Etichetă: dosar

Fiul lui Pleșu nu va fi arestat. Urmărirea penală, o mascaradă. Investigatorii sub acoperire nu au nici o probă

p

„Am indicat instantei ca, in atatea luni de cand sunt supravegheati, domnul Plesu fiind supravegheat din decembrie, atatea grupuri de investigatori sub acoperire nu au reusit niciunul sa stabileasca o tranzactie cu Mihai Plesu”, a spus Sandra Grădinaru, avocata lui Mihai Pleșu, fiul lui Andrei Pleșu, în fața judecătorilor de la Curtea de Apel Iași, conform ziare.com.
Aceasta a adăugat că „S-a invocat de catre o persoana din Bucuresti ca la Plesu acasa ar fi o cultura care i-ar apartine. Dar acea cultura, spune procurorul, era formata din patru ghivece, numai ca pe niciunul nu scria Plesu, ceea ce e relevant. Am mai invocat ca se putea face o expertiza ca sa se afle daca acele plante sunt cannabis interzis de lege sau nu, dar nu s-a facut o astfel de expertiza si nu exista la dosarul cauzei.”
Prin urmare, Mihai Pleșu nu a fost arestat, instanța a decis doar instituirea controlului judiciar.

 
(sursa foto: Facebook)

Read More

Dacă DNA nu preia dosarul morții polițistului Gigină, Oprea scapă nepedepsit

Cinstit vorbind, nu vă intrigă un pic că dinspre templul luptei anticorupție, DNA, nu se aude nimic în cazul morții polițistului Bogdan Gigină? De vreo două zile atrag atenția că vicepremierul nu poate fi investigat penal de către Parchetul de pe lîngă Tribunalul București, care nu are competență, ci doar audiat ca martor. Iar Oprea nu a fost martorul morții polițistului Gigină, ci măcar complice, dacă nu chiar autor.

Read More

De ce ține Parchetul General la secret dosarul morții procurorului Panait

Motivul: „protecția datelor cu caracter personal”. Cum procurorul Cristian Panait a murit, sigur nu-l mai interesează să-i fie protejate datele cu caracter personal. Cine o fi, deci, interesat să fie protejat? Victor Ponta, actual premier al României? Care a fost martor în dosar? Sau nu a fost? S-ar impune, oare, o comisie parlamentară de anchetă care să ceară Inspecției Judiciare a CSM anchetarea circumstanțelor în care dosarul morții procurorului Cristian Panait a fost închis?

Read More