Crin sau perdantul disperat și mic

Săptămîna trecută, Crin Antonescu îmi devenise aproape simpatic: reușise, peste noapte, să devină din adormitul frustrat și ranchiunos un jucător zîmbitor care-i dădea cu tifla lui Ponta pînă la limita de sus a iritării. Sigur că, pe Roșia Montană, Crin nu făcea decît un exercițiu steril de politicianism, dar măcar mai rupea ceva din monotonia searbădă a rolului de încasator pe care șeful PNL părea că și-l asumase în USL.
După ce, însă, Ponta și Antonescu au pus-o de un armistițiu de fațadă pe subiectul Roșia Montană, Crin își încearcă din nou norocul. Dar de data asta joacă prost, strident și atît de populist încît, cînd va ieși din politică, bruxellezii de la UE vor răsufla ușurați și se vor îmbăta în ziua aia, cît sînt ei de scrobiți și de plicticoși. Ce a făcut Crin, mai exact? Mai întîi s-a dus la TV.

Apoi, stimulat de camere și reflectoare, și-a etalat strategia: „Solutia mea apropo de retroactiv sau solutia pe care doresc sa o discutam si cred ca o putem adopta pentru a scoate toti acesti oameni care nu au gresit dintr-o situatie imposibila este, pe de-o parte, o lege de amnistiere in ceea ce priveste conflictul de interese, pentru ca aceasta este o acuzatie penala si amnistierea poate sa actioneze retroactiv strict pe aceste spete, nu pe toate conflictele de interese, pe aceste spete, iar in ceea ce priveste incompatibilitatile cred ca aici trebuie sa ne adresam si sa solicitam cel putin ministrului Justitiei un recurs in interesul legii. Si atunci lamurim aceste lucruri. Modificam legea pentru viitor” (sursa).
Mai pe șleau, Crin George Laurențiu vrea – nici mai mult, nici mai puțin – să dezincrimineze, punctual, niște fapte incriminate prin lege. Asta vrea Crin. Crin, megapoliticianul care e și șef al Senatului și parlamentar de vreo 20 de ani și care, dacă ținea așa mult la primarii ăia care stau cu curu-n două luntrii, era mai atent cînd s-a votat legea de funcționare a Agenției Naționale de Integritate în Parlament. Dar Crin nu a fost atent cînd s-a votat legea aia în Parlament, era mai preocupat să se pieptene. Sau să se vopsească, nu-mi dau seama exact.
Ce speră să cîștige Antonescu cu acest gest de un populism deșănțat? Sprijinul acelor primari prinși de ANI cu incompatibilitatea în vine. Ceea ce nu se va întîmpla, mai ales dacă mare parte din primarii ăia sînt de la PSD. Pînă la urmă, îmi imaginez că Ponta le-o fi promis acelor primari, în partid, că le rezolvă el cumva situația cu incompatibilitățile alea (că o va face, că nu o va face, habar n-am). Bașca Ponta mai e și premier și, așa, discret, mai trimite niște bănuți de la Guvern pe la niște primării cu primari mai slabi de înger. Iar Crin, săracu’ Crin, ce să dea? Iluzii? Palavre? Nu există politician mai pragmatic pe lumea asta decît primarul, pe ăsta nu-l aburești ca pe gospodinele care se uită la telenovele, Crinache!
Dar ce pierde sigur Crin cu inițiativa asta? Pierde orice brumă de încredere pe care vreun oficial european sau american ar mai fi avut-o în șeful PNL. Pentru că, pentru orice politician din lumea asta care trăiește într-o democrație, să vii din postura de al doilea om în stat și să propui o aministie în masă echivalează cu aducerea feudalismului despotic direct în secolul al XXI-lea. Ei bine, Crin nu are o problemă cu asta. Adică ori nu vede nimic în neregulă aici, ori s-a prins că e de porc, dar e una din ultimele lui șanse să mai joace ceva, să se mai certe cu cineva, să mai pretindă că are vreo influență și altundeva decît la unii peneliști, temporar. E tactica perdantului care se crede Napoleon. E trist. Și mic, meschin de mic.