După mica scenetă de la Antena 3 de acum două zile, unde a părut că se zbîrlește la zărghita de Dana Grecu și închipuitul grav Radu Tudor, Ponta a căpătat o aură de Ceaușescu în ’68, a devenit un fel de gicăcontra al USL-ului felixiano-crinian. Și nu neapărat printre pesediști sau peneliști, care au probleme mult mai grave (cum ar fi aceea că, de exemplu, nu prea mai e mare lucru de furat în țara asta), ci printre acei simpatizanți ai dreptei, orice o însemna ea acum, fie ei și jurnaliști sau simpli părerologi.
Colac peste pupăză, Crin Antonescu a spus, în seara asta, tot la Antena 3, că el nu vrea și pace ca Kovesi să fie numită șefă la DNA și că, la o adică, poate că soluția ar fi să se rupă USL. Buuuun, am înțeles, deci am ajuns la (se pare) partaj. Ok, să zicem că e pe bune și că săbiuțele de plastic ale megaliderilor Victoraș și Crinișor nu mai încap în tecuța USL, simultan. Păi, să calculăm: dacă USL se rupe mîine, nici PSD (+UNPR) nu are majoritate parlamentară, nici PNL (+PC) nu are majoritate parlamentară. Ceea ce înseamnă că fiecare din cele două mari partide trebuie să apeleze la UDMR, minorități, PDL, PPDD. Dar UDMR și minoritățile sînt prea mici ca să formeze o majoritate cu oricare din cele două mari partide, așa că rămîn să arbitreze acest joc doar PDL și PPDD. Fie cu PDL, fie cu PPDD, PSD (+UNPR) ar pune-o de o majoritate, chiar dacă fragilă. La PNL (+PC) e puțin mai complicat, dar dacă ar avea unul din cei doi abitri principali (PDL sau PPDD), ar încropi și Crin o majoritate. Penibilă, dar majoritate.
Ei, și acum să ne întrebăm ce s-ar întîmpla dacă nici PDL, nici PPDD nu ar accepta să ajungă la putere (adică nu ar accepta nici să susțină un guvern din parlament, nici să îl susțină pe același guvern la schimb cu portofolii în Executiv). Păi, în cazul ăsta, nici PSD (+UNPR), nici PNL (+PC) nu ar putea forma o majoritate, deci ar avea două soluții: 1. să rămînă în USL, în ciuda tensiunilor din ce în ce mai grave; 2. să iasă din USL, provocînd o criză parlamentară și guvernamentală, eventual urmată de alegeri anticipate.
Ambele scenarii sînt nasoale pentru USL, ca alianță, dar și pentru PSD și PNL luate separat, care mai au puțin și se sfîșie. Pentru ca aceste lucruri supărătoare pentru USL să se întîmple, e nevoie ca Vasile Blaga (lider PDL) și Dan Diaconescu (guru al PPDD) să stea în băncile lor din opoziție și să reziste cîntecului de sirenă cîntat pe două voci (una pesedistă, alta penelistă).
Au Blaga și DD cojones să mănînce covrigii opoziției încă niște ani, doar ca Ponta să nu cîștige tot? Dacă da, mai putem spera că vom conta și noi, fraierii nemulțumiți de guvernare, chiar dacă nu avem simpatii politice, dar ne place încă să credem că opoziția nu e doar un pretext să te lași cumpărat de putere.
Etichetă: vasile blaga
O majoritate covîrșitoare a jurnaliștilor, analiștilor, facebook-iștilor etc a interpretat mesajul lui Traian Băsescu („Adio, PD! Adio, PDL!”) ca pe o gafă, ca pe o reacție emoțională impulsivă. Nu credeam și nu cred asta. Dimpotrivă, sub aparența unui impuls de comandant de navă rănit că echipajul l-a abandonat, Traian Băsescu a calculat foarte rece și foarte pragmatic: PDL chiar este un bolovan de moară. Or, dacă echipajul te-a abandonat și nava se scufundă, ești nevoit să înoți. Și cine dracu’ a văzut marinar atît de idiot încît să-și lege de picior un bolovan cînd vrea să supraviețuiască în apele oceanului, de unul singur? Așadar, mesaj țintit al președintelui către electoratul propriu, către acel electorat care vota, în trecut, PDL doar prin asociere cu Băsescu. Cînd, însă, ai un scor mai mare în sondaje, de unul singur, decît are un partid pe care l-ai dus la guvernare, e logic că trebuie să scapi de acel partid. Pe scurt: rațiune, nu simțire. Paranteză: exact asta a confirmat președintele aseară, pe B1, cînd nu și-a îndulcit deloc tonul critic la adresa PDL (așa cum se așteptau unii), ci dimpotrivă.
Dar Udrea, e unde e? Mă întrebam asta și după convenția PDL (aici): „Dar ce rol joacă în această strategie Elena Udrea? La puține momente după mesajul de aseară al președintelui, figura ei exprima stupefacție. Părea luată prin surprindere, confuză. Nici pînă acum, de altfel, nu există o reacție a Elenei Udrea la mesajul lui Traian Băsescu. Iar motivul nu este acela că Elena Udrea nu ar ști cum să se poziționeze, opțiunea ei pentru Traian Băsescu este indubitabilă. Problema Elenei Udrea e alta acum: dacă președintele nu vrea alături de el “vreo bucățică din PDL”, atunci ea nu are decît opțiunea de a demisiona din PDL. Acum. Nu mîine, nu poimîine, nu luna viitoare, ci acum. Iar după ce demisionează, Udrea nu are voie să scoată pe piața politică alt partid, o altă grupare, orice agregare din foști membri PDL, ci trebuie să aștepte mutarea lui Băsescu”.
Ei bine, Udrea nu a demisionat din PDL, ci l-a legitimat pe Blaga la șefia partidului atunci cînd a renunțat la contestații. În acest moment, Udrea s-a scos singură din jocul lui Traian Băsescu. Din voință proprie? La cererea președintelui țării? Cel mai probabil, a doua variantă e cea corectă. Pînă la urmă, din același motiv din care Băsescu se dispensează de PDL trebuie să se dispenseze și de Elena Udrea: blonda e tot un bolovan pentru președinte, chiar dacă e un bolovan estetic, strunjit și sulemenit. Cel puțin formal, aparent, Udrea trebuie să dispară. Fie și în PDL. În orice caz, să nu apară în preajma Mișcării Populare.
Pînă acum, Udrea a înțeles și joacă bine rolul. Cel puțin la prima vedere, s-a plasat (pentru că nu a părăsit PDL și a acceptat șefia lui Blaga) în tabăra de care Băsescu s-a despărțit. Dar pentru cîtă vreme? Răspunsul corect ar fi „pentru totdeauna”. Însă, cel mai probabil, ea va fi doar o iapă troiană, care va necheza, fornăi și da din copite cînd Blaga va avea garda jos.
Luna februarie a început bine: Agenția Națională de Integritate l-a găsit în conflict de interese pe unul dintre personajele anchetelor din revista Kamikaze. Este vorba despre Marcel Piteiu, fost director general al Romgaz. Pe 6 februarie, într-un comunicat trimis presei, ANI preciza că Piteiu, în calitate de director general al companiei de gaze, a fost implicat în atribuirea de contracte unei societăți la care era și administrator. În urma comunicatului Agenției, Piteiu și-a dat demisia din funcția pe care o ocupa la acel moment, respectiv aceea de director de explorare. Ar fi trebuit să fie finalul carierei unui director de companie de stat cu o avere de milionar în euro, după cum vă vom arăta ceva mai încolo. Ei, aș, ți-ai găsit: douăsprezece zile mai târziu, Marcel Piteiu semna o nouă declarație de avere, în calitate de „consilier“ al managerului de la Romgaz. Procedeul nu este nou, a mai fost întâlnit și la alte companii de stat. Dinozaurii politici din sistem pleacă doar de ochii lumii și rămân pe funcții călduțe de consilieri la cabinetele șefilor instituțiilor. Continuarea, aici.
Ce știm: Blaga a recîștigat șefia PDL; Băsescu s-a certat cu Blaga; Udrea s-a certat cu Blaga; Crin Antonescu s-ar alia cu Blaga; Crin Antonescu l-ar suspenda pe Băsescu; Ponta nu l-ar suspenda pe Băsescu.
Ce s-ar putea întîmpla: PNL + PC se rup de PSD + UNPR; PNL + PC se aliază cu PDL-ul lui Blaga. Chiar și așa, PNL + PC + PDL (Blaga) nu au majoritate parlamentară. Rămîn, arbitri, PPDD, UDMR și grupul minorităților din Camera Deputaților (care au, împreună, vreo 20%). Poate Crin Antonescu, cu PNL, PC și PDL Blaga în spate, să convingă PPDD și UDMR să i se alăture, avînd ca prioritate suspendarea președintelui Băsescu? Dacă da, Crin ar împușca doi iepuri dintr-un foc: ar obține suspendarea președintelui și ar scăpa de alianța frustrantă cu PSD-ul lui Victor Ponta. Mai mult decît atît, ar fi o ocazie unică pentru Crin Antonescu să mai spere că va ajunge președinte al României în cazul anticipatelor care ar avea loc după eventuala demitere a lui Traian Băsescu prin referendum.
Politic, deci, ar fi ceva șanse. Dar întrebarea cea mai grea este dacă românii vor mai ieși la vot în număr la fel de mare ca în vara lui 2012 să voteze pentru demitere. Mai crede Crin, cu adevărat, că românii sînt de partea lui, MAI ALES FĂRĂ sprijinul PSD? În toate sondajele, Ponta este peste Crin (Ponta la peste 40%, Crin sub 25%).
Orice zi, însă, care trece fără ca Băsescu să fie suspendat îi scade șansele lui Antonescu să devină președinte în 2014, cînd i se termină al doilea mandat lui Băsescu. Și nu doar pentru că USL nu prea se ține de promisiunile din campanie, ci și pentru că Ponta are mai mult lipici la popor decît Crin și nu e exclus ca șeful PSD să vrea să candideze în 2014.
Una peste alta, întrebarea din titlu e mai fierbinte ca oricînd: se va alia Blaga cu Crin ca să-l suspende pe Băsescu? Chiar în ciuda unui eșec la referendumu de demitere? Și care va fi reacția PSD la o astfel de strategie a PNL?
Aseară, la puțină vreme după realegerea lui Vasile Blaga la șefia PDL, Traian Băsescu, președinte al României, a difuzat un mesaj video în care anunța ruptura de PDL. O frază anume din declarația președintelui cred că ar trebui să atragă atenția: „Ma voi dedica constructiei unei alte solutii de drepta, cu oameni cinstiti, cu oameni care nu fug cu urnele, cu oameni care accepta dreptul democratic al contestatiei si vreau sa stiti ca nu voi face nimic pentru a aduce alaturi de mine vreo bucatica din PDL”. Din această frază, un fragment este încă și mai interesant: „vreau sa stiti ca nu voi face nimic pentru a aduce alaturi de mine vreo bucatica din PDL„.
Așadar, textual, Traian Băsescu a spus că nu va face nimic pentru a aduce alături de el „vreo bucățică din PDL”. Ce înseamnă, mai exact, „vreo bucățică din PDL”? Înseamnă un alt partid, rupt din PDL? Înseamnă doar membri, fără identitate instituțională, plecați din PDL-ul lui Vasile Blaga? Înseamnă orice pedelist? Lămurirea acestei fraze prezidențiale atîrnă foarte greu. La prima vedere, pare că președintele s-a referit la o eventuală facțiune pedelistă, fie încă în partid, fie ruptă din PDL. Altfel, Băsescu ar fi spus că nu va aduce alături de el nici un pedelist. Dar nu a spus că nu va aduce alături de el nici un pedelist, ci nici o „bucățică din PDL”. Logic, deci, Traian Băsescu nu-și dorește să se alieze cu vreun partid, platformă, facțiune etc ruptă din PDL. Din motivul evident că nu vrea să culeagă criticile că ar fi rupt PDL.
E la fel de evident, însă, că fără nici un om din PDL, susținerea pe care ar avea-o Traian Băsescu ar fi foarte subțire. E destul de probabil, deci, că președintele mizează pe membri PDL. Membri demisionari. Mizează că va fi susținut de x, y, z, de Ionel, Georgel și Maricica, nu de grupul lor, un grup cu identitate proprie, instituțională.
Deci, primul mesaj transmis de Băsescu pedeliștilor care nu l-au votat pe Vasile Blaga este să nu construiască o altă formațiune politică. Al doilea mesaj este că îi va aduce în preajma lui pe toți cei care vor vrea asta, dar individual. Nu e de mirare: Traian Băsescu a construit întotdeauna în jurul lui, nu în structuri date de-a gata.
Dar ce rol joacă în această strategie Elena Udrea? La puține momente după mesajul de aseară al președintelui, figura ei exprima stupefacție. Părea luată prin surprindere, confuză. Nici pînă acum, de altfel, nu există o reacție a Elenei Udrea la mesajul lui Traian Băsescu. Iar motivul nu este acela că Elena Udrea nu ar ști cum să se poziționeze, opțiunea ei pentru Traian Băsescu este indubitabilă. Problema Elenei Udrea e alta acum: dacă președintele nu vrea alături de el „vreo bucățică din PDL”, atunci ea nu are decît opțiunea de a demisiona din PDL. Acum. Nu mîine, nu poimîine, nu luna viitoare, ci acum. Iar după ce demisionează, Udrea nu are voie să scoată pe piața politică alt partid, o altă grupare, orice agregare din foști membri PDL, ci trebuie să aștepte mutarea lui Băsescu.
Dar cînd va muta Traian Băsescu. Și cum? Iar răspunsul e al dracului de greu de dat: Traian Băsescu este președintele României. Deci, constituțional, nu poate juca politic. Nu ca membru al unei mișcări politice. Da, e adevărat, președintele a spus: „Ma voi dedica constructiei unei alte solutii de drepta”. Dar cum se va dedica? Din postura de președinte? Nu prea se poate, chiar l-ar cam strînge un pic Constituția. Prin intermediari pe care să-i sprijine de la Cotroceni? Nici asta n-ar fi tocmai cușer din punct de vedere constituțional. Dar, dacă ar fi așa, care sînt acei intermediari? E Elena Udrea unul din ei? Sau își va da președintele demisia și se va arunca în politică precum înainte de 2005? Ori va aștepta o nouă suspendare?
Dar acestea sînt îngrijorările Elenei Udrea. Ale lui Traian Băsescu, însă, care sînt? Și ce rol îi rezervă Elenei Udrea? Eu sper că nici unul. Din multe motive, prea multe. Din cele prea multe, doar un exemplu.
Acum vreo lună, scriam așa într-un text din Kamikaze: „Macovei ar trebui să cîștige competiția prin simpla prezentare la start. Nu pentru că ar fi un mare om politic, ci pentru că, dacă Blaga și Udrea nu ar face parte dintr-un partid cu standarde africane, nu li s-ar permite nici măcar intrarea în stadion, darămite pe pistă. Asta e, de fapt, și problema: în țara în care în partide se cucerește puterea prin războaie civile (cu victime nevinovate printre fraierii de membri simpli), duse cu kalașnikoave de contrabandă (cumpărate pe bani negri din afaceri cu statul), Macovei vine cu principii de transparență și fairplay bruxelleze care sînt cel mult mofturi (dar asta numai atunci cînd nu sînt de-a dreptul iritante, agasante sau direct enervante pentru băieții cu kalașnikoavele).” (integral, aici). Azi, în zi de alegeri la PDL, aveți altă impresie?
În februarie 2010, cu o lună înainte să părăsesc (împreună cu vreo 20 de colegi) Academia Cațavencu, revista publica o anchetă intitulată „Ministrul Blaga, „luptator remarcat” al revolutiei la care a dormit acasa”. Mai jos, textul integral al acelei anchete. Ca să înțelegem de ce a luat ARD scorul ăla penibil de 17%.
„Au fost teroristi pe care nu i-a gasit nimeni, niciodata. Au existat vinovati care n-au fost condamnati nici pina acum. Si a avut loc o „revolutie” ale carei dedesubturi sint confuze. Avem, insa, revolutionari. Cu acte-n regula. Unii dintre ei au primit statutul asta la ani distanta si fara vreo tangenta cu evenimentele din ’89. Vasile Blaga este un asemenea revolutionar. Buldogul Blaga este ministrul Administratiei si Internelor, la al doilea mandat. A fost ministru al Dezvoltarii Regionale si vicepremier. A fost prefect, sef peste Vami si deputat, ba chiar era sa ajunga primarul Bucurestilor. Este secretarul general al PD-L si unul dintre cei mai importanti politicieni ai neamului. Dar, mai presus de toate, este un erou. Si nu un simplu participant la ce-a fost in ’89, ci un revolutionar sadea, cu parafa si stampila. Un adevarat „luptator remarcat prin fapte deosebite”, conform documentului pe care-l detine. Desi singura lupta pe care a dus-o in ultimele zece zile ale lui decembrie ’89 a fost cea cu somnul. intr-un apartament din Stei, judetul Bihor, un oras in care revolutia s-a vazut foarte bine. Numai la televizor.
Vasile Blaga, revolutionar din ’99
Povestea revolutionarului Vasile Blaga nu incepe, asa cum v-ati fi inchipuit, odata cu evenimentele din decembrie 1989, ci mult mai tirziu. Numele lui apare, pentru prima data, in lista revolutionarilor publicata in Monitorul Oficial din 22 noiembrie 1999, la pagina 8, pozitia 615, avind titlul de „luptator remarcat”. Asta inseamna ca Blaga a depus cererea de eliberare a unui asemenea certificat cindva intre 1997 si 1999, perioada in care era senator, membru in Comisia de aparare si devenise secretar general al Partidului Democrat. Cu alte cuvinte, ministrul Blaga a facut parte din celebrul lot de 17.000 de revolutionari facuti la norma. Din toti cei 17.000, doar pentru 7.000 a existat avizul Comisiei Parlamentare pentru Studierea Problemelor Revolutionarilor. Cum, insa, 1999 era anul in care se implineau zece ani de la revolutie, a fost si anul in care s-au eliberat cele mai multe certificate. Multe dintre ele au fost celebrele patalamale de „participant” eliberate de Bebe Ivanovici cu trei ani inainte si care, in timp, au fost preschimbate din hirtii ce ofereau un simplu titlu onorific in hirtii ce aduceau beneficii posesorilor.
Buldogul, reconfirmat la cel de-al treilea mandat
Aventura ministrului Blaga in lumea revolutionarilor nu s-a oprit la primul certificat. Cum s-a intimplat cu multi alti stabi de partid si de stat care au aflat, dupa ani de zile, ca au pus umarul la caderea comunismului. in 2004 a aparut o noua lege, 341, initiata de un alt mare revolutionar, Sergiu Nicolaescu. Legea 341/2004 isi propunea sa faca putina curatenie in multimea de certificate de revolutionar. in fapt, asa cum am scris in urma cu doua saptamini, a facut ca numarul posesorilor de certificat sa creasca si mai mult. Pe scurt: legea presupunea preschimbarea certificatelor de revolutionar, iar cei care solicitau preschimbarea – si drepturile ce decurgeau din lege – trebuiau sa aduca dovezi ale calitatii de revolutionar. Mai mult, in lege se precizeaza ca se preschimba doar certificatele obtinute pina in 1997. Or, surpriza, in 8 octombrie 2004, la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revolutionarilor (SSPR) este inscrisa solicitarea cu numarul 1.535 pentru preschimbarea certificatului de revolutionar al lui Vasile Blaga. Cu toate ca acesta avea un certificat eliberat in 1999, nicidecum unul emis pina in 1997. Dar asta n-a fost o problema. Dosarul a trecut cu bine de SSPR si a ajuns la Comisia pentru revolutionari din Parlament. Aici, surpriza: in urma sedintelor din 23-25 ianuarie, comisia constata ca in listele transmise „se regasesc persoane care sint contestate si asupra carora planeaza suspiciuni sau indoieli in legatura cu calitatea de revolutionar”, iar printre numele enumerate se gasea si Vasile Blaga. Comisia a votat in unanimitate, iar dosarele persoanelor „cu probleme”, inclusiv al lui Vasile Blaga, au fost retinute pentru verificari suplimentare. Mai apoi, in 25 noiembrie 2006, fara publicarea vreunui rezultat al verificarilor suplimentare, dosarul lui Vasile Blaga apare ca avizat. Iar ministrul de Interne (si atunci, si acum) a intrat in posesia certificatului de revolutionar preschimbat.
Falsii revolutionari ne costa 400.000.000 de euro
Asa cum am scris intr-unul din numerele trecute, statul roman se pregateste sa scoata din buzunar aproape 400 de milioane de euroi pentru a plati, retroactiv, pensii reparatorii pentru toti posesorii de certificate de revolutionar care au un venit mai mic decit salariul mediu brut pe economie. Adica pentru cea mai mare parte dintre cei aproape 17.000 de posesori de astfel de certificate. O nimica toata de aproximativ 1.800 de lei lunar, platiti retroactiv din 2004 si pina acum. Ca sa nu mai vorbim de cheltuiala permanenta de aproape zece milioane de euro lunar de acum inainte ori de faptul ca acestia beneficiaza si de o serie de gratuitati si terenuri moca de la stat. Si asta pentru ca, desi prin legea din 2004 ar fi trebuit sa existe un proces de triere a revolutionarilor, s-a ajuns in situatia paradoxala ca acum sa avem chiar mai multi posesori de carnete decit numarul celor ce trebuiau triati. Si adevarul e ca am fi putut avea si mai multi. Asa cum ne-a declarat un fost primar al Capitalei, Crin Halaicu, aceste certificate se obtineau chiar usor daca erai cineva: „Nu, eu nu am si nu am avut niciodata certificat de revolutionar. Mi-au oferit niste organizatii de revolutionari, dar am refuzat. Mi s-a parut o prostie”.
Cine sint revolutionarii si de ce
Exista, conform legii, mai multe titluri acordate participantilor la evenimentele din 1989. Pe linga cele de simplu participant, care au un caracter onorific, exista doua care aduc diferite beneficii posesorilor sau urmasilor lor, cum e cazul „eroilor martiri”. Cei mai multi revolutionari au certificate de „luptator pentru victoria revolutiei”. Teoretic, fiecare beneficiar a trebuit sa solicite acordarea titlului numai dupa prezentarea unor dovezi. Categoria cuprinde mai multe titluri: „luptator ranit”, „luptator retinut” si „luptator remarcat”. Daca, in cazul primelor doua categorii (de „ranit” si „retinut”), dovezile pe care se intemeiaza acordarea acestui titlu nu prea pot face subiectul interpretarilor, nu la fel se poate spune despre categoria „luptator remarcat”. Motiv pentru care aceasta categorie de revolutionari are si cei mai multi membri, numarul lor crescind exponential in anii de dupa Revolutie: de la aproximativ 3.000 in 1992, la 10.000 in 1997 si, mai apoi, la 27.000 in anul 2000. Conform textului de lege, „luptatorul remarcat” este acela care a actionat impotriva regimului in primele zile ale revoltei, inainte de 22 decembrie si care, prin actiunile sale, a riscat eventuale represalii din partea organelor comuniste, in cazul in care revolutia ar fi esuat.
Blaga e revolutionar pentru ca a fost membru FSN!
Timp de citeva saptamini am incercat sa-l gasim pe ministrul Blaga, sa auzim si explicatiile acestuia. Am incercat cu telefoane, cu mesaje, cu e-mail-uri. Era chiar sa inchiriem un porumbel calator. in final, am reusit sa vorbim cu un consilier de la Interne, care a dat niste telefoane. in cele din urma, ne-a sunat insusi consilierul personal al ministrului, Mihai Somfelean. De la acesta am aflat ca ministrul Blaga are carnetul de revolutionar pentru ca „a fost responsabil in Stei din partea Consiliului Frontului Salvarii Nationale”. Adica, trecind peste ridicolul explicatiei, se pare ca Vasile Blaga a ajuns la putere pentru a deveni revolutionar, si nu a participat la revolutie pentru a ajunge la putere si a schimba lucrurile. E drept, consilierul si-a continuat explicatia cu „Stiti si dumneavoastra cum erau vremurile si cum e treaba cu aceste certificate”.
Revolutionar ilegal, Blaga a primit si-un teren. Tot ilegal
Ca buldogul PD-L-ului a vrut neaparat sa se laude ca e erou am mai putea intelege. Ca s-a si folosit de statutul asta inventat pentru un teren, deja ni se pare meschinarie. Dar asa s-a intimplat: Blaga a si beneficiat de drepturile de revolutionar, ca doar nu solicitase certificatul asa, pentru a-l inrama si atirna in sufrageria apartamentului, acest kilometru 0 al revolutiei din Stei. Mai exact, asa cum ne-a explicat consilierul sau personal, Vasile Blaga a solicitat o parcela de teren intravilan in Oradea, in 2002, in baza certificatului de revolutionar. Pe care teren, a mai zis Somfelean, Blaga l-ar fi donat unei familii nevoiase din localitate, sa-si construiasca amarastenii casa. Ba chiar a platit el intabularea terenului. Autoritatile oradene nu au confirmat inca donatia.
Insa, daca a fost intr-adevar asa, Blaga a incalcat legea de doua ori. in primul rind, pentru ca, asa cum scrie in lege, terenul intravilan poate fi solicitat numai in cazul in care revolutionarul nu detine sau nu a detinut vreodata un imobil proprietate personala. Ceea ce nu e cazul lui Vasile Blaga, care detinea un apartament in 2002. in al doilea rind, tot in lege se specifica negru pe alb ca terenul primit nu poate fi instrainat (deci nici donat) timp de zece ani de la dobindire.”
* conform votului de pe 9 decembrie
Am scris, în ultimele două luni, că Boc pleacă de la Guvern și că în locul lui va veni un tehnocrat. Am și identificat tehnocratul, deși nu l-am numit (la ceva vreme după mine, l-au numit alții: Sorin Mîndruțescu de la Oracle România). Am adăugat, cu cîteva săptămîni înainte de alegerile din PDL, că Boc va pleca numai după ce se va vedea cu sacii șefiei PDL în căruța personală. Acum, că asta s-a întîmplat, Boc nu pleacă încă, deși Mîndruțescu are și echipa de lucru constituită și ar putea începe de mîine să conducă Executivul.
De ce nu pleacă Boc? Pentru că, în clipa în care scriu aceste rînduri, pe Blaga încă îl roade frustrarea că nu a fost ales președinte de partid. Așadar, nu riscă nimeni ca activiștii (deputați și senatori) loiali buldogului să trîntească un guvern de tehnocrați în Parlament. Prin urmare, acum se caută febril, la Cotroceni, un medicament pentru frustrarea lui Blaga. Pînă nu va fi găsit, Boc va sta, cumințel, pe scaunul de premier. Nu e, deci, la mijloc, vreun orgoliu al lui Emil de a se duela cu Traian, ci o simplă necesitate calculată, utilă acum tocmai pentru a-i servi intereselor lui Traian.
P.S. Mă uit cu milă cum complicatul joc politic românesc îi încurcă pe activiștii cu tasta și propaganda. Iată, de exemplu, ce schimbare de ton la un băiat de la un site, în funcție de borna alegerilor din PDL. Voila ce scria acest băiat înainte de alegeri, pe 6 aprilie 2011, cînd Boc trebuia neapărat să plece (sau, mă rog, acest mesaj trebuia transmis poporului): „Mesajul catre Traian Basescu a fost clar si repetat: nu demisionez, raman premier pana in 2012 daca am majoritate in Parlament, plec numai daca Guvernul pica la vot, pe motiune de cenzura. Premierul Emil Boc a continuat, marti seara, la Realitatea TV, ce a inceput pe 15 februarie, cand s-a razgandit subit, la fel ca Tariceanu in 2005, si a dat peste cap planul debarcarii sale. Boc se agata mai departe de scaun, desi toate semnalele de la Cotroceni, din propriul partid sau din sondaje i-au aratat usa. Planurile presedintelui de a-l debarca si de a-l inlocui eventual cu un tehnocrat se complica. Ce spera Boc? Care sunt planurile sale? Cum poate iesi Traian Basescu din fundatura?
In interviurile acordate marti seara la Realitatea TV si luni la TVR am vazut un cadavru politic bine intentionat si de buna credinta refuzand sa accepte ca a murit. Boc n-a guvernat pentru el, n-a furat si pare mai departe de buna credinta, dar sansele redresarii sale sunt, pe zi ce trece, tot mai mici. In politica, perceptia bate realitatea. Iar ardeleanul cumsecade Boc a devenit, in Romania, sinonimul crizei.
E nerealist sa visezi la reveniri spectaculoase cand ai de dat inca multe vesti proaste iar vestile bune intarzie. Nu vrei sa fii populist, dar nici sectorul privat nu te prea crede. Mai rau, incepi sa dai mesaje confuze in piata. Cand toata lumea asteapta eliminarea statului din afacerile cu enegie, te apuci sa strigi, la fel ca Ponta, nu ne vindem tara. Tot anunti scaderi dramatice de taxe, dar lumea s-a plictisit deja de alarme false. Vrei sa convingi ca ai salvat natiunea, dar le spui profesorilor sa astepte cumiti drepturile salariale castigate in instante pana in 2012, eventual 2014.
Altfel spus, Boc se impotmoleste tot mai rau in zbaterea sa, omeneste vorbind, cumva de inteles. De neinteles, totusi, ce rotite s-au pus in miscare in capul sau cand se viseaza revenind acoperit de glorie. Stie ca partidul nu-l mai vrea nici premier, nici sef de partid, ca sta catastrofal in sondaje si ca eventuala sa alegere va fi, in realitate, rezultatul regiei anti-Blaga. Stie ca fara sprijinul lui Basescu nu ajunge prea departe, dar intinde coarda. Boc il notifica public tot mai des ca n-are chef sa plece de bunavoie.”
Mie, unuia, îmi e greu să trec peste formulări precum: „cadavru politic”, „refuzînd să accepte că a murit”, „Boc a devenit, in Romania, sinonimul crizei”, „Boc se impotmoleste tot mai rau in zbaterea sa”, „fara sprijinul lui Basescu nu ajunge prea departe, dar intinde coarda”.
Băiatului de la un site, însă, nu-i e deloc greu. Ca dovadă, iată ce a scris ieri, la o lună și un pic după ce Boc era un „cadavru politic”: „Inca doua- trei luni la guvern. Asadar, premierul Boc pare decis sa joace pe o singura carte, riscand totul inainte de marea batalie din 2012. S-ar putea ca, proaspat reales in fruntea PDL, Boc sa accepte cel mult o remaniere, adica schimbarea ministrilor sustinut de vechea garda care oricum au performante modeste. In cercurile apropiate premierului mai circula scenariul potrivit caruia Boc ar fi dispus sa plece, dar peste 2-3 luni, adica undeva spre toamna, dupa ce va adopta o serie de masuri menite sa relanseze economia.
Deja, premierul Boc a amanat de cateva ori momentul plecarii, ajutat si de conjunctura alegerilor interne, pe care nu le-ar fi castigat la fel de usor in absenta resurselor guvernamentale si a hainei de premier.
Este posibil insa ca Emil Boc sa-si tina, totusi, promisiunea ca va demisiona dupa alegerile interne. Ultimele informatii indica un posibil troc intre Basescu si Boc: te ajut sa castigi partidul in lupta cu Blaga, dar pleci de la Guvern dupa alegerile interne din PDL.
Întrebat la postul public de televiziune, a doua zi dupa realegerea sa in fruntea PDL, dacă mai poate conduce partidul ocupând şi postul de premier, Boc a evitat un raspuns clar, comentand doar că un partid poate fi condus şi prin „instituţia delegării de atribuţii”. O mica gafa pentru un presedinte de partid proaspat reconfirmat in functie.
Relevant este ca, in prima sedinta a noii conduceri, PDL a evitat ostentativ sa discute chestiunea sensibila a inlocuirii lui Boc, ci s-a aplecat asupra unei pseudo-probleme – comunicarea deficitara – buna de scos in fata oricand ai o problema reala. Cu asta si-au batut luni seara capul Boc si noua sa echipa.
S-ar putea ca, prin tactica tergiversarii si tragerii de timp, Boc sa-si duca, taras-grapis, mandatul pana la capat„.
Așadar, în prezent, nici vorbă de „cadavrul politic” dinainte de alegerile din PDL, nici un cuvînt despre refuzul acceptării decesului, nimic despre vreo împotmolire sau „sinonimul crizei”. Nu, nene! Acum, cel mult, Boc e criticat, foarte neutru, cum că a făcut o „mică gafă” la TV. Curat consecvență, măi, băiatule de la un site! Cum ar veni, l-ai făcut pe Boc un soi de Lazăr portocaliu, mic, capabil să se scoale din morții politicii și să umble la Guvern ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat.
În acest moment, cam zece filiale județene ale PDL îl mai sprijină pe Blaga. Cine dă mai mult?
Să cităm din Mediafax: „Diana Severin, care a fost şef al Vămii Ploieşti între 25 mai 2009 şi 25 mai 2010, cu o întrerupere de o lună, între 15 iulie şi 13 august 13 august 2009, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că în iulie 2009 un apropiat al lui Sorin Blejnar, respectiv Ştefăniţă Prisăcaru, la acea vreme şeful Compartimentului Verificări Interne din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor, ar fi chemat-o la Bucureşti, unde s-a întâlnit cu ea nu la sediul ANV, aşa cum stabiliseră iniţial, ci la un restaurant din magazinul Unirea, Prisăcaru cerându-i demisia din funcţia de şef al Biroului Vamal Ploieşti. „Mi-a spus că nu corespund cerinţelor ANAF, că nu am luat şpagă şi nu am dat mai departe. Mi-a cerut să-mi dau demisia, spunându-mi că e cea mai aşteptată demisie, Blejnar o aşteaptă, întrucât există un înlocuitor al mei care a plecat deja spre Ploieşti. În aceeaşi discuţie domnul Prisăcaru mi-a mai povestit că, cu o seară înainte, a fost la Ploieşti, unde a dejucat un accident de maşină care urma să mi se întâmple”, a declarat Diana Severin.”
Iar acum să citim niște articole din 2009, cînd subsemnatul lucra în altă parte. Primul:
Al doilea:
Iar la acest al doilea articol e foarte interesant al treilea comentariu:
Și, în fine, al treilea articol:
P.S. Pentru „fani”: nu sînt rudă de nici un fel cu Ștefăniță, deși avem nume aproape identice.