Iohannis e președinte. Nu e suficient. Ponta trebuie să plece. PSD trebuie să plătească

Să nu uităm. Și, de mîine, să-i pedepsim: gunoaiele sovietice de la PSD ne-au furat. Ne-au furat votul, ne-au furat încrederea într-o țară sănătoasă, ne-au furat sufletele. Eu nu vreau să uit și nu vreau să iert.

Iar cel mai putred dintre toți a fost Ponta. Încă premier. Această groapă de gunoi a României care răspunde la numele de Victor Viorel Ponta trebuie să plătească. Mai întîi, trebuie să piardă funcția de șef al Guvernului. Apoi, trebuie acuzat pentru abuz în serviciu după ce a împiedicat zeci de mii de români să voteze liber. Măcar pentru atît să fie acuzat. Politic, Ponta trebuie anulat. Trebuie să dispară.
Iar PSD trebuie să se reformeze. Politrucii siniștri din acel partid trebuie să plece. Iar dacă măcar unul din acel partid mîncat de corupție pînă în măduva lui poate să își asume efortul titanic de a democratiza partidul, atunci să ne spună cum. Dacă nu, să ne lase și ăla.
Eu nu mai vreau să mă pregătesc, de fiecare dată cînd PSD cîștigă puterea, de lungi războaie de gherilă cu o putere comunistoidă care nu are respect pentru stat de drept, pentru democrație, pentru liberă exprimare. Nu mai suport ciubota stalinistă a unor oligofreni politic și social care nu înțeleg libertatea presei și, în general, libertatea cuvîntului. Și mai cred că, dacă PSD nu se va reforma, ce am văzut în seara asta în Piața Universității nu e decît începutul și, data viitoare, nu vor mai fi doar vorbe aruncate dinspre mulțime.
p
 

You May also Like...

Ponta, imbecil, nemernic și populist iar: se și îl apără pe Oprea promițînd să dea IGSU drepturi deja existente
3 noiembrie 2015
Dragneo, unde vor zbura mîine păsărelele din biroul tău?
5 mai 2015
Ce facem după Dragnea
19 aprilie 2019
20 Comments
  • Reply
    miticosul
    17 noiembrie 2014 at 1:42

    relax. va cadea. ghita si dragnea vegheaza. dar psd nu se va reforma. iliescu vegheaza. 😉

  • Reply
    ion
    17 noiembrie 2014 at 2:35

    intreb si eu, nu e BEC independent? Are voie primul ministru sa intervina?
    O sa fiu foarte dezamagit daca la anul vad un pdl-ist ministru, alde videni, blegi si alte cele

  • Reply
    moshu49
    17 noiembrie 2014 at 5:28

    la masă a venit, pe scaun s-a aşezat, din bucate s-a înfruptat (ce fălci şi buci a făcut!), deci micul futilescu să plătească!
    strada şi Băsescu nu trebuie să-l slăbească.
    nu înainte, ca pedeapsă, să iasă cu bugetul în parlament să văz şi io pe unde scoate cămeşa.
    iar ca să fie linişte în ţară şi afară, pesedeul trebuie să moară! a furat, batjocorit, umilit şi violat mult prea mult.
    asta-i cea mai igienică reformare. 🙁

  • Reply
    Gopo
    17 noiembrie 2014 at 7:32

    Am trimis pisicul dupa soareci.Acum trebuie sa otravim si branza din bugetul guvernamental.

  • Reply
    Ailenei Marian
    17 noiembrie 2014 at 8:10

    Sa plece completamente dupa scara politica din România ca a făcut nu mai rău .

  • Reply
    gri
    17 noiembrie 2014 at 8:21

    Doamneee ce bine este sa poti zice din tot sufletul
    PUIE MONTA !!!!
    Suna cineva la sediul psd si zice: Asi vrea sa vorbesc cu viitorul
    presedinte al Romaniei victor ponta.
    dragnea ii raspunde: Dar victor ponta nu va fi presedintele Romaniei.
    Dupa citeva minute suna din nou si zice:
    Asi vrea sa vorbesc cu viitorul presedinte al Romaniei victor ponta.
    dragnea ii raspunde:
    Dar victor ponta nu va fi presedintele Romaniei.
    Mai suna odata si zice din nou: Asi vrea sa vorbesc cu viitorul
    presedinte al Romaniei victor ponta.
    dragnea ii raspunde: Dar v-am spus ca victor ponta nu va fi
    presedintele Romaniei.
    Omul ii raspunde: stiu, dar nu ma pot satura sa aud asta !!! :)))

  • Reply
    AntiGelu
    17 noiembrie 2014 at 8:55

    Sa nu ne îmbătam prea tare, bleaga si șleahtă vine la pachet cu Iohannis. Nu pot sa ma bucur atita timp cât nu știu ce rol vor avea aceștia.

  • Reply
    ella
    17 noiembrie 2014 at 9:16

    Haideti sa terminam ce am inceput! Sa cerem demisia guvernului si dizolvarea urgenta a parlamentului.Ambele au devenit populate de hoti si ticalosi pusi pe capatuiala,si furt masiv.A F A R A!!!!!!!!!!!!!! Am dovedit ca putem, ca suntem o forta care nu mai vrea sa suporte minciuna,furtul si demagogia!

  • Reply
    Cockwork Orange
    17 noiembrie 2014 at 10:06

    PSD-ul ar trebui desfiinţat. Oricum e pe ducă la cât de mulţi intră la bulău.

