România a pierdut printr-un abandon al lui Iohannis echivalent cu o trădare

29 ianuarie 2018 ar trebui să rămână în istorie ca ziua în care un grup de cretini (termen medical) a preluat puterea asupra unei țări medii din UE. O zi care nu îmi dau seama dacă a validat sau dimpotrivă teoria evoluționistă a lui Darwin. Dacă da, atunci cel mai adaptat să supraviețuiască și să prospere în România nu este cel mai inteligent, mai frumos și mai puternic, ci doar cel mai prost și mai rău-intenționat, dar foarte bine conectat cu ceilalți proști din jurul lui.

În caz că lipsiți din România de ceva vreme, e cazul să fiu mai explicit: mă refer, evident, la votarea în Parlament și, apoi, la învestirea celui de-al treilea guvern PSD din era Dragnea, cabinetul Dăncilă. Ce am văzut ieri, însă, nici nu era de imaginat acum trei săptămâni. Pe 8 ianuarie a.c., a avut loc un faimos CExN al PSD care aproape a rupt partidul în două: „Ce vedem azi că s-a întâmplat în nici 72 de ore de la aprinderea fitilului în CEx-ul PSD de luni, 8 ianuarie 2018? Vedem că:
– absolut nimeni nu-l mai sprijină public pe Dragnea;
– ultima redută a (încă) șefului PSD în Guvern, Carmen Dan, a arătat cât de clar se putea că nu este decât o cârpă a lui Dragnea care nu a controlat niciodată nimic la Interne;
– premierul Tudose l-a ridiculizat pe Dragnea în emisiune la Gâdea miercuri seară.
Pe scurt, simbolic, Tudose i-a luat deja lui Dragnea virilitatea politică.” (sursa)
După încă o săptămână, premierul Tudose părăsea Palatul Victoria, după un alt CExN în care, la vedere, majoritatea greilor PSD îl aleseseră pe Dragnea (că nu era chiar așa s-a văzut la negocierile pentru formarea guvernului Dăncilă, care au durat aproape două săptămâni tocmai pentru că nemulțumirea baronilor față de Dragnea era mare, fiecare voia câte ceva, plăcinta era greu de împărțit; despre rezultat nu mai sunt multe de zis, după ce am văzut ieri la audierile din Parlament). Planul debarcării de facto a lui Dragnea, însă, putea fi derulat așa cum fusese desenat de la bun început: „Nimic surprinzător, deci, în plecarea de la Palatul Victoria a lui Mihai Tudose: soldatului i s-a ordonat să facă pași. Și a făcut. Scopul: să lase scena goală pentru adevărații jucători, Dragnea și Iohannis. Prima mutare este a șefului PSD. Care este, totuși, rolul acestei ieșiri din scenă a lui Tudose? Crearea unei imagini externe a unui Dragnea satrap, lider discreționar, destabilizator și lipsit de predictibilitate și discernământ. Prin antiteză, singura ancoră a țării rămâne Iohannis, singurul om de stat din țărișoară cu care se poate discuta.” (sursa)
Acela era marele moment în care președintele Iohannis trebuia să joace, clipa magică a mandatului lui, prilejul care l-ar fi transformat dintr-un mic burghez de Sibiu într-un om de stat autentic și responsabil. Cu un PSD afectat de dispute interne grave și cu un Dragnea din ce în ce mai erodat după ce-și demolase și al doilea premier, președintele putea cu succes să-l scoată pe șeful PSD din scenă. Nu, Iohannis nu putea lua puterea de la PSD și s-o dea opoziției (care opoziție?), dar putea determina o schimbare de garnitură de conducere la social-democrați (de fapt, nu și de drept, în primă instanță – vă amintiți de conducerea colectivă invocată de Bădălău?) cu care să se negocieze renunțarea la apocalipticele legi ale justiției și numirea unor miniștri mai potriviți să gestioneze executiv România în al treilea guvern PSD post-Cioloș.
