În ultimele trei zile, cîteva sute de oameni au ajuns pe blogul ăsta căutînd în Google, cu ocazia rememorării mineriadei din 13-15 iunie ’90, următoarele: „iliescu arestat”, „ion iliescu arestat”, „ion iliescu reținut”. Deh, românii visează, visează.
P.S. Cei care îl vor pe Iliescu arestat și și-au pus speranțele într-un motor de căutare pe net au ajuns (și) la postul ăsta. Și s-au întristat, sînt convins.
Uncategorized
Sînt un mare fan al lui Zoso. Constant. Îi apreciez munca și admir omul. Deși (sau poate tocmai de aia!), recunosc, nu mă pricep deloc la blogărit, că altfel aș pune și eu poze cu gagici o dată pe zi aici. Dar blogăritul nu e pentru toți, eu-s doar un biet amator și admit. Taman din aceste două motive (admirația nețărmurită pentru Zoso și recunoașterea neștiinței mele), îl rog frumos pe Zoso să fie ceva mai explicit: cine ne servește, dom’le, anchetele alea? Nu, nu mă înțelege greșit, Zoso, nu că aș contesta informațiile tale, dar nu știu de unde să-i iau pe servanții/servitorii ăia. Niște nume, ceva? Măcar niște inițiale? Numere de telefon? Te rog, m-ar ajuta mult. Nu de alta, dar ai mai scris tu că anchetele din revista Kamikaze sînt servite și eu, ca idiotul, te-am crezut și nu mai dădeam pe la serviciu, convins fiind că ai dreptate și paginile se umplu singure. Sigur, nu e nevoie să-ți spun, n-a fost să fie, a trebuit să muncesc, pînă la urmă. De data asta, însă, te rog să fii sincer cu mine, Zoso: cine-s oamenii ăia? Ai milă, cetățene Zoso, nu vezi că e vară afară și lumea pleacă în concediu? Măcar un servitor/servant de ăsta să-mi zici, să pot să-mi iau și eu fie și o săptămînă de concediu. Mulțumesc, contez pe tine!
Marele jacuzzist TV de talie penibil de mică Lucian Mîndruță are blog. Pe vremea cînd nu se scălda îmbrăcat cu diverse țațe de ambe sexe ca să-l vadă poporul pe sticlă, Mîndruță avea rubrică în Dilema veche. Dar vremea aia a trecut. Limita hîrtiei tipărite și vecinii de pagini îl obligau, atunci, pe micul labagiu la un oarecare exercițiu de decență. Acum, nemărginirea internetului pe care scrie îi lasă onanistului spațiu suficient ca să-și dea în petec. Citez din ultima lui producție, intitulată „Mi-e dor să fiu iar jurnalist”: „Bine, nu e vina oamenilor ca singurul jurnalist de investigatie care-a mai ramas e Ioana Popescu, fata care poate sa spuna in urma unor investigatii corecte ce dimensiune au organele sexuale al fotbalistilor. Nu e vina oamenilor ca jurnalismul p…i a ramas singurul facut cu decenta. E doar ironia intregului sistem, la care am pus si noi umarul si cartea de credit, la umplut.”
Băi, plicticosule și nefericitule, cînd jurnalismul pulii ai fost tu jurnalist? Cînd te bîlbîiai cu prompterul în față citind știri documentate și scrise de alții? Cînd îl țineai pe Brucan în geamul PRO-ului ca să faci o emisiune cu un biet dinozaur deja fosilizat? Cînd ai eșuat pe plaja îngustă a Antenei 2 la emisiuni vomitive? Cînd, mă, tristule? Cam care e experiența ta în jurnalism de investigație, băi, pigmeu ipocrit și amant jenant în porumbi, fugărit de paparazzi?
