Ponta nu mai e doctor în CV, asta știm deja (sursa). Dar a rămas cu sechele după ce s-a demonstrat că doctoratul luat la Universitatea București nu era decît o însăilare de fragmente luate de prin alte studii. Plagiat, acesta a fost verdictul.
Săptămîna trecută, un ordin ministerial i-a legat pe conducătorii de doctorat de glie: „Dreptul de a desfășura activitatea de conducere de doctorat se poate realiza (…) într-o singură IOSUD (Instituție organizatoare de studii universitare de doctorat)/Instituție organizatoare de doctorat (IOD)” (conform articolului 1, alineatul 2, al ordinului Ministerului Educației, prezentat mai jos).
Uncategorized
Cunosc niște oengiști. Unii sînt simpatici, chiar respectabili. Unii dintre ei sînt chiar foarte buni profesioniști: care pe justiție, care pe politici publice etc. Cu vreo cîțiva dintre ei am încercat, în ultimii ani, să pun la cale proiecte jurnalistice finanțate din alte surse decît ale „mogulilor”. Cu foarte puține excepții, cazuri izolate, am eșuat. De ce? Pentru că, mi-au spus oengiștii, ba UE nu finanțează jurnalism, ba America are alte priorități, ba nu prea sînt bani nicăieri, ba proiectul nu poate fi susținut decît pe termen foarte scurt, ba aia, ba ailaltă.
Săptămîna trecută, imediat ce Crin Antonescu s-a dezis de exploatarea de la Roșia Montană, l-am întrebat (la tv) pe ministrul PNL al Culturii, Daniel Barbu, ce părere are despre proiectul de la RM din punct de vedere al avizului de mediu. Intervenția lui Barbu, mai jos:
Se vorbește zilele acestea că, dacă nu va începe cît mai curînd exploatarea de aur la Roșia Montană, Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) SA va cere despăgubiri statului român de la 2 (două) miliarde USD (conform premierului Ponta) la 4 (patru) miliarde USD (conform altor surse).
Deocamdată, însă, RMGC SA are următoarea situație financiară pe 2012 (conform datelor publice ale Ministerului de Finanțe): o pierdere anuală de peste 111 milioane RON (echivalentul a cam 25 milioane EUR) și datorii totale de peste 1,36 miliarde RON (peste 303 milioane EUR).
10 iunie 1999. Guvernul României decidea, prin HG 458, să acorde licență de exploatare a aurului și argintului la Roșia Montană companiei de stat Minvest. Semnau: Radu Vasile (atunci premier, actualmente decedat), Mihail Ianăș (atunci șeful Agenției pentru Resurse Minerale, acum grangur în privat), Radu Berceanu (atunci ministrul Industriilor, în prezent pensionar la Craiova) și Decebal Traian Remeș (pe atunci ministrul Finanțelor, acum la închisoare pentru corupție). Iaca mai jos HG 458/1999:
Un an și patru luni mai tîrziu, pe 9 octombrie 2000, licența de exploatare ajungea de la stat, adică de la Minvest, la RMGC, adică la privat. Simplu, printr-un ordin al lui Mihail Ianăș, directorul de atunci al Agenției Naționale pentru Resurse Minerale. Simplu și sec. Era vorba de ordinul 310/2000 al președintelui ANRM, cu aprobarea ministrului Industriilor, același Radu Berceanu. Iată ordinul:
Azi, 8 septembrie 2013, licența de exploatare de la Roșia Montană împlinește 14 ani și trei luni (fără două zile). Poate, deci, primi carte de identitate. Și o tot primește, de o săptămînă, de la cîteva mii de oameni care în București, Cluj și prin alte părți protestează față de mizeria denumită generic RMGC. De ce mizerie? Pentru că, pe scurt: 1. nu a existat nici măcar un simulacru de licitație pentru acea licență de exploatare, care a ajuns la o companie privată dubioasă pur și simplu pe sub masă, mafiot; 2. nici unul din premierii de la Radu Vasile încoace (Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu, Emil Boc, Mihai Răzvan Ungureanu, Victor Ponta) nu a îndreptat actul de evidentă corupție; 3. toți politicienii care au avut drept de decizie s-au folosit, electoral (și financiar), de RMGC.
Despre asta e vorba la protestele împotriva exploatării de aur de la Roșia Montană: despre aroganța unor politicieni care și-au pasat furtul de la unii la alții, timp de 14 ani. Ca să ia taxă de protecție, nu ca să ne protejeze pe noi, cetățenii.
Pentru lacrimile butaforice de curvă bătrînă, de codoașă centuristă care vrea un mandat la un bordel mai central, primarul Sorin Oprescu ar trebui scos cu șuturi în cur din Primărie și din viața publică. Cu șuturi în cur, îndesate, și cu palme peste cap, apăsat, acompaniat de înjurături grele. Cum, mă, nenorocitule, să piși ipocrit ochii ăia de șmecheraș ieftin, de fiu de securist crescut în hailaiful putred al politrucilor bucureșteni, pentru un copil pe care nu l-ai cunoscut niciodată, pentru care nu ai făcut nimic, de care nu te-a durut nicăieri? Cum e, mă, hahalero, posibil? Iaca e: primarul Oprescu, chintesența miștocărelii de băiat de centru, de leneș care o freacă în pat pînă la amiază, s-a dat cu poporul. Pe cadavrul făcut terci de colții unui maidanez, care maidanez lui Oprescu i-a sugerat doar o nouă idee de supt niște bani de la buget. Atît a făcut Oprescu în cinci ani de Primărie în chestiunea maidanezilor: l-a întrebat pe fi-su dacă nu are niște prieteni pe numele cărora să treacă niște bugete pentru, sanchi, „dogtown”. În timpul ăsta, pînă și legiștii care văd cadavre zilnic au avut ocazia să se cutremure autopsiind bucureșteni vînați de maidanezi sălbăticiți.
Dar matroana tuturor curvelor mai mici sau mai mari care au de luat cîte o halcă din stîrvul de un miliard de euro anual al PMB nu s-a oprit aici. Ci, ca orice curvă politică fără nici o urmă de discernămînt a decis să pluseze: să hotărască bucureștenii prin referendum dacă el, marele primar, poate rezolva problema maidanezilor au ba. Ce idee simplă, dar genială, nu? Da, da, așa este, acum toți ne rotim în padocul referendumului lui Oprescu, întocmai ca niște maidanezi hămesiți și ne mușcăm de cur unii pe alții, fiecare în funcție de convingerea personală: cum votezi, bă, la referendum?
Ce a făcut, de fapt, Oprescu cu ideea referendumului? S-a ferit de orice responsabilitate care i-a revenit după ce a primit votul bucureștenilor: e primar cu puteri depline, dar se poartă ca un maidanez sterilizat care nu poate decît să muște, cu dinții ăia noi puși în Portugalia acum cîțiva ani (cu care a fonfăit ca un măgar cîteva luni), dar nu poate să procreeze nimic pentru capitala țărișoarei. Că nu poate, el doar dirijează bugetele Primăriei, nu administrează pentru cetățeni.
Dar a mai făcut ceva Oprescu prin acest prezumtiv referendum: ne-a dat ocazia să ne exprimăm ura, neputința, frustrarea. Ura că ne mănîncă maidanezii copiii, ura că sîntem prost administrați și bine furați, neputința de a schimba ceva, frustrarea că sîntem închiși într-un dogtown condus de miserupiști.
Și ne-a mai dat ocazia Oprescu să ne exprimăm durerea și frica. Teama că, poate, mîine sau chiar azi, în seara asta, un maidanez sau mai mulți ne vor alerga pe stradă. Pe noi sau pe niște oameni care ne sînt apropiați. Și durerea pentru copilul ucis care putea fi al oricui. Cu cinism feroce, mai dur decît al maidanezului ucigaș, Oprescu se joacă cu noi, cu ce simțim. Dar e altruist: ne dă șansa să decidem, nu-i așa?
