Felix îl vrea pe Blaga șef la PDL

Patronul spiritual pedelist al șpăgarilor din vămi este Vasile Blaga, fost șef de vamă și fost, în două rînduri, ministru de Interne, deci responsabil cu șpăgarii din rîndul polițiștilor de frontieră. (Sigur că nu numai PDL are protectori ai vameșilor și polițiștilor corupți, dar noi de PDL ne ocupăm în acest post.)
Chestiunea, însă, e foarte relativă cînd e privită din fotoliul mogulului Voiculescu. Pentru acesta, via Jurnalul național, Blaga este taman cel care a pus la cale cruciada împotriva șpăgii de la frontiere, este farul călăuzitor al anticorupției și al anticontrabandei, este luceafărul pedelismului cu față umană. Spre deosebire, evident, de dictatorul Băsescu și protejata lui, Nuți Udrea. În acest sens, să cităm din arhiva recentă a JN. Astfel, ieri, pe 12 februarie 2011, apărea un text care nu lasă loc de prea multă hermeneutică: „Berceanu îl vrea pe Blaga șef la PDL. Udrea, în nici un caz”. Dar, o să spuneți, nu este decît o relatare de la o conferință de presă.  Ok, fie, atunci să ne referim la alt titlu, tot de pe 12 februarie: „Păsat, combinații cu Elena Udrea: parc de distracții pe terenul lui”. Din text nu reiese că Udrea ar fi făcut ceva să-l favorizeze pe Păsat, ci doar că Păsat ar fi vrut să-i iasă „combinația”. Dar nu i-a ieșit. Mai are sens titlul? Nu, nu mai are, dar Felix știe mai bine. Să cităm, însă, și un al treilea titlu din JN, de pe 11 februarie 2011: „Combaterea corupției din vămi, inițiată de Blaga”. (articolele citate, aici)
Păi, e destul de străveziu unde bate Felix șaua de pe jurnaliștii JN ca să priceapă iapa Nuți de la Cotroceni, nu?
Însă, pentru Voiculescu, interesul față de Blaga nu a fost întotdeauna așa pozitiv. În 2008, de exemplu, jurnaliștii JN îl plagiau copios pe colegul meu Silviu Apostol, care descoperise că Blaga împrumutase niște sute de mii de euro de la prieteni care făceau afaceri cu statul. Articolul lui Silviu poate fi citit aici, datat 16 aprilie. După mai bine de o lună, bravii scribălăi ai lui Felix scriau același lucru (nu, nu citau, ce dracu’; deși, paradoxal, de la angajații unui turnător te-ai aștepta să fie mai atenți la surse). Începutul articolului lor a fost postat și de blogger-ul Bătăiosu. Căruia îi mulțumim: fără el, care a postat și link-ul textului din JN, nu am fi aflat că acel text a fost șters cu totul din arhiva ziarului lui Felix.
Așadar, mogulul Felix îl susține pe Blaga. Dar și mogulul Nuș îl vrea pe Blaga șef la PDL, cum ziceam zilele trecute. Ba chiar și șopîrla de Thiess de la Puterea și-a lăsat sacoșa la coada lui Vasile, cu unul din cele mai jenante interviuri limbistice din toate timpurile.
Deci: iese Blaga șef la PDL, cu toate tunurile mogulești ațintite spre Băsescu & Udrea au ba?
P.S. Nu, nici nouă nu ne place de Udrea. Și nu ne referim la femeia Udrea (aici, părerile sînt împărțite!), ci la ministresa măritată cu Cocoș. Nu de alta, da’ prea multe rude ale cuplului vor să ne dea sănătate prin negociere directă.

You May also Like...

despre cabalinele cu zabala
9 martie 2010
Să-ți fie de bine, Dinu Patriciu!
27 iunie 2011
Numărul corect de alegători români: peste 19 milioane
3 august 2012
10 Comments
  • Reply
    ilie
    13 februarie 2011 at 16:16

    Nici mie nu-mi place Blaga si nici Udrea (ca ministru) si as dori la PDL una ca Monica Macovei care n-o da cotita cand are ceva de spus.