Și care „noi” am pus „cartea de credit, la umplut”? Tu și alți triști ca tine de prin televiziuni, presupun, că eu cu tine clar nu. Și mai știu eu cel puțin o duzină care te-ar scuipa înainte să-ți aplice un sănătos șut în dosul ăla plimbat cu yacht-ul știi tu cui. O duzină de oameni care știu ce e aia muncă. Fără card umplut, băi, ipocrit de doi lei vechi.
Așadar, măcar pentru duzina asta care s-ar pișa pe BMW-ul tău ăla din porumbi, nu mă/ne include în clasa lătrăilor cu aere de băieți simpatici care mînuiesc truismul și lîncezeala dulceagă pentru gagici proaste de parcă ar scrie haiku-uri. Lasă-ne.
P.S. Uite, de exemplu, ai putea să scrii despre cum faci presiuni pe la facultatea de jurnalism asupra colegilor care îi învață pe studenți ce e ăla jurnalism de investigație. Sau despre ce contracte de PR ai în derulare. Ceea ce probabil nu o să faci, așa că o să te ajut eu. Îți promit, labagiule roz în obrăjori.
Își mai amintește cineva cum se făcea presă în mandatul lui Năstase A., fost premier (cu mătușă de la nevastă) al României? Nu? Să ne amintim puțin: publicitate de stat pentru marile gazete (care încă făceau legea cînd televiziunile de știri nu erau decît niște promisiuni ale haznalelor viitoare), lipsa aproape totală a articolelor critice la adresa puterii (de investigații nu mai zic, alea nu făceau decît să mai producă, de la sertar, niște publicitate – tot de la stat), un marș triumfal al PSD către un nou mandat majoritar în Parlament. Plus, bonus, Năstase A. președinte al patriei. N-a mai fost să fie.
Am ajuns, la opt ani după, să-l compătimesc pe Liviu Dragnea, baronete de Teleorman cu acte în regulă și coleg de partid cu Năstase A. Care, da, e linșat zilele astea de două gazete, în special, dar nu numai: toată lumea s-a aliniat să-l omoare pe Dragnea cu furcile și topoarele din redacții că ne ia UE banii înapoi. Cum am mai zis și în postul anterior: nu contest informațiile jurnaliștilor care deja au publicat foiletoane despre Dragnea. Doar că, ultima oară cînd am verificat, de monitorizarea cheltuielii banilor europeni de către politicianul din opoziție Dragnea se ocupă politicianul de la putere Udrea, ministru al Dezvoltării etc. Iar despre Udrea nu am citit nimic care s-o implice în măgăria cu fonduri.
Ba chiar, că aici voiam să ajung, nu am citit în prea multe locuri despre cum Cătălin Vătafu, un fel de tata fondurilor UE din România, are o mamă mare amatoare de proiecte europene. Dacă am ajuns, deci, în 2011, să-l cenzurăm pe Dragnea ca s-o protejăm pe Udrea, sîntem într-un căcat mai mare decît cel în care ne aflam în 2003. Atunci, măcar, eram niște bieți cerșetori la porțile Europei, dar acum sîntem cogeamite cetățeni ai UE.
N-aș vrea să spun că, la anul, PDL 2012 va semăna cu PSD 2004. Și cred că nici Udrea nu vrea. Nu de alta, dar, de la sfîrșitul lui 2004 încoace, PSD nu a mai prins decît vreo nouă luni la guvernare.
12 mai 2011. Revista Kamikaze scrie, în pustie, că fonduri de vreo nouă miliarde euro sînt în pericol să nu mai fie. Să nu mai fie la noi, adică, ci să rămînă la ei, la EU. Pentru că sîntem corupți și lacomi și nesimțiți, de aia. Articolul din revista Kamikaze prezintă scrisori oficiale ale UE, amenințări cu întreruprerea iminentă a plăților, mustrări. Printre miniștrii trași de urechi, Elena Udrea. Care, deși întrebată de jurnaliștii de la revista Kamikaze despre neregulile constatate la cheltuirea fondurilor UE prin ministerul condus de ea, se face că plouă și dă un răspuns vag.