Iohannis, însă, nu a făcut nimic. Absolut nimic. Zero. Ba da, ceva a făcut: a livrat pe surse unor peneliști penibili, pentru promovare, scenariul conform căruia marele pericol ra fi fost suspendarea sa (cu efectele de rigoare). În acel moment, însă, din motivele enumerate mai sus, suspendarea era aproape imposibilă: „Multiple surse indică un fapt previzibil: în cazul unei decizii cu un asemenea impact asupra politicii și funcționării țării în ansamblu, nu toți pesediștii ar merge pe mâna binomului Dragnea – Tăriceanu. Nu, nu din dragoste de țară, ci din rațiuni foarte practice: dacă Iohannis chiar ar fi suspendat și la Cotroceni s-ar instala, fie și pentru 30 de zile, Tăriceanu, Dragnea chiar ar dobândi controlul integral asupra PSD. Or, deja știm că există baroni locali ai PSD nemulțumiți de politica de cadre a lui Dragnea și de alocările bugetare numai în anumite zone, pentru anumiți membri ai PSD, cei care îi sunt loiali teleormăneanului. Dimpotrivă, dacă procedura de suspendare ar fi un eșec, baronii aflați acum în dizgrația lui Dragnea ar căpăta relevanță, l-ar putea răsturna pe șeful partidului și redesena zonele de influență.
Dar, chiar și așa, mai e o variabilă în joc: voturile UDMR. Acum, partidul maghiarilor are 21 de deputați și 9 (nouă) senatori, deci 30 de parlamentari. Dacă aceștia ar vota pentru suspendarea lui Iohannis, suma parlamentarilor PSD + ALDE + UDMR ar ajunge la 273, adică cu 40 mai mulți decât cere Constituția. În acest caz, întrebarea care se pune este dacă disidenții din PSD sunt mai mulți sau mai puțin de 40. Este foarte posibil, însă, ca gruparea lui Ponta să prindă aripi și să joace la rupere pentru un viitor eliberat de sub cizma lui Dragnea.” (sursa)
Cu Iohannis inert, mort, Dragnea a câștigat tot: nu doar că toți pesediștii i-au votat păpușa din cârpe care răspunde la numele de Veorica Dăncilă, dar UDMR s-a alăturat coaliției PSD – ALDE. Iar ironia lui Kelemen Hunor (cum că și UDMR a mai dat o șansă alianței de guvernare) și zmetia dată lui Ludovic Orban (că nu poți negocia în orele dinaintea votului ca un partid să nu voteze un guvern, trebuie să faci asta cu luni înainte) arată că Iohannis a sabotat orice posibilă variantă de lucru care să presupună un joc (deci și un risc) politic.
Toate acestea sunt fapte. Cunoscute. E un fapt, totuși, care rămâne misterios: de ce s-a predat Klaus Iohannis în fața lui Dragnea? De ce a abandonat? De ce a sabotat un plan pus la cale și susținut pe tot parcursul lui 2017? Răspunsul cel mai simplu și, în același timp, cel mai probabil, este că Iohannis a fost laș. Pur și simplu fricos. În momentul critic, mic burghezul de Sibiu s-a băgat sub pat. Speriat de dosarele penale cu case în posesia cărora a intrat prin acte contestate, terorizat de ideea unei lupte care ar fi presupus să fie activ mai des și mai mult timp, mortificat de scenariul că țăranul de Teleorman îi va tăia capul precum unei sperietori de ciori.
Iar Dragnea a simțit frica lui Iohannis și, după învestirea de la Cotroceni, a plusat: „Credeți că președintele Iohannis e protejat? Nici vorbă. Eu tot sper ca președintele Iohannis să fie mult mai conștientizat și să înceapă să aibă acces la mai multe informații decât are acum, pentru că mai sunt practici la fel de nenorocite. Nu se poate deroba de această răspundere. E obligat să știe și să se implice atunci când va fi cazul. Unele (abuzuri) le-a simțit pe pielea dumnealui înainte să fie președinte”. (sursa)
Acesta a fost semnalul că Dragnea nu se va mai opri, buldozerul PSD va demola orice urmă de împotrivire față de politicile anti-justiție, din partea oricui ar veni eventualele contraatacuri. Acum nu văd cum Iohannis, instituțional, se mai poate opune acestui tăvălug, din fața căruia s-a ferit. Așa că e momentul să-mi cer scuze și să admit că m-am înșelat: nu, Iohannis nu a jucat corect (cum ziceam aici să sper: „nu chiar în ultimul rând, e nevoie și ca aberațiile legislative coapte de câteva luni la comisia lui Iordache și nu numai să NU devină legi. Iar acesta va fi testul definitiv de bună-credință al președintelui României. Eu am pariat că Iohannis va juca, în cele din urmă, corect și va bloca enormitățile din Parlament.”), este mult prea slab pentru costumul pe care-l poartă.
P.S. Ok, președintele nu a fost suspendat, e bine merci la Cotroceni. Care este marele câștig pentru România? Ce nu va putea face PSD de acum înainte?