Etichetă: victor ponta

Băsescu, în fața primei umilințe în războiul cu Ponta

Traian Băsescu, 3 decembrie 2012: „Am văzut că se grăbesc să împartă posturi. Să nu vândă pielea ursului din pădure, măcar să nu ia banii înainte, pentru că voi fi extrem de exigent cu privire la cei care au dosare penale. Să nu-şi imagineze că un om, un ministru cu dosar penal, fie el trecut şi prin Parlament, va avea ocazia să depună jurământul în faţa mea” (sursa).
Victor Ponta, premier desemnat de către Traian Băsescu, 17 decembrie 2012: „Da, vom avea miniştri impotriva cărora s-a declanşat procesul de urmărire penală” (sursa).
În cîteva zile, vom vedea cine s-a aruncat și cine a jucat cu cărți în mînă. Mă aștept ca Băsescu să joace, dar știe că nu va putea respinge un ministru decît o dată, a doua oară (conform unei decizii a Curții Constituționale din 2007, parcă, cînd Tăriceanu l-a propus pe Cioroianu la MAE) este obligat să-l accepte. Or, în acest caz, dacă Ponta insistă cu propunerea unui penal, președintele va pierde pe mîna lui. Sigur, va fi demonstrat, în scenariul ăsta, că a încercat să împiedice o numire nepotrivită, dar cîștigător va fi Ponta.
Pentru cine va cîntări mai greu o astfel de numire? Va părea Ponta mai protector de corupți decît pînă acum? Sau, dimpotrivă, va părea Băsescu din ce în ce mai slab, umilit?

Read More

Uitați de USL. PSD, vechiul și noul partid-stat

Ponta s-a lăudat ieri că PSD are 220 de mandate în Parlament și că e partidul cu cele mai multe mandate. Partidul, nu s-a referit la alianța USL. Tot Ponta curtează UDMR și a anunțat fuziunea cu UNPR. În cifre, asta înseamnă 220 (PSD) + 17 (UNPR) + 27 (UDMR) = 264 de mandate parlamentare.
Noul parlament are 588 de mandate, deci majoritatea simplă este de 295 de mandate. Iar PSD + UNPR + UDMR = 264. Deci, lui Ponta îi lipsesc acum, ca PSD să aibă majoritate simplă, 31 de mandate. De unde să le ia? Cel mai simplu este să-i convingă pe deputații minorităților naționale, care au 18 mandate. Iar ăștia merg cu cine are puterea, deci putem să-i bifăm lejer la PSD. Așadar, se fac 264 + 18 = 282. Pînă la majoritatea simplă, PSD ar mai avea nevoie de 13 mandate. De unde? Păi, cel mai la îndemînă e PPDD, care are 68 de mandate. O lua premierul Ponta măcar 13 din ele? Hahahaha, ce glumă.
Așadar, pe abacul mandatelor, PSD poate guverna lejer singur. Hai, Năstase, libertatea e aproape!

Read More

Majoritatea USL, între vigilența ARD și evaluarea OSCE

La ora 10.00, USL avea în sondaje (alea credibile, nu triumfalistele felixiste) 54%. La 14.00, scăzuse la 51%. În aceleași sondaje, ARD avea 17% la 10.00 și 18% la 14.00.
În mod evident, ARD nu poate spera la mai mult de 20%.
Dar USL? Va scădea sub 50%? Cînd se vor număra voturile, se va vedea că nu. În patru ore, operațiunea deja va începe. În mai puține ore, cine va avea de făcut drumuri cu urna mobilă le va face. Multe drumuri. Iar pe final de zi de vot, în secții de țară, înzăpezite, zeci, sute, mii de buletine vor intra penal în urne. Uneori, cu acceptul tuturor celor, de la orice partid, din secțiile de vot (cum se întîmplă de fiecare dată la alegerile din România, să ne înțelegem).
Așa că, de mîine încolo, lupta se va da între, pe de o parte, ce va obține USL din 50 și ceva % din vot la redistribuire și, pe de altă parte, ce va putea ARD să probeze ca fiind fraudă. Dacă ARD va avea probe că majoritatea USL s-a realizat prin furt, USL va avea o problemă de legitimitate în a cere să fie numit premierul Ponta. Dacă ARD (sau parchetele, de ce nu?) nu va proba furtul, atunci acesta nu există și USL va fi cîștigat legitim majoritatea parlamentară. Deci, cel mai probabil, și premierul.
Cît despre PPDD, cum am mai zis, va avea între 50 și 70 de mandate în parlament, adică va fi pe la un 10% (după redistribuire).
Mai rămîne să vedem ce vor spune mîine observatorii OSCE. Dacă aceștia vor fi observat fraude la vot, cererea USL de a avea premier se va complica.

