Lingăii fricoși din Armata română ascund motivele pentru care Găbiță Oprea a fost trecut în rezervă

Oficial, nu se știe nici cînd, nici cum și nici de ce ditai gheneralul cu enșpe stele din carton poleit Găbiță Oprea a fost trecut în rezervă. Cum Găbiță, însă, a avut ambîț să ajungă chiar premier și a și ajuns, fie și interimar, ar trebui să știm ce fapte de arme a săvîrșit sub pulpana măreței Armii române.

Mînat, deci, de curiozitatea asta mistuitoare, m-am adresat în scris biroului de presă al Ministerului Apărării cu o solicitare conform legii accesului la informații de interes public (544/2001). Las la o parte că nu aveam nici o speranță, biroul ăla de presă al Apărării e populat de mediocri fără onoare care jignesc uniforma militară cînd o poartă și, mai trist, mai și mint în răspunsuri oficiale (sursa). Revenind: la o lună de la trimiterea solicitării de informații, azi am primit, în sfîrșit, răspunsul de la Ministerul Apărării. Nu erau decît trei întrebări amărîte care nu necesitau mai mult de două-trei zile maximum pentru un răspuns, dar așa e la Apărarea noastră, mai dolce far niente.
La o singură întrebare (cea referitoare la studiile lui Oprea) am primit un răspuns decent (nici nu era greu, studiile și le menționează și Găbiță în CV-ul său, care e public).
La întrebarea referitoare la evoluția gradelor lui Oprea, însă, bravii gradați au răspuns așa: „În conformitate cu prevederile Statutului corpului ofiţerilor, aprobat prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1177/1965, şi, începând cu data de 18 septembrie 1995, în temeiul prevederilor Statutului cadrelor militare, aprobat prin Legea nr. 80/1995, publicată în Monitorul Oficial nr. 155 din 20.07.1995, cu modificările şi completările ulterioare, a obţinut gradele militare de ofiţer şi general.„. Așa-i că-s geniali idioții ăștia de la biroul de presă al Armatei? Eu îi întreb ce grade și cînd le-a primit Oprea, ei îmi răspund că Oprea a fost ofițer și, apoi, general, de parcă putea să fie general încă de cînd era mucos la școala primară, fără să fi fost întîi ofițer. Despre evoluția cronologică a gradelor, mucles, că se supără Găbiță.
Dar cel mai mișto a fost răspunsul Armatei la întrebarea referitoare la data și motivele care au dus la trecerea în rezervă a gheneralissimului pensat. Ia citiți cilea răspuns de chipiu ținut pe ceafă, ca la milițieni: „Potrivit prevederilor art. 12 lit. d) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare, informaţiile cu privire la datele personale sunt exceptate de la accesul liber al cetăţenilor.„. Bă, nu vă e rușine, bă, lingăilor?! Vasăzică, după ce i-am plătit cu toții școlile militare, uniformele și mîncarea la popotă lu’ Găbiță, voi veniți acum și ziceți că nu avem dreptul să aflăm de ce unul (care a fost și premier al României cîteva săptămîni) a fost trecut în rezervă? Și nici măcar cînd?!
Dar de ce dracu’ mă mai mir? Asta au făcut din Armata română acești clovni cunoscuți ca Găbiță Sprînceană și Dușa OZN: o instituție netransparentă, mediocră, acră și fricoasă. Ceea ce chiar era natural să se întîmple (sursa).
oprea dusa
 
oprea rezerva
mapn oprea rezerva

You May also Like...

Klaus Iohannis, noul președinte jucător
21 decembrie 2014
Cine l-a băgat pe Fifor într-un trio cu Firea și Anca Alexandrescu
15 ianuarie 2018
Acesta este soțul judecătoarei lui Dragnea care e troll pesedist pe Facebook
15 aprilie 2019
41 Comments
  • Reply
    Oscar
    29 iulie 2015 at 0:07

    Eu cred că nu se știe (sanchi!) nici când l-au băgat la intendență. 😉 Și nici din ce motiv 😀

  • Reply
    casio
    29 iulie 2015 at 5:20

    Sub masca „statului in banca lor” ,spre deosebire de celelalte institutii cu grade in apararea patriei,cei din armata sunt mai periculosi.Traiesc pe spinarea noastra de dupa incheierea celui de-al II -lea razboi mondial si beneficiaza de niste drepturi colosale.

