Portretul securistului la bătrînețe
Ion Iliescu joacă într-un film care se difuzează în cinematografe capitaliste, are gărzi de corp plătite de un stat democrat, își dă cu părerea într-o politică în care nu mai există partid unic, are 80 de ani și amenință să mai trăiască vreo zece. Gavrilă Ogoranu a murit și nu mai poate juca în filme. Cînd era prins de Securitate, în ’76, după aproape 30 de ani de rezistență în munți, KGB-ul încă nu-l prelucrase pe Iliescu să joace rolul disidentului plătit de statul comunist, ajuns apoi președinte democratic ales (inclusiv al) lui Ogoranu după ’89. Timp de două mandate și jumătate.
Oare Iliescu s-a dus să vadă filmul ăsta? Sau știa deja scenariul din dosare?
2 Comments
pt ilici o sa se faca un film peste 50 de ani „Portretul luptatorului ascutit de clasa de la pubertate pana la senectute(-as)”
În filmul lui Netzer, Iliescu fără sa ştie, fără să intuiască, fără să-i fi spus vreun consilier mai isteţ, face figura celui care întregeşte tabloul confuziei. E aproape tatăl ei. Prin urmare, zic eu, iese al dracu de şifonat din flimul ăla. Prin urmare nu-i chiar o mare chestie ca joacă acolo. Chiar m-am întrebat, la finele vizionării Medaliei, cum dracu de a acceptat, având în vedere rolul/poziţia ce-i fuseseră destinate în film. În fine…
Cu Ion Gavrilă Ogoranu….invit pe cei care nu ştiu cine a fost personajul şi ce a dorit să facă cu sine pentru ţara asta să-i citească volumul: „Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”.
Totdeauna cartea e mai bună ca filmul.
Despre eroii tăcuţi şi despre demnitatea risipită trebuie vorbit mai apăsat, mai riguros.