„Noi am depus o plângere la DNA zilele trecute, săptămâna trecută, pentru că eu, practic, nu pot să am acces la dosar. Să vă spun de ce, şi nu numai la mine e problema asta – practica, din câte ştiu, la parchet în general, este că, atât timp cât dosarele sunt scanate, sunt pe un suport electronic, îţi dă un CD, un stick sau mai multe, pe care le plăteşti, care au costuri mici. Am făcut solicitarea de la început şi, din câte am înţeles, nu numai eu, ci toţi cei care suntem chemaţi pe acolo, să ne pună la dispoziţie dosarul în formă electronică. S-a refuzat şi au zis că numai în formă scrisă, care durează foarte mult şi care costă foarte mult. Eu ca să iau toate zecile sau vreo sută şi ceva, nu ştiu câte bibliorafturi sunt. Nu ştiu câte mă privesc pe mine, dar trebuie să le iau pe toate că nu ştiu ce-o fi pe acolo. Nu ştiu ce alţi denunţători mincinoşi mai apar. Ca să iau o copie scrisă, în formă scrisă, pe hârtie, mă costă peste un miliard de lei. Singurul venit pe care îl am este indemnizaţia de la Parlament. Nici aia întreagă, două treimi.”
Autor: prisacariu
Condusă de competenții selectați de Dragnea și baronii PSD, România are comportament fiscal de bețiv care lucrează pe unde apucă pentru trei lei cu care trebuie să întrețină o familie numeroasă: împrumuturile (luate, nu date, evident) se succed cu rapiditate.
Au trecut patru luni de când Victor Viorel Ponta și-a turnat fostul aliat, pe Liviu Dragnea, inclusiv în chestiunea situației locative: „Liviu Dragnea a avut grija sa ia in folosinta personala si exclusiva Vila de la Neptun a Prim Ministrului , Vila de la Scrovistea a Presedintiei si Complexul Uzlina din Delta Dunarii al RAPPS – deci poate sa ii lase din nou pe amarastenii din Teleorman sa prinda si ei un peste la Belina.” (nu am modificat nimic, așa a scris Ponta – sursa)
La ședința de Guvern de azi, premiera Veorica Dăncilă a anunțat că a cerut oficial ca Serviciul de Protecție și Pază să nu mai lucreze nici pentru ea, nici pentru ceilalți membri ai Cabinetului. Mai mult, s-ar pregăti audieri în comisiile parlamentare de apărare ale șefului SPP, Lucian Pahonțu.
Dacă, mânați de curiozități bizare, căutați pe internet ceva, orice, despre Dănuț Andrușcă, îl veți găsi în contexte în care apar cuvinte ca „imbecil”, „prost”, „agramat” și alte delicatețuri asemănătoare. Omul este și ministru al Economiei în cel mai nou guvern al lui Dragnea, cel condus de Veorica Dăncilă.
„L-am văzut pe Mihai Tudose cum a evoluat după ce nu a mai fost prim ministru, chiar i-am mulţumit azi, a devenit acelaşi coleg deschis şi glumeţ. Poate tensiunea de acolo, poate influenţele. N-avem de unde să ştim acum, dar asta nu înseamnă că până la urmă nu vom află. Mai mulţi colegi mi-au spus că şeful SPP-ului a fost implicat mai mult decât era cazul. Domnului Paul Stănescu i s-a spus că undeva prin martie eu o să fiu executat şi dumnealui poate să fie şeful partidului. Poate că i s-a spus şi lui Grindeanu, lui Tudose, nu ştiu.”
29 ianuarie 2018 ar trebui să rămână în istorie ca ziua în care un grup de cretini (termen medical) a preluat puterea asupra unei țări medii din UE. O zi care nu îmi dau seama dacă a validat sau dimpotrivă teoria evoluționistă a lui Darwin. Dacă da, atunci cel mai adaptat să supraviețuiască și să prospere în România nu este cel mai inteligent, mai frumos și mai puternic, ci doar cel mai prost și mai rău-intenționat, dar foarte bine conectat cu ceilalți proști din jurul lui.
Dificultăți financiare sau stratagemă ca să scape de DNA? Mulți au înclinat să spre a doua variantă și au opinat că, de fapt, Dragnea caută o modalitate de a pune la adăpost bunurile companiei de măsurătorile asiguratorii impuse de procurori.
Întregul citat din Klaus Iohannis este și mai convingător: „Cred că se poate ajunge la anticipate. (…) Soluția tehnică se poate găsi ușor, sunt diferite posibilități. Varianta cea mai simplă ar fi să își dea demisia Guvernul. În acest context, nu cred nici într-un guvern de tehnocrați, de uniune națională. Alegerile anticipate ar rezolva problema pentru toată lumea. Alegerile anticipate sunt singura soluție pentru a debloca situația” (sursa).
Acum șase ani, în ianuarie 2012, de câteva ori mai puțini protestatari decât acum – dar violenți până la a incendia magazine și provoca cu arme albe jandarmii – erau pe placul PSD. Ce e drept, nimic mai firesc: la două luni de la declanșarea protestelor, premierul Boc își dădea demisia iar alte două luni mai târziu, prin moțiune de cenzură, se instala Ponta la Palatul Victoria.