansă”, „e limitat”, „nu înțelege nimic”, „e un bou” (!), „abia aștept să cîștige Ponta ca să văd dacă mai stau în parlament”, „nu ne consultă, nu vorbește cu noi”, „face gafe”. Și altele în aceeași notă.
„Intr-un fel, il inteleg pe Traian Basescu. Sa fie publicata dovada din care rezulta, cu evidenta, ca referendumul de demitere a fost valid, ei bine, lucrul asta iti creaza, probabil, un sentiment de disperare si de furie impotriva tuturor. In plus, sa vezi, in aceeasi zi, ca intr-o alta tara aflata pe axa cu Washingtonul, presedintele este “suspendat” de armata si inlocuit cu un Zegrean local, evident ca iti vine sa te duci la televizor si sa incepi sa ataci in toate directiile, ca sa incerci sa ascunzi printr-o diversiune, “revelatia” recensamantului si informatiile externe.
De două zile încoace, sociologi, analiști, politologi, înțelepți, păreriști, politicieni, cetățeni și mulți alții se chinuie să explice sau măcar să înțeleagă miracolul celor 6,2 milioane de voturi primite de un candidat parașutat dintre casele patriarhal-săsești din Sibiu direct pe asfaltul tumultuos și alunecos al Bucureștiului.
Pentru pesedistul Liviu Dragnea, de miracol e vinovat Dumnezeu. Și nu, nu cred că Liviu Dragnea blufează, în capul lui nu era de închipuit un asemenea scenariu și e clar că, dacă scenariul totuși s-a dovedit real, numai divinitatea poate să fie responsabilă, pentru că aici pe pămînt Dragnea are și viii, și morții de partea lui.
Să nu uităm. Și, de mîine, să-i pedepsim: gunoaiele sovietice de la PSD ne-au furat. Ne-au furat votul, ne-au furat încrederea într-o țară sănătoasă, ne-au furat sufletele. Eu nu vreau să uit și nu vreau să iert.
Casa Albă recunoaște oficial: vicepreședintele Joe Biden a gafat adresîndu-i-se lui Ponta, la finalul declarației comune de presă de azi de la Guvern, cu „Mr. President”. Pe site-ul Casei Albe, în transcriptul declarației comune de presă, gafa lui Biden este urmată de „[sic]” (sursa).
Desigur, gafa a fost interpretată de idioții de partid drept premoniție fericită: Ponta va fi președintele României la sfîrșitul acestui an.
Dacă e premoniție, însă, Ponta nu ar trebui să rînjească fericit în seara asta cînd adoarme. Pentru că ultima oară cînd un oficial american de asemenea rang a prestat un pronostic asemănător, a ieșit foarte nasol.
Fraierul ăla mic plătit la kilogram de Felix, Daniel Constantin, latră pe tv-uri de 24 de ore că, pe înțelegerea cu PNL, PC trebuia să fi avut președinția Senatului. PC, adică Partidul Conservator, acel partid care nu a participat niciodată singur în alegeri și care nu ar fi intrat niciodată în Parlament (adică nu ar fi adunat minimum 5% din voturi) dacă nu ar fi făcut parte din alianțe electorale.
Să citim. Din Constituția României.
Afirmația 1:
„În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută” (articolul 95, alineatul 1 – sursa).
Afirmația 2:
„Curtea Constituțională dă aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României” (articolul 146, litera h – sursa).
Concluzie: chiar Constituția României permite abuzul parlamentar, atunci cînd scrie, negru pe alb, că avizul Curții Constituționale e „consultativ”. Asta înseamnă că doar Parlamentul poate interpreta ce înseamnă săvîrșirea „unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei”. De ce are nevoie Parlamentul, potrivit Constituției, ca să suspende un președinte? Doar de majoritate. Altfel, în cererea de suspendare a președintelui poate să apară și cronica unui meci de fotbal: dacă majoritatea parlamentară decide că acea cronică a unui meci de fotbal conține faptele grave ale unui președinte care încalcă Constituția, atunci președintele e suspendat. Dacă nu sînteți convinși, vă reamintesc: avizul Curții Constituționale e „consultativ”.
Totuși, în marea ei înțelepciune, Constituția nu a lăsat doar la mîna majorității parlamentare decizia trimiterii unui președinte acasă, ci a mai implicat și poporul în această operațiune: „Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui” (articolul 95, alineatul 3 – aceeași sursă ca mai sus).
