Ion Iliescu joacă într-un film care se difuzează în cinematografe capitaliste, are gărzi de corp plătite de un stat democrat, își dă cu părerea într-o politică în care nu mai există partid unic, are 80 de ani și amenință să mai trăiască vreo zece. Gavrilă Ogoranu a murit și nu mai poate juca în filme. Cînd era prins de Securitate, în ’76, după aproape 30 de ani de rezistență în munți, KGB-ul încă nu-l prelucrase pe Iliescu să joace rolul disidentului plătit de statul comunist, ajuns apoi președinte democratic ales (inclusiv al) lui Ogoranu după ’89. Timp de două mandate și jumătate.
Oare Iliescu s-a dus să vadă filmul ăsta? Sau știa deja scenariul din dosare?
Nimic nou pentru azi: și Gândul ia bani de la Roșia Montană Gold Corporation. Pe reclamă, normal, doar nu pe advertoriale, invidioșilor!
Mărturisesc că mă găsesc din ce în ce mai naiv, în ciuda faptului că îmbătrînesc și, ca și cum nu ar fi fost suficient, mai și trăiesc în România. Ultimul prilej ca să-mi testez inocența a fost știrea că Sorin Oprescu e supărat. E iritat, e furios că membrii Consiliului General al Bucureștiului nu au votat pentru propunerea primarului ca Bucureștiul să-și depună candidatura la organizarea Jocurilor Olimpice (de vară) din 2020. Dar Oprescu are și argumente: „Este un proiect rational, avand perspectiva de a transforma orasul intr-unul competitiv. Am in continuare increderea ca acest proiect va fi unul de relansare economica, ar crea locuri de munca, ar atrage investitii in infrastructura (…) N-am sa renunt la idee si voi face demersurile necesare in continuare” (sursa).
Mărturisesc iar: nu sînt doar naiv, sînt stupefiat! Pentru că Oprescu crede că proiectul ăsta cu olimpiada e „rațional” și va „atrage investiții în infrastructură”. De unde, Oprescule? De la bugetul Capitalei, ăla care a vrut să renunțe la a mai subvenționa gigacaloria astă-vară dar a renunțat între timp? Sau de la ăla al Guvernului, care are nevoie de FMI ca să treacă iarna deși a tăiat salariile cu 25%? Iar dacă nu e vorba de nici unul din cele două bugete, de unde vin investițiile alea?
Dar știi, Oprescule, cam care-s investițiile pe care le presupune un astfel de eveniment? Ia uite ce zicea, în 2004, ministrul de Finanțe grec, George Alogoskoufis: „Alogoskoufis said that the largest proportion of expenditures was carried out in 2003 and 2004, noting that the initial forecast put the cost for the Olympic Games at 4.5 billion euro, while the overall cost (state and private funding) was estimated to reach 8.954 billion euro, not including the cost of projects that were completed or the construction of which were accelerated due to the Games, but which had been planned for construction regardless of the Games. Those projects included the Attiki Road highway, Athens’ new Eleftherios Venizelos international airport, the tram, and the suburban railway. Of that 8.954 billion euro total, an estimated 7.202 billion was footed by the State, with the remaining 1.752 billion euro coming from the Athens 2004 Organizing Committee (ATHOC) and financed by the committee’s revenues from ticket sales, television broadcast rights, Olympic-logo product sales, and sponsorships” (sursa).
Subliniez: „Of that 8.954 billion euro total, an estimated 7.202 billion was footed by the State”. Deci, de la privații ăia (sau ăilalți) care te-au susținut în campanie ca să le dai doi lei din contracte cu Primăria nu prea poți aștepta finanțare, zic și eu.
Dar, ca să nu ziceți că sînt un om rău, am să-i recunosc și meritele primarului. Primul ar fi că deja pregătește parcările pentru Olimpiadă iar al doilea că și-a trimis oamenii să se documenteze direct la sursă. Sau, mă rog, pe aproape, da’ sigur se vorbea grecește, deci e același lucru.
Într-o săptămînă, croații: 1. au arestat (în afara țării! ceea ce presupune, deci, că l-au și urmărit, nu l-au lăsat să zburde pe unde a vrut) un fost premier acuzat de corupție și cer o pedeapsă de 15 ani de închisoare pentru ex-demnitar; 2. au adoptat o lege ce permite confiscarea averilor ilicite (sursa).
Asta vedem noi, din afara Croației, țară care vrea în UE și vrea chestiunea asta așa de tare că face ce trebuie ca să intre.
Ce am vedea în România, dacă am fi croați și am bea un cico pe un șezlong din Pula? Că: 1. o lege mult mai slabă (legea ANI) decît asta cu confiscarea averilor ilicite a trecut de Parlament abia după ce a fost întoarsă de președinte de la promulgare și după ce chiar Barroso a făcut declarații publice pro-lege; 2. Camera Deputaților a decis să nu permită DNA urmărirea penală a deputatei Ridzi.
Păi, să avem pardon: de ce ne mai mirăm că ne luăm UE pe unde sîntem prinși?
Pe la 12.30, un coleg mi-a trimis pe mail un link. Ați dat click pe link-ul ăla? Dacă da, v-a (in)dus într-o eroare, nu ați găsit nici un articol. Firește, dacă nu e prima oară cînd sînteți pe net, v-ați prins că acolo a fost un articol, șters între timp. Un articol despre cum, așa cum apare în bara de adrese de sus, „U2 cîntă pentru băieții deștepți”. N-am avut vreme pînă acum o oră să intru pe link-ul cu pricina, cînd am descoperit ce ați văzut și voi. Dar am găsit știrea și în Libertatea. Cu ceva mai multe amănunte, ăștia nu au șters (încă?) textul. Printre amănuntele alea, și sursa (parțială) a informației: Pro TV Magazin (dar ce vedeți aici e varianta cache din Google a articolului, dacă veți intra pe site-ul www.protvmagazin.ro nu o să dați de nici un articol cu U2 care ar fi cîntat în România).
Pe scurt: Șuțu scrie azi pe blog că U2 i-a cîntat lui Buzăianu, apoi șterge articolul; Libertatea scrie, tot azi, dar păstrează articolul; iar Pro TV Magazin, care a scris despre asta acum două zile, de asemenea a scos articolul de pe site-ul propriu.
Deci: pînă la urmă, U2 i-a cîntat lui Buzăianu? Și, dacă da, la București sau la Monaco? Sau nu i-a cîntat, dar niște ziariști au auzit U2 la Radio Erevan și au dat o știre la București? Că eu nu pricep deloc. Aștept provincia, rog seriozitate.
„O prioritate pentru actuala legislatura este si aceea de a discuta despre ce inseamna imunitatea parlamentara. Toate rapoartele, si cu prioritate ultimul raport al CE, vorbesc despre ingerinta politicului in justitie. Institutia Parlamentului, asa cum este ea construita astazi din punct de vedere juridic si constitutional, permite o astfel de analiza. Am initiat o discutie in cadrul grupului parlamentar al PD-L din Camera Deputatilor despre modificarea legislatiei, astfel incat sa vorbim cu adevarat despre imunitatea parlamentara ca referindu-se numai la declaratii politice si la votul politic si nicidecum ca o bariera in calea efectuarii actului de justitie corect si just. Nimeni nu trebuie sa fie mai presus de lege.”
Cui, oare, să-i aparțină citatul de mai sus? Cam din gura cui ați zice voi că a ieșit? Vă zic eu: din gurița frumos rotunjită a Robertei Anastase, pufoasa de la Cameră ai cărei colegi au votat în seara asta fix invers (adică împotriva urmăririi penale în cazul Ridzi) decît teoretiza fosta miss România, actuala miss deputăția. Vă indic și sursa, dar nu vă cramponați doar de aceasta. La un goagăl scurt după rețeta asta, veți descoperi ce bătălii epice s-au dat de către pedeliști cînd de trimis în cleștii procurorilor era Adiță Năstase. Și, comparînd ce se întîmpla acum cîțiva ani cu ce s-a votat în seara asta, o să dați cu basca de pămînt și o să vă defecați pe ea de anticorupție băsescian-portocalie și o să emigrați în Transnistria. Măcar acolo lucrurile sînt mai cinstite, cu Kalashnikoave și dolari negri, nu se mai chinuie oamenii să dea vreo aparență de onestitate afacerilor.
Aha, bombă de presă: bizarul ăsta de Alex. Mihai Stoenescu a turnat la Secu. Ca la balamuc: pe bani, fără bani, de la serviciu, de pe stradă, de oriunde. În orice caz, jegos. Ba mai voia să ajungă și ofițer, dar nu l-a ajutat fizicul cu ochelari. De la ochelarii ăia, însă, i se trage figura aia de intelectual uitat prin biblioteci cu care ne aburește de ani de zile că dezleagă misterele loviluției de la ’89. Și probabil tot cu ochelarii ăia pe nas a semnat și hîrtiile prin care lua niște zeci de mii de euro de la SOV, ca să-i ia interviuri pentru cărțile de istorie pe care nu le ia nimeni în serios.
Un român a lucrat pentru un britanic. Britanicul e parlamentar. Pentru parlamentar a lucrat și o rusoaică. Serviciul secret britanic spune că rusoaica e spion și o arestează. Un ziar britanic găsește niște est-europeni care au lucrat pentru parlamentarul britanic și scrie despre ei. Printre aceștia, și românul de care am zis la început. Ziarul britanic nu zice că românul a fost spion, doar arată că e un tip interesant: are afaceri de lobby și cu armament, la nivel guvernamental.
Ăsta e tabloul general. La noi în țărișoară, însă, presa are multe certitudini. Pe care și le întemeiază „decît” pe cîte o declarație. Adevărul, de exemplu, știe că românul nostru a fost „băgat fără să vrea într-o poveste cu spioni ruși”. Iar „fără să vrea” se traduce prin „fără să aibă vreo implicare”, dacă citiți textul. Eu l-am citit, căutînd proba pe care se sprijină autoarea articolului. Și am găsit doar o declarație, pe care o citez (a lui Humă, desigur): „Contactat de „Adevărul”, Călin Humă a explicat că nu are nicio legătură cu scandalul de spionaj. „Acum zece ani după ce am terminat Ştiinţele Politice în Marea Britanie, am decis să fac un stagiu de pregătire la cabinetul lui Mike Hancock. Rolul meu acolo era strict administrativ. Mă ocupam de relaţia dintre domnul deputat şi oamenii din circumscripţia sa”, a declarat el. „Informaţiile secrete sau sensibile nu au ajuns la mine, există proceduri stricte în Parlamentul britanic”, a adăugat el precizând că în ultimii ani nu a mai ţinut legătura cu deputatul britanic. „Pe Hancock l-am cunoscut în circumstanţele oficiale pe care le oferă munca de asistent parlamentar. Cred că este un om deosebit şi se pare un politician iubit, a fost ales a treia oară”, a declarat Humă pentru „Adevărul”.”
Aha: Adevărul, deci, nu a făcut vreo anchetă pe cont propriu, nu are informații de la serviciile secrete britanice, nu a vorbit nici măcar cu parlamentarul britanic să vază cu ce se ocupa Humă pe acolo, dar știe, exclusiv pe baza declarației lui Humă, că acesta din urmă nu are nici o implicare în povestea de spionaj. Și poate că nu are. Însă certitudinea Adevărului nu se sprijină pe nimic. A, ar fi ceva, totuși: se sprijină pe relația extrem de amicală și de afaceri între patronul Dinu Patriciu și un nene pe numele lui Marian Victor Popa. Cum, care Popa? Ăsta! Păi, vedeți că nu e greu să faci presă adevărată în România?
Cică PSD se rupe-n două (că-n ouă nu se mai poate, de cînd nu mai e Năstase președinte) pentru că Geoană vrea să fugă cu adepții la PC-ul lui Felix. Dar cică e numai zvon, deocamdată. Păi, o fi zvon, da’ a fost pregătită mișcarea asta încă din vară, nu chiar de azi, de ieri. Ia uitați-vă la poza asta de mai jos,
ce vedeți? Îi vedeți cumva pe Mircică și pe Felix la aceeași masă, sub aceeași umbrelă a dezvoltării poporului? Păi, îi vedeți, normal că-i vedeți, că de asta și-au și făcut poza asta: ca să fie văzuți.
P.S. Mai multe despre asocierea celor doi, aici.
Pontul din titlu le este adresat paparazzilor de la Dilema Veche, România literară și Convorbiri literare, care îl pot surprinde sîmbătă, 11 decembrie, puțin înainte de ora 15, pe Gabriel Liiceanu intrînd la Biblioteca Central Universitară din București. Iar în acest punct lucrurile se complică: din informațiile mele, în BCU Liiceanu se va întîlni cu jurnalista Ioana Lupea și cu profesorul Andrei Cornea. Surse de maximă încredere mi-au transmis că cei trei au un plan foarte ambițios: tipărirea Internetului și lansarea lui pe piață, sub formă de carte! Bine, nu e vorba chiar de tot Internetul, ci doar de unele părți ale lui, găzduite de www.hotnews.ro. Mai exact, e vorba de acele părți care se suprapun cu unele articole ale jurnalistului Dan Tăpălagă. Toate sub titlul de pe coperta de mai jos:
Ne vedem sîmbătă la BCU! Puteți să veniți fără Internet la voi, oricum îl găsiți în cartea lui Dan.
P.S. Detalii serioase despre lansarea cărții, aici.