Etichetă: dan voiculescu

Cum a încercat Șerban Nicolae să-l scape pe Felix de prejudiciul de 60 de milioane de euro din dosarul ICA

Când candidează pentru un loc în Parlament, potențialii deputați și senatori își fac campanie electorală în colegiile pe care ar urma să le reprezinte. Nu știu ce i-au transmis alegătorii din colegiul în care a candidat lui Șerban Nicolae, dar, când vine vorba de interpelările depuse în calitate de senator, deduc că pesedistului i s-a transmis să facă orice să fie sluga lui Dan Voiculescu Felix.

Read More

Incalificabil: turnătorul hoț Felix exploatează tragediile cauzate de criza imunoglobulinei

„Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) anunţă că a sesizează Parchetul General cu privire la modul în care ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, şi celelalte persoane responsabile au gestionat criza imunoglobulinei care a dus la decesul unei persoane.”, scrie, neutru, agenția de presă news.ro aici.

Read More

Voiculescu s-a deconspirat ca securistul care dădea la oase

De câte ori ați avut pornirea ca, atunci când cineva v-a spus ceva cu care să nu fiți de acord, să-i puneți acelei persoane mâna la gură? Cel mai probabil, nici măcar nu v-a trecut prin cap. Ok, pot admite că, la furie, v-ați dorit să pocniți pe careva cu care nu împărtășiți aceeași opinie. Dar acoperirea gurii cuiva, din spate, este cu totul și cu totul altceva. Este un comportament învățat.

Read More

După ce le-a ucis libertatea, turnătorul Felix "le dă viață eroilor". La Antena 3

La 25 de ani de la împușcarea cizmarului dictator, postul fondat de turnătorul la Securitate Dan Voiculescu „Felix” duce o campanie de o ipocrizie vomitivă. Care se numește „Dă viață eroilor” (are și site). Și care proiect, nici mai mult, nici mai puțin, face o listă a tuturor celor care au fost uciși în decembrie 1989 cînd își căutau libertatea pe străzile din Timișoara, Cluj, București și în alte orașe din România.

Read More