Adrian Severin, un escroc mărunt pe sume mari

Citez de pe blogul lui Sebastian Bodu: „Adrian Severin nu m-a convins, nu am imbratisat nimic, ci era pur si simplu pozitia mea, adica o pozitie corecta. Ca e asa poate sa spuna orice absolvent de ASE-Finante/Banci care a fost cat de cat pe la scoala si intelege cum se lichideaza o investitie. Acest lucru i l-am spus in 30 de secunde in aeroport, dupa ce primisem cu o zi inainte amendamentul de la asistenta lui (pe e-mail). De ce le-a spus Adrian Severin celor de la Sunday Times ca a durat muuult pana sa “gaseasca” pe cineva care sa imbratiseze ideea? Intrebati-l pe el. Eu banuiesc de ce…” (textul integral, aici).
Nu sînt vreun fan al lui Bodu, dar în chestiunea asta e evident că cel mai chel europarlamentar al nostru a picat de papagal în jocul pus la cale de politrucul Severin. Care Severin știa foarte bine ce avea de gînd Bodu, care Severin știa foarte bine că amendamentul cu pricina urma să treacă oricum, adică și fără „sprijnul” lui. De care sprijin nu numai că era nevoie, dar nici n-a existat (tocmai pentru că nu era nevoie).
Cum ar zice un amic: dacă jurnaliștii britanici s-au dus la Severin, înseamnă că știau că „pune botul” la orice, pe bani. Inclusiv la escrocherii ieftine asezonate cu impostură de doi lei. Da, dar la PE, cursul de schimb e ciudat rău: nici nu știi cum doi lei ajung să fie 100.000 12.000 euro.
Adriene, să mă dai în judecată pentru că te-am numit escroc. Pentru că ești ar trebui să te dai chiar pe tine însuți. Dar ce te faci dacă cîștigi? Îți dai singur șpagă să renunți la acuzații?

You May also Like...

Boc ia șefia PDL, apoi renunță la funcția de premier
15 martie 2011
Huooo, părtinitorilor care nu sîntem!
17 februarie 2011
Șase scule
6 septembrie 2010
10 Comments
  • Reply
    spanu
    21 martie 2011 at 8:37

    prisacarule, ia un calmant si scrie 12 mii ca atatia au fost. Pe urma chiar are prostul ala motive sa te dea in judecata 😀

  • Reply
    baby jane
    21 martie 2011 at 13:45

    nu are domne’ cum sa fie excroc severin. e garantat vanghelie!
    clar trucaj. pixelul albastru bagabont loveste din nou

    • Reply
      Antigelu
      21 martie 2011 at 14:29

      Ntz, eu cred ca l-a faultat la creier continutul crescut de hashdoi din apa milenara de la bufetul europarlamentului.
      Asa ca poate invoca pierderea temporara a discernamintului pe motiv de hibijibi involuntar la auzul sumelor discutate.

  • Reply
    Cockwork Orange
    21 martie 2011 at 15:34

    Nu-i nepotu’ lu Ana Pauker?

  • Reply
    Nea
    21 martie 2011 at 16:43

    Îmi spunea un italian venit pe aici acu vreo 10 ani că, la plecarea din Italia, bunicul lui l-a prevenit:
    – Bă, eu am făcut afaceri în România înainte de război, ai grijă că ăştia sunt ca Mafia, pentru bani îşi vând şi mama. Diferenţa e că ăştia îţi iau banii în avans dar nu ţi-o livrează niciodată.

  • Reply
    KAKA MIZE
    21 martie 2011 at 19:18

    E exact pe dos, Severin e un escroc mare chiar si pe sume mici, pentru ca 12.000 de euro, ca si 100.000, e un cacat la cit se fura. De fapt, ca orice politician romanesc, se fute-n cur pe orice suma sau chiar pe mincare si bautura, ca Remes. D-aia a intrat in politica, d-aia s-a facut mincator de cacat cu Stefan Gheorghiu, d-aia e prin tot felul de comitete si comitii: sa poata ciordi prostindu-i pe prosti cu datu’ din clantza si spartu-n figuri pe ringu’ de dans. Asta e viata, cariera si destinul lui, sa manince cacat si sa ia bani pe chestia asta, ca asta-i politicianu’ de Romania. Ce-aveti, bah, cu omu’, isi face meseria pentru care a fost pregatit si educat si voi umblati cu mega, sa-i sfarimati viitoru’ si aveniru’ european… Bulangiilor !

    • Reply
      prisacariu
      22 martie 2011 at 2:08

      aferim!

  • Reply
    World Spinner
    21 martie 2011 at 19:31

    Adrian Severin, un escroc mărunt pe sume mari « prisacariu…
    Here at World Spinner we are debating the same thing……

  • Reply
    ion ionescu
    22 martie 2011 at 8:33

    Eu ii dau dreptate lui severin atunci cand spune ca spre deosebire de Ernst Strasser, care are motive sa-si dea demisia, el nu are o astfel de apasare. Asa e, motivul primului se numeste onoare (bine, ce i-a mai ramas dupa ce-a pus botul), pe cand AS(S)-ul nostru nu dispune de asa ceva. As avea curaj sa pariez ca la viitoarele alegeri isi va gasi loc pe vreo lista (USL sau altceva) si vor fi destui bizoni care sa-l voteze.

  • Reply
    zulu
    23 martie 2011 at 23:14

    daca pt o smenareala de 3 zile vroia 12000 de euro, atunci pt partitura din Insula Serpilor cat o fi luat domnu’ fost ministru?
    si 2, cum naiba l-or fi gasit taman pe el dintre toti romanasii de-acolo? din cate am inteles ziaristii de la sunday times au contactat zeci(?) de parlamentari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *