Vanghelie este, de două zile (20 aprilie 2013), vicepreședinte al PSD sub conducerea lui Victor Ponta.
Acum aproape doi ani, pe 8 iunie 2011, Vanghelie declara într-un interviu pentru EvZ: „Eu nu m-am delimitat niciodată de Cătălin Voicu pentru că sunt bărbat. Înţelegeţi? Eu nu cred în vinovăţia lui Voicu, cred că este o arestare politică. Viaţa va demonstra dacă am avut dreptate sau nu. Cred că este un circ politic, o mascaradă. Şi de aceea nu mă delimitez. În general, toată lumea fuge când prietenii noştri au asemenea probleme. Eu nu fac parte din acea categorie”.
Azi, 22 aprilie 2013, Cătălin Voicu lipsește de la termenul de judecată la care procurorii DNA au cerut nouă ani de închisoare pentru fostul senator PSD (detalii, aici).
Și încă un fapt esențial: Voicu se ocupa nu doar cu traficul de influență în Justiție, ci și cu plantarea șefilor de parchete (sursa).
Deci, Victor Ponta: ce caută Vanghelie în conducerea PSD?
Etichetă: victor ponta
Azi începe congresul PSD. Victor Ponta, premier al României, va fi reconfirmat șef al partidului. Una din cele mai interesante schimbări în structura partidului este înființarea funcției de președinte executiv (care-i va reveni, cel mai probabil, lui Liviu Dragnea, acum secretar general). Dar chiar mai interesant decît că se va (re)înființa funcția de președinte executiv este că mandatul de secretar general va fi preluat (peste 90% șanse) de Andrei Dolineaschi. Adică de un tînăr pesedist de la Botoșani care s-a remarcat pînă acum prin aceea că a cumpărat o mașină pe care Ponta a vîndut-o (sursa). Deci, da: din toți oamenii din lumea asta, numai tînărul Dolineaschi din PSD s-a găsit să cumpere un autoturism pe care șeful PSD îl vindea.
Totuși, nu e nimic surprinzător aici: după ce a făcut afaceri cu statul împreună cu Dan Șova, Ponta l-a numit pe Șova ministru delegat pentru proiecte de infrastructură de interes național. O funcție de o greutate colosală, care îl transformă pe premierul Ponta în cel mai puternic șef de guvern al României de după ’89 (de ce, am explicat aici și aici).
Practic, pas cu pas, Ponta își numește cei mai loiali oameni în cele mai importante funcții din guvern și din partid. Spre deosebire de Adrian Năstase, care avea adversari de calibru atît în Executiv, cît și în PSD (Miron Mitrea și Dan Ioan Popescu, ca să nu îl mai pomenesc pe Ion Iliescu), Ponta nu se bate, în propriul partid, decît cu baronii locali. Care baroni locali, însă, devin din ce în ce mai slabi sau mai cumpărați (vezi cazul lui Marian Oprișan).
În acest moment, cel mai mare adversar al lui Victor Ponta este, de fapt, Traian Băsescu. Însă, așa cum am mai scris, Băsescu, fie că vrea, fie că nu, a devenit mai degrabă un mentor al lui Ponta, pe care-l crește ca om de stat.
Și mai e ceva: în afară de rușinea cu doctoratul, Ponta nu are probleme penale care să-l îngroape ca pe Năstase. Și are doar 41 de ani. Ce-i lipsește e doar o bună relaționare cu partenerii externi. Dar Ponta demonstrează că a înțeles că trebuie să schimbe asta. Pe scurt, obișnuiți-vă cu gîndul: Ponta va domina următorul cincinal în politica românească.
Acum vreun an de zile, cînd moderam o emisiune la TVR Info („Plus unu”, de la 20.00) și Cozmin Gușă nu deținea o televiziune pro-USL (Realitatea TV), se mai spuneau și lucruri interesante la televiziunea publică.