Așadar, în acest moment, singura cenzură a majorității parlamentare e poporul. Doar poporul poate decide dacă majoritatea parlamentară a interpretat corect Constituția atunci cînd a considerat că președintele a săvîrșit fapte grave care încalcă Constituția.
Dar ce sînt acele „fapte grave” care încalcă Constituția? Ei bine, în chestiunea asta, Constituția e mută. Nu ne spune nimic. Nu ne dă o listă, ne lasă în ceață. Curtea Constituțională ar putea să ne scoată un pic din negura ignoranței, dar avizul pe care-l dă Parlamentului e doar consultativ.
Așadar, dacă CC nu ne spune, Constituția nu ne spune și majoritatea parlamentară e în conflict de interese cînd vine vorba de faptele astea grave (adică își dorește trimiterea acasă a președintelui, deci nu putem fi foate siguri că e chiar onestă cînd ne prezintă argumentele ei pentru suspendare), nu ne rămîne decît să gîndim noi cu capetele noastre. Fiecare de capul lui, deci.
Dar cum gîndește un român cu capul lui? Sau, mai exact, ce bagă el la cap înainte de a toca ce a băgat la cap ca să știe ce să bage în urnă? Păi, în primul rînd, bagă presă, nu? Că la școală nu prea se învață cum funcționează o democrație, nici ce scrie în Constituție, nici cum e cu puterile în stat. Nu de alta, dar școala noastră e ocupată cu orele de religie, nu are timp și de cultură civică. Deci, rămînem să ne educe presa, că nu prea văd mulți români care să aibă ca lectură zilnică Monitorul oficial.
Eh, dar care presă? A ălora? Sau a ălorlalți? A useliștilor, a mogulilor? Sau a portocaliilor, a băsiștilor? Din dilema asta nu putem ieși, desigur. Decît dacă ne scremem puțin și ne uităm și la ăia, și la ăilalți. Dacă-i citim și pe unii, și pe ceilalți. O să fie greu la început, o să ne confuzioneze, o să ne doară capul, o să mai lipsim de la bere, de la mici, de la frecat menta la computer. Dar, cu puțin exercițiu, o să ne treacă. Iar după ce ne trece, o să ne enervăm, tot aflînd lucruri. Și, așa enervați cum o să fim, o să ne întrebăm: da’ de ce ne mint ăștia? da’ de ce e Constituția curvă? da’ de ce legile nu conțin sancțiuni? da’ de ce se fură din buzunarele noastre? da’ de ce nu se dau legi mai bune? da’ de ce unii-s corupți și scapă? în ce țară o să ne crească odraslele?
Și cînd o să fim suficient de mulți care să-și pună suficient de multe întrebări, o să-i și luăm pe politicieni de guler. Suficient de tare încît să se sperie nițel și să înceapă să răspundă.
Abia atunci ne vom scutura puțin de prostia noastră națională. Și vom începe să avem o țară. Un proiect. O idee. Un plan. Pînă atunci, cum ziceam, nu există țară pentru proști. Iar România, așa cum e ea acum, nu e țară. E doar țarc de proști. Care sînt loviți peste ceafă cu broșurica aia constituțională, scrisă la mișto, de unii care se cred politicieni.
Păcat că nu-s zilele astea alegeri prezidențiale. Sincer și deloc ironic, vă spun că, dacă erau, Arafat Raed îl snopea pe Băsescu Traian și rezolva, cu ocazia asta, și disputa fratricidă dintre titanii USL Ponta și Antonescu.
Și, la fel de sincer, vă spun că Arafat Raed merită cu prisosință să fie președinte al țărișoarei: dacă a convins el poporul că fundația lui (Fundația pentru SMURD) reușește să cheltuie abia vreo trei milioane RON anual (vezi postul anterior pentru cifrele exacte) pentru a ține un sistem național de intervenție de urgență în viață, atunci poate convinge de orice pe oricine.
P.S. Le mulțumesc comentatorilor că au dat curs invitației mele de a se exprima la postul anterior și că nu a fost nevoie să pun bip pe nici un cuvînt. Am fost înjurat, deci, aproape politicos. Iar cei mai mulți au și încercat niște argumente, chestiune pentru care, de asemenea, le mulțumesc.