În decembrie 2016, Eugen Stan a fost acuzat de tentativă de viol în scara unui bloc din București. Povestea e deja cunoscută: colegii lui, polițiștii de la Secția 18, l-au protejat, adică au cerut clasarea cazului (după cum reiese dintr-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5).
investigații
Azi, în București, pe Kiseleff, în fața sediului PSD, câțiva cetățeni români au decis să-și exprime liber părerea despre ce se întâmpla în acel moment în interior: o ședință de partid în care, cu cuțitele pe masă (metaforic vorbind, desigur) se încerca tranșarea unui subiect greu (cine deține cu adevărat puterea în PSD).
Ne-am întrebat, mulți, cum a fost posibil ca preț de trei zile un polițist să nu fie recunoscut de către colegii lui, în ciuda popularizării masive a fotografiei acestuia, după reclamarea unor acte de pedofilie.
În octombrie 2013, CNI (Compania Națională Imprimeriile) Coresi intra în insolvență. Compania este deținută integral de către statul român (prin Ministerul Culturii). Anual, pierderile sunt de câteva milioane de lei (de obicei, peste cinci milioane de lei). Evident, de aici și insolvența.
Eugen Nicolicea, un impostor al revoluției din decembrie 1989.
Liviu Dragnea trebuie, într-adevăr, să preia integral, complet și total puterea în țară, nu se mai poate! Altfel, el și familia lui vor fi prigoniți fără încetare, hărțuiți și hărtăniți de forțele răului, de Soros, de Europa, de America nerecunoscătoare, de justiție, de jurnaliști și, în general, de tot universul care conspiră împotriva lui.
Șeful Securității, Iulian Vlad, a orchestrat puciul lui Ion Iliescu împotriva lui Nicolae Ceaușescu. Inclusiv pe 22 decembrie. 1989.
Firea continuă neabătută atacul la Uber și alte aplicații de transport public neînregimentate politic: „majoritatea PSD a votat in sedinta de marti a Consiliului General al Municipiului Bucuresti noi reglementari care ar putea afecta Uber si Taxify, Clever Taxi si Star Taxi. Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a propus un proiect, votat ulterior, pentru modificarea regulamentului de taximetrie din Bucuresti astfel incat pe teritoriul municipiului Bucuresti serviciile de dispecerat sa devina obligatorii pentru toate taxiurile transportatorilor autorizati de Autoritatea de Autorizare a Primariei Municipiului Bucuresti. Aceasta prevedere va afecta Clever si Star Taxi, posibil si Uber si Taxify, care nu sunt dispecerizate.” (sursa)
Ca orice comunist român, căruia doar moartea îi mai poate scoate securismele din ADN, Puiu Pașcu are și el o poză cu regele Mihai I. Pe care a postat-o acum câteva zile, post mortem. După ce a murit regele, adică, să nu facem confuzii.
„Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ar urma să decidă luni (azi, 11 decembrie 2017 – n.m) dacă judecătoarea Camelia Bogdan – care l-a condamnat pe Dan Voiculescu la zece ani de închisoare în dosarul ICA şi care a fost exclusă din magistratură în luna februarie – va fi reprimită în magistratură.” (sursa)