„Ipocrizie” e un cuvânt atât de mic atunci când vine vorba de ultimul artificiu de imagine pe care l-a folosit șeful PSD pentru a marca impotența politică pe care a expus-o în toată nuditatea.
Etichetă: moarte
Să zicem că ești un om normal care crede că trăiește într-o țară normală. Iar ca om normal care, întâmplător, mai și conduci o asociație de locatari (din Craiova, să zicem), pui întrebări Primăriei care, te trezești într-o zi, se apucă să facă diverse lucrări la blocul tău fără ca tu habar să ai, fără să știi dacă ai de plătit ceva și, în general, fără să pricepi ce și cum pentru că nu ai fost informat.
Viața are un simț al ironiei foarte macabru: în încercarea de a scăpa de imaginea de criminal al polițistului Bogdan Gigină, lombrosianul Gabriel Oprea s-a băgat în fața camerelor de luat vederi vineri seară, făcînd tandem cu Arafat și pozînd în erou veșnic la datorie. Dar după doar 48 de ore de la catastrofă, știm că ancheta va ajunge, implacabil, tot la Oprea: complicii patronilor de la „Colectiv” au fost fie pompierii, fie ISU (ambele instituții fiind subordonate ministrului de Interne), fie primarul Piedone (promovat de Oprea pentru un nou mandat la sectorul 4 sau chiar la Primăria Capitalei), fie toți la un loc, în diverse grade.
20 ianuarie 2014. Un avion pilotat de Adrian Iovan, care transporta organe pentru un transplant, se prăbușește în Apuseni. Iovan și studenta la medicină Aura Ion își pierd viețile. Copilotul și alți patru medici supraviețuiesc, dar sînt răniți, unii grav.
Presa descoperă, destul de repede, un lanț enorm de erori umane și de sistem care au îngreunat salvarea lui Adrian Iovan și a Aurei Ion. Pînă acum, nimeni nua răspuns pentru cele două morți.
29 ianuarie 2014. La nouă zile de la accident, scandalul public este uriaș: nimeni nu-și explică de ce salvatorii au ajuns după prea multe ore la locul accidentului, toată lumea e șocată că, în seara în care Adrian Iovan și Aura Ion mureau înghețați, Ponta era într-un restaurant și glumea cu mai mulți lideri PSD la o întîlnire informală cu presa.
Nu aș mai fi scris despre nepăsarea cinică a premierului Victor Ponta care, din Dubai & Abu Dhabi, nu a găsit cîteva secunde ca să trimită măcar un SMS la comunicatorii Guvernului prin care să le ceară să emită măcar un comunicat de presă cu condoleanțe pentru familiile celor opt militari căzuți în accident de elicopter.
Dar trebuie să scriu.
UPDATE 00.00 – fie-i poezia ușoară maestrului, dar noi, ăștia ceva mai vii, am mai avut și treabă între timp.
12.31 – paparații de la Click, Cancan, Libertatea și Ciao au intrat incognito în spital și caută fantoma Mădălinei Manole, după ce vestea leșinului lui Carmen Hara din cauză de fata cu părul de foc s-a propagat cu viteza infarcteurilor poetului;
11.35 – Curentul publică un supliment în trei volume prin care demonstrează cu documente inedite că, de fapt, Păunescu este internat într-un salon off shore, adus de SOV la Floreasca tocmai din Cipru, dar nefolosit și donat spitalului (desigur, cu achitarea de către Urgențe a cheltuielilor de funcționare – într-un cont deschis la o bancă din Nicosia pe numele unui basarabean – , în valoare de două milioane de euro lunar);
11.11 – maestrul face în continuare pe mortul, deși nimeni nu-l întreabă nimic;
11.00 – Carmen Hara leșină după ce, bîjbîind pe frecvențele telepatice ale neantului spiritist, dă de Mădălina Manole care cîntă ceva la un cenaclu Flacăra;
10.38 – reporterii de televiziune de la Urgențe au intrat cu un breaking news în direct: zeci de pensionari cu tomuri groase cu coperți negre în sacoșe de rafie s-au adunat în fața spitalului, cerînd carnea de porc promisă de domnu’ Dan pentru un vers din opera Poetului;
10.12 – pe faxul spitalului vine o invitație oficială de la „Happy hour”, cu Măruță; asistentele șusotesc că s-ar și negocia prezența lui Păunescu în juriul de la „Dansez pentru tine”, pentru evaluări versificate ale participanților la show;
09.50 – Carmen Hara se plînge că pe firul cu Ceaușescu intră tot timpul cuplajul și se aud scrîșnete de Dacia Nova zdrobită de gipan, acompaniate de un cor de țipete pe patru voci; Hara transpiră abundent lîngă Păunescu, încercînd să stabilească legătura, asistentele îi tamponează tîmplele palide și-i fac un intravenos;
09.40 – în salonul lui Păunescu de la Floreasca a ajuns Carmen Hara, care se concentrează să stabilească o legătură transcendentală între maestru și nea Nicu Ceaușescu; merge prost, sînt purici pe canal și Carmen Hara se plînge de microfonie telepatică de la aparatele de resuscitat cordul poetului;
09.32 – OTV începe o emisiune-maraton cu președintele Dan Diaconescu Direct, în care promite, ca tribut adus maestrului, cîte o pungă de carne tuturor românilor care știu măcar un vers din Păunescu; celor care știu, pe de rost, cîte o strofă, li se dublează rația;
09.24 – EKG-ul lui Păunescu o ia razna și-i dublează lui Tolo numărul de comentarii pe blog;
09.23 – Păunescu primește oferta de la Antena 3 prin medicul Brădișteanu, care bagă în inima slăbită a maestrului o cantitate impresionantă de curent electric luată ieftin de Grivco de la Hidroelectrica;
09.15 – Felix sună la Gîdea și Badea și comandă un direct în prime time de pe patul de spital, cu ecranul împărțit în trei: în jumătatea de sus, Badea în șpagat; sub piciorul lui stîng, Păunescu din spital, slăbit, conectat la fire; sub piciorul drept, imagini cu cheful de ziua lui Băsescu (sau de arhivă, cu președintele la „Cireșica”, dansînd);
* mulțam, Dane!
UPDATE: Și la televizor se așteaptă moartea lui Păunescu, se fac direct-uri peste direct-uri, cu reporteri de la Urgențe. Se speră în infarcte repetate, resuscitări cu suspans, moarte clinică, bocete, ipocrizii băloase cu „maestrul” și alte porcisme.
Te rog eu, mori. Salvează-mă, te implor, de greața suprarealistă care mă cuprinde cînd văd breaking news-uri cu inima ta care a început să bată, resuscitată de un șpăgar care ți-a fost coleg de partid și de Senat. Cruță-mă de senzația de vomă pe care o am cînd observ că și colegi din presă pe care-i credeam ceva mai sobri se apucă să sacrifice biți și pixeli pentru traficul pe care-l fac cu cadavrul tău ținut în viață mult, aberant de mult, obscen de mult față de cît au sperat, măcar, să trăiască oamenii zdrobiți de consoarta ta cu gipanul.
De ce să nu mori? De ce ai mai trăi? Ca să îți recitești dosarul de Secu, în original, pe care-l ai acasă? Ca să-ți mai publice Jurnalul național roadele grafomaniei? Ca să apari la TV, ca mai jos, să ne spui ce băiat gigea era Ceașcă, da’ noi n-am priceput „în context”?
Mori. Salvează-te și salvează-ne. Mori.
În primul rînd, des. Cam o moarte la două luni. Poate și mai des.
În al doilea rînd, discret. De cînd locuiesc aici, să tot fi răposat vreo douăzeci de vecini și vecine. Dar nu am văzut niciodată sicriu, dric, coroane, rude îndoliate, bocete. Morții și moartele dispar ca și cum nu ar fi fost niciodată acolo. Iar în locul mirosului tare de naftalină se instalează cel de var și de mortar. Apoi apare, invariabil, o familie de oameni tineri care stau într-o garsonieră cu ușă nouă, metalică. La mine în bloc nu există vîrstă de mijloc: ori ai peste 60 de ani, ori pînă în 35.
În al treilea rînd, la mine în bloc se moare transparent. Se moare la avizier, într-un chenar gros și negru, lucios, laolaltă cu anunțurile de întreținere, repartitoare, paușal și alte daraveri dintr-un bloc. Chenarul negru, gros și lucios îndoliază avizierul vreo două-trei zile, apoi viața administrativă a asociației de locatari continuă, fără locatarul care a fost scos recent de la întreținere. Azi, moartea a făcut o vizită la parter, la apartamentul 7.
