Nuș ce se mai întîmplă cu dosarul lui SOV de la CNSAS. Mircea, fă-te că cercetezi!
În timp ce părerologii lăsaseră sticla TV în plata petardelor și comelor alcoolice de a doua zi ca să se pregătească pentru sticlele de la cheful de Revelion iar Băsescu îi cerea lui Turcan să mai facă o corectură pe discursul de final de an, una dintre consilierele președintelui, Alexandrina Gătej, trimitea către presa în vacanță o scrisoare prin care își anunța demisia. Deși CNSAS decisese că Gătej nu făcuse poliție politică (semnase un angajament, în 1989, însă nu dăduse nici o informație Securității), consiliera lui Băsescu s-a retras din funcție. După ceea ce ea a considerat, probabil, ca fiind cel mai mare atac cu flegme de presă produs asupra propriei persoane.
Nu discut sensibilitățile Alexandrinei Gătej și nici procesele de intenție pe care unele ziare i le-au făcut acesteia (de tipul „normal, dom’le, că nu a dat informații Securității, că nu a mai avut cînd, da’ dacă nu-l împușcau pe Ceaușescu?”). Admit, însă, că semnarea unui angajament cu Securitatea era, pentru imaginea Administrației prezidențiale, o vulnerabilitate. Și că demisia, în acest context, nu a fost cea mai proastă idee.
Și totuși: la doar cîteva ceasuri de la anunțarea demisiei de către Gătej, Realitatea TV ne-a regalat cu un chiolhan scris și regizat de Mircea Dinescu, în care rolul principal i-a revenit tot lui Mircea Dinescu. Sub titlul (aproximativ) „Revelion cu Mircea Dinescu”, RTV a lăsat să curgă pe ecran scene cu niște nenea și tanti aproximativi și la minte și la trup, care se distrau nevoie mare la moșia lui Dinescu de la Cetate. Dacă nu aș ști că joacă teatru ieftin pentru impozite scumpe neplătite, aș crede că tot circul ăsta penibil al lui Dinescu se datorează tîmpirii premature a personajului. Dar nu, deloc: Dinescu a devenit un specialist în marketing personal de afaceri. Și ar face orice pentru asta: de la protecție politică, ca să nu dea la stat impozite de peste 600.000 de euro, pînă la pupat pe gură cu Iliescu.
Nu mă înțelegeți greșit: nu vreau să sugerez, să insinuez, să las să se creadă că Dinescu e de căcat pentru că se folosește de CNSAS ca să: 1. îi mai dea jos de pe tablă un pion lui Băsescu; 2. nu-și plătească dările la stat; 3. să spună prostii la TV. Nu. Ce vreau să spun e că Dinescu e de căcat pentru că nu găsește timp la CNSAS decît pentru pionii lui Băsescu, dar nu și pentru mogulii care-i plătesc salariul. Da, de Nuș vorbesc, dosar cu care Dinescu stă sub cur (nu la propriu, maestre, e doar o licență poetică la mijloc) și de care se face că uită, deși există o cerere a HotNews.ro depusă la CNSAS, încă de astă vară, referitoare la calitatea (sau cantitatea, vom afla cîndva) de turnător a lui SOV.
Altfel, maestre, fi-v-ar mahmureala de Revelion televizat cît mai grea. Și senilitatea cît mai aproape. Altfel, sigur o să ți se pară și matale de foarte mare căcat că, în 2010, la 21 de ani de la vînzoleala din studioul 4, ai ajuns să te pupi cu Iliescu, în timp ce Caramitru spune (tot la televiziunea publică, cîteva minute la știri, că el n-are nici emisiune săptămînală de gargară la Vîntu, nici toleranță maximă la îngurgitarea de rahat) că nea Nelu a cam dat prestat loviluție de stat, nu revoluție.
9 Comments
doua faze in care dinescu mi s-a parut de tot cacatul:
1. cu niste ani in urma ( 5-6 ani) il aud pe dinescu la tv ca vanghelie nu ar fi chiar atit de prost, ca e un baiat destept,bla-bla. ma dumiresc rapid care era cauza „intelectualitatii ” lui vanghelie: la vanghelioanele pe care le facea primarele care este, se servea vinul lui dinescu!!
2.la ultimul tirg de carte il vad pe dinescu dind autografe pe sticle de vin!! s-a dus dracului marea poezie a a marelui poet!
dinescu nu este decit un mare OPORTUNIST!!!!
Dinescu mai face si o emisiune de cacat impreuna cu amicul lui Stelian Tanase. Cand imi amintesc cum ii apreciam pe astia doi in vremea mineriadelor imi vin e sa-mi dau palme.
ce-a ajuns si dinescu asta…
ass in caterinca si nevrotic ca un papagal castrat, la orice semn din cârjă sau scuipat fumul pe el, o ia cu”basescu-i dictator,razbunator,izolat etc…”.
la cap de pod linge la udrea,gretos-discret si suficient, încât sa-i de-a de gol frica de dumnezeus.
din stand in genunchi lumea lui dinescu se vede mult mai bine,si pute rau de tot.
repede un bust,pana nu se usca!:))
dea..
Daca a fost sau nu Vantu colaborator al Securitatii e important pentru ca? A candidat pentru vreo functie publica si nu stiu eu?
Cum e cu cererile la CNSAS, oricine poate sa ceara verificarea oricui? Daca ma duc eu si fac cerere sa-l verifice pe cetateanul Prisacariu aia trebuie sa-l verifice?
exact:), legea spune ca proprietarii de presa si jurnalistii pot fi verificati de cnsas
mai controleaza-ti virgulele.
Dinescu e de căcat fiindcă acoperă oameni de căcat, despre care ştie că au fost turnători: Radu Vasile (l-a lăudat că e poet bun), Vântu (l-a lăudat că e poet bun), câinele (lup=poliţist) al lui Vântu (l-a lăudat că e poet bun, un Homer între câinii din cartier), Quintus, Qrin. Şi lista continuă.
În schimb face mare tam-tam în cazul unor personaje incomode, gen Mona Muscă şi alţii.
Şi, mare atenţie, vinul lui vadinescu a prins un iz insuportabil de căcat (pe bune, nu l-am putut bea).
saracu Dinescu. Scrieti ba si voi „sint tanar, Doamna” si pe urma vorbiti. altminteri, cine e perfect? poate tu Prisecare? sincer, pe Dinescu nu-l pot acuza decat de subiectivism. pacat ca se baga in politica. dar si iorga s-a bagat si nu a fost o idee prea fericita.