Read More

Ilogicul domn Ponta și tirania parlamentară

Premierul Ponta a fost aseară la televizor și a spus niște lucruri. Două declarații mă interesează în special. Prima: „Trebuie de asemenea sa stabilim in Constitutie – pentru ca altfel n-o sa respectam, o sa facem si noi ce a facut PDL – faptul ca la Curtea Constitutionala poti sa pui oameni cu o anumita pregatire, minim 18 ani judecator sau magistrat”.
A doua: „deciziile luate de Curtea Constitutionala pot fi in Parlament cu doua treimi schimbate. Doua treimi fiind o majoritate constitutionala”. (sursa ambelor declarații)
Totuși, care e rolul Curții Constituționale? Acela de a garanta că orice lege respectă Constituția, legea supremă, fundamentul oricărei reglementări legale naționale. Cum Constituția asta e ca Dumnezeu (adică e minunată, bună, frumoasă, de dorit etc., dar are nevoie de o instituție care să se ocupe și cu aplicarea prevederilor ei), are nevoie de o instituție pămînteană. Dumnezeu are Biserica, Constituția are (în România, cel puțin) Curtea Constituțională, brațul instituțional al teoriei constituționale. Nimic mai firesc, deci, decît să-ți dorești ca această instituție, Curtea Constituțională, să fie populată cu mintoși brici, instruiți draconic și integri peste orice dubiu. Vasăzică, ce-și dorește premierul Ponta (vezi prima lui declarație) este perfect legitim.
Iar în situația în care această cerință este îndeplinită, deciziile Curții Constituționale trebuie respectate fără crîcnire și fără nuanțare. Pentru că, iată, există toate condițiile necesare: un text constituțional (FUNDAMENTAL, repet, pentru orice legislație), o instituție care aplică prevederile constituționale (Curtea Constituțională) și un corp de judecători constituționali hiperprofesioniști și megaintegri (care garantează aplicarea dincolo de orice îndoială a prevederilor constituționale).
Atunci, ce sens mai are a doua declarație a lui Ponta (cea care spune că deciziile Curții Constituționale pot fi amendate de două treimi parlamentare)? Logic, nici un sens. Aici avem de-a face cu o evidență (principiul clasic tertium non datur): ori CC e infailibilă, deci nimeni nu mai poate amenda deciziile CC, ori CC nu e infailibilă, deci deciziile CC pot fi amendate, a treia posibilitate nu există. Ponta, însă, vine senin și ne spune că cele două variante pot coexista bine mersi, sfidînd orice brumă de logică sănătoasă.
Deci, dacă nu logica îl interesează pe premier, care e ținta lui? Simplu: perpetuarea unei imbecilități politice. Aceea care spune că parlamentul este voința poporului și că orice rahat face parlamentul trebuie respectat, chiar dacă parlamentul decide mîine că trebuie atacată cu pietre planeta Marte. Dacă nu am ști care sînt competențele multora dintre parlamentari, mai că am fi de acord. Dar cînd în parlament se pregătește să intre o pițipoancă de pe moșia lui Dragnea care abia a împlinit 24 de ani (iar Ponta cere minimum 18 ani de experiență în magistratură pentru judecătorii CC), nu poți lăsa legislativul să se joace cu constituția în funcție de erecțiile lui Dragnea.

Read More

Drilea a condus stenogramele, Ponta i-a arătat drumul

Vedetul procurorilor brașoveni, Marian Drilea, cel care a inserat în dosarul penal al lui Blejnar stenograme fără nici o relevanță cu dosarul (interceptări ale unor convorbiri ale lui Blejnar cu Băsescu, Udrea, Ostaficiuc și alții), este acum cercetat de Inspecția Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii. Pe lîngă cercetări referitoare la argumentele juridice pentru care stenogramele au rămas în dosar, inspectorii mai caută și prin hățișurile imobiliare din declarația de avere a lui Drilea, dar au luat și urma unor scurgeri de informații din dosare. Și, da, vorbim inclusiv de scurgeri din dosarul lui Blejnar. Scurgeri de stenograme. Aceleași stenograme de care vorbeam mai sus. Pentru fanii detaliilor: e vorba de trimiterea stenogramelor, în iunie anul curent, către cel mai cunoscut copilot din țărișoară. Care copilot chiar nu ar vrea ca informația asta să apară în dosarul Inspecției Judiciare.