La sfîrșitul lunii mai 2012, l-am avut invitat pe Cozmin Gușă. Printre declarațiile lui de atunci, iată cîteva (de pe site-ul TVR, pe lîngă cea din titlul postării): „Eu l-am adus pe Ponta în partid. Era un tânăr competent în procuratură care merita să capete funcţia de şef al Corpului de Control. Nu era membru de partid. El a fost o propunere care mi s-a părut foarte bună. L-am găsit în cercul de cunoştinţe. I s-a părut interesantă propunerea pentru funcţia administrativă, nu i-am propus de la început o funcţie politică„. (sursa)
În aceeași emisiune, Gușă a zis niște adevăruri și mai nasoale: „Crin Antonescu a acceptat toată viaţa lui tutele, indiferent de la cine. Este un om talentat, însă cu puţină autoritate, nu foarte harnic, asta nu este un mit, ci este problema lui, dar nu l-a împiedicat să aibă succes şi a acceptat tot timpul tutele. Penultima tutelă a fost Dinu Patricu, ultima tutelă a fost Dan Voiculescu. În mod firesc, întâlnirile pe care le are, felul în care acţionează este sub influenţa lui Dan Voiculescu, care în mod evident este mult mai şiret decât el. (…) Un om ca mine, care-i cunoaşte şi pe Dan Voiculescu şi pe Crin Antonescu nu poate să nu-şi pună întrebarea care poate să fie argumentul hotărâtor. Răspunsul meu logic nu ar putea să fie decât un eventual dosar pe care Dan Voiculescu îl are despre Crin Antonescu, pentru că altfel, să te faci de râs… nu ştiu, dosar de informator, de Porumbacu, de ce zicea Băsescu la televizor, habar n-am. (…) Eu nu pot să-mi închipui altfel cum un om ca şi Crin Antonescu acceptă această tutelă, pentru că este evident că o acceptă. Nu poţi să accepţi o asemenea tutelă decât dacă eşti şantajat”. (sursa)
Cozmine, poate-i zici și lui Rareș Bogdan care e părerea ta despre Crin, nu-l lăsa în bezna ignoranței.
Conform CV-ului lui Robert Cazanciuc de pe site-ul MAE, noul ministru al Justiției a făcut dosare cu furturi de coceni vreo trei ani, la Ilfov, apoi a fost teleportat direct în Parchetul General (sursa):
Acum exact o săptămînă, pe 1 aprilie, cînd încă Ponta nu mersese la CSM, nu se răzgîndise (cel puțin aparent) preț de jumătate de zi și nu propusese încă dubletul exploziv Kovesi – Nițu la DNA & PG, scriam că premierul român este obligat (de UE!) să rezolve problema numirilor de șefi în parchete repede și eficient (pentru condițiile date, nu pentru o situație ideală în care principiile sînt imuabile). Scriam atunci un text intitulat „Ponta nu mai are timp de scenete”. Și argumentam în cîteva puncte.
Spuneam, printre altele, că „Ponta nu a jucat o scenetă atunci cînd a spus că nu exclude varianta propunerii Laurei Codruța Kovesi la șefia DNA, care are atît susținere europeană, cît și americană”. Patru zile mai tîrziu, pe 5 aprilie, atît ambasada americană la București (aici) cît și cea britanică (aici) au confirmat susținerea la care mă refeream. Pînă în acest moment, nici unul din supărații-indignații pe mutarea lui Ponta & Băsescu nu s-au luat la harță cu americanii & britanicii (dar despre tăcerea asta, poate cu altă ocazie).
Mai scriam și că Ponta nu-și mai permite nici o zi de întîrziere în numirea de șefi la parchete pentru că „România este țară cu drepturi depline a Uniunii Europene. Da, e adevărat, România are un MCV legat de picior, dar chiar și așa este de neconceput ca o țară UE să aibă, de cîteva luni bune, interimari la șefia celor mai importante parchete (Parchetul general și DNA). Tocmai de aceea, nu numai că e ultraurgent ca șefii de parchete să fie numiți, dar e mai mult decît necesar ca procurorii propuși de Ponta și acceptați de Băsescu să reprezinte așteptările de integritate cerute de UE. Este ultranecesar. Iar Ponta știe asta. Și știe foarte bine”. Dar și pentru că „după raportul MCV dezastruos de la începutul anului și interdicția pe Schengen, România nu-și permite pași greșiți. Sancțiuni cuantificabile în bani (suspendarea unor fonduri europene, de exemplu) sînt destul de probabile în cazul prelungirii crizei numirilor în parchete. Iar asta ar transforma guvernul Ponta II într-unul de subzistență și l-ar duce pe Ponta în postura de perdant politic și electoral pe termen lung”.