Oprescule, tu însuți ești un maidanez. Unul din specia cea mai rea, aia politică. Din păcate, noi nu am găsit referendumul eficient să te eutanasiem politic. Așa e, bă, e vina noastră, că te hrănim cu voturile noastre (nu, eu nu te-am votat) cînd cerșești de foame și faci, în campania electorală, figurile alea ieftine de cîine fără stăpîn (independent, ce dracu’!) drăgălaș, bătrîior și simpatic. Dar tu, de fapt, ți-ai pus dinți noi, cu care să hărtănești Primăria încă patru ani, după ce te ghiftuim cu voturi.
Mai jos, un protocol semnat în decembrie 2011 între USL (sub semnăturile lui Ponta, Antonescu și Daniel Constantin) și Federația pentru Protecția Animalelor și Mediului (condusă de Marius Marinescu, Mihai Constantinescu, Mirabela Dauer și Paula Iacob – !!!!!!). În care se scrie, negru pe alb, că „USL va depune în Parlamentul României (…) o inițiativă legislativă care să impună (…) interzicerea eutanasierii”. Sec: INTERZICEREA EUTANASIERII. USL nu a promovat, încă, o astfel de lege, dar a făcut ceva la fel de eficient: a eutanasiat legea care prevedea eutanasierea cîinilor comunitari neadoptați. Inclusiv din motivul ăsta, un copil de patru ani a fost sfîrtecat de un maidanez. Dar ce contează, USL a cîștigat alegerile inclusiv pe voturile unor marinești, constantinești, dauere și pauleiacobe.
Purtătorul de cuvînt al lui Ponta, Andrei Zaharescu, are studii de actorie, a fost sufleur la teatru (sursa) și, apoi, om de TV (jurnalist nu pot să-i spun). În mai 2012, premierul Ponta și l-a ales purtător de cuvînt și l-a angajat la cancelaria prim-ministrului ca secretar de stat. În calitatea asta, Zaharescu și-a dat de atîtea ori cu stîngul în dreptul încît a ajuns ciuca miștourilor (cîteva exemple, aici – ăsta e colosal! – și aici).
Ca să nu mai fie luat la mișto și anul ăsta, Zaharescu a fost recompensat cu un post pentru care nici un fel de pregătire: membru în Consiliul de Administrație al E.On Gaz Distribuție SA, companie la care și statul român deține acțiuni (prin Ministerul Economiei). Mai jos, decizia de numire din Monitorul Oficial:
Și iată și răspunsul de la E.On Gaz Distribuție SA:
După cum vedeți, E.On Gaz precizează că numirea a fost cerută de Ministerul Economiei. Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, ne-a spus, însă, că nu a cerut niciodată numirea lui Zaharescu în CA la E.On Gaz și că această numire a fost cerută de ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niță (PSD). La solicitarea noastră oficială în legătură cu criteriile care au dus la numirea sufleurului Andrei Zaharescu în funcția de membru CA la E.On Gaz Distribuție SA, Niță nu a răspuns. Nici Zaharescu nu a comentat pe subiect, doar nu e decît purtătorul de cuvînt al Guvernului. Salariul unui membru CA la E.On Gaz Distribuție este de cîteva mii de euro lunar. Mandatul lui Zaharescu este de patru ani, adică de 48 de luni.
P.S. Dezvăluirea a fost făcută, în exclusivitate, la Butonul de panică de pe B1 TV (aici, de la 22.42).
UPDATE 23.50: din cauza (sau datorită) Roșiei Montane, în seara asta n-am apucat decît să vă anunț că actorașul e Andrei Zaharescu, purtătorul de cuvînt al lui Ponta. La ce companie energetică a fost numit și cînd, mîine seară.
În seara aceasta, la Butonul de panică (de la ora 21.30 pînă la 23.00), o dezvăluire stupefiantă: un actoraș de mîna a doua (dar foarte cunoscut) a fost numit, fără nici o calificare în domeniu, în conducerea unei companii energetice de importanță strategică pentru România. Pentru niște mii de euro indemnizație lunară, desigur. Care e legătura actorașului cu Victor Ponta și cine este acesta, de la 21.30, pe B1 TV.