  • Reply
    Cătălin Prisăcariu | Lingăii fricoși din Armata română ascund motivele pentru care Găbiță Oprea a fost trecut în rezervă - Stiri Presa Online
    29 iulie 2015 at 8:26

    […] Sursa: prisacariu.ro […]

  • Reply
    DonnaAlba
    29 iulie 2015 at 8:35

    Ma intreb, pe timp de pace, ce rost mai au generalii?
    Sa fim seriosi.
    Tot ce este platit din banii contribuabililor este supus controlului societatii.
    Datele personale au alta reglementare.
    Asadar Biroul de presa al Armatei este obligat de lege sa raspunda. Daca nu ziaristului, ceteanului ca drept al accesului la informatiile de interes public, consfintite de Constitutia Romaniei.
    Si ar trebui luata la intrebari armata in totalitatea sa. Ca multe mizerii s-au aciuat acolo dupa 1989.

  • Reply
    oltete
    29 iulie 2015 at 8:51

    Ba Prisacariule,cine esti tu ba sa soliciti datele astea despre un general al Armatei Romane? Ai facut ba armata sau macar stii ce-i aia?L-ai pupat in dos pe Basau pana te-au dat afara si pomanagiii de labe 1 si-acuma pui tu marile intrebari pe blogul tau rasuflat.MARS la kkt,vierme!!!

    • Reply
      prisacariu
      29 iulie 2015 at 11:47

      da’ ce supărat ești pe un biet blog răsuflat:D

      • Reply
        petre
        30 iulie 2015 at 9:14

        Trebuia sa-i raspunzi : `teles , sa traiti ,to`arasu` gradu` !

    • Reply
      grisa
      2 august 2015 at 10:53

      Oltetet, dupa stilul” elevat” in ncare te exprimi se simte de la o posta ca si tu ti-ai facut „studiile militare” asemeni lui gabita si a alui duse. De aceea merg treburile atat de bine in tara asta. Cu ” aparatori ai patriei” asemeni voua, nu ne mai trebuie dusmani. Din totdeauna armata si militia au avut rorlul de a-i apara pe „conducatorii tarii” nicidecum pe cetatenii acestora; vezi „revolutia si mineriadele” asa ca lasati-o mai moale cu „ofensele” Voi aveti voie sa ne mintiti i fata, noi n-avem voie sa replicam. Halal democratie. UIutati un lucru elementar ca salariile babane pe care le obtineti mutandu-va bucile grase dintr-un birou in altul, tot acest popor de care continuati sa va bateti joc, vi- le da. S-a ajuns la situatia de tot rasul ca niste lalaitori au grade de „generali” tot ei plangandu-se de remuneratia proasta pe care o primesc de la fosta ” Ciocarlie”. Si va mai pretindeti mari crestini, de fapt nu sunteti decat niste farisei.

      • Reply
        sorinescU
        23 august 2015 at 20:07

        intrebari retorice, nu prin continut. prin adrisant….

    • Reply
      Sara
      3 august 2015 at 14:07

      Antena 3 e aici ? Este prin prezenta lui Oltete.

  • Reply
    GIM
    29 iulie 2015 at 9:30

    De 25 de ani recuperam comunistii, din pepiniera PCR (PSD), oferindu-le functii, pentru a conduce Romania, cu „stima noastra si mandria”!
    O poza cu ciocoii vechi si noi,
    Oricand, oriunde, sa o pastram,
    Atentie, n-o murdariti cu noroi,
    Ca fiind din PSD, ii recuperam!
    https://www.facebook.com/199988756815155/photos/a.201115163369181.1073741826.199988756815155/530156657131695/?type=1&theater

  • Reply
    Armata ascunde motivele pentru care Gabriel Oprea a fost trecut în rezervă | Club Oferteproprietari.ro
    29 iulie 2015 at 10:08

    […] Dar cel mai mișto a fost răspunsul Armatei la întrebarea referitoare la data și motivele care au dus la trecerea în rezervă a gheneralissimului pensat. Ia citiți cilea răspuns de chipiu ținut pe ceafă, ca la milițieni: ‘Potrivit prevederilor art. 12 lit. d) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare, informaţiile cu privire la datele personale sunt exceptate de la accesul liber al cetăţenilor.’ Bă, nu vă e rușine, bă, lingăilor?! Vasăzică, după ce i-am plătit cu toții școlile militare, uniformele și mîncarea la popotă lu’ Găbiță, voi veniți acum și ziceți că nu avem dreptul să aflăm de ce unul (care a fost și premier al României cîteva săptămîni) a fost trecut în rezervă? Și nici măcar cînd?!”, scrie Cătălin Prisacariu pe blogul personal. […]

  • Reply
    Marcel
    29 iulie 2015 at 10:29

    Pentru bani! Trecerea în rezervă presupunea acordarea de ajutoare , care erau mai mari dacă ofițerul era mai tânăr. Dar peste ani, unora le-a părut rău…. Se putea câstiga mai mult! Mulți au fost rechemați în activitate, fără să restituie ajutorul, așa cum prevedea legea.
    Nu este greu să îți dai seama cu ce oameni ai de a face,…. Mulți sunt generali…..

  • Reply
    lmihai
    29 iulie 2015 at 10:31

    D-le Prisacariu faptele sunt f.grave si normal ar fi sa fie tratate cu foarte multa seriozitate! Le-am platit ofiterilor, subofiterilor et.comp armatei comuniste romane( rolul ei fiind doar pt apararea castei securisto- comuniste) studii( liceu, academie), haine, case, pensii, asig.de sanatate, vacante, etc. timp de 45 de ani, rolul ei a fost de opresiune.
    Dupa ’90 au devenit brusc eroi, platiti imparateste, promovati politic( ei fiind analfabeti , cazul gen.cu 4 stele , badyguardul lui cozma, este emblematic, poate fi studiu de caz in orice universitate), iar profesorii, medicii care au facut fata tavalugului comunist traiesc cu o pensie de mizerie, unii chiar murind in mizerie si uitati de sistem.
    Rusine acestei natii care a putut sa promoveze asemenea gunoaie!

  • Reply
    Basencu
    29 iulie 2015 at 14:33

    Barosane,
    Daca MAPN ul o abureste sau nu răspunde iti dau dreptate. E cum zici sau crezi tu. Insista.
    Daca gradele se pot cumpara, nu încerci cu o întrebare la Ministerul Educației sa aflam intre ce ani a fost preparator,asistent,lector si conferentiar.
    E posibil ca asta sa fie atât de destept încât sa fi fost facut direct profesor universitar.
    Asta e îndrumător de doctorat si din ce am văzut si mai ales am auzit pe la tv nu poate sa comunice la fel ca jupanul sef.
    Cum dracu or înțelege studenții / doctoranzii ce vrea acest cetatean avid de putere ?
    E posibil sa aiba un limbaj de specialitate de top !!!

  • Reply
    costy
    29 iulie 2015 at 17:40

    cred ca avem o armata de generali facuti la diferite ocazii care traiesc pe spinarea populatiei si asa saraca

  • Reply
    FRANK ZAPA(KING)
    29 iulie 2015 at 19:26

    Eheee,ce ti-e si cu ,ENTERESUL ASTA NATIONAL,prin ardeal circula o cimilitura faina,INTERESUL POARTA FESUL’ ce ziceti i se potriveste slugiului GABY??????////
    aCUM ,CA OM CARE A FACUT ARMATA si care a intrat in contact cu ,VIATA DE CAZARMA’ IMEDIAT DUPA 89 pot spune urmatoarele lucruri,si acum atentie,n-as vrea sa fiu gresit inteles si nici sa va ofuscati pt ca adevarulu trebuie sa sufere nicidecum.
    1-Politica de cadre practicata in perioada ceausista era dupa manualului STALIN simplu si la obiect-ORIGINE SANATOASA,ADICA SA PROVINA DIN CEA MAI NEAGRA SI LUCIE SARACIE,adica din satele si catunele moldovei si olteniei,de acolo de unde SARACIA LENEA BETIA SI HOTIA FAC PARTE DIN TRADITIA LOCALA ,DIN ISTORIA NEAGRA A LOCULUI.
    dE CE SE RECRUTAU ASEMENEA EXPLEMPARE??????? Simplu,astia cind ajungeau sa fie imbracati de statul comunist sa primeasca trei ese pe zi si un apartament in silozurile umane cintate in cintecele patriotice ca fiind blocuri,ar fi impuscat-o si pe masa.
    Stiti ca armata romana,pe granita,granicerii nu stateau cu teava armelor indreptata spre fisia de frontiera ci spre interiorul tarii????? Stiti de ce??????
    Pt ca trintorimea imbracata si hranita de bietii romani sa nu poata fugii??????
    Nu voi aminti acum citi borfasi si excrocii cu grad de general au fost condamnati pt furt,furt ordinar,invatat acasa de la inaintasii lor,hoti de gaini si oua…
    PS-SI PT A FI ECIDISTANT,SITRE DE ASTAZI DE PE P.S. NEWS-FIUL LUI GABI OPREA A FOST PARASIT DE IUBITA,BLA,BLA-ETE-TE SI LINGAII DIN PRESA,AMICII LUI LAURA CHIRIAC FATA CU BOTULINA SI IN BUCI,CE LIMBISTI E……………

  • Reply
    Stop asasinării Limbii Romane
    29 iulie 2015 at 23:57

    Băi Prisacariu, învață înainte de totate sa scri si abia apoi să pui întrebări militarilor noştrii… Analfabetule…

    • Reply
      prisacariu
      30 iulie 2015 at 0:55

      promit! pe cuvînt de pionier!