Așadar, Ponta a jucat atît cartea politică personală, cît și cartea interesului național (oricît de ipocrit ar suna). Azi, unul din criticii lui Ponta, remarcă același lucru: „Dl. Ponta a adus, de curînd, în discuţie, două principii care mi se par esenţiale: 1. A fi atent la valorile şi recomandările Uniunii Europene nu e a fi obedient, nedemn, „căzut în genunchi”, ci a fi realist: a înţelege că nu poţi rămîne într-un club, practicînd o juvenilă disidenţă faţă de regulile clubului, că am vrut cu tot dinandinsul şi am făcut sacrificii ca să intrăm (de bună voie) în acest club şi, mai ales, că buna noastră funcţionare politică şi economică e condiţionată de ceea ce cerem şi aşteptăm de la Bruxelles: ba Schengen, ba investiţii, ba împrumuturi etc. Or dacă ceri, trebuie să şi dai. E o negociere echitabilă. Şi, încă odată, liber consimţită. Cine vrea să devenim „independenţi” trebuie, mai întîi, să ne propună un plan concret de supravieţuire în condiţii de izolare. Coreea de Nord ar putea fi, în această privinţă, un model. 2. Confruntarea politică internă e una din feţele inevitabile ale democraţiei, dar ea nu trebuie să devină un război permanent şi total. E ridicol, dacă nu direct nevrotic, să reduci problematica unei ţări întregi (aflate, totuşi, în criză) la o răfuială personală. România nu e Băsescu, iar guvernarea nu poate avea drept singură ţintă, drept obiectiv prioritar, lichidarea unui singur om. Sunt uimit să văd ce lipsă de imaginaţie – şi, îndrăznesc să spun, de patriotism – dovedesc o sumedenie de politicieni şi gazetari, al căror unic orizont de gîndire, a căror unică sursă de emotivitate, a căror unică „idee” de campanie este Palatul Cotroceni şi nevoia halucinatorie de a realiza un radical cap în gură la adresa locuitorului lui temporar” (sursa). E vorba de Andrei Pleșu. Dacă e o voce credibilă au ba, judecați voi.
P.S. Pentru supărați-indignați: principiile voastre sînt corecte și eu sînt de acord cu aceste principii. Numai că favoriții voștri au frecat-o niște ani de zile și au uitat de principiile pe care le invocați acum, adică nu au schimbat legea de numire a șefilor de parchete. Aveați ocazia să scrieți rîuri de texte în care să cereți ca principiile alea să fie aplicate în vremuri mai liniștite, aveați ocazia să impuneți (că doar stăteați la masă cu „ăia mari”) ca legea de numire a șefilor de parchete să conțină și o procedură de selecție a candidaturilor. Dar n-ați făcut-o.
P.P.S. Andrei Pleșu nu e doar un tip care scrie despre îngeri, Andrei Pleșu a avut ocazia să stea destul de mult printre dracii din diplomația română și de afară, printre diavolii din politica românească și printre îngerii căzuți de la Cotroceni. Așa că, atunci cînd emite judecăți despre acțiunile unui premier, puteți fi siguri că nu o face din postura de amator.
Așa cum am promis, continuu să monitorizez, zilnic, stadiul procedurii transparente de selecție a procurorilor care să preia funcțiile de conducere din parchete. Azi, firește, nu e nimic de consemnat (mai e și sîmbătă, pe deasupra).
Ar fi, totuși, de menționat că Ponta a vorbit ieri, pentru Agerpres, din nou despre procurori: „Cred ca va fi un punct pozitiv foarte important pe relatiile noastre cu partenerii internationali solutionarea cu bine a acestei probleme, care trena de un an de zile, si cred ca, dincolo de controverse si de criticile pe care le-am primit, prin propunerea dnei Kovesi la DNA am distrus practic, printr-o singura miscare, un an si mai bine de propaganda, care spunea ca USL si eu, si Crin Antonescu venim sa punem la DNA un procuror al Uniunii Social Liberale, care sa inchida dosare. Practic, dna Kovesi, bucurandu-se de credibilitate si in fata partenerilor europeni, este o garantie ca tot ce s-a spus pe aceasta tema a fost doar o propaganda si atat” (sursa)
P.S. Comisia Europeană a intrat în silenzio stampa.
Aproape toți supărații pe Băsescu din zilele astea l-au întîlnit pe președinte de multe ori în ultimii ani. Unii chiar de foarte multe ori. Unii din supărații cu pricina au întîlnit-o și pe Laura Codruța Kovesi de multe ori, tot în ultimii ani. Nu mai vorbesc de cît de bine o cunosc supărații de mai sus pe Monica Macovei, și ea supărată pe Traian Băsescu.
Ca un proletar neimportant al presei ce mă aflu, mărturisesc: nu l-am întîlnit niciodată pe Traian Băsescu, cu Kovesi am vorbit o singură dată (în biroul ei de procuror general, după o solicitare oficială de informații; și credeți-mă că nu i-am făcut deloc impresie bună, chiar dacă nu mi-a spus-o direct) iar pe Monica Macovei cred că am întîlnit-o de vreo cinci ori, cu totul (ba am invitat-o la TVR Info, la o emisiune pe care o moderam, ba eram ambii invitați în diverse emisiuni).
Lipsit, deci, de șansa intimității cu Băsescu, Kovesi și Macovei (spre deosebire de supărații patetici invocați mai sus), e clar că nu pricep de ce:
1. Daniel Morar nu renunță și la mandatul de la Curtea Constituțională (atenție, însă: eu cred că Morar NU trebuie să renunțe la mandatul la CCR, ci trebuie să meargă acolo și să impună standardele profesionale pe care le-a aplicat și la DNA), ca să-i dea o lecție tiranului;
2. SUA au făcut și ele compromisul toxic și conspiră împotriva DNA (sursa);
3. Marea Britanie a capitulat și ea și complotează împotriva anticorupției (sursa).
Îi rog, deci, pe supărați, pe acei intimi cu personajele de seamă ale patriei și ale Justiției, să mă lămurească. Ei sigur trebuie să știe.
Ieri, președintele Traian Băsescu a tranșat chestiunea: numirea șefilor de parchete e o decizie asumată de ministrul Justiției și președintele țării. Reacțiile nu au întîrziat.
Cristian Câmpeanu: „Nu există nici un motiv pentru care Traian Băsescu şi Victor Ponta să ignore procedura de nominalizare a procurorilor-şefi ai DNA şi Parchetului General convenită şi asumată cu Uniunea Europeană. Mesajul potrivit căruia prin asumarea de către premier a nominalizărilor s-ar debloca dialogul cu Bruxelles-ul s-a dovedit o minciună şi o intoxicare. În realitate, este vorba despre un acord pentru anihilarea DNA” (sursa)
De departe, însă, merită remarcată răzgîndirea Monicăi Macovei.
Monica Macovei, 1 octombrie 2012: „Nu, eu îmi menţin punctul de vedere: ministrul Justiţiei propune, CSM face interviuri, dă un aviz, apoi preşedintele decide, potrivit legii pe care am iniţiat-o în 2005. Sunt consecventă şi o susţin în continuare, pentru că este foarte importantă răspunderea individuală. Lumea trebuie să ştie că eu, Monica Macovei, l-am propus pe Daniel Morar şi că dna Pivniceru îl propune pe succesorul acestuia. Ministrul trebuie să-şi asume răspunderea pentru numirea procurorilor-şefi şi pentru ceea ce vor face aceşti oameni. Fiecare partid ar trebui să numească în funcţia de ministru al Justiţiei oameni care chiar să dorească procurori care să-şi facă treaba imparţial. În multe ţări numirile magistraţilor le face ministrul Justiţiei. De exemplu în Germania, ministrul Justiţiei este un om politic şi numeşte şi judecători şi procurori, dar nu se întâmplă ca aceste numiri să fie viciate, iar acei oameni să nu-şi facă treaba. Aş vrea să ne îndreptăm spre aceste reguli democratice, iar una dintre cele mai importante este răspunderea” (sursa)
Monica Macovei, 3 aprilie 2013: „Ponta nu a aplicat nicio procedura de selectie pentru a ajunge la aceasta lista de propuneri, desi CSM i-a atras atentia public ca aceasta este calea de urmat, fiind cea convenita si cu Comisia Europeana. Ponta arata ca nu da doi bani pe recomandarile Comisiei si pe opiniile CSM” (sursa)
Daniel Morar (care tocmai a renunțat la șefia Parchetului General): „Nu am intentionat sa incalc dreptul premieruli Romaniei de a nominaliza pe cine vrea si nici pe cel al presedintelui de a numi pe cine vrea” (sursa)
Dar jocul nu s-a încheiat, încă.
Frustrare, furie, tristețe, supărare, bucurie, extaz, orgasm, demență, schizoidie. Și multe altele. Cam în aceste registre (da, știu, vast program psihotic) s-au înscris reacțiile de după conferința de presă de azi a lui Traian Băsescu (transcript), în care președintele a anunțat că va numi fără nici o procedură de selecție procurorii propuși de Victor Ponta (premier și interimar la Justiție). Principalul argument al președintelui: spiritul legii cere asumarea propunerilor de către ministrul de Justiție, o procedură de selecție (mai ales dacă e netransparentă) absolvă decidentul politic de orice fel de responsabilitate a propunerilor (despre legea cu pricina am scris și eu aici).
Ca să nu existe dubii, părerea mea este că, atîta timp cît procedura de selecție nu e reglementată de legea românească, șansele ca această procedură să fie aplicată dar, mai ales, aplicată eficientă și transparentă, sînt nule. Chiar dacă, după cum spun unii, oficialii europeni (care au și insistat ca această procedură să fie aplicată) ar veghea la nașterea și viețuirea acestei proceduri.
Acum, să vă spun de ce cred asta. În martie 2007, în nume personal, am depus o plîngere penală la Parchetul General (condus, pe atunci, de Laura Codruța Kovesi). Reclamam că aproape 600 de parlamentari, miniștri și secretari de stat aveau declarațiile de avere completate cu date false, parțiale, în bășcălie etc. Cu toate astea, nu li se întîmpla nimic celor care își băgau picioarele în declarațiile de avere, deși exista și pe atunci o lege (moștenită din anii de glorie ai PSD dintre 2000 și 2004). De ce? Pentru că legea era proastă, întocmită evident la mișto, cît să le ia ochii fraierilor de la Bruxelles, dar să permită îmbogățiri suspecte, conflicte de interese etc. Mi-am zis, însă, că măcar niște falsuri în declarații tot or găsi procurorii Parchetului General prin cele aproape 600 de cazuri pe care le semnalam (documentarea o făcusem, în cîteva săptămîni, împreună cu colegii mei de la Biroul de Investigații al Academiei Cațavencu), la unii era evident că declaraseră mărunțiș în declarațiile de avere, deși dețineau averi impresionante. Cîteva resurse din ce mai păstrează internetul azi despre plîngerea penală din 2007 găsiți aici și aici (dacă vreți să rîdeți despre ce procurori lucrau acum șase ani la Parchetul General, citiți aici).
Plîngerea a primit un NUP rapid, firește, în toamna lui 2007. L-am contestat, NUP-ul a fost infirmat și dosarul a ajuns pe mîna altui procuror (altul decît idiotul cu NUP-ul, de care puteți rîde un pic mai sus). Doi ani mai tîrziu, prin 2009, încă se mai făceau cercetări, cică (prin 2008, mergeam de vreo două ori pe lună la Parchetul General să văd cum mai merge dosarul; procurorul, o doamnă, îmi spunea că se face, că se ajunge în instanță, că ea e procuror de instanță și simte că are un caz, dar că durează, că sînt mulți, că mai are și alte dosare etc). În cele din urmă, probabil s-a închis, cel mai probabil tot cu NUP.
Dar nu despre asta e vorba. Ci despre lege. Iată, de exemplu, ce declarație dădea Monica Macovei în Academia Cațavencu (aia veche, din 2007, nu copia de acum) atunci cînd am depus plîngerea la Parchetul General: „Demersul dvs., care probabil a necesitat un timp indelungat si o atentie deosebita, ar fi putut fi evitat daca proiectul pe care l-am propus, de infiintare a Agentiei Nationale de Integritate, ar fi fost adoptat pina acum si pus in aplicare. (…) Si probabil ca odata aparuta aceasta lege, cind stii ca exista un organism care in mod obligatoriu se uita pe declaratia de avere pe care ai semnat-o si te poate chema la audieri daca nu e bine completata, va creste si gradul de responsabilitate al celor care sint obligati prin lege sa completeze declaratii de avere” (sursa).
Da, doamna Monica Macovei, aveați perfectă dreptate: era vorba de o LEGE. În cazul nostru, proiectul de lege de înființare a Agenției Naționale de Integritate. Era 2007. Acum e 2013. Atunci, ANI era o iluzie. Acum, ANI are un „portofoliu” consistent de parlamentari cu probleme de integritate, miniștri, secretari de stat, primari, președinți de consilii județene etc. Acum, ANI inspiră respect și frică. Acum, ANI există. Și, tocmai pentru că există, nu e nevoie să stăm la mila UE ca să ne facă ordine în ogradă. Totul datorită unei LEGI. A unei legi bune. Pentru care trebuie să-i mulțumim Monicăi Macovei și lui Traian Băsescu. Președintelui în special pentru situația gravă din 2010, cînd legea ANI a fost declarată neconstituțională și președintele a făcut eforturi politice și diplomatice consistente ca o nouă lege să fie votată. Și mai trebuie să le mulțumim și instituțiilor europene care au insistat ca legea ANI să existe. Așa că, azi, există. Și dă rezultate. Vizibile.
Spre deosebire de legea ANI, legea care reglementează numirile de șefi în parchete e proastă. E proastă pentru că lasă totul la mîna politicienilor (ministrul de Justiție propune, președintele numește, CSM dă doar un aviz consultativ). Legea asta e în vigoare din 2005. În 2004 era altă lege în vigoare, care prevedea că CSM face propunerile. În ultimii opt ani, NIMENI nu a făcut eforturi politice ca în lege să fie introdus un paragraf (sau mai multe) care să reglementeze o PROCEDURĂ de selecție a procurorilor. Dacă acea procedură ar fi existat în lege, azi nu ne-am fi lamentat că Ponta și Băsescu au făcut blat pe numirile de procurori. Dar legea e aceeași din 2005 și spune numai cît spune: că politicienii au monopol pe numirile de șefi în parchete.
P.S. Cel mai ironic este că primele dosare penale pe fals în declarații pentru completarea deficitară a declarațiilor de avere au apărut la Parchetul General ABIA în mandatul (interimar) de procuror general al lui Daniel Morar, din toamna lui 2012 încoace. Asta deși plîngerile penale ale ANI fuseseră depuse la Parchetul General cu multă vreme înainte, dar procurorii din mandatul lui Kovesi au dat NUP-uri pe bandă rulantă, pentru motive de multe ori delirante.
P.P.S. Nu, nu-mi plac propunerile lui Ponta. Și nu mi-a plăcut niciodată Laura Codruța Kovesi (un motiv, aici). Dar avem legea pe care TOATE partidele o consideră perfectă (că de aia nu au schimbat-o, nu?) și, conform acelei legi, jocul e politic. Chiar dacă e de căcat.
P.P.P.S. Alte cîteva observații:
1. nu vă obosiți să mă acuzați de băsism în materie de justiție, nu e cazul: cînd Traian Băsescu a făcut, în opinia mea, greșeli majore, am avut grijă să o spun răspicat;
2. în 2009, cînd PDL a făcut alianță cu PSD pentru cîteva luni, Ministerul Justiției a rămas la PDL, ceea ce a făcut posibilă menținerea lui Kovesi la PG și a lui Daniel Morar la DNA (asta a propos de „tîrguielile” lui Băsescu pe Justiție);
3. că vorbeam de lege: azi, legea i-a salvat pe Ghica și Danileț de la o revocare absurdă din CSM;
4. în concluzie – celor care au așteptat minuni extralegale de la președinte azi, un mic sfat, dacă îmi e permis: cereți-le favoriților voștri politici să voteze legi bune cînd sînt la putere, nu să ia decizii magice pe baza unor legi tîmpite (tîmpite inclusiv din cauza lor) cînd sînt în opoziție.