    • Reply
      cristi.apetrei
      14 februarie 2011 at 16:03

      @ ilie : Nici mie nu-mi place de Blaga , un mare „afacerist” , care a ordonat controlul la vami , ca nu-i mai convenea partea pe care o primea , si a decis sa-i infunde pe aia si sa aduca pe altii. Le face instructajul , stiu baietii ce au de facut , nu-i asa domnule Blaga? .
      De tanti Udrea ce sa mai zic… incearca cu orice pret sa puna mana pe bugetul PMB , si sa dea toti oamenii competenti afara si sa puna oamenii ei , cum face cu Placinta , si exact ca in cazul lui Blaga , sa le faca instructajul ca intr-o buna zi sa creasca si ei mari , cum a crescut si ea.

  • Reply
    KAKA MIZE
    13 februarie 2011 at 16:18

    Blaga era Hrebenciucu’ pedeleac, omu’ cu adunatul de bani, combinagiul pe sub masa cu „opozitia”, negociatorul de dosare si functii, omu’ care stia cum e cu votatu’ la sate, baiatu’ bun cu care te puteai intelege, el isi lua partea si ii lasa si p-ailalti sa fure cinstit, etc. De cind pizda lu’ Udrea s-a pus pa ochi si s-a transformat in pleoapa lu’ Basescu, jucaria s-a stricat fiindca trebuia schimbata circulatia baneasca spre alta gasca, asa ca Ciurcilu’ din orasul minier Stei a luat-o-n falci. Acu’ vrea sa-i sparga pa bagaboanta si marineru’ si si sa fie el sef, asa ca pune botu’ la orice. Ca si Felix care vrea acelasi lucru, cine se-aseamana, se aduna si formeaza o coalitie care nu poa’ sa doarma noaptea de grija boborului, patriei, pensionarilor,copiilor,armetzii s.c.l.

    • Reply
      AntiGelu
      13 februarie 2011 at 20:31

      Ba sa avem pardon, Ciurcilu e din satul suburban Petrileni (adica ala de la marginea orasului).
      Pfoai, de le iese pasienta si avem o troica Antenescu-Ponta-Blaga, cu eminente cenusii in spate gen felix, puriciu sau vantu…puteti sa emigrati 🙂
      Alegerile se vor derula mai mult de show, ca oricum ciolanul e impartit deja iar pe Udrea si gasca o sa ii loveasca o intoxicatie acuta si subita cu mercur.

  • Reply
    John DOE
    13 februarie 2011 at 20:57

    Nu-i posibilă şi o variantă în care motanul vrea de fapt doar să alimenteze disensiunile din PDL, ca să ajungă ai lui la guvernare? Poate i se rupe de fapt de buldog.

  • Reply
    Adrian Thiess
    14 februarie 2011 at 10:37

    „Soparla” de Thiess nu ia interviuri si nici nu cenzureaza prostii de la ziar. Matalica in schimb ti-ai luat salariul multe luni din Modrogan, acolo unde zici ca mi-am lasat eu sacosa la coada. Evident, in perioada prestatiei la patronul eolian.

    • Reply
      prisacariu
      14 februarie 2011 at 11:10

      :))))))) umorul involuntar e cel mai bun din cîte există. mulțumesc pentru această mostră!

      • Reply
        Merluciu
        14 februarie 2011 at 21:11

        Baaa, ca-mi adusei aminte, scuze de offtopic. Da` Alin Ionescu, ce mai face, dom`le, ca n-am mai auzit nimic de el?

        • Reply
          prisacariu
          14 februarie 2011 at 21:13

          presupun că bricolează

        • Reply
          Magurelianu
          14 februarie 2011 at 21:34

          Isi cauta serviciu. Ai ceva?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *