Cine l-a băgat pe Fifor într-un trio cu Firea și Anca Alexandrescu

Joi, 11 ianuarie a.c., pe seară, publicația de mare impact subteran „Național” lansa un oareșce scandal sexual care-i implica pe ministrul Fifor de la Apărare, primărița Gabriela Firea și fosta consilieră de imagine a lui Dragnea, Anca Alexandrescu.

Și zicea „Național” așa: „Si daca in urma cu doar cateva luni dezvaluiam ca Mihai Fifor a fost „omologat” de catre sistem drept viitorul premier al Romaniei, acesta beneficiind din plin si de simpatia influentilor lideri militari din Administratia Trump, iata ca acum „Misu” tocmai ce-si taie craca de sub picioare. Nu singur, ci cu ajutorul a doua „doamne de fier” ale actualei Puteri, Gabriela Firea si Anca Alexandrescu. Intre care gurile rele chiar spun ca este pe cale sa izbucneasca un scandal monden ale carui dedesubturi, cu siguranta, ar isteriza pana la lacrimi sensibilitatea coafezelor amatoare de povestri siropoase cu iz de telenovela.”
Aseară, la 72 de ore distanță de episodul „cu iz de telenovelă”, numele lui Fifor a apărut din nou. De data asta, ca soluție (?) a rezolvării crizei din PSD: „Înaintea ciocnirii de mâine a avut loc o ședință secretă foarte importantă a Taberei Dragnea. La această întâlnire au participat șefi de organizații și alți lideri ai partidului. S-a decis retragerea sprijinului politic pentru prim-ministrul Mihai Todose și în cazul în care lucrurile vor decurge normal să fie nominalizat și un nou candidat de prim-ministru care să îi fie prezentat de PSD președintelui Klaus Iohannis în persoana senatorului Mihai Fifor, președintele Consiliului Național al PSD și actual ministru al Apărării Naționale (anterior s-a vehiculat numele vicepremierului Paul Stănescu).
Fifor, însă, face figurație în Ministerul Apărării (unde treburile sunt controlate cu mână forte, țărănească, de Mircea Dușa, fostul ministru al Apărării, acum secretar de stat) și nu a fost niciodată vreun mare apropiat de Dragnea. Mai mult, același Dragnea a scăpat recent de Anca Alexandrescu iar Firea nu e nicidecum vreo aliată a șefului PSD.
Așadar, „știrea” din „Național” pare a fi fix opera lui Dragnea, care le atrage atenția celor care-l contestă și care nu au greutatea lui Tudose să nu se lase folosiți într-un joc prea mare pentru ei. Păi, foarte bine, zic să continue. Și „dujmanii” să răspundă cu aceeași monedă.
Gabriela Firea și Mihai Fifor fac fețe-fețe

You May also Like...

Ponta a cîștigat bătălia cu DNA în cazul arestării lui Șova
27 mai 2015
Rus are dreptate: mesajul său nu era jignitor, lui îi plac curvele. Cazul Laura Andreșan
12 iunie 2015
Dacă se reia votul în cazul arestării lui Șova, Ponta cîștigă
6 mai 2015

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *