Să fie într-un ceas bun! Deși ambulanța mi se pare excesivă, era bine doar cu arestul și cu un tratament în celulă.
P.S. Îi mulțumesc lui Dan, care a fost pe fază și mi-a transmis captura de la A3.
Uncategorized
Pînă să ne lămurim dacă Nicolescu doar a leșinat sau i-a cedat inima (diagnostic de la un coleg de partid, desigur), să transmitem lumii acest mesaj de pace, înțelegere și zen față de DNA, transmis chiar de șeful Consiliului Județean Argeș: „Cea mai delicată problemă este folosirea banului public şi instituţiile statului se duc în această zonă să protejeze siguranţa na ţio nală. Eu nu cred decât în acţiuni normale ale statului şi cei care duc la interpretări subiective de acest gen sunt cei care le creează. Probabil că din punct de vedere al acestei structuri create vor fi modificate în viitor atribuţiile în aşa fel, încât o asemenea instituţie să ajungă acolo unde trebuie să ajungă. Nu sunt eu competent să spun cum trebuie făcut. Ştiu un lucru, referitor la cheltuirea banilor pu blici, şi anume că noi trebuie să fim transparenţi. Am încercat şi voi încerca în continuare ca toate acţiunile CJ să fie cât mai trans pa ren te. Oricum, noi suntem con trolaţi de Curtea de Conturi, de Finanţe, de DNA, deci toate lucrurile acestea sunt normale. Nu consider că, dacă sunt chemat la DNA, s-a întâmplat ceva. E un lu cru normal să mi se pună întrebări. Nu cred că au existat presiuni, dar e posibil ca unii oameni să fie tentaţi la treaba asta, mai ales în campania electorală sunt astfel de tendinţe, dar eu nu pot să confirm acest lucru.”
E, ce ziceți? Un om echilibrat, înțelept, cumpătat, mai că nu-ți vine să crezi că e politician. Merită, însă, remarcată și întrebarea care a stimulat ce ați citit mai sus. Aceasta e „Prezenţa dvs la DNA a fost comandă şi răfuială politică, presiuni asupra justiţiei sau aceasta îşi face treaba competent?”. Observați, vă rog, obiectivitatea reporterului, să nu care cumva să vă scape (pentru tot interviul, aici).
Altfel, acum s-ar putea să fie un pic mai greu de îndeplinit visul lui Năstase: Nicolescu ministru. Dar nu se știe niciodată, că PSD nu e un partid de mămăligari.
În America, țara aia de unde tocmai s-a întors Vanghelie, există o lege a lobby-ului. Care transformă traficul de influență în ceva mai ușor de digerat. Dar, ca să fie mai ușor de digerat, traficul ăsta de influență trebuie să fie transparent. Să știi, adică, cine pe cine influențează și pe cîți bani.
Iată și un exemplu foarte concret: în 2010, Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) a presta ceva trafic de influență lobby la presa americană, prin intermediul unei companii specializate în așa ceva. Au fost contactați vreo 20 de ziariști de la instituții de presă prestigioase și influente, totul pentru „numai” aproape 200.000 de dolari. Cum ar veni, ca să dea un telefon, un mail și o cafea fiecărui ziarist din cei 20, firma de lobby a cheltuit, în medie, cam 10.000 de dolari. Evident, nu? Mai departe, efectele au fost spectaculoase: una din instituțiile de presă lobbyzate, Bloomberg, i-a făcut praf pe opozanții proiectului aurifer al RMGC de la Roșia Montană.
Eu numesc asta prostituție de presă. Dar RMGC și firma de lobby o numesc, probabil, persuadare. Convingere. Presă de calitate. Normal că e de calitate și convinsă, dacă (sanchi!) „contactarea” unui singur ziarist costă 10.000 de parai americani.
