Într-o discreție greu de explicat, social-democrații au preluat săptămâna trecută controlul Comisiei SIE din Parlament. Liberalul înlăturat din comisie și șeful deputaților PNL nu au avut nici o reacție. Miercuri, pe 24 iunie, președintele Iohannis a anunțat că-l propune pe Mihai Răzvan Ungureanu la șefia Serviciului de Informații Externe.
Etichetă: mru
Fac presă de vreo 15 ani. Și, în tot timpul ăsta, nu am deconspirat nici o sursă și nu am făcut publică nici o discuție off the record. Pentru că sursele trebuie păstrate anonime și conversațiile neoficiale trebuie să rămînă mai secrete decît un dosar SRI. Sau SIE, depinde ce preferați. E regula meseriei. Dar toate au un început. Iar începutul ăsta pentru mine se cheamă MRU.
Pe 27 aprilie 2012, în Parlament se citea moţiunea de cenzură a USL împotriva guvernului Mihai Răzvan Ungureanu, intitulată „Opriţi Guvernul şantajabil! Aşa nu, niciodată!”. În aceeaşi zi, moţiunea era publicată în Monitorul oficial nr. 284, partea I. Şi tot în aceeaşi zi pica guvernul MRU, în urma votului majoritar în favoarea moţiunii de cenzură. Primul punct al moţiunii se referea chiar la gazele de şist: „Prima întrebare care se pune este de ce Guvernul a aprobat acorduri petroliere cu o singură companie, deşi mai existau şi alte companii care ar fi dorit să încheie astfel de acorduri petroliere cu autorităţile române”. Mai interesant este ce urmează:
Extras din olimpul serviciilor și plantat pe scaunul omenesc de premier, MRU a tras cîteva gloanțe în plin. Din cele mai devastatoare, deja faimosul interviu maraton la Gâdea la Antena 3, care l-a lăsat pe micul adventist răspopit al lui Felix cu traume psihice (chiar, o fi învățat pînă acum Gâdea cum e cu „salutar” și „silogism”?). Apoi, însă, a urmat eșecul privatizării Cuprumin și, imediat după, cedarea în fața baronilor PDL care stăteau să-l răstignească pentru că MRU nu le aloca niște fonduri guvernamentale preferențial.
Iar după a urmat chinul nașterii Forței Civice, cu bîlbe și tăceri mai degrabă jenante decît misterioase, plus un final dezumflat: partid second hand cu pesediști și pedeliști cocoțați gomos tocmai la vîrful partidului. Trec peste așa-zisul scandal al parfumurilor și unghierelor, care e fabricat prost în laboratoarele de la Intact. Dar nu pot să trec peste episodul Corina Vințan – Oltchim (știți, consiliera cea mai apropiată a lui MRU, prin intermediul companiei ei de lobby și PR, a luat niște zeci – sute? – de mii de euro de la Oltchim). Care episod are multe șanse să-l transforme pe relativ tînărul politician MRU în exact opusul a ceea ce vrea să fie. Adică într-un politician care trăiește pe o plasă de relații bizaroide și alimentate cu bani de la stat, țesute între oameni cu statut incert, dar care au legături cu toată lumea, de-a valma, pe principiul clasic al banilor care nu numai că nu au miros (deși producerea lor pute), dar nu au nici culoare politică sau nuanțe morale.
Este MRU dispus să-și asume plasa asta de relații? Înțelege MRU cît PR prost îi face, de fapt, Vințan cu oficina ei de lobby transpartinic? Diferența între „da” și „nu” este exact cea dintre un politician diferit de ceilalți de pînă acum și unul care doar știe cum să folosească „salutar” în conversație și ce definiție are „silogism”. Dar sînt dubii că, deși știe cum se folosește „salutar” în conversație, MRU pricepe și ce e salutar acum în politică pentru el. Desigur, aștept ca MRU să-mi arate că am construit un silogism falacios (știe el ce înseamnă „falacios”, nu mă îndoiesc).
MRU și-a cumpărat (sau a închiriat, nu mi-e clar) un partiduleț cu care să se joace la alegeri. Nu am înțeles de ce nu și-a construit unul nou. Sigur, or exista motive obiective, temeinice, care țin de resurse (financiare, de timp etc), dar să te proclami simbolul schimbării la față a României și să te înscăunezi peste un partid second hand nu e cea mai inspirată mișcare. Mă rog, să trecem peste și să ne mințim, de dragul continuării discuției, că asta nu prea contează.
Dar ce ne facem cînd ajungem la momentul în care descoperim că în partidulețul ăsta s-au instalat la vîrf niște unii ca Ștefan Pirpiliu, Dănuț Liga (mici trepăduși adunați de prin PDL, dar cu afaceri de sute de milioane de euro direct sau prin interpuși cu statul sau cu niște ciudați penali) sau chiar Marian Săniuță și Ionuț Bazac (ambii foști în PSD, ba chiar foști miniștri: Săniuță sub domnia lui Năstase, Bazac sub a lui Geoană). Ce aduc aceste personaje în Forța Civică, în afară de forța negativă a relațiilor și, mai ales, a banilor? Ce alegători însetați de schimbare se vor repezi să pună ștampila pe Pirpiliu, Liga, Săniuță sau Bazac?
Întreb și eu, nu dau cu schimbătorul de viteze de la Ferrari.
Pe 15 ianuarie, Ponta a fost mai inteligent decît Crin. Pe 6 februarie, a fost mai pragmatic. Pînă la o alianță cu noul PDL, mai curat și mai uscat, purtat pe cele mai înalte culmi de progres și civilizație de MRU, nu mai e decît un pas. Ce înseamnă asta? Că Ponta a mimat opoziția pînă acum? Că nu are încredere în sondajele care dau USL cîștigătoare a alegerilor? Că a fost calul troian al băsescului în USL? Că e șantajabil? Că se înțelege mai eficient, pe posturi la putere, cu PDL decît cu USL?
P.S. Trebuie să fie foarte frustrant pentru Crin să-l vadă pe MRU, fost membru PNL, propus premier de către Băsescu, cu culorile PNL în spate. Da, e și roșu de la PSD, dar e mai jos, sub masă. Exact acolo unde îl lucrează și Ponta în USL pe Antonescu.