Uncategorized

Rusia nu crede în lacrimile lui Băse

Și nu, nu mă refer la lacrimile lui Băse din episodul cu „dragă Stolo”, ci la lacrimile patriotice vărsate pintru frațî noștri di piști Prut. Mă-nțălegiț? Și, uite-așa, un băiat care a lucrat la o farmacie a devenit spion militar. Se numește Gabriel Grecu, diplomat român, și tocmai a fost arestat, la Moscova, a anunțat FSB, fostul KGB. Eu zic să facem deja niște tîrîșuri și niște grăpișuri, că devine interesant.

Read More

Dacă au negociat, ce și cu cine au făcut-o Sever Voinescu și Cristian Preda?

Scenariu: Băsescu nu le-a dat cîte o zmetie lui Radu F. Alexandru, Sever Voinescu și Cristian Preda pentru că au criticat partidul (PDL, of course), ci pentru că cei trei ar fi purtat negocieri subterane. De care nu ar fi suflat o vorbă la partid sau, mai rău, de care Băsescu nu ar fi știut nimic. Altfel, dacă, de fapt, cei trei ar fi fost „vinovați” doar de „insolență”, Băsescu i-ar fi troznit mai demult.
Așadar, dacă scenariul ăsta e real, cu cine și ce s-a negociat? Pe Cristian Preda nu-l văd în stare, că el zice că susține modernizarea României așa cum o cere Băsescu. Voinescu i-a fost purtător de cuvînt în campanie fostului și actualului președinte și e greu de crezut că are alt sprijin. Altul decît Băsescu, desigur. Deci, de ce și-ar fi dat Voinescu singur foc la valiză făcînd prostioare din categoria Hrebenciuc, dar fără efect? Iar Radu F. Alexandru nu contează.
Aha… deci nu știm dacă au negociat au ba. Și nici, dacă au făcut-o, cu cine și ce. Hai că mi-a plăcut postul ăsta în care nu zic decît că nu știu nimic despre o bîrfă pe care au auzit-o:D.

Read More

Autodenunț: EBA m-a pozat și acuzat că am hărțuit-o

Subsemnatul Prisacariu Cătălin, cetățean român, major, pasibil de calitatea de „tonomat” (nedescoperită, însă), domiciliat în București, încadrat în muncă la publicația privată săptămînală Kamikaze, declar următoarele:
– azi, 11 august, în jurul orei 16, mă aflam pe scaunul din dreapta al autoturismului marca Logan (proprietate a revistei Kamikaze), parcat pe strada Washington, și fumam o țigară; simultan, îmi consultam mailul, pe propriul telefon; mi-aș descrie starea de spirit din acel moment ca pe una vecină cu plictiseala;
– pe bancheta din spate se afla fotoreporterul revistei Kamikaze; din cînd în cînd, schimbam cu acesta replici inteligente ca „ce oră e?”, „ce cald e!”, „ce-ar merge un concediu!”;
– trebuie să menționez că autoturismul Logan menționat mai sus se afla parcat în locul indicat de aproape două ore; scopul prezenței noastre acolo era unul perfect banal: așteptam un al treilea coleg care avea trebi în zonă;
– la, să zic, un sfert de oră după ora 16, spre portiera din dreapta față a mașinii s-a îndreptat o domnișoară cu ochelari de soare, rujată violent în roz strălucitor; cum intenția dumneaei de a iniția o conversație cu persoana mea era evidentă, am coborît geamul portierei;
– domnișoara, pe care am recunoscut-o aproape instant, după mărimea buzelor și tonul oțărît, m-a abordat frontal, verticalizînd ca o adevărată mezină a adevăratului președinte jucător: „Asta e deja hărțuire! E hărțuire! Îmi puneți viața în pericol, în trafic!”;
– trebuie să recunosc că, fiind prima oară în viață cînd am avut ocazia să o văd, în carne și oase, pe fiica cea mică a președintelui, am experimentat instantaneu un blocaj mimico-gestual complet, asezonat cu o muțenie tîmpă; după cîteva secunde bune, am reușit să articulez: „Eu?…”;
– EBA a continuat, în rafală: „Da, da, dumneavoastră (sau „tu”, nu rețin exact; emoțiile, mă scuzați:) – n.r.). Și domnul cu aparatul ce face acolo? Mi-ați frînat de două ori în față!”;
– de data asta, am reacționat ceva mai prompt: „Sînteți sigură? Eu nu conduc, eu stau în dreapta, după cum vedeți. Cînd s-a întîmplat? Sînteți sigură că era aceeași mașină?”;
– EBA: „Da, da, e aceeași mașină. Ieri mi-ați frînat de două ori, în față, pe Buzești! Ia să vă fac și eu o poză!”. Și mi-a făcut, chiar mai multe. Ocazie cu care am remarcat că era vorba de un telefon la fel de roz ca rujul de pe buzele mezinei;
– în mare, despre asta a fost vorba; apoi, EBA s-a urcat în mașinoiul personal și a demarat, nu fără a mă anunța, în prealabil, că Logan-ul Kamikaze era „parcat pe interzis”;
– țin să precizez că lucrătorii revistei Kamikaze nu au hărțuit nici un membru al familiei Băsescu; e adevărat, s-a întîmplat ca, o dată, să hărțuim o mașină de SPP care o transporta pe cealaltă fiică a președintelui, Ioana; iar altă dată am hărțuit numai bunuri conexe Ioanei Băsescu adică o vilă și un Jaguar; dar pe EBA, neam! niciodată!
– deci, dragi servicii secrete, cînd o să primiți poza mea, făcută de EBA, să știți că eu sînt! recunosc și regret fapta nefăcută!
P.S. mai jos, o poză pe care colegul meu fotoreporter i-a făcut-o, totuși, mezinei președintelui, cînd pleca; de emoție, însă, nu a mai avut puterea să o hărțuiască cu teleobiectivul lui uriaș (e ceva monstruos, credeți-mă), așa că i-a făcut o poză meschină cu telefonul lui mic.

Read More

"Kamikaze, revista fără moguli" cu moguli

Mogulii se împart în două categorii: ai lor și, evident, ai noștri. Ai lor devin ai noștri și invers, în funcție de cine sîntem „noi”, iar „noi” sînt politicienii. Care, din nefericire pentru ei, nu pot sta tot timpul la putere, că altfel ar fi foarte trist pentru mogulii celorlalți.
Acestea fiind zise, dați-mi voie să vi-l prezint pe ultimul mogul intrat în atenția Kamikaze: Bobbyyyyy Păunescuuuuuu. Nu v-aș fi povestit de el aici, dacă nu aș ști că deja sînt unii care se întreabă, iar, „ai cui sînt ăștia de la Kamikaze?” Că nu are sens, mă-nțelegi, să scrii și despre Vîntu și despre Bobby, în aceeași revistă (în același fel, adică de nasol). Sau despre Elena Udrea și Blaga și ambii să fie de băcănie. Sau despre ăla și ălălalt.
E, iaca se poate. Se cheamă principiul terțului inclus, pentru că și unii și ceilalți sînt la fel.

Read More

Udrea e fată mare. E o biată gîsculiță proastă, manipulată de o liberală malefică

Stați, nu săriți cu furci, topoare, otravă pentru fîntîni și amnar pentru holde, că nu eu am zis cele de mai sus. Ci niște unii jurnaliști care, stimulați la hipotalamus de chakrele larg deschise ale Elenei, și-ar băga pixul în focul anusului solar că biata Nuți nu are nici o implicare nici în nefericirea aia de „Land of choice”, nici în varza asta împuțită de „Explore the Carpathian garden”. Ci, știu ei, jurnaliștii imaculați ca sămînța (profesionalismului) risipită pe ochelarii (de sub care clipesc, inteligent, ochii) vreunei directoare din minister, că autoarea morală a cretinătăților e o liberală! Da, o malefică liberală, plantată odios în coasta Elenei, la minister! Vă dați seama?? Și ea, virginica, neprihănita de Nuți din Buzău, primește în față toate jeturile de publicitate negativă, în timp ce nemernica liberală își freacă mîinile (nu spun și de ce obiect/parte anatomică și le freacă) de extaz mistic! Groaznic! Salvați-o pe Nuți din Buzău din ghearele vrăjitoarei liberale, faceți dreptate în lume! Chemați cavalerul să dezlege blestemul! Hai, că m-am plictisit de ieftineala asta de presă proastă.
P.S. Ghicește cineva cine i-a lins chakrele Elenei?

Read More

Cum s-au întîlnit acționarii CSOP cu impostorii frunzei de la THR?

Căcatul ăla de brand de țară a fost opera a două companii. Una e TNS, ailaltă e THR. Datorită lui Kamikaze știm că TNS e acționară la CSOP, casa de sondaje căreia îi place mult PDL-ul, mai ales cînd îi comandă studii electorale pe bani grei. Despre THR, însă, nu știm mare lucru. Sigur, ne putem uita pe site-ul lor și aflăm că se ocupă, în special, cu marketing turistic. Deci nu cu branding.
Dar nu aflăm de pe site-ul lor care e legătura THR cu PDL sau chiar cu, de ce nu?, Elena Udrea. Bun, am înțeles, TNS era normal să cîștige, că-s oameni serioși, de casă, de-ai noștri. Și, fie vorba între noi, nici nu-s așa răi, ba-s chiar profi. Sigur, la Românica nu e suficient să fii profi, trebuie să mai și cunoști pe cineva care să aprecieze, mă-nțelegi, c-ești copil? Dar THR (poate mă repet, știu)?? Ei de cine au fost apreciați? Și oare cine le-o fi dat ideea să se asocieze cu TNS, care deja erau apreciați?

Read More

Lovin citește (gînduri) și scrie (prostii)

Nu mă interesează nici cît negru sub unghie conflictul pe care Lovin blogger-ul îl are cu Imre de la Adevărul. Din punctul meu de vedere, ambii și-au greșit meseriile. Dar asta e altă discuție.
Cu ocazia ultimelor mui pe care și le-au împărțit Lovin și Imre, însă, am fost menționat. De către primul, citez: „Marti, tot Click scrie ca eu sunt blogger pe bani publici, pentru ca incasez publicitate de la Mihai Craiu, iar acum il protejez, pe motiv ca la un moment dat am facut o trimitere catre o ancheta a unui site, articol in care se scria despre contractele firmei actualului meu client cu statul. Atat. O trimitere cu link. Nu o ancheta a mea, nu o dezvaluire sau mai stiu eu ce. Din pacate, Catalin Prisacariu, acum la Kamikaze, a vrut sa-l atace pe Mihai Craiu si nu gasea acea trimitere. M-a intrebat si i-am spus ca e posibil sa dea o eroare pentru ca am patit cu o groaza de articole dupa schimbarea firmei de hosting, dar am sa caut sa rezolv cazul (problema e complicata pentru ca fiecare link trebuie editat manual din cauza unei erori pe care nu o inteleg: anul este luat de doua ori). N-am apucat sa o fac, pentru ca fostul meu coleg de la EVZ a scris ca sunt blogger din bani publici. In urma cu cateva luni. Click a descoperit acum. Si, sigur, va mai scrie despre mine, chiar daca n-am silicoane si nici nu sunt vedeta, iar ziarul este un tabloid care se ocupa de alte personaje.” (de aici).
Băi, Tibi, acu’ lăsînd deontologia și codurile sforăitoare ale onoarei la o parte: de unde știi tu că am vrut să-l atac pe Craiu? Faptul că am sesizat o măgărie și am exprimat-o public înseamnă că am vrut să-l atac pe omu’ cu banu’ din măgăria asta? Faptul că mă întristează efectele foamei asupra autorilor de bloguri mă face suspect de atacuri la adresa celor care le plătesc o masă zilnică? Faptul că un independent ca tine se aliază cu unul pe care-l fute pe blog, post coitum, mă transformă într-un terorist?
Tibi, e mult mai simplu: tu l-ai atacat pe Craiu, cînd ai scris despre el că e „boier pe bani publici”, nu eu. Iar dacă vrei să mă contrazici, publică acel post. Re-publică-l, adică.
P.S. Fiorosul meu „atac” la adresa lui Craiu se găsește aici.

Read More