+media: 22 mai 2012

„Plus media” este ultima rubrică a emisiunii „Plus unu” pe care o realizez și moderez la TVR Info. Ieri, a arătat cum vedeți mai jos:
Premierul Victor Ponta a oferit, ieri, știrea zilei, după ce a anunțat fraude de peste 100 de milioane de euro în cheltuirea fondurilor europene pentru dezvoltarea resurse umane. Azi, PDL îi răspunde în „Evenimentul zilei”. Ziar care titrează „Ponta calcă pe mușuroiul intereselor baronilor USL. O rețea transpartinică s-a înfruptat din fondurile POSDRU”. Deocamdată, însă, „Evenimentul zilei” s-a limitat doar la cazul deputatului PSD Anghel Stanciu. Cel care, printr-o fundație, are în derulare zece proiecte cu bani europeni pentru dezvoltarea resurselor umane, în valoare de patru milioane de euro. Dar nu faci un mușuroi cu o singură furnică, fie ea și harnică de patru milioane de euro. Deci, așteptăm și alte furnicuțe. Nu numai de la PSD, firește.
„România liberă” ne anunță că Victor Alistar, schimbat din funcția de ministru propus încă înainte de a fi învestit, ar vrea, totuși, în Guvern. Publicația citată trage concluzia asta după ce oengistul Alistar a mințit că ar fi cîștigat procesul cu Agenția Națională de Integritate, care l-a declarat incompatibil. Or, arată „România liberă”, Alistar nu avea cum să cîștige un proces cu ANI din moment ce nu a deschis niciodată un astfel de proces. De fapt, oengistul a cîștigat un proces cu altă Agenție: cea a Funcționarului Public, nicidecum cu cea Națională de Integritate. Tocmai de aceea, îi propunem premierului Ponta să renunțe definitiv la Alistar pentru a-i permite acestuia din urmă o carieră de succes în presă. La Radio Erevan, de exemplu.
Gândul.info l-a scos de la naftalină pe Viorel Hrebenciuc. Care a făcut o dezvăluire senzațională: în următoarele luni, președintele Băsescu nu poate fi suspendat. Dar de ce credeți că nu poate fi suspendat? Pentru că are superputeri? Pentru că îi controlează pe Ponta și Antonescu cu flacăra violetă? Nu, motivul e mult mai simplu: acum, puterea e ocupată cu alegerile locale, apoi vine vacanța parlamentară. Și, desigur, după asta, vin alegerile generale. Așteptăm un nou interviu cu Hrebenciuc, care să ne dezvăluie că sîntem în 2012 și că iarna nu-i ca vara. Și, eventual, că fotbalul se joacă pe goluri.

Read More

+1: Gitenstein

Azi, la „Plus unu” pe TVR Info, invitatul meu este ambasadorul american la București, Mark Gitenstein. Interviul e filmat ieri, deci pot deja să vă spun că omul are păreri foarte interesante despre moratoriul asupra gazelor de șist (și influența acestui moratoriu asupra companiei americane Chevron) și despre achiziția de F16 second hand. Și a apucat să facă ceva conversație și cu admiratorul lui Putin, ministrul de Externe Andrei Marga.

Read More

Berceanu sau arta mințitului senin la TV

După cum vă ziceam ieri, m-am întîlnit cu Radu Berceanu la „Plus unu” pe TVR Info. Pe lîngă niște prostii politice pe care le-a spus, a și mințit, cu lejeritate.
Prima oară, cînd a susținut că n-ar fi fost de acord, în mandatul lui de la Ministerul Industriilor, cu primirea de către Roșia Montană Gold Corporation a licenței de exploatare de la Roșia Montană, ci doar a celei de explorare. Fals, există documente oficiale care-l contrazic pe Berceanu.
A doua oară, cînd a negat că s-ar fi întîlnit cu deșteptul de Bogdan Buzăianu în 2009. Asta în ciuda pozelor publicate atunci de Academia Cațavencu, unde prestam și eu. Pe care poze le-a expediat, scurt, ca fiind un „colaj”. Haios este că Berceanu a introdus și un alt greu în poveste: Adriean Videanu. Cu care, a zis Berceanu la „Plus unu”, se afla în limuzina ministerială.
Dar există și o veste bună: Berceanu se retrage din politică și nu va mai candida la un scaun de parlamentar în toamna acestui an.

Read More

+1: Berceanu

După cum (probabil nu) știți, m-am apucat de luat oameni la întrebări. Într-un cadru organizat, zilnic, de la 20 la 21. Rîdem, glumim, punem întrebări, dar nu părăsim incinta TVR Info, unde se desfășoară între orele deja menționate dialogul. Împachetat sub numele de „Plus unu” (găsiți promo-ul emisiunii pe net, nu vă mai plictisesc cu el).
Bun, de ce am făcut introducerea asta lungă? Ca să vă spun că, mîine, tot între 20 și 21, invitatul meu la flecăreală va fi Berceanu. Radu Berceanu. Deci, dacă aveți careva ceva de întrebat, zic că acum e momentul să băgați un comentariu la subsolul postului ăstuia. Promit că dau cu întrebarea-n Berceanu de nu se vede bine la televizor.

Read More

Ponta, înapoi la școală. Școala vieții

Cînd MRU l-a trimis pe Victor Ponta la școală, bănuiam că se referă la vreo instituție de învățămînt. Un Stanford, un Hoover, ceva. Sau, de ce nu, chiar o Universitate Creștină cu frică de dumnezeul proștilor. Ponta, însă, a ales școala vieții și calificarea la locul de muncă. Acum, de exemplu, cînd mai are cîteva ore pînă cînd să fie și oficial premier, Ponta studiază intens manierele elegante de politică externă. Și, după ce l-a făcut de merde pe Sarkozy, i-a venit mintea aia de pe urmă a premierului român și și-a cerut scuze. Citez: „regret ca, in entuziasmul pentru sustinerea lui Hollande, am folosit niste cuvinte nepotrivite la adresa fostului presedinte francez. A fost o lectie si pentru mine, la nivel international sunt termeni pe care nu poti sa ii folosesti” (de aici).
Eu sper doar ca, la noul loc de muncă, Ponta să ardă rapid, dar temeinic, etapele de studiu. Nu de alta, dar în toamnă are restanță la examenul de parlamentare și i-ar cam trebui notă mare.

Read More