Duda a murit, trăiască Al României Radu! Pe bune, așa-i zice în buletin

Că Radu Duda ajunsese, la un moment dat, un fel de „prens pol” cu titulatură de Hohenzollern-Veringen este cert, dar e încă subiect de dezbatere dacă era și regulamentar (după regulile monarhice, aristocratice etc.).

Pe mine altceva mă interesează aici și acum: doamnelor și domnilor, Radu Dua nu mai există. Și nici măcar Cutărescu-Prințescu-Duda Radu. Nu, deloc! Duda a dispărut, pur și simplu, în neant. A durat 15 ani de la mariajul cu prințesa Margareta, dar s-a întâmplat.
duda rege
Primul pas (din punct de vedere legal, al statului român, nu mă refer la deciziile Casei Regale a României) a fost o schimbare de nume din 2001: „Duda Radu, cu domiciliul în București, calea Șerban Vodă (…), sectorul 4, născut la data de 7 iunie 1960 în Iași, județul Iași, fiul lui Rene-Corneliu și Gabriela-Eugenia Duda, solicită schimbarea numelui său de familie din Duda în acela de: de Hohenzollern-Veringen Duda, spre a se numi de Hohenzollern-Veringen Duda Radu.”
duda 2001
Așadar, apare „Hohenzollern-Veringen”, dar și „Duda” e încă prezent. Șapte ani mai târziu, deci în 2008, o nouă modificare: „Hohenzollern-Veringen-Duda Radu, cu domiciliul în Bucureşti, Palatul Elisabeta, şos. Kiseleff nr. 28, sectorul 1, născut la data de 7 iunie 1960 în Iaşi, judeţul Iaşi, fiul lui Rene-Corneliu şi Gabriela-Eugenia Duda, solicită schimbarea numelui său de familie din „Hohenzollern-Veringen-Duda“ în acela de „al României-Duda“, spre a se numi: al României-Duda Radu.”
duda 2008
Mai neaoș, deci: de la „Hohenzollern-Veringen” la „al României”, dar „Duda” era încă acolo, supărătoare și nițel acră. S-a rezolvat și asta în 2011, chiar în luna decembrie, deci fix acum șase ani: „Al României-Duda Radu, cu domiciliul în Bucureşti, şos. Dimitrievici Pavel Kiseleff nr. 28, Palatul Elisabeta, sectorul 1, născut la data de 7 iunie 1960 în Iaşi, judeţul Iaşi, fiul lui Rene-Corneliu şi Gabriela-Eugenia Duda, solicită schimbarea numelui său de familie din Al României-Duda în acela de Al României, spre a se numi Al României Radu.”
duda 2011
Gata, de șase ani încoace, Duda lui Radu al României a dispărut ca și cum n-ar fi fost niciodată. Ce ocazie mai fericită, deci, decât ca PSD să încerce din nou ceva cu Răducu, dar fără să mai dea dude de data asta, ca în trecut? Păi, asta e cea mai fericită ocazie, mai ales că și regele ne-a lăsat de proști pe aici, cu Dragnea la butoane.

You May also Like...

Proxenetevism
6 februarie 2015
FOTO Dragnea a renunțat la patru din cinci gărzi de corp. Cel puțin la vedere
18 aprilie 2019
Tragicomic: plagiatorul Ponta vrea educație "ca în Europa sau America"
3 iunie 2015
5 Comments
  • Reply
    LiviuTM
    18 decembrie 2017 at 14:06

    A României Dudă

    • Reply
      prisacariu
      18 decembrie 2017 at 15:03

      sună adecvat:D

  • Reply
    Șelaru Constantin-Ștefan
    19 decembrie 2017 at 11:35

    După câte am mai citit ori aflat pe diverse căi de prin Germania, membri familiei Hohenzollern n-ar fi prea străini de circumcizia cu care au fost împodobiți încă de la naștere ei și toți strămoșii lor așa că, în mod corect, pentru rigoare, Răducu s-ar cuveni ca să se cunune și la Templul Mozaic pentru a lansa în viață o nouă Dudă completă. Doamne, de ce ne pedepsești chiar așa? Oare o merităm?!

  • Reply
    Șelaru Constantin-Ștefan
    22 decembrie 2017 at 17:40

    Păi, după legile românești – cel puțin -, trebuie să poarte numele tăticului său, nu?! Iar dacă mămicuța lui este România – așa după cum este construit noul său nume -, reiese că, ori este născut din floricele (nu de porumb!), ori tăticuțul lui al cărui nume în poartă acum este ”AL” adică, așa cum se numește și personajul ”AL BUNDY”, iar Duda noastră se numeste numai AL fără să fie al Americii! Probleme serioase, neicusorule!”

  • Reply
    Român
    2 februarie 2018 at 8:34

    Este un circ de prost gust ! Acest om este ahtiat după ranguri, funcții și grade !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *