De ce cred USA, UK și Pleșu că Ponta a mutat corect, de data asta

Acum exact o săptămînă, pe 1 aprilie, cînd încă Ponta nu mersese la CSM, nu se răzgîndise (cel puțin aparent) preț de jumătate de zi și nu propusese încă dubletul exploziv Kovesi – Nițu la DNA & PG, scriam că premierul român este obligat (de UE!) să rezolve problema numirilor de șefi în parchete repede și eficient (pentru condițiile date, nu pentru o situație ideală în care principiile sînt imuabile). Scriam atunci un text intitulat „Ponta nu mai are timp de scenete”. Și argumentam în cîteva puncte.
Spuneam, printre altele, că „Ponta nu a jucat o scenetă atunci cînd a spus că nu exclude varianta propunerii Laurei Codruța Kovesi la șefia DNA, care are atît susținere europeană, cît și americană”. Patru zile mai tîrziu, pe 5 aprilie, atît ambasada americană la București (aici) cît și cea britanică (aici) au confirmat susținerea la care mă refeream. Pînă în acest moment, nici unul din supărații-indignații pe mutarea lui Ponta & Băsescu nu s-au luat la harță cu americanii & britanicii (dar despre tăcerea asta, poate cu altă ocazie).
Mai scriam și că Ponta nu-și mai permite nici o zi de întîrziere în numirea de șefi la parchete pentru că „România este țară cu drepturi depline a Uniunii Europene. Da, e adevărat, România are un MCV legat de picior, dar chiar și așa este de neconceput ca o țară UE să aibă, de cîteva luni bune, interimari la șefia celor mai importante parchete (Parchetul general și DNA). Tocmai de aceea, nu numai că e ultraurgent ca șefii de parchete să fie numiți, dar e mai mult decît necesar ca procurorii propuși de Ponta și acceptați de Băsescu să reprezinte așteptările de integritate cerute de UE. Este ultranecesar. Iar Ponta știe asta. Și știe foarte bine”. Dar și pentru că „după raportul MCV dezastruos de la începutul anului și interdicția pe Schengen, România nu-și permite pași greșiți. Sancțiuni cuantificabile în bani (suspendarea unor fonduri europene, de exemplu) sînt destul de probabile în cazul prelungirii crizei numirilor în parchete. Iar asta ar transforma guvernul Ponta II într-unul de subzistență și l-ar duce pe Ponta în postura de perdant politic și electoral pe termen lung”.
Așadar, Ponta a jucat atît cartea politică personală, cît și cartea interesului național (oricît de ipocrit ar suna). Azi, unul din criticii lui Ponta, remarcă același lucru: „Dl. Ponta a adus, de curînd, în discuţie, două  principii care mi se par esenţiale: 1. A fi atent la valorile şi recomandările Uniunii Europene nu e a fi obedient, nedemn, „căzut în genunchi”, ci a fi realist: a înţelege că nu poţi rămîne într-un club, practicînd o juvenilă disidenţă faţă de regulile clubului, că am vrut cu tot dinandinsul şi am făcut sacrificii ca să intrăm (de bună voie) în acest club şi, mai ales, că buna noastră funcţionare politică şi economică e condiţionată de ceea ce cerem şi aşteptăm de la Bruxelles: ba Schengen, ba investiţii, ba împrumuturi etc. Or dacă ceri, trebuie să şi dai. E o negociere echitabilă. Şi, încă odată, liber consimţită. Cine vrea să devenim „independenţi” trebuie, mai întîi, să ne propună un plan concret de supravieţuire în condiţii de izolare. Coreea de Nord ar putea fi, în această privinţă, un model. 2. Confruntarea politică internă e una din feţele inevitabile ale democraţiei, dar ea nu trebuie să devină un război permanent şi total. E ridicol, dacă nu direct nevrotic, să reduci problematica unei ţări întregi (aflate, totuşi, în criză) la o răfuială personală. România nu e Băsescu, iar guvernarea nu poate avea drept singură ţintă, drept obiectiv prioritar, lichidarea unui singur om. Sunt uimit să văd ce lipsă de imaginaţie – şi, îndrăznesc să spun, de patriotism – dovedesc o sumedenie de politicieni şi gazetari, al căror unic orizont de gîndire, a căror unică sursă de emotivitate, a căror unică „idee” de campanie este Palatul Cotroceni şi nevoia halucinatorie de a realiza un radical cap în gură la adresa locuitorului lui temporar” (sursa). E vorba de Andrei Pleșu. Dacă e o voce credibilă au ba, judecați voi.
P.S. Pentru supărați-indignați: principiile voastre sînt corecte și eu sînt de acord cu aceste principii. Numai că favoriții voștri au frecat-o niște ani de zile și au uitat de principiile pe care le invocați acum, adică nu au schimbat legea de numire a șefilor de parchete. Aveați ocazia să scrieți rîuri de texte în care să cereți ca principiile alea să fie aplicate în vremuri mai liniștite, aveați ocazia să impuneți (că doar stăteați la masă cu „ăia mari”) ca legea de numire a șefilor de parchete să conțină și o procedură de selecție a candidaturilor. Dar n-ați făcut-o.
P.P.S. Andrei Pleșu nu e doar un tip care scrie despre îngeri, Andrei Pleșu a avut ocazia să stea destul de mult printre dracii din diplomația română și de afară, printre diavolii din politica românească și printre îngerii căzuți de la Cotroceni. Așa că, atunci cînd emite judecăți despre acțiunile unui premier, puteți fi siguri că nu o face din postura de amator.