  • Reply
    Eu
    17 noiembrie 2014 at 10:12

    Johanis=Udrea(Cocos)+Basescu+Boc+Riti+Blaga+……..veniti de faceti alte datorii la F M I

    • Reply
      prisacariu
      17 noiembrie 2014 at 10:13

      vezi că ești postac prost? ești! ridzi este, acum, membru unpr:))

      • Reply
        Andrei
        17 noiembrie 2014 at 11:10

        lol 🙂

  • Reply
    Rottendame
    17 noiembrie 2014 at 10:41

    Când nu l-a mai suferit pe Boc (net superior lui il dottore), poporul a ieşit în stradă. Datorită acelei ieşiri, Ponta este premier. Ar fi frumos ca în decembrie, pentru a serba 25 de ani de la aşa-zisa revoluţie, acelaşi popor să iasă în stradă şi să-l coboare pe Victoraş de pe tron şi să-l pună la naftalină pentru următorii 25 de ani.

  • Reply
    KAKA MIZE
    17 noiembrie 2014 at 11:01

    Odata la 25 de ani Dumnezeu face minuni in Romania. Dupa 25 de ani de Ceausescu, Dumnezeu ne-a scapat de odiosu’ si ca bonus a rezolvat-o si pe sinistra. Am ramas cu comunistii, securistii si Iliescu pe cap, fiindca vrut sa vada daca sintem si noi in stare de ceva. N-am fost si acum, cind ne afundasem in cacat pina la git, a mai facut o minune si ne-a scapat de partidul unic si dictatura coruptiei. Fiindca vrea sa ne puna iar la munca, ne-a lasat iar de rezolvat aceleasi probleme de acum 25 de ani, plus camarila lui Bese care s-a botezat crestin liberala si s-a infipt intre bucile neamtului in speranta scaparii de puscarie. Acum e rindul lui Iohannis sa incerce sa rezolve belele, numai ca e cam in curu’ gol, ar trebui sa-i beleasca si pe ai lui si pe-ai lu’ Bese si gasca lu’ tata-socru si nu prea are cutitul in mina, fiindca toti baietii astia se reunesc sub cupola parlamentului si oricind pot face aliante si reevaluari basesti numai ca sa scape de ocna (ah, ce dureros!, vorba lui Farimita Lambru). Daca nu incurajeaza DNA-ul, am belit-o cu totii. N-am zis nimic de poporul roman, fiindca poporu’ e cam puturos, nu prea iese in strada si lasa treburile astea pe seama neamtului, a lui Dumnezeu, diasporei, etc. D-aia, zic eu, ca ar fi bine sa bugetam niste parale cu care sa-i platim pe altii sa iasa la proteste in locul nostru si noi sa stam la tv sa urmarim in direct ce se-ntimpla ca nici nu stim ce pierdem si dup-aia sa comentam pe feisbuc.

  • Reply
    dinu olarasu
    17 noiembrie 2014 at 11:50

    cum au facut-o si pana acum, comunistoizii astia o sa se transforme intr-o chestie si mai sulfuroasa, si mai imputita. un fel de gaze de sist…

  • Reply
    waterfall
    17 noiembrie 2014 at 15:25

    Mafia babuinilor cu fundul rosu pur si simplu nu poate fi reformata. Sunt atat de primitivi incat au luat un babuin de rang inferior, care a „montat” progenitura unuia cu un statut mai inalt, si s-au gandit sa-l faca masculul alpha.
    Au pompat la greu bani in lobby-ul Blair-Powell (nu generalul de care-si freca nurii Corinutza) si cel american in ideea de a-l prezenta lumii drept lider un socialist progresist pe modelul laburismului instaurat de Blair. Ce-a iesit din laboratoarele comunisto-securiste nu mai are nevoie de nicio prezentare. Un ratoi de Pekin gras si gusat care macane non-stop si se plimba tantos prin fata presei fiindca altceva nu stie sa faca.
    Sa-l sacrifice partidul asa cum l-a executat Gordon Brown pe Tony Blair?

    • Reply
      A Blascu
      18 noiembrie 2014 at 7:32

      Niste oameni care au premeditat preluarea puterii totale prin orice mijloace (a se citi prin furturi grosolane) nu vor putea niciodata sa isi reformeze partidul , asa ca trebuie sa dispara ori ei ori statul de drept. Un lucru bun este faptul ca : 5 mil. voturi minus 2 milioane voturi de la turisti si morti este egal cu trei milioane – adica adevaratul lor bazin electoral (inregimentatii si asistati social) este destul de redus la modul real asta insemnand ca adevarata lor putere se clatina serios- deci trebuie sa avem curajul si puterea sa le dam un picior in spate sa ajunga mai repede in prapastie.

  • Reply
    prisacariu | Unde s-a ascuns “bărbatul” Iohannis? În spatele lui Mickey Mouse?
    24 aprilie 2015 at 11:21

    […] dar “Nu e suficient. Ponta trebuie să plece. PSD trebuie să plătească” (aici). Iohannis, însă, nu a înțeles. Pe 18 noiembrie, scriam că Iohannis poate pierde cele 6,2 […]

  • Reply
    PRISACARIU | Unde s-a ascuns “bărbatul” Iohannis? În spatele lui Mickey Mouse? | Nasul.tv
    24 aprilie 2015 at 17:21

    […] e președinte, dar “Nu e suficient. Ponta trebuie să plece. PSD trebuie să plătească” (aici). Iohannis, însă, nu a înțeles. Pe 18 noiembrie, scriam că Iohannis poate pierde cele 6,2 […]

  • Reply
    PRISACARIU | Unde s-a ascuns “bărbatul” Iohannis? În spatele lui Mickey Mouse? - Stiri Presa Online
    24 aprilie 2015 at 17:29

    […] e președinte, dar “Nu e suficient. Ponta trebuie să plece. PSD trebuie să plătească” (aici). Iohannis, însă, nu a înțeles. Pe 18 noiembrie, scriam că Iohannis poate pierde cele 6,2 […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *