Oprea, șobolanule, ieși din gaura în care te-ai ascuns!

Cu figura lui lombrosian supărată, Gabriel Oprea a parazitat mai toate întîlnirile comitetelor și comițiilor de urgență ale Guvernului, fie că era vorba de vreme, inundații, accidente și alte cataclisme. Oprea nu a ratat înmormîntări, vicepremierului nu i-a scăpat nici o înaintare în grad post mortem, generalul cu patru stele verzi pe pereți nu a pierdut nici o ocazie să se înfățișeze pe sine drept îngerul salvator al celor loviți. Iar sistemul i-a răspuns cu ode grețoase: cel mai bun exemplu de laude vomitive este cel al chestorului Nelu Pop.

Read More

Aurescu s-a deconspirat: e numai un meschin politruc care-l apără pe Ponta în cazul votului din străinătate

Luni, pe 19 octombrie, la aproape un an de la umilința la care au fost supuși de către Ponta românii care au votat în străinătate, va avea primul termen al procesului pe care l-am intentat Ministerului Afacerilor Externe. Un proces necesar, cîtă vreme MAE refuză în continuare să facă publice documentele care arată cine a luat decizia limitării dreptului la vot (ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlățean, sau premierul Victor Ponta?),  cîtă vreme MAE refuză să facă publice și documentele trimise de diplomații români, înainte de alegeri, prin care se estima numărul de alegători (informații pur și simplu aruncate la coș de tandemul Corlățean – Ponta), cîtă vreme MAE refuză să respecte legea.

Read More

Hrebenciuc își recunoaște fapta. Ciudat, însă, complicele Ilie Sârbu nici nu a fost trimis în judecată

Cineva, undeva, acolo sus, în sferele olimpiene populate de procurori anticorupție, îl iubește pe Ilie Sârbu. Altfel nu prea se înțelege de ca tata socru nici măcar nu e trimis în judecată în dosarul retrocedărilor ilegale de pădure iar complicele Viorel Hrebenciuc nu doar că a fost arestat și acum este judecat, dar mai și recunoaște toate faptele.

Read More

DOCUMENTE Gabriel Oprea a corupt Justiția militară. Inspecția Judiciară confirmă. DNA încă tace

Ceea ce veți citi mai jos reprezintă prima investigație cu dovezi concludente despre cum generalul cu patru stele verzi pe pereți Gabriel Oprea corupe Justiția militară din România. Într-o țară cu o presă sănătoasă, acest subiect ar face carieră și ar duce la presiuni enorme ca Oprea să demisioneze. Într-o țară cu o Justiție sănătoasă, lui Gabriel Oprea i s-ar deschide azi dosar la DNA pentru obstrucționarea Justiției.

Read More

Corlățean merge (în sfîrșit!) la DNA dar Aurescu refuză să desecretizeze informațiile publice despre votul din străinătate

„Primul responsabil este chiar conducătorul Guvernului, adică Victor Ponta. Dar nu știm cît de vinovat e Ponta: a știut că e nevoie de mai multe secții de vot în străinătate? dacă a știut, de ce a decis să nu înființeze mai multe secții? dacă a știut, de unde a știut, de la diplomații români? cu cît timp înainte de alegeri l-au informat consulii și ambasadorii României (și care dintre aceștia) pe Ponta că numărul de votanți va fi mare? cum arată corespondența dintre diplomați, Ministerul Afacerilor Externe și Ponta?

Read More

Toți oamenii președintelui Iohannis

Acum exact un an, pe 29 septembrie 2014, candidatul Klaus Iohannis dădea un interviu pentru Adevărul. Îl puteți citi aici. E lung și plicticos, plin de generalități călduțe și inofensive. Nu mult s-a schimbat de atunci, deși candidatul a devenit președinte. Aproape nimic, de fapt: Iohannis a rămas același împăciuitor autist și absent. O schimbare ar fi, totuși: cînd a avut de-a face cu capcane politice și teme importante, Iohannis a greșit ca un ageamiu. Doar trei exemple: a fost de acord cu un nou Cod Fiscal pe care, ulterior, l-a contestat; a acceptat voios triplarea salariului său, apoi s-a sucit cînd l-a înjurat poporul; a fost dur și radical cînd a refuzat cotele obligatorii de refugiați dar a pierdut lamentabil bătălia la Bruxelles.

Read More

Vești bune: cum îl poate scoate DNA pe tata socru Sârbu din Curtea de Conturi

În cazul în care sînteți chiar masochiști și vă uitați la TV sau citiți ziare românești, știți deja că Ilie Sârbu, socrul celui mai trimis în judecată premier în timpul mandatului, a primit cadou de la colegii parlamentari un post de vicepreședinte la Curtea de Conturi. Un post cu un mandat de nouă anișori. Totuși, există speranță: DNA poate să-i suspende postul lu’ tata socru. Și, cu voia judecătorilor, chiar să-l confiște de tot.

Read More

În dosarul EADS, procurorii germani au găsit mită de milioane de euro care duce spre Tăriceanu

În timp ce dosarul EADS doarme la DNA, Parchetul din Munchen îi dă coșmaruri. Sînt coșmaruri nemțești, scumpe, de calitate: 6,2 milioane de euro suspectează procurorii nemți că s-ar fi dus către oficiali români dinspre EADS. Intermediarii sînt foarte interesanți: companiile române Midocar Consulting SRL și Icar Business Research SRL. Dar mai interesanți sînt acționarii celor două companii și legăturile lor cu greii politici ai momentului.

Read More