Read More

PSD + PDL + Oltchim = ACSARD

Să rememorăm, pe scurt, din istoria foarte recentă a Oltchim. Mai întîi, să ne amintim pe cine a indicat Ponta drept principal responsabil pentru soarta Oltchim: pe ministrul Economiei, liberalul Daniel Chițoiu, cel pe care l-a avertizat că va răspunde cu viața, capul și nu mai știu ce alt organ dacă nu va ieși bine „privatizarea” combinatului. Nu de alta, dar la cît de discret este, în general, Chițoiu, să nu uite poporul în cine să arunce cu rahat. Iar ieri, ca să vezi coincidență, Ponta tocmai a ieșit public să anunțe că Dan Diaconescu e un bagabont escroc și că privatizarea e ratată. Firește, și dacă ai un IQ doar cît să te poți încheia la pantofi, pricepi că ministrul Chițoiu trebuia deja să plătească cu viața, capul și alte organe, cum ne-a spus premierul încă de acum vreo zece zile.
Pînă aici, simplu. Ce e mai complicat de înțeles este de ce Chițoiu nu s-a protejat de cacealmaua lui Dan Diaconescu, de ce a jucat comedia asta idioată cu domnu’ Dan care a devenit și investitor în combinate chimice. Putem spune multe despre Chițoiu, numai că ar fi idiot nu. Deci, cine a făcut jocurile la Ministerul Economiei? Jocuri pe care, desigur, Ponta le știa foarte bine și anticipa că licitația va fi un fiasco. Chițoiu nu pare să le fi făcut, dar s-au întîmplat la el în curte. Cu sau fără acordul lui. Și, cu siguranță, fără opoziția lui publică.
Dar să revenim. Că promisiunea lui DD de a salva Oltchim, dublată de cîștigarea licitației, înseamnă cea mai eficientă campanie electorală de după ’90 nu mai e nici o îndoială. Cîte voturi va lua PPDD la parlamentare? 5%? 7%? 10%? Mai mult? SUficient de mult, în orice caz, încît să fie curtați într-o alianță parlamentară. Cu, desigur, pretenții mult mai mici decît ale PNL, care vrea ministere, candidaturi la prezidențiale, miniștri și alte prostii pe care partidele de talia PSD sau PDL nu le înghit.
Ce partid, deci, își dorește o alianță cu PPDD după parlamentare? PNL sigur nu, că nu e de nasul lor. Dar PSD și PDL s-ar cam băga la o combinație politică în interes național, desigur.
Așa că, pînă una-alta, PNL își mai ia niște scatoalce de la premierul Ponta cel echilibrat (în raport cu Antonescu, desigur), iar PPDD crește ca Făt Frumos cu dinții stricați și părul grizonant, dar pe placul poporului însetat de dreptate în direct senzațional acum și în reluare. Cu voie de la Guvern, desigur, care habar n-are că DD n-are 45 de milioane de euro sub cur ca să-i arunce la Oltchim, dacă înțelegeți ce vreau să spun.
Pe scurt, ARDACS. Sau ACSARD. Cum vă sună mai bine.

Read More

Da' autodenunțu', cît e autodenunțu'?*

„Haideți să chemăm pompierii! Sunăm la 112, zicem că-i un foc, le dăm adresa și după aia așteptăm să vedem în cât timp vin. Nii-nooo, niiii-nooo! Când ajung, îi batem pe umăr și râdem un pic împreună cu ei. Cum? N-or să râdă? Ce amendă? Ce dacă i-am chemat degeaba? S-au mai plimbat puțin și ei, să nu se plictisească, nu? Sau nu pompierii. Chemăm salvarea. Ne dăm loviți, gemem de-un infarct, ceva, iar până ajung ei pregătim cafeaua. Cum să n-o savureze cu noi? Cum adică glumă proastă? Ce să plătim, dacă nu tre’ să ne trateze? Și ce dacă poate aveau alții nevoie de ei în timpul ăsta? Să-i aștepte, că și noi suntem tot contribuabili, ni se fâlfâie nouă de câtă treabă au ei! Păi atunci hai să sunăm la secția de poliție și să chemăm sectoristul. Inventăm un hoț la ușă sau ceva de genul, șușotim dramatic la telefon să vină cât mai repede, mimăm puțină disperare tremurată și așteptăm. Ei na! Nici cu sectoristul ăsta n-am făcut decât rost de-o amendă… Numai încuiați ciufuți în țara asta! Și tot noi s-o pățim, fiindcă ăștia nu știu de glumă? Cum naiba? Aaaaa! Gata! Știu! Ne autodenunțăm la DNA! Găsim noi ceva, nu contează ce. Procurorii de-acolo gustă glumele oricui și nici n-au altă treabă de făcut, așa că se vor bucura să le dăm noi un pic de lucru. Ce, numai Ponta și cu ai lui să aibă parte de toată distracția?”
* titlul îmi aparține, textul încadrat în ghilimele este al Ochiului Drept, unul din cititorii blogului (comentariu postat aici).

Read More