Dar vestea bună e că mecanismul prin care o ditamai instituția de presă a ajuns să se prostitueze e transparent. Știm, adică, cît a costat să se ajungă aici și cine a plătit. E și transparența asta bună la democrație. Sper ca, la un moment dat, să trăim și în România zilele în care curvelor de presă să li se cunoască mercurialul. OFICIAL. Măcar atît.
P.S. Aici, the cover story din Bloomberg Businessweek despre „Gold’s Evangelist”. Citind acest articol, îți vine să te duci să-i scoți din case pe sărăntocii ăia de la Roșia Montană, afectați 80% de șomaj, doar ca să poată evanghelistul ăsta simpatic să ia aurul de sub ei.
Ați fi zis că Vanghelie abia s-a întors din SUA, nu? Unde a fost „foarte excelent”, desigur. Păi, Marean chiar s-a întors, dar uite că azi de dimineață s-a dus înapoi. Probabil ca să se vadă și cu Obama, la care nu a avut acces din cauză de președinte chinez cu care s-a suprapus pe sol american. Sau cel puțin așa ne spune Adevărul (uitați-vă cu atenție la data articolului):
Sau, mai clar:
P.S. Aici și link-ul articolului, dacă nu l-or scoate, totuși, de pe site, că o fi și Vanghelie obosit după un zbor dus-întors ca să mai zboare încă o dată așa repede.
Citiți acest text. Ați citit? Dacă nu, insist, citiți-l, nu vă ia decît un minut. Gata? Reacții? A rîs cineva? A zîmbit cineva? Pe bune. Cam cît de matol trebuie să fii să scrii așa ceva și să crezi că e umor? Orice ar fi, însă, în acel text, cam ăsta e genul de producție de care e în stare Groșan acum. O tînără speranță, dacă îl întrebați pe Bușcu, care opinează că e „unul dintre cei mai înzestraţi prozatori ai momentului”, dar care „Şi-a neglijat vocaţia cu o energie pe care doar băieţii talentaţi o au”. Prin urmare, „N-a scris încă marile cărţi pe care le aştepta toată lumea”. Un talent de viitor, deci. Probabil de aia l-au luat la Cațavencu după plecarea noastră, ca să clădească o echipă nouă, proaspătă. La pachet cu Ivanciuc, desigur, altă uriașă jună speranță care nu și-a scris marile cărți, dar a prestat corespunzător la micile note.
Acestea fiind zise, îi urez lui Groșan longevitatea lui Arghezi, care s-a apucat de scris la 47 de ani. Ca să confirme pronosticul lui Bucșu, dacă nu-l împiedică falimentul. Consider, deci, că relansarea carierei terminatului Groșan a început perfect, cu un magic moment de PR regizat de turnătorul Greceanu.
Cînd Elena Udrea a lansat sloganul „I love B”, ne-am gîndit toți, ca proștii, că blonda ne-a făcut o aroganță și a folosit inițiala numelui prezidențial, deși ea ne-a dat asigurări că era vorba doar de B(ucurești). De acel București pe care Udrea vrea să-l conducă, din fotoliul cu vibromasaj al primarului. De fapt, cred că e vorba de un „B” de la BANI. Apropo de care vă semnalez o sumă: 430.000 de lei, pe care Ministerul Dezvoltării îi va investi în imaginea Bucureștiului. Nu e mare lucru, cel puțin nu la fel de mare ca metroul din Drumul Taberei, o realizare eleniană de proporții epopeice. Ce să mai facă Elena Udrea în București, cu modestele ei forțe, ca s-o votați, nerecunoscătorilor? Ziceți, nu vă jenați, e valabil și pentru sectorul 5.
P.S. Ce șansă istorică, dom’le, pe capul Elenei U., să îndrepte strîmbătatea lui nea Nicu, soțul Elenei C., care n-a vrut metrou în sectorul lui Poteraș. Și ce poză frumoasă (sursa), parcă o și văd în sepia pe Nuți U., șoptind aproape de microfon „Atenție, se închid ușile”.
