Înainte de orice, cîteva precizări foarte necesare:
– Mircea Geoană a greșit/gafat politic de multe ori și asupra sa au planat și acuzații de corupție (vezi cazul finanțării campanie prezidențiale din 2009), dar acestea nu au fost dovedite;
– Marian Vanghelie este un politician dubios, cu o avere imposibil de justificat, suspectat de corupție (necondamnat, totuși, pînă în prezent), cu moralitate de euglenă verde și un ales local (primar) cu mandate cîștigate prin pomeni social-electorale și performanțe edilitare negative;
politikie de mărgăritar
Motivarea deciziei Curții Constituționale prin care OUG care permitea traseismul aleșilor locali a fost declarată neconstituțională conține cîteva paragrafe care mie mi-au dat frisoane. Nu a fost, spune Curtea Constituțională, vreo gafă sau vreo încălcare minoră a unei legi. Nu, a fost mult mai grav: a fost vorba de rezolvarea unei situații politice absolut democratice și normale (constituirea sau ruperea unei alianțe) prin metode legislative discreționare. Pe scurt, lui Ponta nu i-a convenit jocul democratic și s-a suit cu cizmelele ștanțate „OUG” pe talpă ca să rezolve problema.
Populismul lui Ponta a devenit, după pierderea prezidențialelor, și mai meschin, și mai grețos. Ultimul episod este cel al intervenției pompieristice a statului în favoarea fraierilor care au luat credite în franci elvețieni. Cînd Ponta i-a cerut lui Darius Vâlcov, ministrul de Finanțe, să găsească o soluție împreună cu BNR. Și Vâlcov a găsit cîteva variante. Deci, statul trebuie să se implice, a decis Ponta.
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), instituția care ar trebui să verifice cum fac și cheltuie bani partidele din România, a descoperit că PSD nu are contabilitate conform legii (vezi aici). AEP nu a detaliat cum e contabilitatea PSD, dar bănuim că e cam ca la mafie: au un consigliere cu o condică roasă, pe care o ține tot timpul la el, unde sînt notate toate șpăgile social-democrate.
Ponta, oftică-te: azi, înainte să părăsească Bucureștiul, Victoria Nuland va avea o întîlnire tête-à-tête cu Mircea Geoană. Va fi, deci, ultima întîlnire a vizitei în România pentru Nuland. Anterior acestei vizite, oficialii americani de la București au analizat foarte atent situația politică din România și s-au uitat foarte atent la luptele de putere din PSD.
Președintele Klaus Iohannis nu face declarații publice despre cum premierul Ponta semnează o OUG în propriul folos (renunțarea la doctorat) iar senatorul PNL Tudor Chiuariu (zice DNA) a cerut o șpagă de 2,5 milioane de euro în megadosarul retrocedărilor de pădure (sursa).
Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a reformat (!) și reorganizat în mandatul USL la guvernare. Sau așa susține Ponta, încă premier al României. Iată două efecte ale reformării ANAF.
În deja ultracomentatul discurs al președintelui Klaus Iohannis de ieri de la CSM, se spune textual: „este de dorit ca CSM-ul și Inspecția Judiciară să ia atitudine, potrivit atribuțiilor legale, la modul cel mai serios ori de câte ori apar scurgeri nepermise de informații în presă, din dosarele penale aflate în curs de instrumentare” (sursa).
Așadar, președintele Klaus Iohannis este foarte atent la (sau poate îngrijorat de?) acele „scurgeri nepermise de informații în presă, din dosarele penale aflate în curs de instrumentare”.
Am asistat azi la un moment trist, aproape jalnic, al funcționării statului român: titularul funcției prezidențiale a citit papagalicește un text care, dacă ar fi fost rostit în campania electorală pentru prezidențiale, ar fi ținut acasă pe 16 noiembrie cîteva sute de mii, dacă nu peste un milion de români care au votat ca Iohannis să ajungă președinte.
Nu am nici un dubiu că acel text nu a fost scris de președintele Klaus Iohannis. Dar am o grămadă de dubii că președintele Iohannis înțelege de ce NU trebuia să citească acel text.
Dacă ați văzut știrea asta a NPR (National Public Radio), preluată de Mediafax, probabil ați trecut foarte repede peste ea. Pentru mulți, NPR este doar un acronim fără relevanță. Dacă cercetăm un pic, însă, și aflăm ce e NPR-ul ăsta și ce vrea de la noi, vom avea motive de mirare. Unii mai multe, alții mai puține.