      • Reply
        KAKA MIZE
        30 iulie 2015 at 13:41

        Sa „scri” corect inainte de „totate”, ca domnu’ bodyguard gramatical, ca altfel te paste bulaul! Scriie-ti baietii, nu mai scriti, cum ii in demna Heliade pe tineri scritorii din timpul sau, numai ca trebuie sa nu deranjati intelectualii cazoni care sar din transee in izmene si cu pieptul gol ca s-o apere pe limba romana de asasinii singerosi de la KMKZ.

      • Reply
        Sara
        17 august 2015 at 10:44

        Bine faci ca nu te pui la mintea lor. N-avem armata dar ne mandrim cu puzderia de generali.

    • Reply
      Sid
      30 iulie 2015 at 14:12

      „Sa scrii” se scrie cu doi „i”. Despre „totate”, ce sa mai vorbim. Cum e cu asasinarea…???

      • Reply
        KAKA MIZE
        30 iulie 2015 at 15:49

        P-aia cu ” militarilor nostrii ” nici n-o mai bagam in seama, ca nu se pune. Poate nu-i melitar si a vrut sa faca misto, ca prea sint multe adunate sau poate ca este chiar interesul national in persoana prin care vorbeste glasul patriei si atunci e pă bune.

    • Reply
      Cănuță om sucit
      31 iulie 2015 at 20:38

      Fuga marș la clasa pregătitoare căprar! !! ! Bagă si 20 de culcate când ajungi acolo

    • Reply
      bunica sabela
      1 august 2015 at 7:26

      „totate” ?!
      „scri” ?!?!
      „nostrii” ?!?!?!
      Mi-e raaaaauuuuuu
      CINE e analfabetu’ de serviciu pe unitate, nu cumva chiar mataluta ?

      • Reply
        Sara
        17 august 2015 at 10:48

        Si probabil ca are si doctoratul. Doamne, cat poate fi de caraghios. Se vede de la o posta ca-i militar cu grade obtinute peste noapte .

  • Reply
    Lingăii fricoși din Armata română ascund motivele pentru care Găbiță Oprea a fost trecut în rezervă - Pe Bloguri
    30 iulie 2015 at 11:49

    […] Sursa: Catalin Prisacariu […]

  • Reply
    waterfall
    30 iulie 2015 at 19:51

    Ma faceti sa rad cu generalii nostri. Aveti chef de niste generali sadea care au facut tranzitia in politica si ulterior au ocupat functia de prim-ministru? Sharon, Barak sunt doar 2 exemple. Va pasioneaza militarie plus servicii secrete cu expertiza pe contraterorism? Meir Dagan, general maior si fost ramsad, este un reper.
    Va pierdeti timpul cu Oprea care n-a condus in viata lui macar o brigada in combat. El e cu justitia militara.
    Pe mine ma amuza cel mai tare Ilie Botos, fostul procuror general, actualmente general locotenent care si-a impopotonat si el biografia cu diverse cursuri in Israel in materie de contraterorism, nu cumva sa-i mai scape vreun islamist printre berbecuti. Stie si arte martiale.

  • Reply
    Cockwork Orange
    31 iulie 2015 at 8:21

    Cum sa ajungi tu general fara sa fi fost combatant?

    • Reply
      bunica sabela
      1 august 2015 at 7:29

      Simplu.
      Pen’ca numa’ musiu Oprea e STAPANUL IZMENELOR !!!

  • Reply
    Mihaiu Sorin
    31 iulie 2015 at 16:40

    Daca aveti curiozitatea sa lecturati art.2 din Legea nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare veti avea surprinderea sa constatati ca si generalii fac parte tot din corpul ofiterilor (contrar celor specificate in raspunsul la solicitarea formulata). S-auzim numai de bine!

    • Reply
      bunica sabela
      1 august 2015 at 19:41

      Si pe mine m-a socat „raspunsul” in cauza.
      Facand armata in vremea studentiei timp de doi ani, prin ’78-’80 (ooo, ce vremuri !), ma gandeam ca intre timp s-au schimbat gradele militare, chestii de NATO, bla-bla.
      Pe atunci tin minte ca existau patru grade de subofiteri, patru de ofiteri inferiori si patru de ofiteri superiori, in ultima grupare intrand si gradul de general.

  • Reply
    Murphy
    3 august 2015 at 15:05

    Dle Prisacariu te credeam mai istet ! Poate gasesti prin relatiile dumitale un fost coleg sau un fost sef al lui Izmana sa-ti povesteasca despre ce este vorba cu armata lui. Din cate stiu, inainte de lovilutie, deci pe timpul lui ceasca, ofiterii inferiori erau dati afara din armata pentru abateri grave(bautura, curvasareala -in cazul de fata-furt, etc). La ofiterii inferiori nici macar ceasca nu le semna ordinul de trecere in rezerva ci Seful MStM. Asa ca nedumerirea dumitale in legatura cu Raportul de trecere in rezerva a lui izmana il gasesti in dosarul sau de la CMJ-de care apartine sau la arhive la Pitesti daca este in retragere.In privinta gradelor de la capitan la colonel poti sa-i intrebi tot pe cei de la CMJ sau de ANCMRR. Pentru gradele de general te poti adresa cu incredere lui Iliescu si Basescu. Dupa ce vei urma acesti pasi sper ca nu vei mai fi la fel de curios.

    • Reply
      prisacariu
      3 august 2015 at 23:46

      astea de general sint publice, oricum

  • Reply
    Gopo
    4 august 2015 at 16:41

    Am un vis natang de ceva timp.Cand sunt luat de apele patriotice a catorva peturi cu bere, in imaginatia mea bolnava il vad pe Gabita Oprea strigand Semper fidelis.! Slugoiul lui Cozma in pacific war..?Saracul Douglas MacArthur ar fi avut o viata de nimic tot timpul pe locul doi dupa Gabita…

  • Reply
    grisa
    4 august 2015 at 19:24

    ” Toti furam, hai ca toti furam Doar fraierii maI SUNT CINSTITI” aSTA-I TRISTA REALITATE. aSEARA , UN SPARLAMENTAR S-A OFUSCAT IN EMISIUNEA LUI oRCAN CA I-A FACUT „TURMA” . Pai ce sunteti altceva, natarailor ? Cum aveti cate o „pila ” cum va treziti pe liste electorale, primul vostru gand fiind sa va votyati legi care sa va avantajeze, dupa care tot voi: „Asa spune legea”. Chiar ca ne credeti pe toti romanii, cretini. Cine pe cine jigneste, taietori de frunza la caini? „Armata si sparlamentarii” ce se inghesuie sa ocupe functii care sa-i scuteasca de efort si, tot ei, se simt „ofensati” . Vreti sa ne luati si dreptul de a ne manifesta, cel putin, de a ne exprima dezacordul fata de dispretul fata de acest popor pe care pretindeti ca-l reprezentai. In fapt nu sunteti decat niste parazitio sociali; Aratai-ne concret cu cat a crescut nivelul de trai al romanilor sub „inteleapta voastra conducere „? Ii dati cu bablauri de parca toti romanii ar fi absolventi de scoli ajutatoare.

    • Reply
      bunica sabela
      5 august 2015 at 17:36

      Ce pretentii sa emitem asupra lor, cand EI spun intre EI, despre NOI, ca suntem „p u l i m e a” ?!

  • Reply
    lmihai
    5 august 2015 at 8:57

    Asemeni lui Murphy se vor mai gasi si altii sa aduca completari la biografia romantata a gen.izmana.
    iar d-l jurnalist sa faca o investigatie bine documentata pt. a vedea tot electoratul celor „500000 de membrii „cine este cu adevarat liderul „interesului national”.
    Rusine natiune!

    • Reply
      bunica sabela
      7 august 2015 at 18:14

      Chiar credeti ca mai suntem o natiune?
      Popor… hmm… o vorba mare.
      Am fost adusi la stadiul de POPULATIE.
      Ce-i drept, cu acordul nostru tacit…

  • Reply
    prisacariu | Vicepremierule Oprea, îți asumi un control psihiatric?
    23 octombrie 2015 at 23:44

    […] la trecerea matale în rezervă, îi degradezi instant. Așa că fricoșii nu au răspuns (sursa). Totuși, ghenerale de rahat uscat, ce ascunzi atît de disperat? Să fie, oare, adevărat că […]

  • Reply
    Cătălin Prisăcariu | Vicepremierule Oprea, îți asumi un control psihiatric? | Nasul.tv
    24 octombrie 2015 at 14:54

    […] la trecerea matale în rezervă, îi degradezi instant. Așa că fricoșii nu au răspuns (sursa). Totuși, ghenerale de rahat uscat, ce ascunzi atît de disperat? Să fie, oare, adevărat că […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *