Recent, premierul Victor Ponta a făcut din nou paradă pe la televiziunile de știri cu victoriile repurtate de Guvernul pe care îl conduce împotriva mafiei PDL care a prăduit România. Unul dintre exemplele folosite frecvent a fost cel al Hidroelectricii, pentru soarta căreia Ponta l-a scos pe Videanu unic vinovat. Ceea ce este doar parțial adevărat. De vină sunt cam toate partidele aflate la guvernare din 2000 încoace. De aceea ni se pare necinstit în fața adevărului istoric al marilor tunuri din România ca doar Videanu, Ion Ariton, fost ministru, și Tudor Șerban, fost secretar de stat la Ministerul Economiei, să fie acuzați că au adus Hidroelectrica într-o stare jalnică. Credem că ar trebui să i se recunoască meritele și lui Mihai David, director al producătorului de energie de stat în perioada iulie 2009 – ianuarie 2011. Fost pesedist, actualmente uneperist, fost consilier al lui Adrian Năstase și fost consilier local la Primăria Brașov. El a fost membru și în Consiliul de Administrație al Hidroelectrica, chiar și după ce a fost schimbat din funcția de director general. În mandatul lui a avut loc una dintre prelungirile contractelor „băieților deștepți“, decizie pe care USL o aruncă în cârca PDL. Iar acum are loc o prelungire a afacerilor lui. Tot cu Hidroelectrica.
Eroii de la CSM, ăia din secția de procurori, care mureau săptămîna trecută cu procedurile de selecție a candidaților la șefia parchetelor de gît, au descoperit ieri legea. Cam tîrziu pentru niște magistrați, dar tot e bine. Mă gîndesc că nu or fi găsit-o mai devreme pentru că or fi căutat-o în computerul lui Neacșu, ăla săltat de DNA (computerul, nu Neacșu; sau nu încă Neacșu).
În fine, ca să nu mă lungesc cu introducerea, o să fiu foarte clar: da, aș vrea ca președintele (încă Traian Băsescu) să-i dea o zmetie lui Ponta, să-l pună la colț pe coji de nucă și să-i ceară să dea un ordin de ministru (că legea durează să fie adoptată în Parlament, s-a văzut și pe guvernare PDL, și pe ăia i-a durut într-unul din sfinctere) prin care să stabilească o procedură transparentă și eficientă de selecție a candidaților pentru șefia PG și a DNA. Chiar aș vrea. Apoi, din procedura asta, să iasă la iveală cei mai cei procurori din Univers, pe care eroii de la CSM să-i avizeze pozitiv și președintele (încă Băsescu) să-i numească. Chiar aș vrea să se întîmple așa. Și, da, înțeleg că dacă președintele (încă Băsescu) îi va numi pe unii scoși din pălărie de Ponta, următorul MCV va menționa întîmplarea la „așa nu” și ne va scădea nota la purtare. Chiar înțeleg, deși nu-s oengist.
Dar, din toate datele pe care le avem pînă acum, se pare că președintele (încă Băsescu) îi va numi pe cei aleși de Ponta, deci România va mai lua o notă mică la MCV și va rămîne corigentă la Schengen. Să admitem că așa va fi (ceea ce nu prea e bine, evident). Așadar, președintele (încă Băsescu) e criticabil pe bună dreptate. Pentru că, nu-i așa, e un trădător. Nici mai mult, nici mai puțin.
Ok, atunci să analizăm. Pe de o parte, cine e trădătorul în raport cu ce a făcut pînă acum pentru Justiție. Și, pe de altă parte, cine-l acuză.
Deci, cine e trădătorul? Păi, e singurul președinte din țara asta care a pus la Justiție un ministru venit din oengism. Ministrul e Monica Macovei. Uitați-vă aici să vedeți că înaintea lui Macovei a fost Rodica Stănoiu și după ea Tudor Chiuariu la Justiție. Două catastrofe nucleare. Cătălin Predoiu, după Chiuariu, a mai spălat ceva din imagine, dar nici acela n-a fost lipsit de scandaluri (ba un conflict de interese, ba o pasivitate ministerială), deși trecute cu vederea. Însă nici măcar Predoiu nu a venit din neant, ci era membru de partid (PNL). Trădătorul Băsescu, așadar, și-a început mandatul de președinte cu un ministru la Justiție dintre activiștii civili. Ce-a mai făcut trădătorul? A mers tot pe mîna Monicăi Macovei, activista civilă, care i-a recomandat un șef la PG (Kovesi) și unul la DNA (Morar). Vasăzică, tiranul s-a lăsat dus de nas ca un copil de oengista Macovei și de data asta. După trei ani, același trădător a prelungit mandatele celor doi (Kovesi & Morar). Desigur, astea sînt niște căcaturi pe care le-a făcut și Iliescu și le-ar fi făcut, cert, și Adrian Năstase, dacă devenea președinte, nu?
Dar cine sînt acuzatorii? Deși cu toții talibani, puriști ai onestității și integrității, ei se împart în două categorii: jurnaliști și oengiști. Cei mai cunoscuți din ambele categorii, pură coincidență, au fost în echipa activistei civile Monica Macovei, aia pusă de trădător la Justiție. În echipa ei de la minister, oficial. Unii pentru mai puțină vreme, alții pentru mai multă. Sigur, dacă le amintești acum asta, îți vor spune că ei s-au născut ca Afrodita anticorupției din spuma mării, nicidecum ca Atena activismului din capul lui Zeus (haha, ca să vezi ironie, ăsta e un nickname al trădătorului). Îți vor spune că interviurile advertoriale făcute cu Udrea erau jurnalism pur, că banii din fonduri europene se obțineau pe proceduri transparente (nu pe pile de partid), că miile de euro obținute din granturi și finanțări europene (și de aiurea) nu aveau nici o legătură cu rețeaua de lobby oengistic a Monicăi Macovei (nu că ar fi ceva rău în asta, ci dimpotrivă).
Pe scurt, talibanii purismului justițiar de azi și-au construit cariere și notorietate pe decizia politică a trădătorului de azi, acea decizie care a schimbat (în bine) România în decembrie 2004: numirea Monicăi Macovei la Justiție.
Azi, președintele (încă Traian Băsescu) e criticabil pentru deal-ul cu Ponta, e foarte adevărat. Dar nu de către voi, talibanilor. Sau, dacă vreți, nu cu patetismul apocaliptic cu care ați făcut-o. Mai decent, băieți și fete, mai profi, mai oengistic, că nu sîntem la cursul de arta bocitoriei, nivelul rudimentar. La fel de bine, însă, ca să nu vă risipiți din resursele de pragmatism, voi așteptați-l pe următorul trădător pe care să-l parazitați. Pînă atunci, vă puteți mulțumi cu patrioții care sînt acum la putere.
P.S. Nu l-am întîlnit niciodată pe președinte (încă Traian Băsescu) și nu am păpat nici un bănuț de la stat sau de la UE. Dar ce pot să afirm cu certitudine e că îmi fac greață oportuniștii în numele principiilor.
După ce a anunțat, săptămîna trecută, că va analiza candidaturile pentru șefia Parchetului General și DNA în două luni, Consiliul Superior al Magistraturii și-a „reevaluat” poziția. Azi, printr-un comunicat de presă, CSM a devansat termenul. Iată comunicatul:
”
Ca viitor ministru plin al Energiei, pesedistul Constantin Niță își întinde tentaculele peste Romgaz, acolo unde șefii au fost numiți anul trecut de Daniel Chițoiu, pe atunci ministru al Economiei. Evident, PNL a reacționat la jocul lui Niță și i-a cerut demisia.
Foarte interesant la strategia lui Niță este că, dacă își va întinde influența asupra Romgaz, PSD va lovi nu numai în PNL (și, în special, în Klaus Iohannis, care se visează președinte de regiune – cu capitala la Sibiu, firește), ci și în sponsorii lui Vasile Blaga. Lovindu-l direct în moalele contractului de muncă pe fostul director Romgaz, Marcel Piteiu. Care Piteiu, foarte apropiat de Blaga, a rămas consilier al directorului Romgaz (cel numit de PNL), deși este cercetat penal pentru subminarea economiei naționale și a mai primit și un verdict de conflict de interese de la ANI (sursa).
E, deci, ușor de intuit că Niță nu numai că va numi noi directori la Romgaz, dar îl va mai și executa pe Piteiu, mai ales că Blaga îl curtează asiduu pe Crin.
Pe 21 ianuarie a.c., în ziua în care Anastasie Crișu era votat favorabil de comisiile juridice parlamentare pentru a ocupa locul de Avocat al Poporului (din partea PSD – în locul interimarului Valer Dorneanu), Dorneanu trimitea o sesizare la Curtea Constituțională și reclama neconstituționalitatea articolului de lege care prevedea că, după mandatul la CCR, un judecător primește o pensie lunară 80% din ultimul salariu (tot lunar).
Sesizarea lui Dorneanu zicea așa (conform CCR – sursa): „În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul de lege criticat prevede pentru acordarea pensiei de serviciu două condiţii, şi anume ca, pe de o parte, persoana în cauză „să fi avut un mandat de judecător al instanţei constituţionale”, iar, pe de altă parte, să fi îndeplinit condiţiile de pensionare anterior sau în cursul exercitării mandatului de judecător. Se apreciază că expresia „recalcularea pensiilor anterior stabilite” ar trebui să vizeze şi cazurile în care pensia de judecător al Curţii Constituţionale nu este pensia „iniţial stabilită”, aşadar în procesul de recalculare nu trebuie să se distingă în funcţie de momentul stabilirii pensiei şi nici în funcţie de momentul în care persoana îndreptăţită solicită recalcularea pensiei în plată.
Se consideră că textul legal criticat creează un tratament juridic discriminatoriu între persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică-judecători ai Curţii Constituţionale -, întrucât exclude posibilitatea ca, „după o perioadă de la încetarea mandatului”, un judecător al Curţii Constituţionale să dobândească o pensie alta decât cea prevăzută de art.71 alin.(2) din Legeanr.47/1992 şi „apoi solicită recalcularea dreptului său la pensie ca pensie de serviciu cuvenită unui judecător al Curţii Constituţionale”. Aşadar, se apreciază că textul de lege criticat „poate fi constituţional în măsura în care nu exclude posibilitatea recalculării pensiei, indiferent de momentul stabilirii iniţiale a acesteia, după o perioadă de timp de la încetarea mandatului de judecător al Curţii Constituţionale în condiţiile în care persoana îndreptăţită satisface cele două exigenţe majore, respectiv să fi avut un mandat de judecător al instanţei constituţionale şi existenţa unei pensii anterior stabilite, de un alt tip”.
În continuare, Avocatul Poporului concluzionează şi consideră că „prevederile art.71 alin.(2) din Legea nr.47/1992 sunt constituţionale în măsura în care se înţelege că data stabilirii/recalculării pensiei este ulterioară încetării mandatului de judecător al Curţii Constituţionale, indiferent de data concretă la care judecătorul Curţii Constituţionale solicită stabilirea sau recalcularea drepturilor de pensie prevăzute de acest text de lege, precum şi de data acordării pensiei iniţiale şi de tipul acesteia”.
În consecinţă, Avocatul Poporului apreciază că „motivele invocate justifică solicitarea de a constata neconstituţionalitatea art.71 alin.(2) din Legea nr.47/1992, republicată, în raport de dispoziţiile art.16 din Constituţie”.”
Ce se dispută, de fapt? Iată ce: articolul de lege care spune că „Judecătorii Curţii Constituţionale, la data pensionării sau recalculării pensiilor anterior stabilite, beneficiază de pensie de serviciu egală cu 80% din indemnizaţia lor brută lunară.”
Vorbim, așadar, de o pensie lunară de 80% din ultimul salariu al unui judecător la CCR. Conform unei declarații de avere a unui judecător CCR, salariul anual e de 152.000 RON, deci salariul lunar al unui judecător CCR este de 12.666 RON. Net. 80% din 12.666 RON înseamnă 10.133 RON. Peste 10.000 de lei noi, deci.
Ce a constatat, însă, CCR? Păi, următoarele: „Curtea constată că din conţinutul normativ al art.71 alin.(2) teza întâi din Legea nr.47/1992 reies următoarele aspecte:
– dacă judecătorul Curţii Constituţionale la data numirii sale deţine calitatea de pensionar, pensia sa se va recalcula odată cu începerea mandatului său. În acest sens, legea este explicită, prevăzând recalcularea pensiilor anterior stabilite;- dacă judecătorul Curţii Constituţionale îndeplineşte condiţiile de pensionare în cursul exercitării mandatului său, va beneficia direct de pensie de serviciu în înţelesul art.71 alin.(2) teza întâi din Legea nr.47/1992;
– dacă un fost judecător al Curţii Constituţionale îndeplineşte condiţiile de pensionare la un moment ulterior încheierii mandatului său, la data pensionării, va beneficia direct de pensie de serviciu în înţelesul art.71 alin.(2) teza întâi din Legea nr.47/1992.
Rezultă că în ultimele două cazuri nu este vorba de nicio obligaţie a autorităţilor publice competente să recalculeze o pensie anterior stabilită, ci textul de lege impune obligaţia acestora de a stabili, în mod direct, în persoana judecătorului Curţii Constituţionale, independent de existenţa unui mandat în cure sau încheiat, a unei pensii de serviciu”.
Așadar, cine are mandat la CCR ia pensie de CCR, indiferent cînd se pensionează, pe unde a mai lucrat și alte asemenea. O pensie de peste 10.000 RON lunar.
În numai o săptămînă, USL a demonstrat că merge brici, într-o armonie fără cusur, atunci cînd vine vorba de protejat corupți și destructurat instituții ale statului român. Degeaba s-au ciondănit Ponta și Antonescu pe numirea procurorilor, prin spatele lor lucrează excelent rețele parlamentare experte în făcut zob statul de drept.
Primul a lovit pesedistul Florin Iordache, teroristul de la Comisia de muncă a Camerei Deputaților, care vrea ca interceptările SRI pe corupție să fie aruncate la coș.
Azi a venit rîndul PNL, prin magnificul turnător la Securitate Sorin Roșca Stănescu. Cel care a inițiat demersurile ca în Senat să fie votată o hotărîre care permite înființarea „Comisiei de anchetă privind interceptările telefonice ale magistratului Corneliu Bârsan, judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, interceptat în baza unui mandat de siguranţă naţională”. Într-o fraternitate demnă de mafioții care luptă cu procurorii, peneliștii, pesediștii și pepedediștii au votat (103 „pentru”, 15 „împotrivă” și 9 abțineri) înființarea comisiei de anchetă. Nu e foarte clar ce ar trebui să facă această comisie de anchetă, dar e evident că ar trebui să chestioneze interceptările telefonice ale judecătorului CEDO Bârsan, ar trebui să cheme la ordine procurorii de caz (de la DNA), ar trebui să-i ia la întrebări pe judecătorii (de la Înalta Curte de Casație și Justiție) care au acordat mandatele de interceptare. Cu alte cuvinte, puterea legislativă (reprezentată de turnătorul penal SRS) ar lua la rost puterea judecătorească (reprezentată de procurorii DNA și judecătorii ÎCCJ). Pentru uzul lui Crin Antonescu: asta e încălcarea separației democratice a puterilor în stat și constituie un caz grav de neconstituționalitate.
În mod cît se poate de ironic, unul din puținii care s-au opus a fost senatorul PPDD Tudor Barbu (în nume personal, pentru că grupul PPDD din Senat a fost de acord cu înființarea comisiei de anchetă!), un tip devenit celebru prin jurnalismul practicat la OTV. Ei bine, paradoxal sau nu, Tudor Barbu a devenit vocea rațiunii într-un Senat condus de Crin Antonescu și dominat de PSD și PNL.
P.S. Victor Ponta trebuie să ia urgent poziție și față de amendamentul depus de colegul său Florin Iordache, de la PSD, cît și față de comisia de anchetă inițiată de SRS, dar sprijinită de PSD. Desigur, dacă vrea să convingă pe cineva că ține la Justiție și statul de drept.
Acum exact o săptămînă, pe 1 aprilie, cînd încă Ponta nu mersese la CSM, nu se răzgîndise (cel puțin aparent) preț de jumătate de zi și nu propusese încă dubletul exploziv Kovesi – Nițu la DNA & PG, scriam că premierul român este obligat (de UE!) să rezolve problema numirilor de șefi în parchete repede și eficient (pentru condițiile date, nu pentru o situație ideală în care principiile sînt imuabile). Scriam atunci un text intitulat „Ponta nu mai are timp de scenete”. Și argumentam în cîteva puncte.
Spuneam, printre altele, că „Ponta nu a jucat o scenetă atunci cînd a spus că nu exclude varianta propunerii Laurei Codruța Kovesi la șefia DNA, care are atît susținere europeană, cît și americană”. Patru zile mai tîrziu, pe 5 aprilie, atît ambasada americană la București (aici) cît și cea britanică (aici) au confirmat susținerea la care mă refeream. Pînă în acest moment, nici unul din supărații-indignații pe mutarea lui Ponta & Băsescu nu s-au luat la harță cu americanii & britanicii (dar despre tăcerea asta, poate cu altă ocazie).
Mai scriam și că Ponta nu-și mai permite nici o zi de întîrziere în numirea de șefi la parchete pentru că „România este țară cu drepturi depline a Uniunii Europene. Da, e adevărat, România are un MCV legat de picior, dar chiar și așa este de neconceput ca o țară UE să aibă, de cîteva luni bune, interimari la șefia celor mai importante parchete (Parchetul general și DNA). Tocmai de aceea, nu numai că e ultraurgent ca șefii de parchete să fie numiți, dar e mai mult decît necesar ca procurorii propuși de Ponta și acceptați de Băsescu să reprezinte așteptările de integritate cerute de UE. Este ultranecesar. Iar Ponta știe asta. Și știe foarte bine”. Dar și pentru că „după raportul MCV dezastruos de la începutul anului și interdicția pe Schengen, România nu-și permite pași greșiți. Sancțiuni cuantificabile în bani (suspendarea unor fonduri europene, de exemplu) sînt destul de probabile în cazul prelungirii crizei numirilor în parchete. Iar asta ar transforma guvernul Ponta II într-unul de subzistență și l-ar duce pe Ponta în postura de perdant politic și electoral pe termen lung”.
Așadar, Ponta a jucat atît cartea politică personală, cît și cartea interesului național (oricît de ipocrit ar suna). Azi, unul din criticii lui Ponta, remarcă același lucru: „Dl. Ponta a adus, de curînd, în discuţie, două principii care mi se par esenţiale: 1. A fi atent la valorile şi recomandările Uniunii Europene nu e a fi obedient, nedemn, „căzut în genunchi”, ci a fi realist: a înţelege că nu poţi rămîne într-un club, practicînd o juvenilă disidenţă faţă de regulile clubului, că am vrut cu tot dinandinsul şi am făcut sacrificii ca să intrăm (de bună voie) în acest club şi, mai ales, că buna noastră funcţionare politică şi economică e condiţionată de ceea ce cerem şi aşteptăm de la Bruxelles: ba Schengen, ba investiţii, ba împrumuturi etc. Or dacă ceri, trebuie să şi dai. E o negociere echitabilă. Şi, încă odată, liber consimţită. Cine vrea să devenim „independenţi” trebuie, mai întîi, să ne propună un plan concret de supravieţuire în condiţii de izolare. Coreea de Nord ar putea fi, în această privinţă, un model. 2. Confruntarea politică internă e una din feţele inevitabile ale democraţiei, dar ea nu trebuie să devină un război permanent şi total. E ridicol, dacă nu direct nevrotic, să reduci problematica unei ţări întregi (aflate, totuşi, în criză) la o răfuială personală. România nu e Băsescu, iar guvernarea nu poate avea drept singură ţintă, drept obiectiv prioritar, lichidarea unui singur om. Sunt uimit să văd ce lipsă de imaginaţie – şi, îndrăznesc să spun, de patriotism – dovedesc o sumedenie de politicieni şi gazetari, al căror unic orizont de gîndire, a căror unică sursă de emotivitate, a căror unică „idee” de campanie este Palatul Cotroceni şi nevoia halucinatorie de a realiza un radical cap în gură la adresa locuitorului lui temporar” (sursa). E vorba de Andrei Pleșu. Dacă e o voce credibilă au ba, judecați voi.
P.S. Pentru supărați-indignați: principiile voastre sînt corecte și eu sînt de acord cu aceste principii. Numai că favoriții voștri au frecat-o niște ani de zile și au uitat de principiile pe care le invocați acum, adică nu au schimbat legea de numire a șefilor de parchete. Aveați ocazia să scrieți rîuri de texte în care să cereți ca principiile alea să fie aplicate în vremuri mai liniștite, aveați ocazia să impuneți (că doar stăteați la masă cu „ăia mari”) ca legea de numire a șefilor de parchete să conțină și o procedură de selecție a candidaturilor. Dar n-ați făcut-o.
P.P.S. Andrei Pleșu nu e doar un tip care scrie despre îngeri, Andrei Pleșu a avut ocazia să stea destul de mult printre dracii din diplomația română și de afară, printre diavolii din politica românească și printre îngerii căzuți de la Cotroceni. Așa că, atunci cînd emite judecăți despre acțiunile unui premier, puteți fi siguri că nu o face din postura de amator.
E duminică și plouă, dar noi n-avem procedură de selecție de procurori nouă, deci bifăm și ziua asta. Cum nu avem material, apelăm la ultima zi lucrătoare a săptămînii, cînd ambasada americană de la București și ambasadorul britanic din scumpa noastră patrie s-au exprimat pe subiect.
Ambasada americană: „The U.S. Embassy has maintained consistently that it is critically important to nominate independent and qualified prosecutors. We are pleased that nominations have been made and the consultative process can now move forward” (sursa)
Ambasadorul britanic: „Cred că este foarte bine că nominalizările au fost făcute de ministrul interimar al Justiţiei şi acum avem un proces în care deciziile pot fi luate. Sigur, este acum atribuţia CSM de a organiza audierea candidaţilor propuşi şi să îşi exprime opinia, iar apoi preşedintele să decidă. Cred că acest proces poate duce mai departe reforma justiţiei şi atingerea obiectivelor prevăzute în MCV. Acestea au fost foarte importante pentru noi şi este nevoie urgentă ca aceste funcţii să fie ocupate” (sursa)
P.S. Supărații pe Traian Băsescu nu au atacat încă ambasada americană, respectiv pe cea britanică. Pentru imaginea lor, sper să nu o facă. Altfel, vor ajunge personaje de calibrul (mic spre penibil de mic) lui Calimente, Crin sau Eugen Nicolăescu (sau chiar Ponta, astă-vară).
Florin Iordache este deputat PSD și președinte al Comisiei de muncă din Camera Deputaților. În calitatea asta a lui de șef cu munca la deputați, Iordache s-a gîndit să-i lase fără muncă pe interceptacii SRI și a depus un amendament la legea 51/1991. Care amendament spune că dacă-l asculți pe unul pe mandat de siguranță națională și ăla vorbește despre cum fură, nu poți, ca procuror, să folosești interceptările alea în dosare de corupție, că mandatul de ascultare era pe siguranță națională! (sursa)
Azi m-am întîlnit, întîmplător, cu Florin Iordache la un eveniment public. L-am întrebat ce i-a trecut prin cap cînd a depus amendamentul ăla și mi-a spus că a fost în Germania acum vreo trei săptămîni și a aflat că țara condusă de Merkel dă de vreo trei ori mai puține mandate de interceptare pe siguranță națională decît România, deci că trebuie să ne lămurim dacă în România există vreun risc de terorism major sau nu. Că, mai zicea Iordache, dacă nu există, atunci mandatele alea de interceptare sînt pentru alte scopuri. Și nu e bine. Ok, am zis eu, da’ dacă-l cauți pe om de terorism și descoperi că fură, ce faci, te faci că nu auzi că fură? A, nu, zice Iordache, îi faci un dosar nou, pe corupție, și-l asculți cu mandat de interceptare pe corupție. Bun, bun, am revenit eu, da’ dacă tot ai interceptările relevante pe mandatul de siguranță națională, nu le poți folosi în dosarul de corupție? Nu, a spus Iordache.
Păi, vedeți? Exact asta e problema: e ca și cum polițiștul care te oprește că ai trecut pe roșu, dar descoperă că ai și droguri în mașină, îți dă amendă pentru roșu dar te lasă să pleci și anunță el la secție să vină alți polițiști să te caute de droguri, eventual a doua zi, ca să ai tot timpul din lume să scapi de drogurile alea.
În cazul ăsta, poate chiar Iordache ar trebui interceptat pe siguranță națională pentru că omul e terorist de-a binelea.
Așa cum am promis, continuu să monitorizez, zilnic, stadiul procedurii transparente de selecție a procurorilor care să preia funcțiile de conducere din parchete. Azi, firește, nu e nimic de consemnat (mai e și sîmbătă, pe deasupra).
Ar fi, totuși, de menționat că Ponta a vorbit ieri, pentru Agerpres, din nou despre procurori: „Cred ca va fi un punct pozitiv foarte important pe relatiile noastre cu partenerii internationali solutionarea cu bine a acestei probleme, care trena de un an de zile, si cred ca, dincolo de controverse si de criticile pe care le-am primit, prin propunerea dnei Kovesi la DNA am distrus practic, printr-o singura miscare, un an si mai bine de propaganda, care spunea ca USL si eu, si Crin Antonescu venim sa punem la DNA un procuror al Uniunii Social Liberale, care sa inchida dosare. Practic, dna Kovesi, bucurandu-se de credibilitate si in fata partenerilor europeni, este o garantie ca tot ce s-a spus pe aceasta tema a fost doar o propaganda si atat” (sursa)
P.S. Comisia Europeană a intrat în silenzio stampa.