Un banc sec spunea că un om avea un cal și calul n-avea nimic împotrivă. Poate pentru că bancul nu dădea detalii despre activitățile omului, calul era pacifist. Când, însă, omul confundă calul cu măgarul de povară penală, o copită bine țintită este întotdeauna tratamentul corect.
Etichetă: presa
În deja ultracomentatul discurs al președintelui Klaus Iohannis de ieri de la CSM, se spune textual: „este de dorit ca CSM-ul și Inspecția Judiciară să ia atitudine, potrivit atribuțiilor legale, la modul cel mai serios ori de câte ori apar scurgeri nepermise de informații în presă, din dosarele penale aflate în curs de instrumentare” (sursa).
Așadar, președintele Klaus Iohannis este foarte atent la (sau poate îngrijorat de?) acele „scurgeri nepermise de informații în presă, din dosarele penale aflate în curs de instrumentare”.
Am asistat azi la un moment trist, aproape jalnic, al funcționării statului român: titularul funcției prezidențiale a citit papagalicește un text care, dacă ar fi fost rostit în campania electorală pentru prezidențiale, ar fi ținut acasă pe 16 noiembrie cîteva sute de mii, dacă nu peste un milion de români care au votat ca Iohannis să ajungă președinte.
Nu am nici un dubiu că acel text nu a fost scris de președintele Klaus Iohannis. Dar am o grămadă de dubii că președintele Iohannis înțelege de ce NU trebuia să citească acel text.
După ce, la ordin politic, l-a retras pe procurorul Lucian Papici de la șefia secției I a DNA, dar nu a fost în stare să emită nimic oficial pe subiect, procurorul general Tiberiu Nițu a obosit. E epuizat, chiar, așa că s-a dus într-o mică excursie în Armenia, la Erevan. Oficial, Nițu se află acolo pentru întîlnirea Consiliului Consultativ al Procurorilor Europeni (site oficial). Practic, Nițu o freacă pe acolo, pentru că e greu de crezut că are ceva în comun cu procurorii europeni. Mai interesant este că acest monument de aroganță opacă din fruntea Parchetului General al României ar trebui să învețe, la Erevan, cîte ceva despre relația cu presa. Ba chiar, despre acest subiect, CCPE ar trebui să adopte și un document oficial (vezi mai jos).
Pînă să se instaleze la Palatul Victoria, nu am scris nici un rînd despre Victor Ponta. I-am urmărit cariera politică și cea de avocat, am analizat acuzațiile pe care i le aducea Blejnar, am discutat cu prieteni și colegi. Dar i-am respectat statutul de opozant al PDL și al lui Băsescu. După o logică simplă: nu are acces la guvernare, deci nu poate decide, așadar tunurile trebuie să stea pe putere. Culmea, i-am mai și luat apărarea cînd unii au scris fără probe despre cum ar fi beneficiat de sex cu minore.
Crin Antonescu a beneficiat de același tratament. Singura critică pe care i-am adus-o a fost că s-a asociat cu Dan Voiculescu. Altfel, nici un rînd despre pozițiile nevestei Vălean în chestiunea Roșia Montană sau despre apartamentul de cîteva sute de mii de euro cumpărat pe malul lacului Herăstrău (deși, fie vorba între noi, e destul de greu să găsești niște sute de mii de euro sub pat cînd trăiești din salariul de parlamentar).
Pînă cînd Ponta și, mai nou, Antonescu, s-au instalat la putere, țintele mele au fost PDL și Băsescu. Nu e nevoie nici măcar să vă duceți pe site-ul revistei Kamikaze, secțiunea de investigații (deși e util), e suficient să citiți acest blog. Și o să vă lămuriți cu vîrf și îndesat. Există un post despre Traian Băsescu, de exemplu, care arată destul de clar cam cît de băsist sînt. Dar acuzațiile mele la adresa lui Traian Băsescu din acel post nu sînt niciodată pomenite de Ponta & Antonescu, pentru simplul (și ironicul) motiv că președintele suspendat le lua apărarea lui Adrian Năstase și altor useliști, în defavoarea DNA.
Și mai mișto este că, după un articol (de data asta din revista Kamikaze) despre legături de corupție dintre șefii ANAF și grupul Apostu de la Cluj, ANAF a blocat conturile revistei Kamikaze. Era ANAF-ul condus de Blejnar, sub guvern MRU și președinte Băsescu (nesuspendat). Conturile revistei nu sînt nici acum deblocate (n-avem bani, aia e), salariile (mă rog, ăia trei lei) se dau trimestrial, dar numai dacă avem noroc, cheltuielile revistei se susțin foarte greu. Ai dracu’ băsiști și portocalii care sîntem!
Totuși, în ultimii trei-patru ani, nu am primit nici un comentariu (nici aici, pe blog, nici pe site-ul revistei) în care să fiu acuzat de către pedeliști sau băsiști că atentez la stabilitatea democrației, că sînt uselist, vîndut lui Ponta & Crin etc. În ultimele zile, însă, după numai cîteva texte critice, dar anemice (nici măcar cu cine știe ce dezvăluiri!), despre premier și președintele interimar, am descoperit despre mine că sînt o rușine, un jeg, pleavă, antidemocrat și altele.
Dragi partizani, e mult mai simplu: puterea trebuie criticată. Oricare ar fi ea. Acum, o dețin Ponta & Crin. Mîine vor fi alții. Dar regula nu se schimbă.
Jurnaliști crescuți prin departamentele politice ale unor gazete, aciuați (la un moment dat) pe lîngă miniștri în funcție (sau foști), dar și oengiști politici pe la tot felul de actuali și trecuți membri de partid și-au propus să rupa pisica ideologică a presei în două și să dea extemporal. Lucrare de control. Examen. Oricum, o combinație de subiect între ora de dirigenție și cursurile „Ștefan Gheorghiu” la fără frecvență. Nu se știe de ce au considerat băieții ăștia că tocmai ei sînt potriviți să propună breslei astfel de teme grele, dar asta e altă poveste (deși o explicație ar fi: în pană de idei, ideologia – adică setul de cunoștințe despre natura meseriei, direct de la partid – acoperă, repede, orice sinapsă nealterată; iar de acolo înainte, fandacsia ideologică-i gata).
Dar să revenim: așadar, li se propune jurnaliștilor să se dea prinși. Să spuie, vasăzică, care e de dreapta și care de stînga. Să se mărturisească, deci: în numele căror valori își dau ei cu părerea în fața poporului? În ce cred ei, dom’le? Și de ce?
Eu, unul, n-am înțeles cînd valorile alea perimate și conservatoare ale meseriei (ca adevărul și bunul-simț, ca să dau doar două exemple) au devenit complet inutilizabile de către jurnaliști, de avem nevoie acum, cred niște băieți, să ne tatuăm ideologia pe piept. De ce o fi nevoie să împărțim bagabonții, needucații, interlopii și hoții din politică în două cete: de dreapta și de stînga? De cînd nu se mai poate scrie despre o licitație trucată sau despre un management public idiot altfel decît în termeni ideologici? Dați-ne, măi, băieți, și cursul gros de ideologie pentru jurnaliști, să știm și noi dacă ne țin neuronii să luăm examenul ăsta, să nu ne afundăm și mai tare în mlaștina ignoranței.
Altfel, aș avea și eu niște întrebări pentru băieții ăștia care confundă presa cu lada de plastic din Cișmigiu (că Hyde Park nu avem la București), pe care se urcă să se dea mai înalți și mai deștept-vocali: 1. Nuți Udrea e de dreapta sau de stînga? Că din tăcerea asurzitoare despre afacerile ei și ale consortului Cocoș nu am aflat prea multe în ultimii ani (cu motorul de căutare în față!) de pe site-ul băieților, deci măcar cu ideile ei doctrinare să rămînem; 2. Contractele cu statul ale avocatului Valeriu Stoica ce ideologie respectă? Că despre legile respectate sau nu ar fi o discuție prea lungă și, oricum, neinteresantă pentru băieți.
P.S. Pentru cei interesați să dea bacaloriatul ăsta la dreapta/stînga, tematica de examen și baremul de punctare sînt aici.
P.P.S. Mogulii de presă și păreriștii de TV plătiți gros nu au, măi, băieți, nici o ideologie. Singurele lor valori sînt scatofilia și arghirofilia. Restul e gargară. Și la voi, și la ei.
Aveam de gînd să scriu despre rațe azi. Despre rațe împușcate de niște cretini într-o rezervație. Dar m-a distras o pupăză agresivă și țoapă care a mai împușcat o gogomănie. I-auziți aici la această Mama Obida a politicii românești: „În timp ce în alte ţări evoluţia pieţelor financiare şi potenţialul de criză sunt monitorizate continuu, presa din România păstrează o tăcere suspectă, forţată. Televiziunile de ştiri (care în alte împrejurări se pricep la orice subiect) fie nu înţeleg ce se întâmplă, fie nu vor să prezinte ceea ce se petrece în afara ţării, tocmai pentru a da vina pe actuala guvernare, în cazul unor noi dificultăţi” (de aici).
Vasăzică, suspectă nu e frenezia tîmpă a colegilor ei de la PDL care anunță creșteri de salarii și pensii, ci tăcerea presei. Care presă, cucoană? Din cîte știu, mai există niște emisiuni economice pe la TV (una chiar foarte simpatică, a lui Moise Guran, pe TVR2), există chiar o televiziune care numai de economie și afaceri se ocupă, și se mai vînd la tarabe și vreo două săptămînale financiare, bașca un cotidian foarte serios. Că matale plătești publicitate din banii UE doar la presa de partid e cu totul altă ciuguleală, să știi.
Și, apoi, cînd „presa” a tăcut în povestea WikiLeaks (sau, mă rog, a tăcut în chestiunea cadavrelor din dulapul PDL), dar a fost foarte vocală în a-i face de căcat pe Geoană & co, ca să te dai matale dășteaptă, nu ți s-a părut nimic suspect?
Dar cînd „presa” a tăcut în privința rahatului UE pe care l-ai făcut praf la Ministerul Dezvoltării, ca să ieși imaculata concepcion la popor, nu ți s-a părut suspect nici atunci?
Sub deviza din titlu, niște mari oameni de presă s-au apucat să se dea cu curu’ de pămînt că în presă e patroni răi, meschini, e golani care vrea ei să fie șefi de ziariști. Iar „noi”, ziariștii, este niște fete mari care n-au acceptat scato și uro în viața lor. Decît pe niște zerouri bine plasate înainte de virgulă. Sau pe fonduri europene pentru portalurile lor, obținute cinstit de la oamenii politici care conduc niște ministere, care se traduc tot în zerourile alea. „Voi”, desigur, sînteți cititorii și căscătorii de gură la TV.
Cătăline, mai întîi chapeau! pentru ancheta intra muros (dintre zidurile presei, adicătelea) referitoare la intrarea stenogramelor soviene pe fluxurile de știri. Doar că am niscaiva îndoieli referitoare la pericolul care pîndește ante portas (porțile alea care permit intrarea între zidurile presei). Nu sînt foarte convins, adicătelea, că, așa cum spui, cineva „are interesul de a prezenta toată presa din România drept un pericol naţional din cauza faptului că şi-a pierdut în integralitatea sa şi în fiecare moment libertatea”. Vorba folclorului recent urban: ori sîntem jurnaliști ori nu mai sîntem? Dacă sîntem, hai să identificăm personajul. Cine, deci, are interesul ăsta? Și pe ce ne bazăm cînd spunem asta? Pe ce probe? Pe stenograme care au apărut trunchiat, în primă fază, apoi integral? Care stenograme trunchiate ce spun? Exact, că un mogul impune (sau încearcă să impună) formula editorială mai ceva decît Gigi la Steaua, peste capul antrenorului. Care stenograme integrale ce spun? Aha: că, cu mici excepții, șefii de redacții și-au cam însușit indicațiile patronale. Eu nu prea văd, deci, mega-manipularea stenogramelor și pericolul iminent pentru presa noastră virginală (în ciuda faptului că, așa cum ai arătat, ele au apărut în presă în două faze). Dar văd un mare cîștig în publicarea acestor stenograme: s-a risipit îndoiala. Îndoiala că pe moguli nu i-ar interesa linia editorială, că ei nu sînt decît niște Mecena rafinați, că unii din cei pe care-i plătesc răspund la comenzi.
Altfel, abia aștept să văd ce părere are și CTP despre toată această poveste.
Nu, Ioan Ghișe nu e, încă, ghișeul unic de tîmpenii al PNL, dar ar trebui să fie. Spune atît de multe prostii, încît ar fi păcat pentru PNL să nu testeze ideile mai sensibile pe Ghișe, mai întîi. Așa, profilactic. De exemplu: există vreun proiect de lege controversat, vreo idee politică mai năstrușnică șamd? Atunci, să-i fie pasat/ă lui Ghișe, el să o exprime public și, în urma reacțiilor, PNL să spună: da, sîntem de acord, e – de fapt – o idee a partidului sau, în caz contrar, să pună placa aia cu „Ghișe nu are aprobarea PNL”. În orice situație, toată lumea cîștigă: Ghișe spune idioțenii mai departe și-și păstrează cota de măscărici penibil, PNL se pune la adăpost de bile negre.
P.S. Desigur, ultima trăsnaie a lui Ghișe e asta cu ziariștii.