Cică un tip cunoscut sub numele de Ioan Groșan a colaborat cu Securitatea. Fascinant. Nemaivăzut. Nebețiv fiind, numele ăsta nu-mi spune prea multe. Sigur, m-a ajutat Goagăl cu cîte ceva. Am văzut și poze: un nene de peste 50 de ani, buhăit, chel. Sticlangiu, după carismă. Prevăd că vor apărea tone de texte semnate de alți bătrînei din anturajul lui, care-și vor aminti diverse căcaturi neimportante, văzute acum, mă-nțelegi, într-o nouă lumină, după dezvăluirea asta. Unii îl vor înjura, alții vor fi nuanțați iar cei dintr-o a treia categorie îl vor apăra. Va fi epic, ce mai, cred că toate crîșmele penibile cu vodcă ieftină de prin centru vor înregistra creșteri masive de vînzări, mai ales că-i frig afară.
Mda, a turnat Groșan. Dom’le, sînt devastat, cred că o să mă uit pe Animal Planet de atîta durere. Apropo: ce ați citit din Groșan? Și cînd vi s-a întîmplat ultima oară?
Avem un ministru al Apărării. General cu patru stele. Impozant. O pavăză de oțel la fruntariile patriei. O stîncă de granit în fața oștilor inamice. Dar el nu a fost tot timpul așa. Acum cîțiva ani, părea normal. Cel puțin la înfățișare. În poza de mai jos, de exemplu, era doar prefect. Se întîmpla în 2002. Ceva mai tras la față și cu sprîncene sănătoase, stufoase. Iată-l:
Din 2003, cînd a devenit ministru al Administrației, a început să se rotunjească. Sprîncenele, însă, au rezistat și la această etapă din viața lui:
În 2004, al doilea an ca ministru delegat al lui Oprea, părul de la marginea frunții nu a suferit modificări. Mai precis, era tot acolo, cum îl creștea natura:
Tot din 2004, o poză poate și mai relevantă, încruntată, plină de forță expresivă și cu multe fire rebele:
Doi ani mai tîrziu, sprîncenele sănătoase, virile, țineau în frîu sudoarea de partid la un meci de fotbal:
Apoi, nu se știe cum, pe nesimțite, ceva s-a întîmplat: obrajii deja ministrului Apărării Oprea au luat-o la vale, figura i s-a rotunjit binișor, dar… dar… paradoxal, sprîncenele s-au micșorat. S-au transformat în niște sfioase mirate, subțirele, frumos conturate, de fată mare la hora satului. Iată primul cadru sugestiv, din 2010:
Cu aceeași ocazie ca mai sus, încă un instantaneu. Admirați, vă rog, colțișorul acela perfect cu care se termină sprîncenuțele, arcuirea minunat lucrată, zveltețea mișcării. Pur și simplu delicios:
Și acum, pentru final, piesa de rezistență. Nu puteți să nu remarcați curățenia perfect încadrată de pensetă de sub sprîncene, linia fermă a desenului, subțirimea îngrijită. Iată-le, sprîncenele pensate ale ministrului Oprea:
Aștept păreri de la doamne, domnișoare, metro și ubersexuali. Da, poate să participe și Bucurenci.
P.S. Mulțumiri sincere arhivei foto a Mediafax și fotografilor care au realizat prim-planurile.
Inspirat de corecțiile promise lui Dan Tăpălagă de către belicoșii furioși ai armiei române și stimulat de dezbaterea despre pifani și gradați, întreb: tu ai făcut armata? Eu, de exemplu, nu. Da, am trecut, într-a doișpea, parcă, prin procedeele de recrutare (cîntărit, măsurat, pozat nud în fața unor doamne cu halate albe care notau ceva în niște tabele), apoi, în facultate, am primit o invitație să mă prezint la încorporare. Căreia nu i-am dat curs, firește. Apoi, nimic, Armata română nu m-a mai vrut, nu m-a mai căutat, nu m-a scos la suc. Păi, pot eu să-mi dau cu părerea despre militărie? Ori pe vecie să tac? Da’ voi?