31 mai 2011. Oroarea nereperată (și maculată de nenorociții ăia de la revista Kamikaze) a virginei Udrea începe să fie curățată, metodic și sincronizat. Primele scame sînt culese de pe clitorisul (atenție, metaforă! a nu se lua în calcul sensul propriu!) neatins ale Udrei, într-un interviu, și transportate pe organul copulator roșu de partid al lui Liviulică Dragnea de la Teleorman. Cităm:
„Programul Operaţional Regional (POR) ar putea fi suspendat de către Bruxelles dacă se descoperă nerguli?
E.U.: Da, fie că e vorba de nerguli în procedurile de achiziţii, fie că e vorba despre evaluarea proiectelor, fie dacă e vorba despre partea de implementare. E posibil ca plăţile pe acest program de 800 milioane de euro să fie suspendate pe tot programul sau doar anumite axe. În acest moment ştim că un control al Comisiei Europene a descoperit nereguli făcute de Consiliile Judeţene în procesul de achiziţii pe axa 2, axa de drumuri.
În ce judeţe?
E.U.: N-am primit încă raportul oficial, în cazul nostru ministerul aduce doar banii, nu se ocupă de licitaţii, achiziţii etc., de toate acestea sunt responsabile autorităţile locale. Există în aceste cazuri tentaţia de a direcţiona licitaţiile către firme apropiate de autoritatea contractantă.
Care ar fi judeţele cu probleme?
E.U.: Au fost controale în mai multe locuri, dar raportul de control nu e încă gata?
În Teleorman, sub parohia lui Liviu Dragnea?
E.U.: Pot să vă confirm doar că au fost controale de la UE şi pe contractele încheiate de CJ Teleorman pentru reabilitări de drumuri judeţene prin POR.” (de aici)
Futu-i jurnalismul mă-sii de jurnalism care e el limba dulce-ntre fese mult aduce! Cum, măi, oameni buni, să te faci că Udrea nici fonduri nu a monitorizat și distribuit, nici mandatul de ministru nu-i miroase a incompetență? Cum să muți TOTAL buba pe derma lui Dragnea, iar pe Nuți s-o virginizezi pînă la asexuare? Păi, da’ POR-ul ăla european degeaba o fi fost în parohia Ministerului Dezvoltării? Adică ea, Nuți Prima și Întîia a Patriei, a stat în gineceu la croșetat cămășuțe din lacrimi pentru marinel, în timp ce falicul Liviulică penetra sălbatic fondurile europene iar EU nu știa nimic de UE. Păi, nu?
2 iunie 2011. Repararea himenului udrist continuă, de data asta în Adevărul. Care titrează sec și decisiv: „Blat cu fonduri UE pe moșia lui Dragnea”. A fost doar primul articol dintr-o serie care continuă inclusiv azi. Cum apare Udrea în această poveste? Iată încă o nouă mostră de jurnalism (din articolul citat): „Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, susţine că ştia de aceste controale, dar că responsabilitatea le revine consiliilor judeţene. „Vă asigur că vom colabora cu instituţiile europene pentru remedierea situaţiei. Banii publici, fie că vin de la bugetul de stat, fie de la Uniunea Europeană, trebuie cheltuiţi respectând cu stricteţe şi responsabilitate toate prevederile legii”, a declarat Elena Udrea”.
Da? Ați priceput, da? Ea, sărăcuța, inocenta, habar n-avea!!! Doar banii ajungeau la Dragnea prin telepatie, dematerializați, și se transformau în asfalt și plăți abia în Teleorman, Udrea nu a pus niciodată ochișorul ei pur pe documente.
7 iunie 2011. Un contrast face întotdeauna bine cînd ai de demonstrat o teză. Și, dacă ai de pus o lumină îngerească pe o fecioară, ce scoți în față? O bagaboantă, evident: puterea antitezei își va face treaba. Iată și un titlu relevant în acest sens: „Bombonica lui Liviu Dragnea, luată în vizor de ANAF” (sursa). Unde Bombonica este nevasta lui Dragnea, nenorocitul care fură banii UE , huoooo!!! Banii ăia pe care UE ar putea să nu ni-i mai dea și de care Udrea nu știe nimic, ea fiind un heruvim care plutește în slavă deasupra Ministerului Dezvoltării.
P.S. Da, dezvăluirile colegilor din presă despre Dragnea reflectă realitatea. De altfel, revista Kamikaze s-a ocupat în mai multe rînduri de Liviulică de la Teleorman, n-avem vreun motiv să-l protejăm. Dar Dragnea nu e singura curvă politică din țară, tovarăși!
Proiectul de modificare a Constituției. În asta de acum, parlamentarii au imunitate în fața legii penale, Parlamentul are două camere, arestul preventiv e de 24 de ore, averile se prezumă a fi licite (deși obținute dintr-un onorabil salariu de bugetar sărac, dar cu gipan și viloi). Să se schimbe, primiți, dar să rămînă la fel? Sau nu?
P.S. Mai degrabă da, ar vrea Cotroceniul.
Ca să nu ziceți că nu v-am zis. Întrebarea e: Băsescu nu va face, cumva, un pas în lateral și-l va lăsa descoperit pe Banias?
Comentariu preluat integral din subsolul unui post anterior:
„Nu stiam ca a cumparat Buscu brand-ul si sincer eu speram sa dispara … gen demisia de onoare dupa patru ani
Pentru mine cititul AC a fost mostenire de familie Mama l-a citit inca de la infiintare si am preluat si eu microbul cand a inceput sa ma intereseze presa scrisa. Am continuat sa cumpar fiecare numar si cand am plecat la facultate. Cred ca am ratat foarte putine. Aveam stiva uriasa de ziare acasa cand inca mai pastram un pic de sindrom de hoarding traditie de neam )
Pentru mine chiar nu conteaza informatiile “de interior” si sa ma chinui sa am nu stiu ce imagine profunda a problemei ca sa pot judeca. A fost chiar foarte simplu.
In momentul cand am auzit la stiri ca au vandut biznisul lui Vantu eu nu am mai putut sa cumpar ziarul. Punct. Nu m-a interesat nici o asigurare de independenta editoriala pentru ca nu ma incalzea cu nimic. L-am mai luat ulterior sporadic mai mult din reflex si ma mai uitam pe site.
In momentul stenogramelor asteptam o reactie de minima decenta din partea lor fata de niste cititori care au crezut in revista si au cumparat-o o gramada de ani. O minima explicatie. In schimb am primit o laba trista facuta cu aere de mega superioritate si atitudine de Isus pe cruce neinteles.
In momentul ala eu i-am pus ziarului cruce – groapa era sapata de la vanzare.
Eu i-am inteles perfect pe cei de la kamikaze cand au plecat. Prin treaba cu vanzarea facuta pe la spate si anuntata la televizor au primit cel mai mare bocanc in bot ca ziarist. Dintr-o miscare le-a fost data naibii credibilitatea fara sa aibe ceva de zis. Pe un profit foaaarte frumos al “fondatorilor”.
Ce e asa de greu de inteles ca sunt inversunati ??”
P.S. Eu n-am prea multe de zis, poate voi.
Că Botiș face cu el însuși. Și nu o dată, ci de trei ori. Ba poate chiar de patru ori. Tu, muritorule, cu cine faci funding? Dar pe bune, fără fund kissing.
Cîteva teze au început să circule pe forumuri, bloguri și feisbucuri după ce Doruleț-batistă s-a aruncat ca un bulibașă care poartă lanțuri de tinichea și a licitat peste 1,6 milioane EUR pentru brandul atrofiat Academia Cațavencu. Printre aceste teze, cîteva sînt de o imbecilitate inconsistență logică exemplară. Într-o ordine oarecare: 1. mogulul rău de la România liberă (aflat, desigur, în spatele jurnalistei Sabina Fati) a vrut să cumpere brand-ul ca să închidă revista Academia Cațavencu; 2. același mogul rău nu a contactat nici un jurnalist de la Academia Cațavencu, deși era interesat să cumpere brand-ul; 3. jurnalista Sabina Fati a licitat împotriva altor jurnaliști (cei de la Academia Cațavencu) cu rea-credință, ducînd licitația prea sus pentru puterile financiare ale acestora din urmă (or mai fi și alte teze, da’ nu mai am chef de ele, că e tîrziu).
Ce au în comun toate aceste teze? Păi: a) credința unora de la Academia Cațavencu că marca Academia Cațavencu se confundă cu echipa angajaților revistei din acest moment; b) revista Academia Cațavencu și marca omonimă nu au nimic în comun cu economia, ci sînt un principiu, o metafizică, un soi de ideal umblînd învelit în hîrtie de ziar și mîntuind oamenii.
Măi, dragi bieți cretini (mă refer în special la ăia care, săracii, nici măcar nu au avut acțiuni vreodată acolo, dar acum dau cu MUIE – textual! – pe feisbuc; haios, dar penibil și trist), enunțurile de la punctele a) și b) sînt îngrozitor de false. În 20 de ani de funcționare a revistei, cîți oameni au plecat de la și venit la Cațavencu? Destui. Și, nemaipomenit, revista a continuat să apară. Deci, elementar de logic, am zice cu toții (dacă nu am fi, evident, niște bieți cretini cu injecțiile nefăcute la timp) că marca nu se confundă deloc cu echipa. Ci, eventual, cu un tip de presă (neinventată de Cațavencu, pentru cititorii lor care-s la fel de cretini, uneori, ca și ei). Așadar, nu prea înțeleg de ce un competitor la licitația pentru marcă ar fi contactat redacția. Să ceară voie să investească niște bani? Să-și ceară scuze că nu o să le mai dea la fel de mulți bani ca SOV, în caz că i-ar păstra (dar unde să-i păstreze? că, în caz că altcineva decît Bușcu ar fi cumpărat – și cu bani la teșcherea, eventual, nu pe abureală – marca, asta nu însemna decît că noul proprietar putea scoate o revistă cu acel nume. punct. nu că ar fi întreținut o redacție)? Să întrebe ce tip de batiste preferă?
Apoi: din momentul în care marca Academia Cațavencu a fost scoasă la vînzare, ea nu a mai reprezentat decît un bun menit să fie licitat pentru a acoperi niște datorii de milioane de euro. Atît și nimic mai mult. Nu o idee, nu o labă metafizică tristă, nu un brand. Ci doar un mijloc prin care statul și niște privați sperau să recupereze niște milioane cu care fuseseră țepuiți de administratorii societății care deținuse pînă atunci marca. E chiar atît de simplu. E întristător că bieții cretini brodează lăcrămos și trag de coarda sensibilă a unui corp de cititori din ce în ce mai anorexic, ba chiar sugerează colecte și chete publice pentru acoperirea sumei de 1,6 milioane EUR. Pe scurt, jurnalismul invocat de cretini de data asta nu are a face nimic cu economia. Iar o gazetă e o afacere ca oricare alta, care trăiește cît timp nu trage țepe. Cînd începe să nu-și mai plătească datoriile, afacerea se închide. Fără nici o legătură cu diabetul isteric din frazele unor cretini.
Pe scurt: dacă niște cretini hoți, administratori ai mărcii, nu ar fi furat banii creditorilor (operațiune eminamente economică), azi marca Academia Cațavencu nu ar fi fost scoasă la licitație (operațiune, în consecință, la fel de economică) iar cretinii idealiști nu ar fi fost așa de furioși invocînd argumente metafizice (și complet neeconomice). Deci, simpatici cretini idealiști, direcționați-vă damblaua spre cretinii hoți care v-au adus în situația asta, e mai cinstit. Pe unul din ei îl găsiți chiar la voi în redacție, e simplu.