Mulți jurnaliști, analiști și lideri ai societății civile au spus (unii nuanțat, alții răspicat) că Ponta a jucat o scenetă pe mînă cu Dan Voiculescu Felix: ar fi scos la înaintare prezumtiva propunere a Laurei Codruța Kovesi doar ca să mimeze proeuropenismul, cînd, de fapt, nu ar urmări decît să scoată din pălărie, la momentul potrivit, un candidat ceva mai apropiat de social-democrație.
În vremuri mai bune, aș fi fost tentat să cred același lucru, că Ponta joacă teatru, ajutat de văicărelile de carton ale lui Crin și de mașina de propagandă a lui Felix. În vremurile acestea, însă, Ponta nu-și permite scenete.
Argumentul 1: România este țară cu drepturi depline a Uniunii Europene. Da, e adevărat, România are un MCV legat de picior, dar chiar și așa este de neconceput ca o țară UE să aibă, de cîteva luni bune, interimari la șefia celor mai importante parchete (Parchetul general și DNA). Tocmai de aceea, nu numai că e ultraurgent ca șefii de parchete să fie numiți, dar e mai mult decît necesar ca procurorii propuși de Ponta și acceptați de Băsescu să reprezinte așteptările de integritate cerute de UE. Este ultranecesar. Iar Ponta știe asta. Și știe foarte bine.
Argumentul 2: după raportul MCV dezastruos de la începutul anului și interdicția pe Schengen, România nu-și permite pași greșiți. Sancțiuni cuantificabile în bani (suspendarea unor fonduri europene, de exemplu) sînt destul de probabile în cazul prelungirii crizei numirilor în parchete. Iar asta ar transforma guvernul Ponta II într-unul de subzistență și l-ar duce pe Ponta în postura de perdant politic și electoral pe termen lung.
Argumentul 3: decizia este la Traian Băsescu. Iar președintele știe chiar mai bine decît Ponta că argumentele 1 și 2 sînt decisive. Așadar, dacă Ponta ar juca o scenetă, Băsescu ar demonta-o în direct la o oră de maximă audiență. Și, chiar mai grav, ar refuza propunerile lui Ponta. Ceea ce l-ar transforma pe premierul român într-un neputincios în ochii cancelariilor europene și ai înalților funcționari bruxellezi, cu consecințe economice dezastruoase pentru România.
Argumentul 4: Dan Voiculescu Felix nu a fost niciodată, de fapt, și nici nu va fi aliatul lui Victor Ponta. Mișcările politice din interiorul PSD arată că Ponta se înconjoară cu tineri care-i sînt loiali iar din garda veche de baroni îi păstrează doar pe cei care nu-l presează. Nicușor Constantinescu, de exemplu, e unul din cazurile de baroni care arată că Ponta, avid de putere personală maximă, nu ezită să lovească în plin. Felix l-a criticat în mai multe rînduri pe Ponta și, mai mult decît atît, este un dușman declarat al lui Sebastian Ghiță, mogulul de casă al lui Ponta. Pe bani, inclusiv de stat, Felix nu va fi niciodată un partener al lui Ponta, pentru că partenerul lui Ponta este Ghiță. Mai mult decît atît, lăcomia lui Felix este insațiabilă. Iar problemele cu Justiția ale aceluiași Felix îl trag în jos pe Ponta, chiar dacă premierul român nu e vreo fată mare, însă premierul român înțelege avantajele unui anturaj ceva mai salubru atunci cînd negociază cu parteneri străini (fie că e vorba de politică externă, fie de investiții din afară).
Din toate aceste motive (cel puțin patru), Ponta nu a jucat o scenetă atunci cînd a spus că nu exclude varianta propunerii Laurei Codruța Kovesi la șefia DNA, care are atît susținere europeană, cît și americană. Că o va numi sau nu e cu totul altă poveste. Dar, cel mai probabil, pentru a da un semnal puternic la Bruxelles, Ponta ar trebui să o numească. Abia dacă nu o va numi, Ponta se va dovedi slab. Și lipsit de inteligență.
P.S. Da, pe Ponta nu-l ajută trecutul. Deloc. Ba chiar ar putea fi acuzat că încearcă să pună mai repede șef la Parchetul general ca să scape de un dosar penal de plagiat. Dar Ponta ar putea să parieze pe viitor.
P.P.S. Premierul actual al României nu-mi e simpatic. Dar are șansa unei mutări decisive. În bine. Dacă o va face ține numai de cît curaj are.